Main menu

header

650 27 1de Roxana Istudor şi Daniel Alexandrescu

Binecunoscuta producătoare de emisiuni de televiziune Oprah Winfrey a realizat o serie de filme-poveste care au în centru felul în care oameni de toate naționalitățile și vârstele păstrează lumina credinței în cele mai grele cumpene din viața lor.

Biblia, puterea de fiecare zi

650 27 2Oamenii sunt uniți de nevoia de a crede într-o entitate superioară pentru a da un sens înalt existenței lor. Credința este piatra de temelie a vieții și se dovedește de neînfrânt în fiecare zi în cuplul Ian și Larissa Murphy, din Pennsylvania. Cei doi tineri s-au îndrăgostit în liceu și se pregăteau să se căsătorească, dar un accident rutier l-a lăsat pe Ian în comă. Când s-a trezit, el era „captiv într-un corp aproape inert, cu un creier sever afectat”, după cum povestește Larissa. Susținută de credință, femeia a continuat ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Cei doi s-au cununat, și Biblia este sursa lor de putere în fiecare zi. Altundeva, departe, în Nigeria, doi lideri religioși care au fost adversari înverșunați decenii la rând, pastorul creștin James Wuye și imamul musulman Muhammad Ashafa, onorează, printr-o reconciliere cu puternică încărcătură spirituală, perceptul „iubește-ți dușmanul!”.

Iertarea care vindecă

Se spune că „credința mută munții din loc”, iar tânărul Bebe, de pe Insula Pentecost, din Pacific, trece printr-un ritual sacru și primejdios în același timp, aruncându-se de pe un turn din lemn extrem de înalt, în speranța că în acest fel se va confirma o veche credință a tribului său: o recoltă bogată. În Kansas, Judi Bergquist îl vizitează la închisoare pe ucigașul fiului său. „L-am împușcat pe Josh de șapte ori în piept”, își amintește criminalul condamnat în 2007 la 22 de ani de detenție. Dar femeia este convinsă că iertarea pe care i-o cere credința îi va ajuta pe amândoi să meargă mai departe. Oricât de cumplit de greu ar fi acest act. Iar în Mexic, Enedina Cuellar Pacheco-Ramirez se roagă în fiecare zi alături de „cowboy-i lui Hristos” și crede în miracolul vindecării pe această cale a fiului său, paralizat în urma unui accident.

Un copil în procesiune

650 27 3Karen Cavanagh, avocată de succes și catolică, din New York, și-a rupt gâtul. Medicii au crezut că nu va supraviețui… intra frecvent în comă. „Tehnic, eram moartă”, își amintește femeia. Cu diagnostic de paralizie totală și definitivă, ea a îmbrățișat sufi, o cale spirituală care o ajută să se concentreze, lăsând la o parte lucrurile care nu contează, și să se cunoască pe sine. Prin meditație, miracolul s-a înfăptuit: Karen a reînceput să meargă. „Acum știu unde trebuie să ajung”, crede femeia. La sud, în Peru, adolescentul Beto este ales să meargă pe jos prin toată țara într-o procesiune care duce o icoană a lui Iisus către toți credincioșii. În Liban, refugiatul sirian Walid, în vârstă de 13 ani, care a fugit din calea războiului civil din țara sa, are puterea de a ține Ramadanul, cu toate posturile și rugăciunile pe care le implică. Iar în celălalt capăt al lumii, în Indonezia, tânărul călugăr budist Bodhi Cahyno meditează intens. Are 19 ani, se află la capătul unei copilării traumatizante și crede că noua viață în sânul credinței îi va vindeca rănile sufletului.

Drumul reconectării cu religia

650 27 4Sunt oameni care caută o cale de a se împlini și ajung să descopere credința. La început, Shi Yan Fei venit la o mănăstire shaolin din China pentru a învăța kung-fu, dar a aflat că elementul spiritual este cheia stăpânirii acestei arte. Astăzi este călugăr budist și își întărește credința în fiecare zi. Și catolicul în vârstă de 65 de ani John Davie, medic din Australia, caută reconectarea mai puternică și mai profundă cu credința sa. Pentru aceasta a pornit pe „calea Sfântului Iacob”, un traseu de 800 de kilometri care străbate Franța și Spania. „Mersul este meditația supremă”, spune John. O astfel de călătorie spirituală, dar cu același scop, cel al întăririi în credință, parcurge Mohamed El Haskouri, un adolescent din Maroc, care studiază intens pentru a recita perfect cele 80.000 de cuvinte ale Coranului în arta străveche Tajweed.

„Sunt parte a ceva mai mare decât mine”

Credința face să dispară teama de moarte. Aceeași frică este și un „motor” de schimbare, care îndeamnă oamenii să-și reconsidere viața. A descoperit puterea religiozității și un renumit alpinist, Alex Honnold, ateu convins, care a stat față în față cu propria mortalitate când a urcat fără corzi un vârf din statul american Utah. „A fost momentul când m-am simțit atât de mic și de neînsemnat. M-am simțit totuși și în siguranță gândind că este ceva mai mult acolo, în cer, că sunt parte a ceva mai mare decât mine. Asta îți dă motiv de a trăi”, povestește Alex. Un caz mai puțin obișnuit și o dovadă a faptului că credința nu are granițe este cel al studentei Cha Cha, care participă la reuniuni de grup ale baptiștilor pentru a-și întări credința creștină după o traumă majoră. Iar undeva în Australia, aborigenul Terry, aflat pe patul de moarte, trece credința și înțelepciunea vieții, precum și învățăturile tribului său, către nepotul copil….

Anju, o tânără din India, a lepădat toate convenientele sociale și și-a retezat astfel legăturile cu familia după ce a decis să se călugărească

În căutarea păcii interioare

Reshma Thakkar a fost crescută în credința hindusă și s-a simțit vinovată mult timp pentru că a pus la îndoială preceptele religiei sale. Așa că în 2013, consultanta IT a decis să plece din Chicago spre India, la cea mai mare reuniune spirituală din lume, Kumbh Mela. „O familie de pelerini pe care am întâlnit-o la Fluviul Gange m-a ajutat să înțeleg că este în regulă să pui preceptele religioase la îndoială. Important este să faci călătoria vieții, și nu să te concentrezi pe o anume destinație. Eram în căutarea păcii interioare, a compasiunii și a conectării cu alte ființe umane. Prin această călătorie spirituală am realizat conectarea cu mine însămi și cu credința mea”, spune tânăra.