de Carmen Ciripoiu
Sâmbătă, 18 februarie, Biserica Ortodoxă face pomenirea celor trecuți la cele veșnice. Sărbătoarea este cunoscută în popor sub denumirea de Moșii de iarnă. În această zi în toate bisericile se săvârșește Sfânta Liturghie, urmată de slujba Parastasului pentru morţi. De asemenea, slujbe de pomenire se oficiază în această zi şi în cimitire, la mormintele celor dragi.
„Un pat de odihnă şi o antecameră a veşniciei”
Potrivit rânduielilor Sfinților Părinți, sâmbăta este ziua în care se face pomenirea celor adormiți, pentru că tot în această zi Hristos a sălăşluit în mormânt, apoi S-a pogorât la iad ca să vestească, celor ţinuţi în legăturile morţii de mult timp, izbăvirea lor prin moartea şi Învierea Sa. Pe de altă parte sâmbăta e deschisă spre duminică, ziua învierii cu trupul și, totodată, ziua începutului fără sfârșit, considerată simbolic a fi eternă. Sărbătoarea Moșilor de iarnă face parte din zilele cu slujbe speciale, în care sunt pomeniţi cei plecaţi la ceruri, şi arată grija deosebită pe care creştinii o au faţă de cei care aşteaptă judecata lui Dumnezeu în lumea cealaltă, aşa cum cei vii aşteaptă judecata lui Dumnezeu aici, pe pământ. De aici şi aşezarea zilei de pomenire a celor morţi în sâmbăta premergătoare duminicii Înfricoşătoarei Judecăţi din perioada Triodului. Potrivit reprezentanților BOR, așezarea Mântuitorului în mormânt în ziua de sâmbătă face din aceasta „un pat de odihnă şi o antecameră a veşniciei”. Nu în ultimul rând, ziua de sâmbătă comemorează evenimentele întâmplate în Sâmbăta Mare, din Săptămâna Patimilor, după ce Mântuitorul a fost pus în mormânt în Vinerea Patimilor.
Sunt amintiți și cei care au murit în Vechiul Testament
Potrivit etnologilor, în această zi creștinii își amintesc de toți înaintașii lor, părinţi, bunici, străbunici, dar şi de cei dinaintea lor, pe care nimeni nu-i mai pomeneşte. Este vorba despre cei care au murit în Vechiul Testament, în speranţa mântuirii prin Mesia, dar şi la cei care au murit pe neaşteptate sau nepregătiţi prin spovedanie şi împărtăşanie şi care aşteaptă de la rudele lor rugăciuni, pentru iertarea păcatelor. De asemenea, Moșii de iarnă mai sunt cunoscuți și sub numele de „Sâmbăta sufletelor” şi are corespondent şi în Biserica Catolică, care face pomenirea generală a morţilor înainte de Crăciun. În alte Biserici Ortodoxe, cum ar fi în cea rusă, pomenirea aceasta de obşte se face în ziua Sfântului Dimitrie. Pomenirea morților în ziua de sâmbătă amintește, totodată, și de învierea lui Lazăr, minune la care toţi creștinii nădăjduiesc. Prin pomenirea celor adormiţi, ziua de sâmbătă a căpătat şi o altă semnificaţie: ea aminteşte de odihna lui Dumnezeu, care, după ce a zidit pe om şi toate cele văzute şi nevăzute, în a şaptea zi S-a odihnit.
Se împart ofrande rudelor și săracilor
Pentru ca Dumnezeu să fie bun și milostiv cu cei trecuți în neființă, de Moșii de iarnă se aduc la biserică jertfe, ofrande, care se împart atât rudelor, cât și săracilor pentru pomenirea celor adormiți. Atunci când ofrandele se dau, se pronunţă numele celor adormiţi pentru care se face pomenire, iar cei care primesc, răspund cu „Dumnezeu să-i ierte!” sau „Doamne miluieşte-i!”. Spre deosebire de alte zile de pomenire, de Moşi, femeile oferă oale cu mâncare. În unele zone ale ţării, de sufletul celui adormit se împarte lapte cu orez în străchini de lut, iar în altele, tradiţionala colivă, sarmale, plăcinte şi piftie. Se păstrează însă regula de a oferi, împreună cu produsele, şi vasele în care sunt puse acestea. În ziua în care se pomenesc Moșii de iarnă preotul scoate miride (părticele) din prescură, pentru vii și morți, pe care le așează pe Sfântul Disc, alături de Agnet (partea din prescură care îl reprezintă pe Hristos), ca dragostea Lui să se reverse și asupra lor. De remarcat faptul că în cadrul Sfintei Liturghii, Agnetul se preface în Trupul și Sângele Domnului. Astfel, miridele, care îi reprezintă pe cei pomeniți, participă la sfințenie prin prezența lor alături de Trupul lui Hristos de pe Sfântul Disc.
Când au loc soroacele
În tradiția ortodoxă, termenele sau soroacele pentru pomenirea celor adormiţi sunt următoarele: ziua a treia (în cinstea Sfintei Treimi), a noua (în amintirea orei a noua în care Domnul, înainte de a muri pe Cruce, a făgăduit tâlharului Raiul) și a 40-a după moarte, în amintirea Înălțării la Cer a Domnului, care a avut loc la 40 de zile după Înviere, pentru ca sufletul celui mort să se înalțe și el la cer. De asemenea, pomeniri se fac la trei, șase și nouă luni și la un an după moarte, în cinstea și slava Sfintei Treimi, după pilda creștinilor din primele veacuri, care au prăznuit în fiecare an ziua morții mucenicilor și a sfinților ca zi de naștere pentru viața de dincolo, apoi în fiecare an până la șapte ani după moarte, când se consideră că trupul omului e cu totul desfăcut în pământ.
Ce sunt pomenile?
Despre praznicele morților, rămășițe ale vechilor agape cu care era împreunată în vechime slujba înmormântării, pomenesc vechile rânduieli bisericești, ca Așezămintele Sfinților Apostoli și alte scrieri vechi creștine: „Noi îi poftim pe săraci și nevoiași la ospăț, pentru că astfel serbarea noastră să devină pomenire pentru odihna sufletului celui adormit, iar pentru noi, mireasma bine plăcută lui Dumnezeu”. Tot pomană se consideră și orice faptă de milostenie făcută pentru pomenirea și folosul morților, cum sunt lucrurile care se dau săracilor, care sunt binecuvântate de preot printr-o molitvă deosebită.