de Andrei Dicu şi Sorin Dumitrescu

Începuturile Mănăstirii Moldoviţa sunt scufundate în mister. Este sigur că în anul 1410 prima biserică exista, deoarece Alexandru cel Bun i-a întregit domeniul, numind-o „cea nou-zidită”. Mănăstirea deţinea domenii importante la hotarul Moldovei, spre Ardeal, iar de aici şi o serie de litigii între mănăstire şi oraşul Bistriţa, legate de încălcarea proprietăţilor.

Edificiul construit de Alexandru cel Bun s-a prăbuşit

Moldoviţa este una dintre vechile aşezări călugăreşti, cu glorios trecut istoric, străjuitoare de veacuri la hotarul Moldovei de nord, situată în comuna Vatra Moldoviţei. Biserica pictată este înscrisă pe lista Patrimoniului Cultural al UNESCO, dar originea edificiului rămâne învăluită în negura vremii, tradiţia amintind de existenţa ei încă din perioada voievozilor Muşatini, care au ocrotit-o. În timpul domniei lui Alexandru cel Bun, prima mănăstire ridicată în acest loc a dăinuit până la sfârşitul secolului al XV-lea, când, din cauza unei alunecări de teren, s-a prăbuşit. Ruinele ei se văd şi astăzi, la circa 500 de metri distanţă de actuala mănăstire. Apoi, voievodul Petru Rareş a dorit să continue tradiţia şi a ales locul puţin mai la şes de vechea construcţie. Aşa a fost ridicată actuala biserică a Moldoviţei în anul 1532, închinată hramului „Buna Vestire”. Petru Rareş a împrejmuit lăcaşul cu turnuri şi cu ziduri de apărare, dându-i aspectul unei fortăreţe. Între anii 1610 şi 1612, pe fundaţiile care se văd în partea nordică, episcopul Efrem de Rădăuţi a construit clişarniţa (casă egumenească) pentru locuinţa sa, pentru păstrarea odoarelor bisericii şi pentru organizarea unei şcoli de copişti şi miniaturişti.

Stareţul Agathon şi misiunea diplomatică pe lângă marele han

Din corespondenţa purtată la finele secolului al XVI-lea între stareţii Moldoviţei şi negustorii bistriţeni reiese că primii aveau rolul de a-i informa pe ardeleni de evenimentele din Moldova, stimulând venirea negustorilor saşi. Spre exemplu, în 1595, stareţul Agathon i-a vestit pe bistriţeni asupra misiunii sale diplomatice pe lângă hanul tătar, misie care urma să împiedice o năvală în Moldova. Aici s-au păstrat două mari epitafuri, unul din timpul domniei lui Alexandru cel Bun și celălalt din timpul domniei lui Ștefan cel Mare, ambele lucrate în fire de aur și de argint. La mănăstire se mai află o Psaltire din anul 1765, având chenarul lucrat cu foiță de aur. Pe pagina de gardă a acestei cărți sfinte se află scris și un avertisment, care înștiinţează că oricine va ridica Psaltirea de la această mănăstire va cădea sub un blestem.

Mănăstirea Moldoviţa, bogăţie spirituală şi strajă la hotar

Arhitectura îmbină elemente de artă bizantină şi gotică. Cele tipice goticului târziu transilvănean dovedesc că la construcţie au participat şi meşteri pietrari din Ardeal. Aceştia au cioplit blocurile de piatră vizibile la colţurile clădirii şi au săpat în piatră Pisania lui Petru Rareş, pusă pe faţada de sus a intrării în pridvor, care aminteşte data de 8 septembrie 1532, când a fost încheiată construcţia. Pictura interioară reprezintă, alături de pictura Mănăstirii Voroneţ, un excepţional document al epocii de strălucire spirituală din vremea celor două domnii ale lui Petru Rareş. Tendinţa de umanizare a figurilor divine şi prezenţa simţămintelor profund omeneşti în multe dintre scenele ciclului evanghelic sunt trăsături proprii ale minunatelor fresce de la Moldoviţa, care şi-au păstrat nealterate prospeţimea şi strălucirea culorilor. Timpanul, format în partea de sus a încadramentului, este decorat cu o superbă pictură a Maicii Domnului, cu Iisus copil. Figura Maicii Domnului şi aceea a Sfântului Ioan, fin desenate şi foarte personale, par inspirate de modele vii, lucru foarte rar în epocă și pe seama căruia s-a speculat. Pe faţada sudică s-a conservat excelent un impresionant „Asediu al Constantinopolului”, poate cel mai bine zugrăvit în bisericile din ţară. Pictura este realizată de zugravii coordonaţi de vestitul Toma de la Suceava, pictorul de curte al lui Petru Rareş.

Lăcaşul a fost resfinţit în 2013

Lăcaşul rămâne important şi din punct de vedere educațional. Muzeul păstrează manuscrise din secolul al XV-lea, în care se fac referiri preţioase la modul de organizare a şcolii mănăstireşti, la activitatea culturală, socială, în general. Aici au fost caligrafiate, printre altele, Tetraevangheliarul (1613) şi o Psaltire (1614). Mai amintim că, la 24 august 2013, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Înaltpreasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, Preasfinţitul Meletie, Episcop de Hotin (Ucraina), şi Preasfinţitul Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, au resfinţit Biserica „Buna Vestire”.

Ctitorul Petru Rareş, înfăţişat pe peretele de vest

Portretele ctitorilor, Petru Rareş împreună cu doamna Elena şi cu doi copii, de pe peretele de vest al naosului vădesc, de asemenea, prin expresia ochilor şi prin ţinuta calmă şi sobră, încercarea de a reda viaţa lăuntrică a personajelor, deşi ele păstrează caracterul unor portrete oficiale. De altfel, întregul ansamblu exprimă clar ideea că edificiul era opera de suflet a voievodului, pentru că pe faţada de miazăzi a bisericii se desfăşoară cele două teme ale zugravilor din vremea lui Petru Rareş: acatistul Maicii Domnului şi arborele lui Ieseu.