de Luana Mare şi Claudiu I.

La aproximativ 80 de kilometri de Bucureşti, într-o oază verde plină de trandafiri şi de petunii, între lanurile de lavandă şi de gălbenele se află Mănăstirea Turnu, ctitorie a domnitorului Vlad Ţepeş. De două ori pe săptămână, joi seară şi duminică, curtea mănăstirii devine neîncăpătoare pentru mulţimea de lume adunată să asiste la slujba Sfântului Maslu sau la priveghere. Se perindă peste 1.000 de persoane la fiecare sfârşit de săptămână, iar părintele stareţ Valentin Ieromonahul (foto) spune că Mănăstirea Turnu a fost şi este protejată de sfinţi martiri şi domnitori importanţi de-a lungul vremii. Ctitorie a lui Vlad Ţepeş, conform pisaniei datate 24 iunie 1461, biserica din curtea obştii de mănăstire de la Târgşor a fost refăcută pe vremea lui Constantin Brâncoveanu şi a lui Antonie, socrul domnitorului. Cel mai probabil aici şi-a găsit Maria, soţia martirului, liniştea după masacrul în care domnitorul şi fiii săi au fost ucişi la Constantinopol, iar familia din ţară împrăştiată pe la moşii. Despre tainele mănăstirii voievodale, redeschisă vieţii de obşte după perioada comunistă, ne-a vorbit stareţul acesteia, Valentin Ieromonahul, cel care de 20 de ani trudeşte pentru a-i reda măreţia, frumuseţea şi spiritualitatea de odinioară.

„Vlad Ţepeş a condus, la 25 de ani, poporul după legea credinței”

- Ce ne puteţi spune despre ctitorul acestei mănăstiri?

- Biserica împlineşte, la 24 iunie, 556 de ani de la târnosire. Sunt dovezi care atestă că este o ctitorie a lui Vlad Ţepeş. Şi eu am convingerea că aşa este. Mănăstirea Turnu este una dintre cele şapte biserici care au fost construite de domnitori aici, în zonă. Eu am o imagine frumoasă despre Vlad Ţepeş, cel care a ajuns domn la 18 ani, pentru trei luni. Domnia mai mare, cea de şase ani, a fost marcată de dreptate. El a ajuns în scaunul domnesc la 25 de ani şi a băgat o disciplină în Ţara Românească aşa cum nu a fost niciodată. Nu a făcut atâtea nenorociri cum se spune. Imaginea proastă i se trage de la reclamaţiile care se făceau atunci la Roma, nu la Bruxelles, ca astăzi. Era un domn credincios, cu frică de Dumnezeu. Vlad Ţepeş a fost un domn care a condus poporul, la cei 25 de ani ai săi, după legile lui Dumnezeu. Şi pot să explic aceasta. La Târgşor s-a găsit o monedă bătută în anul construcţiei bisericii, 1461. Nu se ştia de existenţa acesteia decât dintr-o scrisoare în care domnitorul menţiona că intenţiona să bată o monedă. Pe o parte este imaginea Mântuitorului, iar pe partea cealaltă este cea a lui Vlad Ţepeş. În mâna dreaptă ţine o cruce, în mâna stângă ţine globul crucifer. Acesta este un cerc cu o cruce în capăt şi era simbolul cu care se reprezentau toţi împăraţii bizantini şi prin care doreau să transmită poporului că ei conduc raportând-se la legea lui Dumnezeu şi că sunt convinşi că vor da seamă la Judecata de Apoi pentru felul cum îşi conduc supuşii. Iar Vlad Ţepeş şi-a condus poporul la fel, după legile lui Dumnezeu: ale dreptăţii, milosteniei, credinţei.

- Care sunt dovezile care atestă faptul că biserica a fost ctitorită de domnitorul Vlad Ţepeş?

- Deşi biserica a trecut prin mari încercări, s-a păstrat intactă pisania ctitorului, pe care o avem aici, într-un muzeu. „Cu mila lui Dumnezeu, Io Vlad Voievod şi Domn a toată Ţara Ungrovlahiei, fiul marelui Vlad Voievod, a zidit şi a săvârşit această biserică, iunie 24, în anul 6969 (1461), indictionul 9”. Acesta este textul pisaniei ctitorului, dăltuită în piatră şi care se păstrează până astăzi. Este de reţinut că pisania are exact dimensiunea de deasupra intrării. Este unica piesă de acest gen, legată de Vlad Vodă Ţepeş, dar şi singura mărturie documentară certă asupra unei ctitorii religioase a domnitorului muntean. Mănăstirea a fost refăcută şi, ceea ce este foarte important, a fost pictată în 1704, prin plata lui Constantin Brâncoveanu.

„Pictura cu Brâncoveanu şi soţia sa, Maria, a rămas neatinsă de dezastre”

- Brâncoveanu se regăseşte printre picturile votive din biserică?

- Imaginile cu domnitorul Constantin Brâncoveanu şi cu Maria doamna se află pe peretele vestic, la intrare, în dreapta şi singurul lucru care s-a şters a fost numele. Deşi biserica a trecut prin mari încercări, m-a marcat faptul că imaginea marelui domn de pe pereţii bisericii a rămas neatinsă. Aproape 100 de ani a rămas biserica fără acoperiş şi, cu toate astea, portretele marelui domn şi al soţiei sale, Maria, au rămas neatinse. Este o adevărată minune, pentru că a fost aproape ruinată biserica. S-au şters doar numele, dar s-a putut afla cine este domnitorul din imagine după documentele lăsate în perioada secularizării, 1864, de trimisul care trebuia să contabilizeze averile din mănăstire. El fiind pictor, a făcut un desen cu tabloul votiv al ctitorilor. În imaginea copiată era scris sub poze „Io, Constantin Basarab”. Era numele pe care-l purta domnitorul Constantin Brâncoveanu şi pe care-l trecea pe ctitoriile sale. Antonie Vodă, cel care a refăcut biserica, a avut o mare încercare pentru că n-a mai avut fonduri să o şi picteze. Pentru noi a fost o mare uşurare, că poate nu mai erau imaginile Brâncovenilor acum.

- I-aţi simţit vreodată ajutorul ctitorului sau pe al vreunuia dintre domnitorii implicaţi în existenţa acestei mănăstiri?

- Când intru în biserică mă întorc prima oară spre dreapta şi mă uit la domnul Brâncoveanu şi mă rog, iar mai nou am găsit o scurtătură mai bună către Dumnezeu. Într-o zi eram necăjit rău şi m-am rugat la Maria doamna; aşa am simţit eu atunci spunându-mi că a fost mamă şi că a suferit mult. Am simțit că m-a ajutat. Și de atunci, când mi-e greu, mă rog la Maria doamna şi-i zic să ducă mai departe, la Dumnezeu, rugăciunea pentru noi. Domnul Brâncoveanu îmi pare mai aspru, aşa, ca bărbaţii, dar Maria doamna mi se pare mai bună, mai înţelegătoare. Antonie, cel care a refăcut biserica, dar n-a mai apucat să o picteze, a fost domnitor al Țării Românești în perioada martie 1669 - martie 1672. Maria, soţia lui Constantin Brâncoveanu, era nepoata lui Antonie Vodă.

„Icoana făcătoare de minuni este cea la care a învăţat un monah să se roage”

- Există o icoană făcătoare de minuni aici?

- Mi-am dorit o astfel de icoană a Maicii Domnului cu pruncul şi m-am rugat: „Doamne dă-ne și nouă o icoană făcătoare de minuni, să văd cum vin aici oamenii să se vindece!”. La un moment dat ne sună cineva care ne spune că are o icoană din Sfântul Munte, de fapt avea o copie. A adus-o, i-am făcut slujbă. Voiam o icoană specială. Şi aud o voce care-mi spune: „Icoana asta este exact ce trebuie, pentru că în faţa ei un călugăr a fost învăţat să se roage, iar asta este ce ai nevoie: de rugăciune”. Şi atunci mi-am dat seama că este adevărat.

- Care sunt domnitorii care şi-au lăsat amprenta pe această ctitorie?

- Sunt ruinele a şapte biserici aici, ctitorii ale domnitorilor sau refăcute de ei: Antonie Vodă, Matei Basarab, Neagoe Basarb, Vlad Ţepeş, Constantin Brâncoveanu, Vladislav al II-lea. Dumnezeu a făcut aici miracole prin oamenii pe care i-a trimis, prin aceşti domnitori. De asemenea, există ruinele castrului roman şi noi am încercat să păstrăm ce se poate din vestigii. Totodată, am refăcut zidurile cetăţii, dar nu la înălţimea de şase metri, cum erau ele pe vremuri. Mai vrem să facem un lac aici, am demarat lucrările. Cultivăm grâu şi porumb fără pesticide, avem plantaţii de lavandă, dar şi de gălbenele. Se fac lucrări la biserica nouă.

- Sunt şi morminte în biserică?

- Antonie şi-a dorit să refacă biserica în 1669 şi s-a hotărât să o repare şi să-şi facă criptă. Pe piatră scrie că e înmormântat fiul său, Neagoe, aici. Maria doamna avea o soră, Ioana, şi se pare că şi ea a fost înmormântată aici. La săpăturile arheologice s-au găsit 11 trupuri, chiar şi al unui copil. Unul dintre adulţi a fost îngropat în armură. Am găsit o bucăţică mică de velur, cu un fir mic de aur spiralat, pesemne că a fost o bijuterie. Noi n-am mai săpat în naos, e posibil să fie şi acolo un mormânt.

„Slujbele sunt lucrurile noastre sufleteşti”

- Cum se face că vine atâta lume aici în fiecare joi şi duminică?

- Sunt lucrurile noastre sufleteşti. Sunt o necesitate. Avem şi binecuvântare! Slujbele se adresează şi celor care lucrează la multinaționale şi trebuie să meargă a doua zi la serviciu. Ţinem slujba Sfântului Maslu joi seara, de la ora 22:00, care este considerată de fapt zi de vineri, pentru că ziua religioasă începe la 4:00 după-amiază. Pomenirea sfântului de astăzi a început la vecernia de aseară, adică undeva în jurul orei 16:00. Era ideea de a face la miezul nopţii, dar teminam pe la 1:00 noaptea. Duminica, de asemenea, este slujba Sfântului Maslu, după Liturghie. Nu am întrebat pe nimeni dacă s-a întâmplat vreo minune după ce s-a rugat aici. Niciodată nu ne-a interesat aspectul ăsta. Ar trebui să fie o slujbă pentru noi. E un fel de priveghere.

„Aproape 100 de ani a rămas biserica fără acoperiş şi, cu toate astea, portretele marelui domn Constantin Brâncoveanu şi al soţiei sale, Maria, au rămas neatinse. Este o adevărată minune, pentru că a fost aproape ruinată biserica în timp“

Lăcaş ridicat pe locul uciderii domnitorului Vladislav al II-lea

Legendele spun că biserica de la Turnu a fost ridicată de Vlad Ţepeş pentru păcatul uciderii domnitorului Vladislav al II-lea, răpus chiar pe uliţele târgului. Cu doar câţiva ani înainte, şi Vladislav ridicase o biserică aici (în 1447). Orașul era un bun adăpost pentru domnitori, boieri şi negustori. Însemnătatea lui a crescut datorită poziției sale pe drumul comercial ce lega Brașovul și Europa apuseană de Constantinopol, determinând voievozii să construiască aici o curte domnească. Între 1512 şi 1521 este rândul voievodului Neagoe Basarab să ridice un sfânt lăcaş, în perioada în care a locuit la Târgşor şi despre care doar cronicile mai amintesc. După înflorirea comerţului în zonă, domnitorul ridică încă o biserică, lângă ruinele unor terme romane, în anul 1536, o biserică ce va rămâne nepictată, cunoscută mai târziu ca Biserica Albă, având ocrotitori pe Sfântul Ierarh Nicolae și Sfântul Mare Mucenic Pantelimon. În 1589 este rândul voievodului Mihnea Turcitul să construiască o altă biserică, din care se mai păstrează doar peretele dinspre miazăzi.

„Din fondurile mănăstirii se făceau şi se întreţineau spitale“

- Cât a pierdut mănăstirea când s-a aplicat legea secularizării averilor mănăstireşti, în 1861?

- Mănăstirea noastră a fost parţial exceptată, s-a luat doar din terenuri. Ea fiind deja arondată la Eforia Spitalelor Civile, a fost scutită de secularizare, pentru că oricum făcea donaţii mari către acest for. Era echivalentul Ministerului Sănătăţii din ziua de astăzi, dar fără fonduri guvernamentale. Existau şapte mănăstiri care aparţineau de această Eforie și care asigurau fondurile pentru spitale. Atât de bine au condus cei care se aflau atunci în fruntea acestui for, atât de corecţi, de luminaţi au fost, încât nu numai că au reuşit să construiască spitale şi să le utilizeze, dar sunt imagini în care cele de atunci arată mai bine decât unele din ziua de astăzi. Au reuşit performanţa incredibilă de a asigura spitalizarea gratuită a românilor, şi asta în anii 1890-1910. Mănăstirea asta chiar a făcut spitale din ceea ce a donat. Jumătate din veniturile mănăstirii se duceau către Eforia Spitalului Judeţean, apoi s-a ajuns la 60%. Acei conducători au fost excepţionali.

- Când s-a refăcut obştea mănăstirii?

- S-a refăcut la câţiva ani după Revoluţie, în 1997. Atunci am ajuns şi eu aici, în urma unei vizite a Înaltului Teodosie. Ştiam istoricul mănăstirii şi, cum stareţul nu era în acel moment, am fost chemat eu să explic pe larg. Fusese şi protopopul şi mi-a zis atunci că voia să reactiveze mănăstirea şi se căutau călugări pentru obşte. M-a întrebat dacă nu vin, iar eu nici nu mă gândeam. Pe un teren de câteva hectare se mai vedeau ruinele a trei biserici. Peste tot erau şanţuri rămase în urma cercetărilor arheologice. Biserica era întreagă, dar se mai adăposteau vacile de ploaie în ea, iar restul anexelor erau năpădite de buruieni. Mi-am spus că nici gând să vin aici. Ei bine, peste o lună eu eram cel care veneam aici. Sunt 20 de ani de atunci. Cred că sunt cel mai longeviv stareţ al acestei mănăstiri. În prezent obştea numără 11 călugări.

- Acum anexele sunt noi, mănăstirea este o adevărată bijuterie. Cât timp v-a luat să puneţi lucrurile la locul lor, mai frumos ca niciodată?

- Încă n-am terminat. Sunt multe de făcut şi multe de organizat. Nici nu ştiu când a trecut timpul. Biserica a fost refăcută după proiectul arhitectului Călin Hoinărescu, iar fresca a fost restaurată şi completată de pictorul Romeo Andronic. Catapeteasma este refăcută de Costică Moroiu.

„Lecţii de pictură şi matematică pentru copii”

- Din ce întreţineţi mănăstirea?

- Avem vreo şase sute de stupi la care lucrăm, avem grijă de albine, obţinem miere pe care o vindem, am semănat porumb, grâu.

- Am văzut că aici, la mănăstire, se organizează ore de matematică pentru copii. Este adevărat?

- Este o doamnă care se ocupă de copii şi organizează pentru ei activităţi. Avem o cameră specială, unde copiii care vin cu părinţii la slujbă duminica sau joi seara şi nu au răbdare pot merge şi să facă tot felul de activităţi.

- Printre cei 11 călugări se află şi părintele Pantelimon, unul dintre cei mai bătrâni călugări în viaţă?

- Da, părintele Pantelimon a fost la Mănăstirea Ghighiu şi acum se află aici. După nişte întâmplări acolo, el a venit aici. Are 96 de ani, Dumnezeu să-l ţină sănătos!