de Carmen Ciripoiu şi Sorin Dumitrescu
Îndreptător al credinței și învățător al înfrânării, Ioan al IV-lea al Constantinopolului, cunoscut sub numele de Ioan Postitorul, cel de-al 23-lea episcop al Constantinopolului, a rămas în istorie drept prima persoană care a primit titlul de patriarh ecumenic, dar și pentru nomocanonul său penitențial. Biserica Ortodoxă îl prăznuiește cu evlavie în fiecare an la data de 2 septembrie.
Lucrător în aur
Un călugăr cu nevoinţa şi dragostea Sfântului Ierarh Ioan Postitorul se spune că a putut să scoată din iad sufletul credincioşilor până la al nouălea neam dintre rudeniile lui. Şi pentru asta pătimeşte că Raiul nu este răsplata bunului trai, ci a suferinţelor. Ierarhul L-a iubit pe Dumnezeu din tot sufletul său și din tot cugetul și pe aproapele său ca pe sine însuși. A răbdat și nu a cârtit, arătându-și dragostea chiar și atunci când a fost nedreptățit, avându-L pe Hristos ca exemplu. Despre data nașterii Sfântului Ioan Postitorul nu se cunosc date. Ceea ce se știe este faptul că acesta a văzut, probabil, lumina zilei la Constantinopol, părinții săi fiind meșteri în lucrul aurului, meserie cu care se crede că s-ar fi îndeletnicit o perioadă și Sfântul.
Faimos pentru viața sa ascetică
Chiar dacă nu a primit o educație aleasă, Ioan a devenit faimos pentru viața sa ascetică, motiv pentru care a fost supranumit Postitorul. La început a fost diacon la Catedrala Sfânta Sofia din capitala imperiului, apoi a devenit sachelar, adică vicar patriarhal pentru mănăstiri. În anul 582, după moartea patriarhului Eutihie, a fost numit patriarh, cu numele de Ioan al IV-lea, deși nu și-a dorit acest lucru. Ce l-a determinat totuși să accepte? O vedenie înfricoșătoare: „De o parte vedea cum marea se înălţa până la cer şi era un cuptor înfocat înfricoşat; iar, pe de altă parte, mulţime de îngeri grăind astfel către dânsul: «Nu primeşti scaunul? Altul va fi, iar tu vei fi muncit de noi toţi». Unele ca acestea zicându-i îngerii cu îngrozire, s-a supus fără de voia lui şi l-au ales patriarh al Constantinopolului”.
A izgonit duhurile necurate din oameni
În toți anii arhieriei, Ioan Postitorul nu a mâncat nimic șase zile ale săptămânii, iar duminica a gustat puțin din legume, pepeni, struguri sau smochine. Totdeauna a dormit foarte puțin, în cele mai dese rânduri cu pieptul lipit de genunchi. Avea obiceiul să înfigă o andrea într-o lumânare aprinsă, iar când focul ajungea la aceasta și cădea într-un lighean, se trezea din somn. În rugăciune și multe nevoințe s-a luptat cu patimile, izgonind duhurile necurate din oameni. De asemenea, mulți credincioși și-au găsit tămăduirea datorită lui Ioan Postitorul, iar în urma rugăciunilor sale, femeilor le-au fost dezlegate legăturile nerodirii. A trecut la cereștile lăcașuri la data de 2 septembrie 595, la Constantinopol. Se spune că atunci când sfântul său trup a fost dus spre îngropare l-a sărutat slăvitul eparh Nil. „Iar Sfântul, mort fiind şi toţi văzând şi mirându-se, a şoptit oarecare cuvinte la urechea lui Nil eparhul, pe care el nu le-a spus nimănui”.
Spovedania individuală, operă pentru credincioși
Continuând ceea ce au început sfinții părinți, Sfântul Ierarh Ioan Postitorul a adus în Ortodoxie o nouă abordare canonică, extrem de înțeleaptă și plină de discernământ: spovedania individuală, cu rol important în vindecarea sufletească a celor care au păcătuit. Dacă Sfântul Vasile cel Mare a fost cel care a stabilit regulile disciplinei canonice, Ioan Postitorul le-a readaptat vremurilor, evidențiind importanţa altor mijloace de canonisire a celor care au păcătuit în afara opririi de la Sfânta Împărtăşanie. O schimbare incredibilă și necesară, pe care Sfântul a reușit să o facă inspirându-se din disciplina ascetică monahală. Astfel, în locul unei perioade foarte lungi de oprire de la Sfânta Împărtăşanie (10, 15 sau chiar 20 de ani), Sfântul a preferat variante care scad perioada aferentă, compensând această scădere prin post, metanii sau milostenie, oferind astfel o varietate de metode prin care cel care a săvârşit păcatul poate primi vindecarea.
Cele mai importante canoane
Potrivit sfântului părinte, adulterul soțiilor de clerici se pedepsește „cu trei ani, mâncând uscat după al nouălea ceas din zi și făcând în fiecare zi 300 de metanii. (…) Și soții lor, dacă voiesc să le mai aibă pe ele soții, se caterisesc din preoție. Iar dacă voiesc să aibă preoția se despart de dânsele mai înainte de a se împreuna cu ele după adulter”. În ceea ce-i privește pe părinții care-și lasă copiii să moară nebotezați, aceștia sunt excluși pe trei ani de la împărtășanie, „mâncând ei în acești ani mâncăruri uscate și îmblânzind pe Dumnezeu cu plecări de genunchi cu plângere și cu putere să se roage de Dumnezeu cu milostivire. Iar fiind copilul de 7 zile și moare nebotezat, părinții se înlătură pe șapte ani din comuniune și se condamnă ca în acești ani să mănânce mâncări uscate și să facă în fiecare zi 40 de metanii”. Neînduplecat a fost Ierarhul Ioan Postitorul cu cei căzuți de la credință, care „se vor învrednici de împărtășanie numai la sfârșitul vieții; și nimeni nu-i poate scăpa de o astfel de epitimie, nici să îndrăznească a arăta vreo blândețe față de aceștia”.
Trei ani de penitenţă pentru vrăjitori
De asemenea, potrivit lui Ioan Postitorul, femeile care sunt în „curățirea lunară nu au voie să se atingă de cele sfinte până la a șaptea zi, așa cum poruncește și legea cea veche”. În plus, cel care jefuiește mormintele este oprit de la împărtășanie pe o perioadă de zece ani, iar în privința celor „care se îndeletnicesc cu vrăjitorie sau farmece, scurtează la trei ani timpul lor de penitență dacă se străduiesc a posti zilnic cât mai mult timp și dacă după ceasul al nouălea gustă mâncare uscată și seacă, și să trăiască astfel cât mai desăvârșit; dar să facă și 250 de metanii, atingând cu evlavie pământul cu fruntea. Cu aceleași pedepse pedepsește și pe femeile care confecționează amulete și se îndeletnicesc cu ghicire de noroc”.