de Carmen Ciripoiu
„Luați Duh Sfânt! Cărora veți ierta păcatele, vor fi iertate, și cărora le veți ține, vor fi ținute”. Părintele Gheorghe Calciu nu a fost o mașină de spălat păcate, ci acela care de-a lungul timpului a mijlocit împăcarea omului cu Dumnezeu, vindecându-l de lașitate uneori doar prin simpla sa prezență. Un soldat al Domnului, care, de la dreapta Sa, are grijă și acum de sufletul credinciosului care-i cere ajutorul.
Securitatea i-a „dedicat” 7.500 de file!
O viață de martiriu. Așa ar putea fi catalogată în doar câteva cuvinte existența unuia dintre cei mai mari duhovnici pe care i-a avut România vreodată, părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa. Despre Sfinția Sa s-au scris foarte multe lucruri de-a lungul vremii, și totuși mult prea puține… Să fie oare din cauza faptului că însăși Securitatea s-a întrecut pe sine „dedicându-i” sfântului părinte nu mai puțin de 26 de volume, însumând peste 7.500 de file? Chinurile mucenicești prin care a trecut părintele și pe care le-a acoperit de cele mai multe ori cu tăcerea sau a povestit, așa, doar în treacăt nu au făcut decât să-i sporească imensa dragoste pentru Dumnezeu. O iubire care l-a ridicat din Iadul pierzaniei în care l-au aruncat oamenii răi și l-au făcut să vadă cu propriii ochi Lumina Învierii.
Mama, cel mai bun profesor în descoperirea Vieților Sfinților
Părintele Calciu s-a născut la 23 noiembrie 1925, în Mahmudia, un mic sat din Tulcea, într-o familie de țărani simpli, dar cu mare frică de Dumnezeu. De la mama sa a mărturisit totdeauna că a învățat mult mai multă teologie decât a deprins în urma învățământului academic, cea care i-a dat viață fiindu-i primul dascăl în descoperirea Vieților Sfinților și a învățăturii Cazaniei. Și cât de frumos a sunat rugăciunea mamei sale, pe care a recomandat-o toată viața credincioșilor săi… „Doamne, Tu vezi că găinile n-au mai făcut azi ouă, iar eu am atâtea guri de hrănit… Doamne, uite că vaca nu mai dă lapte, spune-mi Tu cum să fac… Doamne, uite că ăla mic nu mă ascultă și de acum eu îl las la grija Ta…”. L-a bântuit gândul călugăriei încă de mic, dar inițial a crezut că menirea sa pe Pământ a fost să vindece oamenii de bolile trupești. Acesta a fost motivul pentru care părintele Calciu s-a înscris la Facultatea de Medicină. În același timp, tânărul Calciu a ales să intre și în rândul Frățiilor de Cruce, o organizație de tineret a Mișcării Legionare, făcând acest pas pentru că „m-au atras la ei credinţa şi dragostea de neam”.
Întemnițat pentru „activitatea împotriva siguranței statului”
În anul al II-lea de facultate, simpla găzduire a unui tânăr legionar la cămin l-a transformat peste noapte pe Calciu Dumitreasa într-un dușman de temut al poporului. Acesta a fost arestat în noaptea de 14 spre 15 mai 1948 și, după o anchetă presărată cu umilințe și cu bătăi crunte, a primit nu mai puțin de opt ani de închisoare pentru „activitatea împotriva siguranței statului”. „Nu s-a adus niciun fel de probe, pentru că nu trebuia să aibă dovezi”, și-a amintit mereu părintele. În închisoarea de la Pitești unde a fost aruncat alături de Valeriu Gafencu, Ioan Ianolide, Virgil Maxim și mulți alții cu duh creștin, părintele Calciu a trecut prin ceea ce istoricii au numit fenomenul reeducării, o perioadă care a întrecut prin duritatea sa orice imaginație omenească. La început, tinerii au fost înfometați, astfel încât mulți abia dacă atingeau greutatea de 40 kg, bătuți până la sânge, torturați, totul pentru a le fi schimbat modul de a gândi, finalitatea constând în a se lepăda de Dumnezeu. „Ținta a fost sufletul nostru. Au încercat să distrugă în noi ceea ce educația părintească, educația socială și Biserica puseseră. Și pentru asta au încercat să ne izoleze, să fim singuri. (...) așa au vrut să facă din noi - ființe izolate, fără relație cu aproapele, ca o insulă singuratică într-un ocean de nenorocire”.
Cel mai mare dușman al lui Ceaușescu
În anul 1965, Gheorghe Calciu s-a căsătorit cu Adriana Dumitreasa, soră a doi foști deținuți politici, și a urmat Facultatea de Filologie, apoi Teologia, cu sprijinul unui alt mare slujitor al Domnului, Patriarhul Iustinian Marina. Tot ÎPS a fost cel care l-a acoperit de Securitate, astfel încât Calciu a fost hirotonit și numit apoi preot profesor la Seminarul Teologic din București. Când Ceaușescu a început dărâmarea bisericilor, singurul glas care s-a ridicat împotrivă a fost cel al părintelui Calciu, motiv pentru care a fost numit cel mai mare dușman al fostului dictator, care a dorit cu ardoare lichidarea sa de pe această lume. Timp de trei luni a fost închis la spitalul de nebuni din Penitenciarul Jilava, unde părintele a refuzat medicamentația, iar soția și fiul Andrei au avut parte de cele mai cumplite presiuni fizice și psihice. A urmat apoi temuta închisoare de la Aiud, unde părintele a convertit la credință doi criminali care au fost puși de Securitate în aceeași celulă, cu misiunea de a-l omorî: „Popo, ne-au zis să te omorâm, dar noi omorâm pe cine vrem noi, nu pe cine vor ei”.
„Fără această suferinţă nu am nimic...“
În urma valurilor de proteste internaționale, părintele Calciu a fost eliberat în anul 1984 prin voia Domnului, dar caterisit și expulzat în America. A muncit mulți ani în construcții, reparând acoperișurile caselor, iar în ultimii ani a slujit ca preot la Biserica Sfânta Cruce din Washington și a susținut cele mai frumoase conferințe în Europa și în America. Dar a rămas pentru totdeauna un mărturisitor incomod... La 80 de ani, după o viață de martir, părintele Calciu s-a îmbolnăvit de cancer la pancreas. S-a mutat la Domnul la 21 noiembrie 2006, ducând cu sine o existență trăită între Cer și Pământ. „Fără această suferință nu am nimic...”.