de Andreea Radu

Interpreta de muzică populară din zona Bucovinei se simte binecuvântată de Dumnezeu și consideră că din darurile primite trebuie să ofere și altora. Viorica Macovei a povestit pentru „Taifasuri” cum i s-a schimbat viața de când a devenit soție, dar a vorbit și despre relația cu Dumnezeu, importanța credinței și atacurile lansate la adresa Bisericii Ortodoxe.

„Când ai credința în Dumnezeu, ai rușine și respect”

- Cum ți s-a schimbat viața de când te-ai căsătorit?

- Este minunat să știi că nu mai exiști doar pentru tine, nu mai ești preocupat doar de propria persoană, totul se transformă într-o simbioză și o dăruire care îți împlinește și îţi alimentează sufletul clipă de clipă, zi de zi. Sunt o femeie norocoasă, pentru că ceea ce am plăsmuit în mintea mea ani în șir și ceea ce mi-am dorit din tot sufletul, Dumnezeu mi-a dăruit. Adică un om bun, cu credință și cu un sistem de valori sănătos, care, din păcate, în societatea de astăzi se găsește din ce în ce mai rar. Abia acum pot să spun că viața mea a prins cu adevărat contur.

- Ești o persoană religioasă. Cum ți-a fost insuflată dragostea pentru Dumnezeu?

- Casa părinţilor mei a fost şi este ca un adevărat templu sau biserică în care am primit educaţia bunului-simţ şi, implicit, pe cea religioasă. Fiind trei fete la părinți, încă de mici am fost educate în spiritul credinței și am învățat de la ai noștri părinți că „nimic fără Dumnezeu”. Și cu acest gând ne-am croit drumul prin viață, ce a devenit ulterior și un slogan după care ne-am ghidat. Și vă mărturisesc cu sinceritate că tare bine ne-a fost.

- Cât de importantă este credința în Dumnezeu?

- Este esențial să simți în întreaga ființă prezența Celui de Sus și să te abandonezi în mâinele Lui atunci când mintea noastră omenească nu ne ajută să găsim cele mai bune soluții pentru a ieși dintr-un impas. Vedeți..?! Cred că aceasta este marea problemă a societății în care trăim. Ne îndepărtăm de Dumnezeu, apoi tot noi spunem că „El ne-a uitat”. Când părinții vor înțelege că numai educația bazată pe credință poate ridica acest popor, atunci vom avea generații de tineri cu valori spirituale sănătoase, care să fie oricând gata să se jertfească pentru acest neam, și nu să-l vândă, să-l fure ori să-l hulească... Aproape că îmi dau lacrimile atunci când aud persoane spunând că le este rușine că sunt români, asta înseamnă că tot ceea ce au făcut Sfinții Martiri și Adevărații oameni aleși care au luptat pentru țară se pângărește ori se pierde. Mama ne spunea așa: „Atunci când ai credința în Dumnezeu, ai rușine și respect, și nimic nu ți se va părea greu în viață”.

„Raiul pentru mine înseamnă Bucovina”

- Biserici sau spitale?! Cum comentezi „atacurile” la adresa preoților, a Bisericii?

- În ultima vreme s-a dus o campanie de decredibilizare a Bisericii, păcat!... Putem să spunem cu toată responsabilitatea că pădure fără uscături nu există, dar nu poți să generalizezi, chiar să creezi un adevărat curent pentru a determina omul, la nivel subliminal, să nu mai meargă la biserică pentru că preoții sunt nu știu cum. Dureros! Un sfânt părinte spunea așa: „Preotul sau duhovnicul este precum un doctor. Alergi mult până îl găsești în funcție de boala sufletului tău...”. Referitor la întrebarea „biserici sau spitale”, eu răspund cu toată sinceritatea că prefer bisericile. De ce?! Asta nu înseamnă că spitalele nu ne sunt de folos, ba da. Chiar avem mare nevoie ca să nu fim nevoiți să ne tratăm în străinătate, copiii noștri să nu se întoarcă din spital după o banală răceală cu o sută de microbi și de boli, deci sunt absolut necesare, însă este mare nevoie și de biserici, pentru că numai atunci când tratezi boala sufletului poți evita bolile trupești. Sunt nenumărate mărturii ale anumitor oameni care s-au vindecat de diferite boli prin rugăciune, iar minunile se petrec zilnic, numai că oamenii refuză sau nu pot să le vadă din cauza slabei credințe. Tot sfinții părinți spun că numai Sfânta Liturghie mai ține această lume. Vă închipuiți cum ar fi dacă fiecare dintre noi ar rupe o oră din program nostru și ar merge duminica la Sfânta Liturghie, când Mântuitorul se jertfește în chip nevăzut?! Vă spun că lumea ar fi mai eliberată de poveri, oamenii ar fi mai buni unii cu ceilalți și chiar mai pașnici și, implicit, mai sănătoși. Este păcat să ne punem în postura aceasta, de a alege între biserică şi spital, pentru că fiecare își are rostul și sunt atât de necesare, fiecare în parte. Bine ar fi să trecem mai des pe la biserică pentru a evita mersul la spital. Un lucru este cert însă, Dumnezeu ne așteaptă întoarcerea acasă precum un părinte pe copiii săi. Eu mă încăpățânez să cred că acest popor este unul ales de Dumnezeu și o să revină la matcă mai devreme sau mai târziu...

- Cum și-a pus amprenta asupra vieții tale locul în care te-ai născut?

- Pot să vă spun cu bucurie că există și „Rai pe Pământ”, iar acest Rai pentru mine înseamnă Bucovina. Mă simt binecuvântă pentru faptul că m-am născut pe aceste meleaguri, care și-au pus în mod cert amprenta asupra personalității mele atât din punct de vedere uman, dar și energetic. Simți în fiecare celulă o anumită „așezare”, liniște, crâmpei de credință, dar și veselia omului simplu și curat la suflet. „Bagajul” acesta valoros pe care l-am primit drept moștenire de la plaiuri, dar și de la părinții mei minunați mi-a folosit foarte mult în zborul prin viață și am încercat mereu să aplic, în funcție de situație, pacea și armonia, care înseamnă echilibrul omului, și să conștientizez că nimic din ceea ce trăim nu este la voia întâmplării. Dumnezeu știe de ce întâlnim anumite situații și cum să rezolve lucrurile pentru noi, astfel încât să ne fie bine.

„Sfinții părinți spun că numai Sfânta Liturghie mai ține această lume. Vă închipuiți cum ar fi dacă fiecare dintre noi ar rupe o oră din program și ar merge duminica la Sfânta Liturghie, când Mântuitorul se jertfește în chip nevăzut?“

„Nu contează cât dăruieşti, ci important este cât suflet pui în ceea ce dăruieşti“

- Ce proiecte artistice ai în prezent? Te-ai implicat și în proiecte caritabile. Ai o fundație. Ne poți vorbi despre asta?

- Sunt foarte multe idei pe care le am în minte și la care încerc să pun cărămidă cu cărămidă în fiecare zi. Sigur, aproape toate se leagă de spectrul folcloric, aici mă refer la înregistrări noi, filmarea unor videoclipuri, posibile proiecte de televiziune, însă nu vă ascund faptul că mai sunt și alte lucruri la care lucrez în paralel, iar aici mă refer la activitatea pe care o desfășor în cadrul asociației caritabile ce-mi poartă numele, asociație care și-a propus încă de la început ajutorarea semenilor, indiferent de situațiile în care viața îi încearcă (probleme de sănătate, intervenții chirurgicale, lipsuri materiale, bătrâni, copii, familii nevoiașe etc.). Pentru astfel de situații organizăm periodic evenimente și strângeri de fonduri, angrenând în proiectele noastre și prieteni sau colegi de cântec. Este un mod de a mulțumi Bunului Dumnezeu pentru toate darurile primite, vocea pe care mi-a dăruit-o, dragostea publicului, familia și părinții mei dragi şi mai ales minunatul meu soț. Eu merg pe ideea conform căreia: „Nu contează cât dăruiești, ci important este cât suflet pui în ceea ce dăruiești” (Maica Teresa).