de Carmen Ciripoiu
Ocrotitoarea spirituală a femeilor, minerilor, constructorilor și arhitecților creștin-ortodocși, Sfânta Varvara este prăznuită cu cinste și evlavie, în fiecare an, la 4 decembrie atât de Biserica Ortodoxă, cât și de cea catolică.
Închisă în turn de propriul tată
Sfânta Varvara s-a născut în Heliopolis, în perioada păgânului împărat al Romei Maximian, într-o familie de oameni bogați. Din pricina faptului că fata a fost de o frumusețe răpitoare, pentru ca nimeni să nu ridice ochii la fiica sa, tatăl Dioscur, păgân de asemenea, a hotărât să o închidă într-un turn înalt, ridicat cu mare meșteșug și a poruncit și construcția a două ferestre. Închisă ca o pasăre într-o colivie de aur, Varvara și-a găsit o preocupare ca să scape de chinul la care a fost supusă: zi și noapte a privit lumina cerului și frumusețea pământului și a început să-și întrebe slujnicele cine a făcut asemenea lucruri. Răspunsul dat de acestea „Toate acestea le-au zidit zeii. Zeii aceia pe care îi cinsteşte tatăl tău şi-i ţine pe ei în palatul său, care sunt de aur, de argint, de lemn şi se închină lor; acei zei au zidit toate acestea câte le vedeţi cu ochii” au făcut-o pe tânără să fie cuprinsă de o și mai mare dorință ca să afle cine este cu adevărat Ziditorul. Acela a fost momentul când în sufletul său a strălucit lumina dumnezeiescului dar: „Un Dumnezeu ca acela trebuie să fie, care pe toate le ţine, pe toate le cârmuieşte, pe toate le viază şi pentru toţi mai înainte poartă de grijă”. Așa a învățat Varvara să-l cunoască pe Făcătorul lumii și s-au împlinit asupra sa cuvintele lui David: „Cugetat-am la toate lucrurile tale, la faptele mâinilor tale am gândit”. Sufletul tinerei a început să ardă cu văpaia dorului de Dumnezeu, iar Varvara nu a mai avut odihnă ziua și noaptea, dorind să-l descopere pe Domnul.
Mireasa Domnului
Atât de mult a povățuit-o Sfântul Duh și a lucrat în mintea sa cunoștința adevărului, încât Varvara s-a lipsit de tot ce înseamnă lucruri pământești: aur, mărgăritare, haine scumpe, iar gândul că ar putea fi obligată să-și unească viața cu vreun bărbat a înspăimântat-o. Când a venit vremea să fie logodită, Dioscur a încercat în toate formele să o determine să aleagă pe unul dintre tinerii bogați, de neam mare care l-au rugat să-i dea fiica în căsătorie. Varvara a fost însă neînduplecată, ba mai mult, i-a promis tatălui său că, dacă va fi obligată să-și piardă fecioria, își va lua zilele singură: „Dacă îmi vei grăi mai mult despre aceasta, tată, şi mă vei sili către logodire, apoi aceasta voi face: nu te voi mai numi tată şi eu singură mă voi omorî şi te vei lipsi de fiica ta”. Pus într-o asemenea situație, Dioscur a hotărât ca Varvara să coboare din turn, tatăl sperând că, odată ce va intra în contact cu oamenii, se va îndrăgosti și va accepta căsătoria, însă, când tânăra s-a văzut liberă, s-a împrietenit cu niște fecioare creștine de la care a învățat ce înseamnă Dumnezeirea cea negrăită a Domnului, întruparea Fecioarei Maria, patima lui Iisus, Învierea și, nu în ultimul rând, veșnica muncă a închinătorilor de idoli. În același timp, Varvara a fost botezată de un preot din Alexandria care a ajuns în chip neguțătoresc în acele locuri, devenind mireasa lui Hristos.
Baia cu trei ferestre
În acest timp, tatăl său a poruncit să fie zidită o baie cu două ferestre, dar mucenița a stăruit pe lângă muncitori să o facă și pe cea de-a treia, în numele Sfintei Treimi. Lângă acea baie a existat o scăldătoare unde Sfânta Varvara a făcut prima minune: „Venind Sfânta Varvara şi uitându-se către răsărit, a însemnat cu degetul pe o marmură chipul Sfintei Cruci, care s-a şi închipuit pe piatră cu degetul cel sfânt al curatei fecioare, ca şi cum s-ar fi săpat cu fierul. Ba încă lângă aceeaşi baie chiar urmele cinstitelor sale picioare fecioreşti s-au închipuit asemenea pe piatră; apoi, din urmele acelea a curs apă, şi multe vindecări se făceau acolo celor ce veneau cu credinţă. (…) urmele picioarelor Sfintei Varvara au rămas întregi până în vremea fericitului Simeon Metafrast, care, după Ioan Damaschin, a scris pătimirea Sfintei Varvara”. Când tatăl cu inima împietrită a aflat de construcția celei de-a treia ferestre, „pentru că trei sunt ferestrele luminii celei neapropiate, celei negrăite, celei neapuse şi celei neînserate care luminează pe tot omul ce vine în lume”, a uitat de dragostea pe care i-a purtat-o atât timp fiicei sale și, plin de mânie, a scos sabia și a vrut să o lovească.
Supusă la grele cazne de ighemonul Marțian
Ca printr-o minune, Varvara a reușit să scape, dar tatăl său nu s-a potolit și a fugărit-o în munți pe mielușeaua Domnului. Atunci, Hristos și-a ridicat ochii și a despicat în două muntele de piatră precum odinioară înaintea Sfintei Muceniţe Tecla, care a fugit de mâinile celor fără de ruşine. Așa a reușit Varvara să se ascundă într-o peșteră. Îndrăcitul Dioscur a găsit-o însă, a bătut-o fără milă, a călcat-o în picioare, apoi a închis-o într-o casă mică și întunecoasă, a încuiat ușile și ferestrele și a chinuit-o cu foame și sete. În scurt timp, la Varvara a ajuns ighemonul acelui loc, Marțian, care a fost pus de Dioscur ca prin îngrozire să o înduplece pe fată să renunțe la dragostea pentru Hristos. Dar Varvara nu s-a lăsat și a mustrat deșertăciunea zeilor fără suflet și a preamărit numele Domnului: „Eu pururea aduc jertfă de laudă Dumnezeului meu şi însămi voiesc a-I fi Lui jertfă”. Pentru că i-au fost încălcate poruncile, Marțian a dezbrăcat-o pe Varvara și a pus-o să stea goală înaintea multor bărbați, a bătut-o cu vine de bou, apoi i-a frecat rănile cu zdrențe și țesături de păr, iar durerile au devenit insuportabile.
Călăul Dioscur
Într-un final, Varvara a fost aruncată în temniță sub ochii unei alte credincioase, Iuliana, dar Domnul i-a ascultat rugăciunile și i-a închis rănile, făcând-o sănătoasă. Iuliana, care a văzut minunea, s-a hotărât să pătimească pentru Dânsul și s-a pregătit pentru nevoințe. Când ighemonul a văzut-o strălucind de frumusețe, de furie a poruncit să o spânzure pe muceniță pe lemn și să-i strujească trupul cu unghii de fier, să-i ardă coastele cu făclii aprinse și să-i bată capul cu ciocanul. Dar Sfânta le-a îndurat pe toate, întărindu-și puterea în Dumnezeu. La rândul său, Iuliana a fost dezgolită și plimbată în cetate, dar cele două nu s-au lepădat de Hristos. În schimb, au fost judecate și condamnate la tăierea capului de sabie. Călăul Varvarei a fost chiar propriul tată, iar Iuliana a murit de mâna unui ostaș. Pe Dioscur şi pe Marțian i-a ajuns năpraznică pedeapsă a lui Dumnezeu: tunete și fulgere i-au lovit și i-au ucis, iar din ei nu a mai rămas decât cenușă.