de Luana Mare şi Sorin Dumitrescu

Pâinea pustnicească era hrana de bază a schimnicilor din vechime. Obţinută printr-o prelucrare cât mai simplă, fără coacere sau ingrediente care să-i aducă vreun plus de savoare, pâinea pustnicească constituia baza unui regim de viaţă sănătos, aducător de mult folos celor care se nevoiau în linişte şi în rugăciune, departe de lume, în pustiu, în păduri sau în alte locuri retrase. A mai fost numită şi pâine harică, deşi nu înlocuieşte Sfintele Taine şi anafura, dar este hrană de bază pentru cei care trudesc pentru mântuire şi sfinţenie, asigurând necesarul proteic pentru o viaţă lungă şi sănătoasă.

Numai bună pentru traiul în condiţii aspre

Dacă locul singuratic, departe de freamătul aşezărilor omeneşti, reprezintă prima condiţie a vieţii pustniceşti, mâncarea este următoarea. Monahii consumau în pustie ceea ce le oferea cu dărnicie mediul înconjurător, fructe şi verdeţuri, dar acestea se dovedeau în timp a fi insuficiente. A fost nevoie de un aliment mai consistent pentru hrana lor, un aliment care să le asigure supravieţuirea în condiţii aspre. Aşa a apărut pâinea pustnicească, la fel de aspră ca şi viaţa lor, fără a avea aspect ademenitor, atent studiat, dar fără de care supravieţuirea monahilor aflaţi în asceză departe de lume ar fi fost imposibilă. Pâinea pustnicească a devenit cu timpul hrana cea mai obişnuită a schimnicilor din trecut, un fel de „lege a pustnicilor”. Se spune că cine nu mânca această pâine fie nu putea rămâne multă vreme în pustnicie, fie slăbea înainte de vreme şi se îmbolnăvea. Întărindu-se mai târziu viaţa de obşte, unde pâinea pustnicească a fost înlocuită cu cea albă, coaptă pe vatră, s-a putut observa că sănătatea monahilor s-a şubrezit. Cel care a readus în atenţie acest aliment al pustnicilor din vechime a fost părintele Ghelasie de la Mănăstirea Frăsinei, el sfătuindu-şi ucenicii să consume tradiţionala pâine a asceţilor pentru sănătatea trupului lor.

Se dospeşte zece ore la loc cald

Părintele Ghelasie a preluat tradiţia pâinii pustniceşti de la duhovnicul său, cuviosul pustnic Arsenie Praja, care a trecut la cele veşnice în anul 1974. Învăţăturile lui Ghelasie despre hrană sănătoasă se regăsesc în cartea „Medicina isihastă”, unde se află şi mai multe reţete de pâine pustnicească recomandate de monahul de la Frăsinei. Pâinea pustnicească tradiţională este obţinută din făină integrală peste care se toarnă apă, apoi se frământă, obţinându-se o cocă omogenă. Aceasta se lasă la dospit timp de aproximativ zece ore într-un loc uscat şi clad. Plecând de la această reţetă, părintele Ghelasie a recomandat şi alte variante de pâine pustnicească în amestec cu seminţe sau cu verdeţuri sau din mai multe cereale pe care le recomandă pentru „întărirea trupului şi ferirea de boli şi suferinţe”.

Simplă-integrală

Grâu măcinat în două feluri, mai mare şi foarte fin pentru cei cu digestia tare şi pentru cei mai slabi. Puteţi mânca pentru mai multe zile, dar pentru cei cu boli grave să fie proaspăt. Nu se cerne, se pune puţină apă simplă şi se face o cocă tare (atenţie, să fie tare!) şi se lasă la dospit cel puțin șapte-opt ore, după care se poate folosi. Deci nu se coace, nu se fierbe, se lasă complet naturală. Dacă faceţi pentru mai multe zile, coca întindeţi-o subţire de un milimetru şi puneţi-o la uscat uşor pe ceva întins, întorcând-o uneori (atenţie, să nu se usuce la temperatură mare, ci la maximum 30 de grade Celsius). Noi mai indicăm să se pună şi puţin mălai de porumb, că o face mai sfărâmicioasă şi mai digestibilă. Pentru diabetici, este indicat să se pună jumătate grâu şi jumătate porumb. Se poate adăuga şi puţin orez, că o face mai suportabilă. Nu se amestecă însă cu alte cereale, că devine indigestă şi grea pentru bolnavi în special. Dacă se folosesc, spre exemplu, secară şi hrişcă (sau ovăzul, sau meiul, sau orzul), să se procedeze ca şi la prepararea grâului, cu doze mici doar de porumb şi orez. Cei care nu au dinţi buni, după uscare să o remacine cât folosesc şi să o facă pesmet sau să o înmoaie înainte în puţină apă. Pâinea pustnicească din grâu nu se dospeşte decât puţin, ca să se folosească direct (că de se acreşte prea tare nu se mai poate mânca goală). Pentru lapte şi supe-ciorbe, ca şi pentru sosuri, e bine ca şi pâinea pustnicească să fie ceva mai tare dospită-acrită, ca să nu se mai folosească altă acritură străină (ce strică).

În diferite combinaţii

În loc de apă, se pot folosi variante preparate, ce-i dau mai multă agreabilitate, cu legume, cu seminţe, cu fructe. Atenţionăm aici cu privire la o adevărată „lege” a dietoterapiei noastre, ce constă în „proporţia de 10% şi 90% a unui sortiment faţă de altul”. Adică, dacă vrem pâine pustnicească pe prim-plan, să fie aceasta în proporţie de 90% faţă de toate celelalte ce se adaugă (acestea să fie doar în proporţie de 10%). Dacă vrem celelalte sortimente pe prim-plan, acestea să fie în proporţie de 90%, faţă de 10% pâine pustnicească.

Tip ghiveci

Cerealele sunt măcinate cu tot felul de legume şi de verdeţuri, până se obţine o cocă tare şi se usucă. La folosire, se remacină şi se prepară tot felul de reţete, mai ales supe-ciorbe. Atenţie, noi excludem roşiile şi ardeiul, care pot fi folosite totuşi, dar foarte rar şi de ocazie, întrucât acestea scot calciul din oase şi-l depun în ţesuturi. Nu se fac preparate cerealiere cu proteicele (nuci şi alte seminţe în cantitate mare sau boabele proteice ca soia, bobul, lintea, năutul, fasolea), nici cu amidonoasele (cartofii, napii, castanele) şi nici cu dulciurile. Se pot face totuşi nişte combinaţii cu fructe şi dulciuri, dar care se folosesc ca „delicatese” şi doar singure şi pe stomacul gol, printre mese, sau în posturi de repaus alimentar.

Preparată cu diferite fructe

Fructele de sezon (mere, prune, caise, căpşuni, zmeură, struguri) se rad şi se zdrobesc direct cu pâine pustnicească simplă, în cele două proporţii, de 10%-90% - ori fructe, ori pâine pustnicească -, şi cu un mic aromat de coajă de lămâie, scorţişoară, mentă, salvie, cimbru, chimen. Se mănâncă imediat. Acestea sunt foarte gustoase şi bine tolerate de toţi. Să se evite amestecul fructelor acre cu cele dulci, să fie de aceeaşi categorie şi singure, nu mai multe sortimente, alternându-le. Fructele prea acre, precum şi cele prea dulci fac rău, să fie proporţia de 10% dulce sau 10% acru.

Laptele de pâine pustnicească

Trei linguri cu pâine pustnicească se zdrobesc bine, se pun într-un pahar cu apă şi se amestecă bine şi mult, până se face ca un lapte. Se păstrează foarte puţin, până se lasă partea grosieră, şi se toarnă partea lăptoasă într-un pahar, care se bea încet, după indicaţiile anterioare. Peste ce a rămas în primul pahar se mai pune altă apă şi se ţine câteva ore şi iar se mai face un lapte mai diluat ce se poate bea printre mese sau se pune la supe-ciorbe ori se lasă până a doua zi să se facă puţin acrişor, ca un borş. Începeţi cu puţin, ţinând mult în gură, până veţi câştiga gustul savuros al pâinii necoapte. Laptele din pâine pustnicească simplă este cel mai indicat la început, şi mai ales dimineaţa. Nu-l faceţi prea concentrat.