de Carmen Ciripoiu şi Claudiu Melinte
Dintre toți marii sfinți ortodocși cu care se mândrește Rusia, Sfântul Serafim de Sarov a avut întotdeauna o strălucire aparte. Chiar dacă a fost blând și smerit, prorocirile sale, care s-au adeverit mereu, au înspăimântat lumea, dându-le însă oamenilor timp de pocăință și de îndreptare a păcatelor. Data de 19 iulie a rămas întru eternitate ziua în care toată creștinătatea sărbătorește atât pomenirea nașterii sale, cât și aflarea sfintelor moaște și canonizarea Sfântului Serafim de Sarov.
Pustnic și ascet
Sfântul Serafim de Sarov a văzut lumina zilei la Kursk, într-o familie de negustori bogați, iar apropierea sa de Dumnezeu s-a petrecut de la o vârstă fragedă. La doar 7 ani, băiatul botezat Prohor a trăit pentru prima dată minunea Domnului: a căzut de pe o schelă ce înconjura clopotnița bisericii, dar n-a avut nici cea mai mică zgârietură. Trei ani mai târziu, copilul s-a îmbolnăvit de o maladie necunoscută, care l-a adus pe pragul morții. Cum medicii au ridicat neputincioși din umeri, mama lui Serafim a înălțat rugăciuni către Maica Domnului, iar ulterior o icoană cu Preacurata a trecut printr-o procesiune pe străzile orașului și s-a oprit în urma unei ploi torențiale. Acela a fost momentul când copilul a fost atins de icoană și s-a vindecat pe loc. Se spune că atunci Serafim a știut că vrea să-și dedice viața Mântuitorului și a preferat să trăiască mai mult în singurătate, bucurându-se de lectura sfintelor cărți.
„Am primit o binecuvântare specială”
La doar 19 ani, cu acceptul mamei sale, Serafim a intrat în călugărie la Mănăstirea Sarov, iar după un singur an a fost hirotonit ierodiacon. În perioada ce a urmat, liturghiile ținute de Sfântul Serafim erau cu totul ieșite din comun, mai ales că în timpul lor tânărul monah vedea adesea îngeri. Impresionant a fost când, în momentul unei slujbe, Serafim a rămas nemișcat trei ore, uimind preoții atunci când le-a explicat ce s-a întâmplat cu el: „M-a copleşit o lumină orbitoare, asemănătoare unei raze de soare. Când mi-am întors ochii către această lumină nespus de frumoasă, l-am văzut pe Domnul nostru Iisus Hristos în slava Sa, având înfăţişarea unui fiu al omului, înconjurat de oştile cereşti: îngeri, arhangheli, heruvimi şi serafimi. Cât despre mine, am primit o binecuvântare specială”. După acest episod, Sfântul Serafim a ales să plece într-o pădure, unde a trăit sihastru mulți ani. Dar cu cât și-a dorit să stea cât mai departe de lume, cu atât credincioșii care știau că face adevărate minuni l-au înduplecat să se arate lor atunci când îl rugau cu durere în suflet: Părinte Serafim, miluiește-ne!
A cunoscut limba jivinelor
În nesfârșita Siberie, unde și-a dus zilele, Sfântul Serafim de Sarov s-a hrănit doar cu pâine uscată, iar ulterior a renunțat și la aceasta, preferând să mănânce sfeclă, cartofi, produse cultivate de el în spatele chiliei și o iarbă numită iarba-caprei, așa cum singur a recunoscut: „O culeg şi o pun într-o oală mică, adaug puţină apă şi o aşez pe plită. Dintr-însa se face o ciorbiţă bună. O usuc apoi, şi iarna mă hrănesc cu ea, iar fraţii se întreabă ce bunătăţi mănânc. Eu îmi bucur trupul cu iarba-caprei, dar nu spun nimănui de mâncarea mea”. Despre marele sfânt al Rusiei se spune că a îmblânzit tot felul de jivine, de la lupi și urși la șerpi și vipere, care nu s-au atins niciodată de el, ci doar se adunau în jurul săracei sale colibe, ca să-l apere de tot ce e rău. Există martori care au afirmat că noaptea, după terminarea slujbei, Sfântul Serafim ieșea din chilie și din acea bucată de pâine uscată, care nu-i lipsea niciodată din buzunar, hrănea toate animalele.
S-a rugat în genunchi 1.000 de zile
Dacă Simeon Stâlpnicul s-a rugat în picioare pe un stâlp timp de 47 de ani, Sfântul Serafim de Sarov a stat în genunchi pe o piatră de granit, aducând laudă Domnului, 1.000 de zile. Ani buni acesta a renunțat la mâncare și a învățat cel mai prețios lucru: canonul tăcerii. Nu a mai vrut să comunice cu lumea, și o singură dată pe săptămână, duminica, un călugăr îi aducea câteva merinde. Dar, la un moment dat, probabil dintr-o poruncă divină, Sfântul a întrerupt această tăcere și a hotărât să revină în lume. La vârsta de 60 de ani, Serafim de Sarov a fost uns stareț, iar mii de oameni din întreaga lume au început să-l caute pentru a primi sfaturile înțelepte ale Sfinției Sale: „Când vine cineva la mine, vine ca la un slujitor al lui Dumnezeu. Ce-mi porunceşte Domnul ca unui rob al Său, aceea eu îi transmit celui care doreşte să se folosească. Lucrez cum vrea El. N-am voinţă proprie”.
„Orice aţi avea pe suflet, orice vi s-ar întâmpla, veniţi la mine ca şi când aş fi viu!“
Sfântul Serafim de Sarov a știut data când va trece la cele veșnice și s-a pregătit pentru acest lucru. Când momentul a venit, acesta a plecat în pădure. După o perioadă, frații l-au găsit în chilia sa în genunchi, în fața icoanei Maicii Domnului, cu capul descoperit, având în fața sa Evanghelia. Așa a adormit întru eternitate, cu mâinile încrucișate pe piept. Pe piatra de mormânt, marele Serafim a cerut să fie scrise următoarele cuvinte: „După ce nu voi mai fi printre cei vii, veniţi la mormântul meu: cu cât mai des, cu atât mai bine. Orice aţi avea pe suflet, orice vi s-ar întâmpla, veniţi la mine ca şi când aş fi viu şi, îngenunchind pe pământ, vărsaţi-vă tot amarul pe mormântul meu. Spuneţi-mi totul şi vă voi asculta. Aşa cum îmi vorbeaţi în viaţă, la fel să o faceţi şi acum. Pentru că eu trăiesc şi pururea voi fi”.