de Carmen Ciripoiu şi Florica Pintea

Străbătută de drumuri care au ajuns până în centrul Imperiului Roman, Dobrogea a cunoscut încă din primele veacuri răspândirea religiei creștine. Pe vârful pe- ninsulei ce formează vechea așezare Tomis se află primul lăcaş românesc ridicat după Războiul de Independență, Biserica Sfinților Apostoli Petru și Pavel.

Cea mai mare din Dobrogea

În Constanța anilor 1880, atunci când orașul de la malul mării a făcut pași mari către statutul de stațiune maritimă, singura biserică creștină a fost cea greacă, unde au fost oficiate toate slujbele, de la cele „Te Deum” la cele ocazionate de sărbătorile religioase. În consecință, nevoia unei biserici românești a fost imperios necesară. S-a dorit o construcție de genul arhitecturii identitare, menită să asigure acelui loc argumente pentru revenirea și ră- mânerea în teritoriul statului român. După Războiul de Independență din anul 1877, românii din Dobrogea au avut inițiativa de a ridica o biserică prin care să se reînvie creștinismul apostolic în Dobrogea. Așa s-a născut cel mai mare și mai important lăcaș de cult ortodox din Dobrogea, cunoscut și sub numele de Catedrala Arhiepiscopală a Tomisului.

Opera arhitectului Alexandru Orăscu

Monumentul a fost comandat arhitectului Ministerului Cultelor de atunci, Alexandru Săvulescu. În anul 1881, acesta a făcut un proiect în valoare de 500.000 de lei. Dar același minister a pus la dispoziție suma de 25.000 de lei în acel an, alți 25.000 de lei din bugetul următor și s-a preconizat că ar fi putut fi vorba, într-un final, despre o sumă de patru ori mai mare. Însă până la 500.000 de lei era drum lung, așa că planurile bisericii au fost date unui alt arhitect, care a trebuit să se încadreze în suma de 300.000 de lei. Drept urmare, această misiune extrem de dificilă i-a revenit lui Alexandru Orăscu, marele arhitect care și-a făcut școala la Berlin, München și Paris, cel mai important reprezentant al stilului neoclasic, o personalitate erudită, căreia i se datorează construcții importante în România, precum Universitatea din București. Pentru proiectarea catedralei, acesta a ales să facă echipă cu Carol Beneș, un alt arhitect de origine austriacă.

Piatra de temelie a fost pusă în anul 1883

Inițial, pentru construcția lăcașului creștin au fost preconizate trei amplasamente: Piața 23 noiembrie, unde în prezent se găsește Muzeul de Artă Populară, Parcul Teatrului și spațiul unde se află acum ridicată faimoasa biserică, un vechi loc de promenadă. Inițial, cea de-a treia variantă nu s-a vrut deloc, întrucât s-a spus că pe acel loc a existat în vechime un cimitir musulman, dar se pare că aceasta a fost voia Domnului. La 4 septembrie 1883 a fost pusă piatra de temelie a lăcașului, cu hramul Sfinții Apostoli Petru și Pavel, un moment extrem de important pentru acea perioadă. La temelia bisericii a fost așezat actul de fundamentare, semnat de Regele Carol și de Regina Elisabeta, textul fiind scris pentru aducerea aminte cu litere cursive în loc de majuscule, având în colțul superior stema Regatului.

Ridicată în stil neobizantin

Ridicarea primului lăcaș românesc din Constanța a durat doi ani, iar la 25 septembrie 1885 a avut loc recepția lucrărilor. Catedrala are un plan simplu, ce presupune o navă centrală, cu cele trei abside în formă de cruce, cea principală fiind de fapt absida altarului. Numeroasele balcoane și coloane presupun raportarea la o tradiție, dar în același timp și raportarea la elemente de construcție neoclasice. Ridicarea a trei turle bine proporționate îi conferă o statură zveltă. Biserica a fost construită într-un stil neobizantin, cu cărămidă aparent presată, intercalată cu brâie. Exteriorul a fost înzestrat cu frumoase elemente de origine sârbească și orientală. Ca particularitate, pe peretele vestic se află o rozetă care aparține stilului gotic.

Pictura, o trecere între umbră și lumină

În ceea ce privește pictura interioară, aceasta i-a fost atribuită celui mai mare portretist al vremii, George Demetrescu Mirea, cu o tehnică impecabilă, având o trecere între umbră și lumină (n.r. - clar-obscur), de o frumusețe și de un rafinament dintre cele mai elevate. Acesta s-a asociat însă cu bunul său prieten, arhitectul Ion Mincu, un expert în arta religioasă. Opera creatoare a lui Mirea a schimbat nu numai înfățișarea lăcașului, ci și istoria acestuia. În locul picturii tradiționale bizantine, Mirea, un pictor cu viziune inovatoare, a preferat stilul realist, atribuindu-le sfinților chipuri ale unor personalități din viața de zi cu zi a Constanței, îndepărtându-se astfel de canon. Acest lucru nu a fost însă pe placul lui Ion Mincu și s-a iscat un scandal uriaș, iar arhitectul și pictorul s-au despărțit după o prietenie de-o viață.

Candelabrele și policandrele, adevărate opere de artă

La rândul lor, reprezentanții Bisericii Ortodoxe au fost șocați de lucrarea artistului și, în consecință, aveau să organizeze slujba de sfințire a catedralei, solicitând, totodată, și schimbarea de urgență a picturii. Deși au fost contactați alți pictori renumiți, printre care și Grigorescu și Tăttărescu, aceștia refuză și, timp de aproape un deceniu, biserica nu a funcționat. După multe intervenții ale fostului ministru Take Ionescu, ale episcopului și ale presei, se ajunge la concluzia că pictura a fost făcută în stil neobizantin, dar i s-au cerut lui Mirea anumite corecții, pe care acesta le-a executat. Astfel că, în anul 1895, biserica a fost sfințită. Arhitectului Mincu i s-a datorat și mobilierul sfântului lăcaș. Acesta a fost comandat la Paris, la o prestigioasă casă care s-a ocupat, de asemenea, de ansambluri, dar o parte din mobilier se spune că a fost lucrată de însuși Mincu în atelier, împreună cu studenții săi. La rândul lor, candelabrele și policandrele sunt prevăzute cu pietre sidefate și semiprețioase și reprezintă, potrivit specialiștilor, adevărate opere de artă.

O lume a sfinţilor

Timp de trei decenii, lăcașul a avut statutul de biserică parohială. La 3 august 1941, o bombă a căzut chiar pe altar, în biserică, și astfel a fost distrusă o mare parte din această capodoperă. Refacerea din punct de vedere al construcției s-a realizat în doar câteva luni. Puțin mai greu a fost cu refacerea picturii, care a fost acoperită cu o alta nouă. Patrimoniul Catedralei Sfinții Petru și Pavel include icoane vechi, printre care și o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului, prototip al Icoanei Prodromița, de la Muntele Athos, evanghelii, epitafuri, obiecte de cult confecționate din materiale prețioase. În catedrală se găsesc moaște ale Sfântului Pantelimon, Sfinților mucenici Epictet și Astion și părți din moaștele Sfinților Auxentie și Simion Stâlpnicul, ale Sfinților Mucenici Eftimie, Acachie, Mercurie, Metodie și Paraschevi, ale Sfântului Ierarh Andrei Cristeanu și ale Sfântului Mucenic Rufin.