de Carmen Ciripoiu şi Luana Mare
Se spune că oricine a fost binecuvântat să-l vadă măcar o dată pe părintele Arsenie Boca poate să relateze darurile revărsate de Sfântul Ardealului, dar și modul de a transmite toate aceste haruri. O reconstituire la cea mai mică scară a vieții și minunilor părintelui Arsenie Boca… „Măi, eu nu am pretenție să mă înțeleagă cei mai mulți. Căci fiecăruia ni s-a dăruit Duh Sfânt cât ne-a rânduit Hristos”.
Vindecarea orbilor
În cartea „Alte mărturii despre părintele Arsenie Boca”, apărută în Colecția „Ortopraxia”, în 2008, cu binecuvântarea ÎPS dr. Laurențiu Streza, Mitropolitul Ardealului, autorii volumului relatează cazuri miraculoase de vindecări atribuite Sfântului: „A făcut bine un orb pe care mai întâi l-a spovedit şi l-a împărtăşit, şi apoi i-a zis să iasă din biserică. Cei prezenţi au zis să-l ajute, fiind orb, dar părintele i-a oprit, zicându-le să-l lase să meargă singur. Ajungând la uşă, bolnavul a zis: «Măi fraţilor, eu văz». În acel moment i-a revenit vederea pentru toată viaţa! Un om paralizat la pat a fost dus cu căruţa la mănăstire, şi părintele i-a zis să coboare din căruţă. El a coborât, şi de atunci a mers normal. (…) Un orb a stat o lună întreagă la mănăstire şi cânta mereu o cântare despre pace. Într-o zi, după Vecernie, după ce au ieşit toţi din biserică, părintele Arsenie l-a luat pe orb afară şi i-a zis să se uite în sus şi să-i spună dacă vede ceva şi i-a răspuns că parcă zăreşte ceva. A doua zi, după Vecernie, din nou l-a luat şi i-a zis să privească spre cer, iar orbul i-a zis că vede mai bine. În a treia zi, orbul a văzut şi mai bine. În circa o săptămână, orbul s-a vindecat”.
„Ba poate!”
O mărturie despre o altă minune atribuită lui Arsenie Boca a aparţinut preotului hunedorean Crăciun Oprea, din Cinciş, fost deţinut în închisorile regimului comunist. Acesta a relatat, în același volum, că, în anii ’50, un sătean din Cinciş, Ionică Morar, a fost de faţă la o vindecare miraculoasă: „Când Arsenie Boca a ieşit din Biserica Mănăstirii Prislop, toţi oamenii care stăteau jos pe pajişte, lângă izvor, s-au ridicat în picioare să-i sărute mâna părintelui. Doar un copil a rămas jos. Unchiul copilului i-a zis părintelui să-l ierte pe copil că nu s-a ridicat, deoarece acesta nu poate, niciodată nu şi-a putut folosi picioarele. «Ba poate!», a zis părintele, şi a întins mâna copilului. Acesta a prins cu mâna un deget al părintelui şi s-a ridicat în picioare. De atunci nu a mai avut nimic şi a putut să meargă”.
Darul vederii cu duhul
Preotul Serafim Bădilă, de la Mănăstirea Căişel, a povestit, la rândul său, incredibilul dar al vederii cu duhul cu care a fost hărăzit Arsenie Boca: „La una dintre primele întâlniri ale mele cu părintele Arsenie, dânsul mi-a zis păcatele în faţă, dar nu m-am supărat, pentru că mi-am dat seama că este un sfânt şi nu zice ca să mă batjocorească. Faţa îi strălucea şi nu te puteai uita la dânsul, aşa îi radia faţa de lumină. Era îndumnezeit! Pentru ce zic eu că avea darul înaintea vederii? Am fost învăţător la clasele I-IV timp de 20 de ani. Mi-a spus: «Tu trebuie să pleci de acolo. Să te duci să faci Teologia. La aceasta eu i-am răspuns părintelui cu gândul, pentru că nu îndrăzneam cu vorba. În gândul meu, am zis: «Nu mi-am strâns bani şi trebuie bani să faci o şcoală». Părintele mi-a răspuns scurt: «Mă, îţi pui problema că n-ai bani? Are mama ta». Fără să-i zic eu că tatăl meu a fost miner şi a trecut la cele veşnice şi mama mea a avut pensie, deci mă putea întreţine, pentru că fratele meu era căsătorit şi surorile mele erau la mănăstire. Deci mama din pensie mă putea ţine”.
Satele binecuvântate
O cutremurătoare mărturie despre Arsenie Boca a aparținut sătenilor din Ludişor, un sat învecinat mănăstirii din Sâmbăta de Sus, care l-au chemat pe părinte să se roage împreună cu ei, în speranţa că astfel seceta va fi alungată: „I-au zis: părinte, veniţi, că murim de foame noi şi satele învecinate! Părintele a venit, s-a rugat cu preoţii de acolo. A plecat apoi pe jos. Oamenii i-au spus că-l duc cu căruţa până la Sâmbăta, dar dânsul le-a zis că vrea să meargă pe jos. Şi spun oamenii că părintele ar fi binecuvântat satele şi locurile pe unde a trecut, şi după acea secetă a dat Dumnezeu şi ploaie, şi un an de belşug, încât toamna oamenii ziceau că mâna lui Dumnezeu a lucrat prin părintele Arsenie şi i-a salvat de la pieire”.
Hoțul descoperit
Tot în uimitorul volum „Alte mărturii despre părintele Arsenie Boca”, Georgeta Penciu, din Făgăraş, a mărturisit că în timpul unei slujbe oficiate de stareţul Arsenie Boca la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, unui localnic i-au fost furate hamurile cailor. Ajutorul părintelui Arsenie Boca i-a uimit pe toți cei prezenți: „Un om cu căruţa cu cai a mers şi el la slujbă. A lăsat calul la marginea pădurii, cu hamul pe el, legat de car, şi a venit să asculte Sfânta Liturghie. Când a revenit la car, şi-a găsit calul fără ham. S-a întors înapoi lângă altar, a aşteptat să se termine slujba şi apoi i-a spus părintelui Arsenie despre furt. Părintele a întins o privire peste toată lumea care era adunată, şi dintre toţi a arătat cu degetul o persoană căreia i-a spus: «Du-te, mă, şi dă-i hamul din carul tău, că-i acoperit cu pătura». Şi aşa a fost!”.
„Bine ai venit, Petre!”
La rândul său, părintele Petru Vamvulescu, unul dintre ucenicii părintelui Arsenie, a simțit nevoia să povestească despre lucrarea ziditoare a Sfântului, reunind o parte dintre minunile sale în cartea „Părintele Arsenie Boca - Mărturia mea - Preot Petru Vamvulescu”, volum apărut la Editura „Arhidieceza”. Cuvintele sale sunt un adevărat balsam pentru suflet: „Părintele Arsenie, când m-a văzut, după ce am intrat, s-a dat jos de pe schelă și mi-a zis: «Bine ai venit, Petre!». Mi-a zis pe nume. Părintele purta ochelari fumurii. Atunci s-a întâmplat minunea cea mai mare. Am văzut venind, de la ochii Sfinției Sale spre ochii mei, două funii de foc! Eu m-am minunat tare, însă el mi-a reprodus gândul și mi-a zis: «De ce zici așa, Petre: Doamne ce ochi minunați are părintele Arsenie?! Uite, sunt ochi ca și ochii tăi». Apoi și-a dat jos ochelarii de la ochi. Luminile cerești au dispărut”.
Porumbelul alb
O dezvăluire impresionantă a fost făcută de părintele Ghelasie, starețul Mănăstirii Sfântul Dimitrie, de la Sighișoara, care, într-o emisiune tv, a povestit un moment cutremurător, în care dintr-un mormânt la care s-a rugat părintele Arsenie Boca a ieşit un porumbel alb. „Părintele nu numai că vedea păcatele oamenilor, ci vedea prin om cu vederea clară. Vedea şi în Rai, şi în Iad. Gândiţi-vă că s-a dus undeva şi a zis: de cât timp o murit cutare persoană? Păi, de 20 de ani. Păi şi de atunci n-aţi fost în stare să-l scoateţi din Iad? Daţi-mi patrafirul! Şi i-o dat patrafirul, s-o pus jos în genunchi, s-a rugat, s-o zguduit mormântul, a ieşit un porumbel deasupra mormântului, o mulţumit părintelui şi celor aflaţi acolo şi s-a înălţat la Cer”, a afirmat părintele Ghelasie.
Căprioarele îi păzesc mormântul
O altă relatare publicată de autorii culegerii de mărturii despre părintele Arsenie Boca aparţine unei femei care susţine că a aflat de la măicuţele de la Prislop că locul de veci al fostului stareţ este păzit de căprioare: „La mormânt, măicuţele mi-au zis: «Ce credeţi? Noaptea, două căprioare vin şi se culcă lângă mormânt şi îl păzesc. Şi când se face dimineaţă şi urcă măicuţele, ele se scoală şi pleacă. Două căprioare, în fiecare noapte, stau la mormânt la părintele»”.
„Măi Victorio, să le arătăm medicilor că există un medic care tămăduieşte şi din ultima fază de metastază”
Părintele Nifon Boboia, unul dintre cei mai apropiați ucenici ai Sfântului Ardealului, care a purtat pe umeri sicriul cu corpul neînsuflețit al părintelui Arsenie Boca, a făcut dezvăluiri uimitoare privind minunile săvârșite de acesta. „După ce am venit aici, la un an bun au poposit doi bătrâni din Făgăraş. Soţul, de 80 de ani, şi soţia, de 79 de ani. Şi mi-au povestit cum ea a fost bolnavă de cancer, pe când avea 50 de ani. Ducându-se la spital, medicii au cercetat-o şi şi-au dat seama că e în ultima fază de metastază. Şi le-au spus direct la amândoi: n-are rost să te mai tăiem, că deja ești în ultima fază de metastază şi te chinuim degeaba, că tot nu mai ai nicio scăpare. Ea a povestit, cu guriţa ei. Şi ce au făcut? Au auzit de părintele Arsenie Boca şi atunci se mai făceau minuni, dar nu prea se spuneau, că eram în timpul comunismului. Şi s-au luat de mânuţă şi s-au dus la Mănăstirea Sâmbăta. Când au ajuns, foarte interesant, când o deschis poarta, părintele era în curte se uita spre drum - îi aştepta, dacă vreţi. Ştia că vin! Şi, înainte de a-i spune sărut mâna, părinte, sau bună ziua... «Mă, ce necazuri vă aduc pe la noi?». Şi soţul atunci îi zice: părinte, necazuri mari. Soţia e bolnavă de cancer şi medicii i-au spus că nu mai are nicio şansă. Şi am venit la dumneavoastră, dacă puteţi să ne ajutaţi. Să nu moară soţia aşa devreme. Şi atunci - ea mi-a povestit aici, moşul era mai rablagit. Tună, ridică mâna deasupra mea şi-mi spune pe nume: «Măi Victorio, să le arătăm medicilor că există un medic care tămăduieşte şi din ultima fază de metastază». Şi, ţineţi-vă bine: a însemnat-o cu semnul Sfintei Cruci şi i-a spus: «Du-te acasă, că tu eşti sănătoasă». Şi când a ajuns la casa ei, îi dispăruse tumoarea. Şi venise după câţiva ani să se închine la crucea părintelui Arsenie. Să-i mulţumească”.
„Arză-te Sfânta Cruce!”
Incredibile sunt și dezvăluirile arhimandritului Vasile Prescure despre minunile săvârșite chiar sub ochii acestuia de Sfântul Ardealului: „La mănăstire la Sâmbăta a venit o femeie care era adventistă. Părintele o cunoştea şi i-a spus să-şi facă cruce. Ea a început o rafală de cuvinte la adresa Sfintei Cruci. Părintele i-a spus din nou să-şi facă cruce. Dar ea mai vehement vorbea cuvinte de hulă împotriva Sfintei Cruci. Atunci, părintele a luat crucea şi a lovit-o peste gură, spunând: «Arză-te Sfânta Cruce!». În acel moment, femeia a căzut jos, ca leşinată. După câteva momente, s-a ridicat. În acest timp s-a văzut o dihanie care a trecut pe lângă ea şi a dispărut. Toţi au rămas încremeniţi. Părintele a zis: «Vedeţi cine a oprit-o pe femeie să-şi facă Sfânta Cruce?». Primul lucru pe care l-a făcut femeia după ce s-a ridicat a fost Sfânta Cruce”.
„Iată, părinte, haide să arăt lumii că nu ghicesc, că nu-s ghicitor”
Preotul Ioan Ciungara, din Copăcel, l-a cunoscut pe Arsenie Boca încă din perioada seminarului; l-a asemănat pe Sfântul Ardealului cu Sfântul Ioan Botezătorul, care a biciuit mereu păcatul. Cât privește mărturisirile despre cine a fost părintele Arsenie, acestea sunt cu totul ieșite din comun: „Părintele m-a chemat, chiar de departe din curte, în biserică. Venise o doamnă mai tânără, de la Târgu-Mureş. Şi mi-a zis: «Iată, părinte, haide să arăt lumii că nu ghicesc, că nu-s ghicitor». Şi a întrebat-o: «Mă, te bate?». «Mă bate, părinte». «Bea, se îmbată?». «Da, părinte». Şi a spus părintele: «Şi bunicul său a fost beţiv, şi tatăl său, şi el. Şi dacă nu-l vei lăsa, dacă nu te desparţi şi nu pleci de la el, are să te împuşte, are să te omoare». Eram în vremea regimului comunist şi n-am înţeles atunci aceste cuvinte şi, după ce părintele s-a retras iar în biserică să picteze, am întrebat-o pe doamnă cine este, ce este soţul dânsei. Mi-a spus că soţul său lucrează la Securitate şi că are grea cruce cu el. Mi-a mai spus că nu ştie cum părintele i-a aflat taina, că nu i-a spus nimeni. Părintele ţinea să le sublinieze celor care aveau soţi cuprinşi de patima beţiei să-i părăsească, lucru pe care nu l-am priceput atunci. Am înţeles că patima beţiei stăpâneşte pe câte un om, pe câte un creştin, pe câte un soţ toată viaţa şi, într-adevăr, strică toată familia”.
„Vedeţi, mă, numai eu dacă vreau vin, nu mă puteţi duce voi”
În ceea ce o privește pe maica Tecla, de la Mănăstirea Cârțișoara, Arpașul de Sus, aceasta a afirmat că ori de câte ori a privit în ochii părintelui Arsenie Boca l-a văzut pe însuși Mântuitorul. Declarațiile acesteia cu privire la minunile Sfântului Ardealului sunt zguduitoare: „Într-o noapte au venit să-l aresteze şi l-au urcat în maşină, dar nu au putut să plece cu maşina. Părintele le-a spus că nu o să poată să se mişte de acolo până nu se dă dânsul jos. Când s-a dat jos, a pornit maşina şi le-a spus: «Vedeţi, mă, numai eu dacă vreau vin, nu mă puteţi duce voi». L-au închis şi dimineaţa au găsit camera descuiată şi stătea acolo şi doar se ruga”.
„Când îţi recunoşti vina, îţi uşurezi greutatea!“
Întrucât a fost urmărit de Securitate, părintele Arsenie s-a ferit să stea de vorbă cu cei care veneau să-l caute. Urcat pe schele a pictat cu migală pereții bisericii de la Drăgănescu, și, fără să coboare, le spunea celor care voiau să-i ceară sfaturi să spună tare necazul lor. Apoi a scris pe foi câte un răspuns pentru fiecare și le-a lăsat pe masa din biserică. Alteori a scris un bilet pentru toți cei de față. „Cu privire la necazurile cu care veniți, ziceți după mine «AȘA NE TREBUIE». Și când îți cunoști și îţi recunoști vina, Dumnezeu ușurează greu- tatea. Toate au un capăt! Ce bine-ați face dacă și pe acasă ați mai tăcea și voi ca și aici. Ați afla, cu timpul, că aveți un suflet și o conștiință care vorbește cu voi din partea lui Dumnezeu și că, recunoscând voi cu ajutorul ei, al conștiinței, că așa ne trebuie (necazuri, cruce și chiar moarte), puteți câștiga bucurie, pace și chiar viața veșnică”, așa a scris părintele un îndemn pentru toți credincioșii din biserică.
Epitropul bisericii din Drăguş l-a cunoscut pe Arsenie Boca în urmă cu 29 de ani: „Părintele avea o privire de-ţi pătrundea în adâncul sufletului“
Viorel Stoia este epitrop la biserica din comuna Drăguş și l-a întâlnit pe părintele Arsenie Boca în urmă cu 29 de ani, la Drăgănescu, lângă Bucureşti, iar momentul a fost unul emoţionant, după cum a relatat făgărăşeanul care păstrează amintirea acestuia până în cele mai mici detalii. „L-am cunoscut personal pe părintele Arsenie, la Drăgănescu. Bunica mea îl ştia de la Sâmbăta, de la mănăstire, iar eu am vrut să-l caut pentru că aveam ceva probleme de sănătate”, și-a început făgărășeanul povestea, și emoția încă îl copleșește și acum, după 29 de ani de la acea întâlnire. „Am plecat până la Bucureşti, apoi spre comuna Drăgănescu. Am ajuns la biserică, dar părintele Bunescu ne-a spus să nu-l mai căutăm, că e plecat și că nu vine curând. Eu îmi propusesem să-l găsesc, aşa că m-am întors peste două săptămâni, în octombrie, chiar de Sfântul Dimitrie. Era frig afară şi vreme ploioasă, dar nu m-am lăsat. Acum eram şi cu soţia mea şi se strânseseră în curtea bisericii vreo 30-40 de persoane care-l aşteptau pe părinte, pentru că nici de data asta nu era acolo. Am stat până a venit, iar apoi ne-a invitat pe toţi să intrăm în biserică. Ne-a întrebat: «De ce aţi venit, măi? De ce aţi venit?». Era îmbrăcat într-un costum gri şi cu o bonetă pe cap. Era bătrân părintele, dar arăta bine. Avea ochii verzi şi o privire de te pătrundea până-n adâncul sufletului. Eram emoţionat şi abia dacă îndrăzneam să-l privesc în ochi”, își amintește omul.
„Aşa cum Dumnezeu s-a milostivit de Lazăr, aşa se va milostivi şi de tine”
„În biserică era o masă lungă şi s-a aşezat în picioare, în capătul ei, sprijinit pe mâini, iar nouă ne-a zis să stăm la distanţă, în capătul celălalt, pentru că el e răcit. Eu am făcut ascultare şi m-am aşezat într-un colţ. Şi a început fiecare, pe rând, a spune cu voce tare ce problemă are, iar el îi sfătuia de faţă cu toţi. Era acolo şi o judecătoare din Bucureşti care avea necazuri, iar părintele îi spunea că, la câte nedreptăţi a făcut, aşa păţeşte. Eu aveam o problemă de sănătate, cu tensiunea, dar n-am avut curajul să-i spun nimic, aşa eram de emoţionat. Pe când lumea ieşea din biserică, părintele a venit la mine, m-a luat după gât şi mi-o zis: «Măi, băiete, de ce ţi-e frică de tensiune? Posteşte două zile pe săptămână şi, aşa cum Dumnezeu s-a milostivit de Lazăr, aşa se va milostivi şi de tine». Eu nu-i spusesem nimic, dar el ştia deja de ce sunt acolo. Mă podidea plânsul de emoţie, nici nu mai puteam să spun ceva. Tot timpul îmi fusese teamă să nu ne certe, pentru că soţia mea venise îmbrăcată în blugi, că era frig afară, dar părintele nu ne-o zis nimic de aşa ceva. Aveam vreo 37 de ani pe atunci, dar această întâlnire mi-a rămas întipărită în mine pentru totdeauna. M-a întrebat apoi părintele: «Ai venit cu soţia? Câţi copii aveţi?» Doi, am răspuns eu. «Nu-i aşa că v-aţi propus să nu mai aveţi?» Aşa era, iar părintele o ştiut asta”.
„Ei, cum e? Care-i mai rea? Preoteasa sau nevastă-ta?”
„Din ziua aceea nu am mai avut niciodată probleme de sănătate cu tensiunea. M-am vindecat. Mi-am propus atunci să ţin post două zile pe săptămână, aşa cum spusese părintele, dar n-am putut. Cu toate astea, după întâlnirea cu părintele m-am făcut bine. Eu am fost singurul din grup pe care l-a atins. Au mai fost două femei care s-au dus prin spatele părintelui şi au încercat să-l atingă fără voia sa, dar el s-a supărat şi le-a certat. «Nu v-am zis să nu vă apropiaţi de mine?», a zis şi le-a trimis înapoi în grup. De la noi din familie şi bunica mea l-o cunoscut. Ea mergea la mănăstire, la Sâmbăta, şi ajuta la treburi pe vremea când părintele era stareţ acolo, iar într-o zi, când i-o venit rândul la miruit, el s-o uitat la ea şi a întrebat-o: «Tu, cât ai stat necununată»? «Trei ani», o zis bunică-mea, iar el a adăugat: «Credeam că mă minţi». El ştia deja, doar o vrut să-i spună în felul ăsta că n-a fost bine că a stat aşa necununată. S-o mai dus unul la el, unul care avea o nevastă rea. L-a căutat pe părinte la Drăgănescu şi l-o întrebat ce să facă? Părintele i-o zis să ducă toate cele ce a adus, colaci şi alte prinoase, la casa parohială, peste drum, la preoteasă. Cum a ajuns omul, preoteasa a început să ţipe la el, că părintele Bunescu avea o nevastă aprigă. Când s-o întors omul, părintele Arsenie l-o întrebat: «Ei, cum e? Care-i mai rea? Preoteasa sau nevastă-ta?»”.
„Vă voi ajuta mai mult după ce plec Dincolo”
„Părintelui îi plăcea să stea de vorbă cu tinerii, să-i sfătuiască şi să-i facă să înţeleagă că fără credinţă în Dumnezeu nu merge nimic bine. De atunci nu l-am mai văzut niciodată pe părintele Arsenie. De altfel, după un an o trecut la cele veşnice, apoi o venit Revoluţia. Dar sunt convins că părintele ne veghează şi ne ajută în continuare. Simt asta. Chiar şi aşa, un simplu păcătos cum sunt, eu cred că el are grijă de mine şi de familia mea în continuare de acolo, de unde este. El zicea: «Vă voi ajuta mai mult după ce plec Dincolo»”.