Main menu

header

676 22 1de Carmen Ciripoiu şi Sorin Dumitrescu

În fiecare an, la 2 mai (începând cu anul 2019 este înscrisă şi în calendarul BOR), când e prăznuită cu cinste și evlavie Sfânta Matrona cea Oarbă, întreaga creștinătate simte, poate mai mult ca nici- odată, credința și iubirea pentru Hristos. Deși povestea Sfintei pare la fel de veche ca istoria, își păstrează mereu emoția neatinsă și același fior…

Pecetluită pe piept cu cinstita Cruce

Oricine privește icoana Sfintei Matrona, a femeii care a trăit în lume și a dat piept cu greutățile, pătimitoare încă din naștere cu trupul, apoi, din îngăduința Mântuitorului, și cu duhul, nu are cum să nu se înfioare. Pentru că Sfânta a reușit să dea mângâiere creștinilor spre a urma „pacea şi sfinţenia fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul”. Fericita Matrona, pe numele său adevărat Dimitrievna Nikonova, a văzut lumina zilei într-o familie de ţărani dintr-un sat aflat la câteva sute de kilometri depărtare de Moscova, la sfârşitul veacului al XIX-lea. Fetița a fost al cincilea copil al acestei familii sărace, iar mama sa, gândind că nu va putea să o crească, a vrut să o părăsească într-un orfelinat. Însă micuța a simțit ocrotirea și marea dragoste a Mântuitorului, care i-a arătat în vis mamei să nu-şi înfăptuiască gândul, înfăţişându-i-o pe fetiță sub chipul unei păsări albe, cu ochii închişi. Mai mult, Domnul, deși copila s-a născut fără vedere, a pecetluit-o cu cinstita și de viață dătătoarea Cruce, semn pe care aceasta l-a purtat întreaga viață.

Prima minune a avut loc la botez

676 22 2În marea Sa dragoste față de pruncul orb, Mântuitorul a făcut și prima minune cu acesta încă de la botez. În momentul în care preotul a cufundat-o pe fetiță în cristelniță, deasupra sa a apărut un fum care a răspândit o mireasmă nemaiîntâlnită, lucru pe care l-au văzut toți cei prezenți. Se spune că acela a fost momentul când părinții și-au dat seama că fetița este aleasa Domnului și i-au pus numele Matrona, în cinstea cuvioasei Matrona a Constantinopolului. A doua minune s-a petrecut ori de câte ori mama și-a alăptat pruncul în zilele de miercuri și de vineri, când fetița nu voia să mănânce. Matrona a început să-și arate darurile dumnezeiești încă de copil, mai ales darul înainte-vederii, al clarviziunii, al vindecării celor grav bolnavi și al înfăptuirii de minuni.

Bătută cu urzici peste tot

Faptul că a fost total diferită de ceilalți copii i-a determinat pe aceștia să o vadă ca pe o ființă ciudată și să o batjocorească, ba chiar să o bată cu urzici pe tot corpul său firav. Acesta a fost motivul pentru care Matrona s-a izolat de lume și a preferat să stea mai mult închisă în casă, petrecându-și timpul în rugăciune. La doar 17 ani, de parcă toate aceste lucruri nu ar fi fost de ajuns, Matrona a mai primit o cruce foarte grea de dus: nu a mai putut să meargă și a rămas imobilizată până la sfârșitul vieții. Asta n-a împiedicat-o însă să le citească gândurile celor care i-au trecut pragul, să prevestească marile dezastre, iar rugăciunile sale adânci au adus alinarea durerilor celor necăjiți și le-au vindecat bolile celor care i-au cerut ajutorul.

Mormântul său a devenit loc de pelerinaj

Sfânta Matrona din Moscova și-a prezis propria moarte cu trei zile înainte de a trece la cele veșnice, la data de 2 mai 1952, când le-a spus celor apropiați: „Toți, toți să veniți la mine și să-mi povestiți necazurile voastre, de parcă aș fi vie, căci eu vă voi vedea, vă voi auzi și vă voi ajuta. Pe toți cei care îmi vor cere ajutorul îi voi întâmpina la moarte, pe fiecare în parte”. După ce Matrona a trecut la dreapta Domnului, mormântul său a devenit loc de pelerinaj. La 2 mai 1999, Alexie, Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii, a semnat hotărârea prin care fericita Matrona a fost trecută în rândul sfinților. Din acel moment, moaștele sale, necuprinse de stricăciune, care răspândesc bună mireasmă, se păstrează în Biserica Acoperământul Maicii Domnului din Moscova. „Ca o stea dumnezeiască ai răsărit, maică fericită Matrona, în zilele grele în Rusia, căci, ca o nouă mărturisitoare, jugul lui Hristos cu îndrăzneală și fără frică toată viața ai purtat și, cu harul lui Dumnezeu fiind întărită, ai dat celor nedumeriți povățuire, celor slabi și bolnavi vindecare, tuturor celor ce cu mulțumire cântă lui Dumnezeu: Aliluia!”.

„Apărați-vă cu crucea, rugăciunea, apa sfințită, cu împărtășania cât mai deasă. În fața icoanelor să ardă candele“ Sfânta Matrona

A prevestit Revoluţia Bolşevică

Numită „cel de-al optulea stâlp al Rusiei” de Sfântul Ioan de Kronstadt, Sfânta Matrona, personalitate rară și cu totul harismatică a Bisericii Ortodoxe din Rusia, a fost cea care a prevestit Revoluția Bolșevică, dar și intrarea Rusiei în cel de-Al Doilea Război Mondial. Un moment care a rămas și acum în istorie a fost cel în care un militar, care a fost trimis să o aresteze pe Sfântă, n-a apucat să facă decât un pas către ea, iar Matrona l-a avertizat: „Du-te mai repede acasă, că ai o nenorocire. Iar oarba nu va pleca nicăieri de aici, eu stau în pat”. Când soldatul a ajuns acasă, și-a găsit soția rănită. Aceasta a suferit o gravă arsură cauzată de lampa de gaz, iar soțul a dus-o la spital, salvând-o de la moarte. Și totul datorită Sfintei… Se spune că atunci când superiorii l-au întrebat pe militar dacă a arestat-o pe Sfânta Matrona, acesta a răspuns răspicat: „Pe oarbă n-o voi aresta niciodată!”.