de Carmen Ciripoiu
La o aruncătură de băț de Giurgiu, într-o pădure deasă unde vântul de decembrie transformă șuieratul în sunete liturgice, o mănăstire ce pare fără istorie atrage ca un magnet. Forța acesteia provine de la Sfântul Ioan Rusul, un fost ostaș rus, timid și liniștit, dar cu o putere fantastică. Odată ce ți-ai plecat capul în fața sa, poți fi sigur că nu trebuie să-l mai chemi. Te găsește oriunde vei fi, mai ales atunci când ai mai mare nevoie de un salvator.
Cinstit în liniștea pădurii
În orice moment al zilei și în orice anotimp te-ai afla, la Mănăstirea Sfântul Ioan Rusul te simți în largul tău. Aici, nimeni nu te deranjează cu iscodiri insistente, cu întrebări sau cu priviri nelalocul lor. Un singur pas făcut în curtea sfântului lăcaș, și dintr-o dată nu mai simți nicio grabă, ci doar o nevoie disperată de a nu mai pleca în altă parte, ci de a rămâne alături de Sfântul Ioan Rusul, într-o tăcere albă, fără de contur. Sentimentul acesta îl au toți cei care trec pentru prima dată pragul mănăstirii. Brusc, toată lumea zâmbește la toată lumea, iar bucuria trebuie împărtășită omului de lângă tine, care dintr-o dată îți pare extrem de apropiat. De fapt, nimeni nu se mai miră de ce întorsătură ia viața sa din momentul în care îl descoperă pe Ioan Rusul. Este sfântul consacrat al prieteniei, poate cel mai mare din toată Ortodoxia, și nimic nu se întâmplă la mănăstirea lui Ioan Rusul fără știrea sa, fără ajutorul său, fără a sa binecuvântare.
Paraclisul din pământ
Sfânta mănăstire s-a născut în urmă cu doar câțiva ani, la 1 noiembrie 2008, când Episcopia Giurgiului a preluat în proprietate un teren de 20 de hectare, unde până nu demult a funcționat o unitate militară. Rând pe rând, clădirile acesteia au fost reamenajate cu meșteri iscusiți și plini de râvnă, s-au construit un paraclis, trapeza, cancelaria, biblioteca, apoi chiliile monahale. Ulterior, catapeteasma paraclisului a fost împodobită cu icoane datând din secolul al XVIII-lea, de o rară frumusețe, dăruite de Muzeul Episcopiei Giurgiu. Cu binecuvântarea Domnului, în curtea mănăstirii a fost ridicat un altar de vară în stil maramureșean, de dimensiunile unei adevărate biserici, și recent a văzut lumina zilei o biserică de zid a mănăstirii, albă ca o mireasă, unde, sub un baldachin din lemn de stejar, se află sfintele moaște ale Sfântului Ierarh Nicolae, Sfântului Ioan Gură de Aur, Sfântului Siluan Athonitul, Sfântului Ierarh Elefterie, Sfântului Macarie de la Pecerska, Sfântului Ierarh Haralambie, Sfântului Gherasim de la Iordan, Sfântului Policarp al Smirnei, Sfintei Mucenițe Ecaterina și alte părticele din moaștele altor sfinți. Paraclisul Sfântului Ioan Rusul, care adăposteşte o bucăţică din moaştele acestuia, a fost așezat într-un fost depozit de muniție, la doi metri sub pământ. Locul pare un lăcaș creștin din primele secole, unde mirosul proaspăt de tămâie pătrunde până în adâncul sufletului și rămâne acolo pentru totdeauna.
O firimitură din trupul său a ajuns la Dunăre
Moaștele Sfântului Ioan Rusul au fost aduse în sfânta mănăstire de episcopul Ambrozie, sfintele relicve fiind primite de Sfinția Sa de la părintele Ioan Vezemos de la biserica din Procopion, din Insula Evvia, Grecia, după ce Sfântul, în timp ce i s-a schimbat veșmântul, a dat semn că vrea să vină în România. Și atunci a lăsat să se desprindă o părticică din trup. Din momentul în care sfintele moaște au fost așezate în fostul depozit de muniții, Ioan Rusul a început să facă tot felul de minuni: vindecări miraculoase, dăruiri de prunci celor care s-au rugat cu toată inima, rezolvări în situații care aparent nu aveau soluții. Și astfel a reușit Sfântul Ioan Rusul să întoarcă sute de oameni spre credință și mântuire. Tot în paraclisul Sfântului se află și o icoană care-i poartă numele, unică în lume, îmbrăcată în aur și în argint și împodobită cu pietre prețioase. La Mănăstirea Sfântul Ioan Rusul există un singur anotimp: al sfințeniei. Ioan Rusul reușește zi de zi să ne arate tuturor celor care-l căutăm că orice moarte e deopotrivă început şi promisiune, iar pentru cei aleși, răsplată și pregustare a vieții veșnice.
A primit Sfânta Împărtăşanie într-un măr
La prima vedere, biografia Sfântului Ioan Rusul nu pare încărcată de fapte eroice. Dimpotrivă. Toată viața sfântul a fost un om discret, căruia nu i-a plăcut să iasă în evidență cu ceva. După ce a participat ca soldat în războiul rușilor împotriva turcilor din anul 1711, a fost luat prizonier și vândut unui ofițer superior turc. Obligat să doarmă printre animalele de povară, a reușit cu o incredibilă dragoste pentru Domnul să transforme grajdul într-o minunată biserică, deoarece prin rugăciunea Sfântului acesta s-a umplut întotdeauna de bună mireasmă. În timpul vieții, Sfântul a dormit puțin, s-a hrănit doar cu pâine și apă, iar pentru nădejdea sa în mântuire a primit de la Domnul darul de a cunoaște momentul trecerii sale la cele veșnice. Preotul care l-a împărtășit înainte de moarte, în anul 1730, i-a adus Sfânta Împărtășanie într-un măr, pentru a fi ferit de fanatismul turcilor. După ce a băut din sângele Domnului, a trecut la cele veșnice. Într-o pornire prostească în anul 1832, Osman Pașa a luat moaștele sale și le-a aruncat în foc. Dar trupului Sfântului a rămas întreg, mlădios și înmiresmat. Doar o negreală uşoară i-a mai rămas de la jar şi de la fum, negreală ce se păstrează până în ziua de astăzi, drept mărturie şi pecete de întărire a adevărului. Este sărbătorit în fiecare an la 27 mai.