de Carmen Ciripoiu
Când vine vorba despre icoanele din Rusia, o lume întreagă spune într-un singur glas: transmit un mesaj din Cer. Cine se închină însă la Maica Domnului a Semnului din Novgorod (a fost prima capitală a Rusiei), prăznuită la 27 noiembrie, înțelege cu adevărat ce înseamnă puterea Fecioarei, care deschide neîncetat celor care se roagă ei cu infinită credință o fereastră către Dumnezeu.
Una dintre primele imagini iconografice ale Fecioarei Maria
Considerată ca fiind una dintre primele imagini iconografice ale Fecioarei Maria, icoana Maicii Domnului a Semnului din Novgorod este reprezentată cu măiestrie cu mâinile înălțate în rugăciune, având Pruncul Iisus în dreptul pântecelui ei, încadrat într-o aureolă luminoasă și binecuvântând. O astfel de icoană se păstrează în Bazilica Sfânta Agnesa din Roma. De asemenea, există o icoană veche bizantină a Maicii Domnului Nikopea din secolul al VI-lea, unde Fecioara Maria este reprezentată șezând pe tron și ținând în mână un scut pe care se află chipul lui Iisus Hristos Emanuel. În România, această reprezentare uimitoare a mamei lui Iisus este cunoscută sub numele de Oranta, iar în Grecia poartă numele de Platitera. Potrivit specialiștilor, sensul teologic al numelui icoanei ar fi acela al semnului din profeția lui Isaia: „Pentru aceasta, Domnul meu vă va da un semn: Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele lui Emanuel”.
Datează din secolul al XII-lea
În Rusia, sfânta icoană este cunoscută sub numele de Icoana Maicii Domnului a Semnului, și a primit acest nume în preajma secolului al XII-lea, după ce în anul 1170 Maica Domnului s-a înduplecat și a făcut un semn minunat pentru cetățenii orașului Novgorod (în traducere înseamnă oraş nou). În acel an, forțele aliate ale cnejilor ruși, în frunte cu un fiu al cneazului Andrei Bogoliubski de Suzdal, au pornit să distrugă Novgorodul. Disperați, locuitorii orașului, fără niciun fel de apărare, s-au rugat cu durere în suflet la Domnul ca Acesta să-și întoarcă fața către ei și să-i scoată cât mai repede din necazul care s-a abătut asupra lor. Trei zile arhiepiscopul Ilie de Novgorod a stat în rugăciuni, iar după această perioadă a auzit un glas minunat care i-a poruncit să scoată icoana Maicii Domnului din Biserica Schimbării la Față a Domnului și să fie purtată în procesiune pe zidurile orașului.
I-a speriat pe atacatori
În timp ce icoana era purtată în procesiune pe ziduri, asediatorii au tras o salvă de săgeți spre cortegiu, iar una dintre săgeți a străpuns fața Maicii Domnului. În acel moment, din ochii Fecioarei au început să izvorască lacrimi, și atunci icoana s-a întors singură cu spatele la cei care o loviseră. După acest semn divin, necredincioșii s-au speriat îngrozitor și au început să se lovească între ei. Cu binecuvântarea Domnului și a Fecioarei Maria, locuitorii Novgorodului au profitat de situația creată și au ieșit afară din cetate, iar asediatorii au fost alungați. În amintirea minunatei mijlociri a Împărătesei Cerului, Arhiepiscopul Ilie a stabilit o zi de sărbătoare în cinstea icoanei Maicii Domnului a Semnului din Novgorod, sărbătoare pe care Biserica Ortodoxă Rusă o prăznuiește și în zilele noastre. Timp de 186 de ani după aceea, icoana făcătoare de minuni a rămas în Biserica Schimbarea la Față a Mântuitorului, urmând ca în anul 1356 să fie așezată cu cinste în biserica ridicată în cinstea acesteia, care ulterior a devenit Catedrala Mănăstirii Semnului.
Taverna cea amanetată
De o rară sensibilitate și frumusețe este icoana Maicii Domnului „Korchemnaya”, care este prăznuită tot la 27 noiembrie. Această minunăție a fost denumită și Taverna, după o văduvă din Ryazan, care a avut o mare slăbiciune pentru vin. Din dorința de a bea cât mai mult și fiind în impas material, aceasta a amanetat sfânta icoană și a primit în schimb băutură. Cel care i-a dat banii văduvei, deținător al unei taverne și om cu mare credință în Dumnezeu, a luat icoana și a așezat-o pe un raft. Când văduva s-a trezit dimineața din beție, a fost îngrozită de gestul ei, a împrumutat bani și a răscumpărat-o pe Fecioară. Dar Maica, supărată, a dispărut din casa văduvei și, spre uimirea tuturor, a fost văzută pe raftul pe care a așezat-o bărbatul credincios. Acela a fost momentul când văduva s-a oprit pentru totdeauna din băut, spre surprinderea tuturor. Icoana Maicii Domnului a rămas în tavernă și a primit numele cu totul neobișnuit, ajutându-i pe toți cei care se rugau la ea cu lacrimi în ochi. În anul 1850, când taverna a fost închisă, icoana Maicii Domnului „Korchemnaya” a fost dăruită Bisericii Sfântul Simeon Stâlpnicul. Acolo a rămas până în perioada sovietică, atunci când biserica a fost închisă. Ulterior, icoana Maicii Domnului s-a aflat în grija unei familii evlavioase din Ryazan, iar astăzi este grabnic ajutătoare tuturor celor care pășesc în Mănăstirea Sfântul Ioan Teologul din Episcopia Ryzanului. O copie a acestei icoane, numită Icoana Maicii Domnului „Nicolae-Yamsky”, se află în biserica metocului Nicolae-Yamsky.