de Luana Mare şi Adrian Barna
Blamat de evrei, condamnat la o moarte cumplită şi umilitoare de romani, Iisus Hristos este recunoscut ca Mesia de răufăcătorul care a stat lângă El pe Cruce, tâlharul Dismas. Despre semnificaţia alegerii făcute de tâlharul cel bun ne-a vorbit părintele arhidiacon Ionuţ Mavrichi (medalion), într-un interviu despre credinţă, umanitate, pocăinţă şi mântuire.
„Primul om în Rai după Adam”
- Care este învăţătura tâlharului cel bun?
- Tâlharul cel bun este primul om după Adam ajuns în Rai, aşa spune tradiţia. Tâlharul Dismas este trecut în Sinaxar, este sfânt şi un model al pocăinţei, este primul dintre oameni care acceptă că Iisus va învia.
- A fost suficient pentru mântuirea sufletului său?
- Pentru a putea vorbi despre acest moment trebuie să privim mai amplu contextul. Pe Cruce, prin Răstignirea lui Iisus, Dumnezeu împacă generos umanitatea cu El, şterge păcatul într-un mod foarte dramatic, într-un peisaj al nedreptăţii - Iisus Hristos, Dumnezeu însângerat, răstignit pe Cruce între doi tâlhari. Nimic din ceea ce s-a întâmplat pe Cruce nu putea dezvălui planul acesta glorios al lui Dumnezeu. Pentru majoritatea oamenilor, Învierea nu era considerată posibilă. Nu întâmplător, majoritatea celor de acolo îi spuneau lui Iisus: „Dar nu eşti tu Hristosul? Mântuieşte-Te pe Tine însuţi!”. Ba chiar unul dintre tâlhari îi adresează această frază şi în Evanghelia de la Luca este menţionat acest dialog. De altfel, întreaga viaţă a Mântuitorului pare să fie sub semnul nedreptăţii.
- Care au fost principalele momente de nedreptate din viaţa lui Iisus?
- Să încercăm să o privim din punct de vedere politic. Încă de la începutul vieţii, Mântuitorul Iisus a fost refugiat. S-a născut şi a trebuit să-şi părăsească ţara ca să scape cu viaţă. Apoi s-a reîntors şi, din partea aceasta a iudaismului, a existat presiune politică, pentru că, pentru iudaism, distincţia politică-religie nu se făcea, conducătorii religioşi se identificau cu reprezentanţii politici ai iudaismului, pentru că ei erau sub ocupaţie romană. Apoi, spectrul acesta al vinei care a fost aruncată asupra Lui; pentru că evreii nu L-au putut condamna, nici nu aveau posibilitatea să exercite dreptul la a ucide, la a da sentința de moarte, puterea romană vine şi legiferează această acuzaţie, acuzându-L de lezmajestate. Hotărăşte o moarte umilitoare.
„Iisus a primit condamnarea trădătorilor şi sclavilor”
- Umilitoare numai pentru că se întâmpla alături de tâlhari?
- Crucea, şi pentru evrei, şi pentru romani, avea un simbolism şi o încărcătură aparte. Cu mai puţin de 50 de ani înainte de procesul lui Iisus fusese înăbuşită o răscoală a evreilor, iar mulţi dintre „vinovaţi” au fost răstigniţi pe cruce, pe uliţele cetăţii. Moartea pe cruce, prin răstignire, era o chestiune abominabilă pentru evrei. Pentru romani era cel mai umilitor mod de a ucide pe cineva, moarte rezervată sclavilor şi trădătorilor, celor care atentau la puterea imperială. Sigur că pentru noi, creştinii, moartea are şi o semnificaţie dincolo de toate aceste aspecte care sunt exterioare, şi anume, pe Cruce Mântuitorul împacă umanitatea cu Dumnezeu. Pe jertfa Lui se bazează mântuirea noastră, posibilitatea de a câştiga şi noi Împărăţia Cerurilor, pentru că, prin nedreptatea aceasta a uciderii Lui, El a fost îndreptăţit să învie. Oamenii mor pe drept, pentru că moartea este plata păcatului, este o condiţie pe care o şi moştenim, pe drept, dar Mântuitorul a murit pe nedrept. Este primul dintre oameni care moare nedrept. Şi în virtutea acestei morţi nedrepte, El înviază pe drept. Şi se face, spune Sfântul Pavel, „începătură celor adormiţi, primul dintre cei morţi care înviază”. Şi noi, creştinii care credem în învierea lui Iisus Hristos şi o mărturisim, stăm în umbra acestei învieri, pentru că noi sperăm şi credem că noi înşine vom învia. Ne aşezăm în umbra morţii Lui nedrepte, ca, la un moment dat, Dumnezeu să ne dăruiască şi nouă Învierea.
- Care e pilda tâlharului Dismas?
- Este omul fără lege care a ajuns în Rai cu Iisus. Aceasta a fost promisiunea pe care I-a făcut-o Mântuitorul, şi acest fapt este surprinzător, pentru că tâlharul Dismas nu-I cere iertare lui Hristos pentru păcatele pe care le-a făcut, nu ne spune Scriptura că s-a gândit la viaţa sa. A tras o linie şi a zis: „Am greşit, îmi pare rău, Doamne, iartă-mă!”. Dar el face un gest de minimă umanitate, care arată că, de fapt, în inima noastră ar trebui să existe minimul acesta de umanitate, care ia chip atunci când exprimăm dreptatea. Şi spune celuilalt tâlhar: „Gândeşte-te, noi suntem aici pentru că merităm, am fost condamnaţi, dar acesta, despre care nu ştim să fi făcut ceva rău, să fi fost părtaş faptelor similare alor noastre, acesta pătimeşte pe nedrept”. Şi atunci, licărirea aceasta de umanitate profundă este interpretată de Mântuitor ca un act de pocăinţă. Totodată, Dismas Îl recunoaşte pe Iisus ca Mesia şi-L roagă să-l pomenească în Împărăţia Sa.
„Nu a văzut Învierea, dar a crezut în ea”
- Un gest de umanitate şi recunoaşterea lui Iisus ca Mesia pot aduce mântuirea?
- Sfântul Pavel vorbeşte şi ne dă o soluţie foarte simplă de mântuire: „Cine crede în inima sa şi mărturiseşte cu gura sa că Iisus a înviat din morţi acela se va mântui”. Tot aşa şi tâlharul nu a văzut Învierea ca să o mărturisească, dar a intuit că dincolo de acel om răstignit pe Cruce este mult mai mult decât atât. Vede un om murind la fel ca şi el, un muribund, asistă la o moarte cumplită - pe cruce se murea prin asfixiere, pentru că omul nu mai putea să împingă corpul să se elibereze toracele, se lăsa în propria greutate şi se asfixia. Era o moarte grea, dura foarte multe zile, iar trupurile erau lăsate pe cruce după deces. Din cauza durerii teribile de pe cruce, unii se stingeau într-un timp mai scurt, dar de cele mai multe ori era o moarte îndelungată şi erau lăsaţi să putrezească la locul răstignirii, ca exemplu pentru lume.
- Dar Iisus a fost coborât de pe Cruce...
- Mântuitorul a fost dat jos pentru că urma o mare sărbătoare evreiască. Există menţiuni istorice ale unor familii sau ale altor autorităţi care obţin dreptul de a coborî de pe cruce, dar în general nu aveau voie să ia trupurile celor morţi prin răstignire. Romanii dădeau aceste exemple pentru a descuraja orice gest de trădare sau de nesupunere. Or, tâlharul cel bun vede alături de el un om care împărtăşeşte aceeaşi soartă, dar totuşi I se adresează şi-L roagă să-l pomenească în Împărăţia Sa. Vede totuşi în Iisus, care murea lângă el, posibilitatea continuării vieţii. O intuieşte cumva şi, pentru credinţa lui, el se mântuieşte. La fel şi noi, dacă înţelegem că moartea Mântuitorului Hristos nu a fost sfârşitul veştii celei bune pe care a adus-o, ci revenirea Sa în lume, noi înşine ne mântuim.
„Cu moartea Mântuitorului, Pilat a legiferat nedreptatea“
- Îi era teamă lui Pilat de evrei astfel încât să le ofere ceea ce voiau, moartea lui Iisus?
- Era, cumva, agresat, plictisit de insistenţa evreilor. Era un guvernator care avea nevoie de pace într-o populaţie care era vestită pentru apetenţa pentru răscoală. Pilat a legiferat atunci nedreptatea ce I se făcea lui Iisus, ba, mai mult, hotărăşte răstignirea între doi tâlhari.