de Andrei Dicu şi Adrian Barna
Biserica este spaţiul solar în care Dumnezeul din oameni rezonează cu Dumnezeul celest. Bucuria acestui spaţiu sacru nu poate fi însă înnobilată decât cu o istorie zbuciumată, cu martirajul fără de care Divinitatea nu poate exista şi cu dăruirea celor care slujesc în acel loc. Bisericile au suflet, iar asta am simţit-o, încă o dată, la Cernavodă. Biserica Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, monument istoric şi perlă a oraşului, este încărcată de har.
O capodoperă care împleteşte trei stiluri de pictură
Cernavodă are un parfum şi un mister aparte, creează încă de la intrarea în urbe impresia de necunoscut ce nu vrea a se lăsa descoperit cu una, cu două şi care ascunde forţe energetice nebănuite. Poate de aceea aici a fost construit şi reactorul nuclear, însă perla care înnobilează acest spaţiu este Biserica Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, inclusă pe lista monumentelor istorice de interes naţional. Construită în perioada 1882-1895, aparţine stilului arhitectural bizantin. Ridicată pe un plan în formă de cruce, în mijloc are o cupolă mare din cărămidă şi piatră. Pictura de interior, opera celebrului Nicolae Vermont (un evreu creştinat despre care istoricii spun că a făcut prima pictură bisericească tocmai la Cernavodă) aparţine, de asemenea, stilului bizantin, dar ascunde şi elemente gotice, chiar renascentiste. În 1952, biserica a fost repictată de I. Taflan, iar în anul 2001 a fost restaurată de ucenicii profesorului. Ctitorit de majestăţile lor Regele Carol I şi Regina Elisabeta, cu concursul marelui om politic Take Ionescu, lăcaşul de cult a supravieţuit războaielor, perioadei comuniste şi nepăsării epocii moderne. „Înainte de a deveni premier, Take Ionescu a fost ministrul Cultelor. Nu ştiu dacă sau cât a contribuit financiar la ridicarea bisericii, dar ajutorul de ordin moral şi logistic a fost substanţial. În schimb, primarul Athanasie Rădulescu a avut un aport major. La fel şi credincioşii... De la piatra de temelie şi până la momentul în care au început să se ţină slujbe au trecut 13 ani. S-a muncit enorm”, îşi începe povestea parohul Marian Chivu.
Degradată de războaie şi de comunişti
Biserica are formă de corabie. Deloc întâmplător, spune părintele Chivu: „Aşa cum vaporul traversează oceanul, biserica este nava care călătoreşte pe marea vieţii. În timp şi în spaţiu, biserica este o corabie a mântuirii. Cu ajutorul ei, călătorii ajung la limanul veşniciei. Biserica noastră a fost declarată monument istoric graţie vechimii. În 1883, Eminescu a publicat «Luceafărul». Biserica noastră are un an în plus. Mereu fac această legătură...”. A venit însă Primul Război Mondial. Biserica a fost bombardată. Au locuit acolo soldaţii şi, din pricina focului care se făcea înăuntru, pictura s-a degradat. Mai târziu au venit comuniştii. „Dacă voiai să cumperi un sac cu ciment pentru tine, reuşeai. Dacă încercai s-o faci pentru biserică, era mai greu”, spun localnicii. Apoi au început restaurările, iar abia în anii ’50 a fost pictat pridvorul de profesorul Taflan. Părintele Chivu povesteşte: „A rămas ca şi catedrala oraşului, deşi e impropriu spus. Catedrala e lăcaşul de cult în care slujeşte episcopul. Noi ne mândrim cu ea, deşi mie mi-e ruşine că dumneavoastră veniţi şi vedeţi la intrare Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel... doar pe jumătate, pentru că, în rest, pictura e deteriorată. Un vânt puternic a stricat-o…”.
Poezia şi concertele sunt acasă
Dimensiunea socială a acestui spaţiu, nu doar închinat, dar şi protejat de Divinitate, îşi spune şi ea cuvântul. Aici se recită versuri, se cântă. Se cultivă şi se sprijină valorile. Aici, sufletul se bucură, iar oamenii redevin oameni. „Deoarece biserica ţine de Ministerul Culturii şi Cultelor, am considerat să nu ne apropiem doar de oamenii nevoiaşi, ci să creăm o relaţie cu partea culturală a oraşului. Am făcut vecernii poetice, adică seri de poezie. Am invitat Cenaclul «Mircea Eliade». Am ajutat un profesor să-şi publice teza de doctorat, o lucrare religioasă, «Vasile Voiculescu, poet isihast». Am îmbinat partea liturgică şi cea culturală. În noiembrie, timp de două zile, Cernavodă devine o capitală a muzicii. În prima seară ascultăm un concert de muzică laică, iar în cea de-a doua, duminica, biserica devine gazda muzicii bizantine. Concertează greci, bulgari, ruşi, moldoveni, români... Cupola are o acustică formidabilă şi am avut şi coruri care au filmat aici. Sus, unde sunt pictaţi Evangheliştii, se văd nişte orificii. Prin 2001, când nu era încă tehnica de azi, se puneau pâlnii care ofereau rezonanţă”, încheie preotul Chivu. Aceasta este povestea Bisericii Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena în cuvinte. Ea trebuie însă trăită. Acest sanctuar emană căldură. Este un spaţiu într-adevăr fermecat, împodobit cu Dumnezeire. Smerenia arde. N-o poţi topi.
Marian Chivu, părintele prieten
Sfinţia sa părintele Marian Chivu nu este „doar” parohul Bisericii Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, un înţelept şi un preot înzestrat cu har. Este un cărturar şi un scriitor apreciat. În 2014 a publicat lucrarea „Cernavodă, repere diacronice”, în care există largi referiri la istoria bisericii. Prin anul 2000, biserica arăta ca o magazie de IAS. Comunităţile mici au, cu adevărat, taină. Preotul Chivu şi hogea (imamul oraşului), care slujeşte la Geamia din Cernavodă, sunt prieteni, nu doar slujitori. De altfel, biserica şi geamia au la temelie stâncă din Cetatea Capidava. La urma urmei, există un singur Dumnezeu şi binele universal. Asemenea oameni, precum părintele Marian Chivu, îşi trăiesc, cu discreţie, menirea de a ne face mai buni.