de Luana Mare şi Claudia Mîţoi
S-a stins din viaţă duminică, 30 iulie 2017, iar ultimul său interviu, acordat reporterilor revistei „Taifasuri” cu doar o lună şi jumătate înainte, la 16 iunie 2017, este un îndemn de întoarcere la credinţă, la smerenie, la valorile de bază ale ortodoxiei, dar şi un avertisment cu privire la ceea ce ne aşteaptă în viitorul apropiat. Părintele Pantelimon a acceptat să ne spună câteva cuvinte despre viaţa sa, despre pericolele care ne pândesc, dar şi despre întâlnirea sa cu duhovnicul Arsenie Boca. În chilia de la Mănăstirea Turnu, părintele a depănat amintiri, ne-a dat sfaturi, ne-a răspuns la câteva întrebări, apoi ne-a binecuvântat şi ne-a citit o rugăciune de călătorie, după care ne-a petrecut cu privirea până la ieşire. Avea 92 de ani şi cu greu mai putea să facă singur cei câţiva paşi până la uşa chiliei sale. Vorbea puţin, cu înţelepciunea unei vieţi de sfinţenie, se ruga mult, iar în ultimele luni de viaţă primea din ce în ce mai rar pelerini. Mulţi sunt cei care spun că părintele era văzător în duh. I-a fost ucenic părintelui Arsenie Boca şi povestea cu bucurie de momentul în care l-a cunoscut. Îndemna pe cei care-i treceau pragul să aibă grijă de sufletul lor, pentru că Judecata de Apoi este aproape.
„Sfântul Ardealului” l-a îndrumat încă din tinereţe
La 18 ani l-a întâlnit pe cel care avea să-i schimbe destinul, părintele Arsenie Boca, iar momentul a fost rememorat cu bucurie de cel care avea să devină peste ani părintele Pantelimon. Era în anii ’40, când părintele Arsenie declanşase în zonă o adevărată mişcare de reînviere duhovnicească, iar oamenii din satele apropiate mănăstirii, şi nu numai, veneau în număr foarte mare la slujba de duminică şi apoi rămâneau să ia cuvânt de învăţătură de la cel despre care se spunea că vede păcatele oamenilor şi ştie gândurile cele mai ascunse ale celui din faţa sa dintr-o singură privire. Aşezat în mulţime, tânărul de 18 ani îl privea pe părinte cum îi sfătuia pe cei care-l ascultau şi ar fi vrut să-l întrebe dacă e bine să plece la armată, dar nu îndrăznea să se apropie. La un moment dat, duhovnicul s-a întors spre el şi i-a spus: „Tu, copile, să te duci să faci armata şi apoi să mă cauţi. Numai atunci vom vorbi despre călugărie”. Vorbele cu tâlc ale părintelui aveau să-i fie descoperite mai târziu, în armată, când o întâmplare l-a făcut să se hotărască să ia calea grea a monahismului.
„Mi-a spus să-l vorbesc de rău, dar n-am putut”
Aflat pe câmp, în pluton, asculta, ca şi ceilalţi soldaţi, instructajul ofiţerului superior, care le explica faptul că trebuie să le iasă din cap gărgăunii credinţei în Dumnezeu, pentru că viitorul este al progresului ştiinţific. Imediat s-a pornit un potop de vară, iar câteva trăsnete au lovit copacii din apropiere. În acel moment, soldaţii au aruncat armele şi s-au pus în genunchi, făcându-şi cruce, ba chiar şi ofiţerul progresist şi-a făcut cruce, temător. Atunci a simţit că vrea să-şi pună viaţa în slujba lui Dumnezeu. După armată s-a întors la Sâmbăta, la mănăstirea unde îl întâlnise pe Arsenie Boca, şi a început ucenicia lângă marele duhovnic. „Mi-a spus într-o zi să merg acasă şi să-l vorbesc de rău în lume. «Cum să fac asta?», am întrebat eu, iar el mi-a răspuns: «Cum te-o duce pe tine capul». Nu am făcut ce mi-a spus şi, atunci când m-am mai dus la el, m-a mustrat. «Păi, dacă vorbeam de rău nu mai eram acum aici, că mă bătea lumea cu pietre, îmi spărgea capul», am zis eu, iar el mi-a răspuns: «Ce bine era… scăpai de necaz…». Aşa mi-a zis”. Şi viaţa tânărului călugăr nu avea să fie deloc uşoară sub regimul comunist, semn că toate cele ce aveau să i se întâmple îi erau deja cunoscute celui văzător cu duhul.
„Bucuraţi-vă că sunteţi din ţara asta”
La scurt timp după ce părintele Arsenie Boca a fost arestat şi cercetat, a venit şi rândul părintelui Pantelimon să fie ridicat de Securitate. „M-au bătut, mi-au dat în cap cu un drug de fier. M-am strâns, că altfel îmi scoteau ochiul cu fierul ăla”, a povestit părintele ororile prin care a trecut. A fost 15 ani închis la Gherla şi supus unor cazne greu de imaginat. Închis într-un sac, un călău l-a bătut minute în şir cu un drug de fier, lovindu-l unde nimerea. „De două ori m-a bătut cu drugul de fier”, a rememorat părintele. A intrat în moarte clinică, dar Dumnezeu nu l-a lăsat să piară. Au fost doar încercări care l-au dus pe calea sfinţeniei, prin răbdare şi umilinţă. A simţit permanent sprijinul nevăzut al părintelui Arsenie, care l-a ajutat să suporte caznele la care călăii închisorii îl supuneau. A ieşit din temniță uscăţiv, firav, dar întărit sufleteşte prin răbdare, iertare, pocăinţă, iar ochii săi te priveau cu lumina tainică a sfinţeniei. „Să aveţi grijă de familii şi de copii”, era una dintre învăţăturile pe care părintele o repeta celor care veneau să-l vadă. „Bucuraţi-vă că sunteţi din ţara asta frumoasă! Ştiţi că vine judecata! Ce faceţi aici... găsiţi acolo! Pregătiţi-vă, că aici sunteţi musafiri! Şi s-a apropiat timpul! Pregătiţi-vă, ca să nu fiţi ruşinaţi acolo! Fiecare suntem aici ca să ne pregătim!”, repeta obsesiv părintele fiecărui pelerin. După ce a ieşit din închisoare s-a întâlnit din nou cu părintele Arsenie Boca şi, până la sfârşitul vieţii marelui duhovnic, părintele Pantelimon l-a căutat periodic pentru sfaturi şi învăţături.
„Maica Domnului s-a arătat la Ghighiu”
În anii ’80, monahul Pantelimon a fost preoţit la Mănăstirea Ghighiu şi, timp de aproape 30 de ani, a păstorit acest lăcaş. „Mănăstirea Ghighiu era dărâmată toată. Şi eu în trei ani am pus-o la punct”. I se mai spunea şi „părintele stupar”, pentru că înfiinţase în curtea mănăstirii o stupină de care se îngrijea cu mare pricepere. Acolo, la Ghighiu, i s-a arătat Maica Domnului, iar mesajul a fost un adevărat avertisment: „Avorturile sunt un mare păcat”. Şi el transmitea mesajul mai departe femeilor care-i treceau pragul şi-i cereau poveţe. În urmă cu nouă ani, după aproape 30 de ani de viaţă duhovnicească la Ghighiu, părintele Pantelimon a fost mutat, într-o noapte, pe nepregătite, la Mănăstirea Turnu, aflată la câţiva kilometri depărtare. Şi-a adunat icoanele din chilie, cărţile sfinte, tabloul cu imaginea îndrumătorului său, stupii de care se îngrijea de ani buni şi a plecat smerit, răbdător, făcând ascultare, pe un drum nou, la 83 de ani. Plecarea sa a avut loc în noaptea de 19 spre
20 august şi nu a fost lipsită de tulburări, dar bătrânul monah a trecut cu smerenie ascetică peste acest episod, ştiind că locul omului pe Pământ este vremelnic şi adevărata sa casă şi bucurie se află în Împărăţia lui Dumnezeu.
Câteva dintre învăţăturile părintelui Arsenie l-au urmărit toată viaţa pe părintele Pantelimon:
„…Numai la atâtea daruri ajungem prin câtă suferinţă putem răzbi cu bucurie. Numai atâta bine putem face câtă suferinţă putem ridica de pe el. Numai atâta mângâiere putem aduce între oameni câtă amărăciune putem bea în locul celor care vrem să-i mângâiem“