de Carmen Ciripoiu şi Florica Pintea

Toate făpturile sunt egale în fața Creatorului lor și pot comunica cu Domnul prin rugăciuni. Iar acest lucru se vede cel mai bine într-un sfânt lăcaș de pe Quai d’Orsay din Paris, o biserică frumoasă ca un suflet, unde laolaltă, oameni și animale îl iubesc în întregime pe Dumnezeu, își lasă problemele în grija Lui și astfel sunt salvați. O dată pe an, în luna noiembrie, alesul lui Dumnezeu, arhiepiscopul catolic Dominique Philippe, săvârșește o slujbă cu totul ieșită din comun, pentru toate necuvântătoarele pământului. Iar rugăciunile părintelui în fața Mântuitorului, a Maicii Domnului și a Sfintei Rita, purtătoarea cauzelor pierdute, nu rămân neascultate.

„Te salut, frate câine, te salut, frate lup!”

Istoria relației dintre om și animale a început odată cu actul creării lumii. De altfel, în Facere stă scris că în ziua a șasea a creației „a făcut Dumnezeu fiarele sălbatice după felul lor, și animalele domestice după felul lor, și toate târâtoarele pământului după felul lor. Și a văzut Dumne- zeu că este bine”. Stăpânirea peste lumea animală se arată și în faptul că Dumnezeu a adus toate animalele înaintea lui Adam pentru a le pune nume: „Și Domnul Dumnezeu, Care făcuse din pământ toate fiarele câmpului și toate păsările cerului, le-a adus la Adam, ca să vadă cum le va numi; așa că toate ființele vii să se numească precum le va numi Adam”. Când lumea animalelor a suspinat, Dumnezeu a luat aminte, și alături de Noe și de familia sa, El a hotărât să salveze regnul, iar mărturii în care animalele au slujit sfinților în diferite moduri sunt relatate și în viețile sfinților. Arhiepiscopul Dominique Philippe a simțit pentru prima dată puterea incredibilă a Sfintei Rita în copilărie, când era grav bolnav, a fost dus de bunica sa să se roage acesteia. Și pentru prima oară după opt săptămâni, la întoarcerea acasă, copilul a cerut de mâncare. În acel moment, Dominique i-a promis sfintei că toată viața îi va slăvi numele. Ulterior, părintele Dominique a devenit adeptul Sfântului Francisc de Assisi, mare iubitor de animale, al cărui salut a rămas cunoscut de toți creștinii: „Te salut, frate câine, te salut, frate lup!”.

Enoriași în patru labe

Credincioșii și-au dat seama de harul de vindecător al părintelui Dominique după evenimentul ce a precedat prima sa slujbă în calitate de preot. Chemat fiind de o familie al cărui copil s-a opărit cu apă clocotită, părintele s-a rugat Mântuitorului și Sfintei Rita, punând mâinile deasupra micuțului, iar a doua zi medicii au constatat că arsurile au dispărut complet, iar pielea acestuia a devenit curată, fără răni. Ulterior, purtând mereu cu el statuia Sfintei Rita, părintele a săvârșit și alte minuni. În ceea ce privește vindecarea animalelor, totul a început când într-o zi de duminică, o bătrână a vrut să-și lege câinele de gardul bisericii, pentru a putea asista la slujbă. Preotul i-a ieșit în întâmpinare și i-a permis să intre cu animalul în sfântul lăcaș, motivând că și patrupedele sunt creaturile Domnului. Vestea a ajuns repede la alți credincioși, care au început să-l roage să le tămăduiască animalele de diferite boli, în fața cărora medicii veterinari nu aveau leac, deochi sau descântec făcute de unii oameni răi. Iar rugăciunile și atingerile părintelui le-au readus sănătatea necuvântătoarelor. Mai mult, oamenii au început să vină la biserică însoțiți de animalele lor suferinde, fie că era vorba despre o pisică, un câine, șerpi, șopârle, capre, păsări, porcuşori de Guineea, transformând sfântul lăcaș într-un fel de Arcă a lui Noe.

Slujba Sfântului Francisc de Assisi

După ce părintele Dominique a ajuns arhipiescop al bisericii catolice galice, și-a dorit ca, o dată pe lună, să săvârșească o slujbă dedicată animalelor, care să se numească slujba Sfântului Francisc de Assisi. Deși totul părea doar un vis, acesta a cerut binecuvântarea superiorilor săi și, spre surprinderea sa, aceștia au fost de acord. Din acel moment, biserica a devenit neîncăpătoare pentru mii de credincioși veniți nu doar din Franța, ci și din Spania, din Italia și de peste Ocean, care, strângându-și animalul la piept, ajung la părintele Dominique și-l roagă să le salveze prietenii. În timpul ineditei slujbe, nimeni nu tulbură liniștea rugăciunii. Niciun animal, indiferent de durerile pe care le are sau de aversiunea pe care o manifestă în mod normal față de altă specie, nu scoate un sunet. Stau toți, oameni și animale, cu capetele plecate, nemișcați, răbdători, ascultând pasajele din Evanghelie. La sfârșitul slujbei, părintele atinge fiecare patruped, apoi îl binecuvântează pe fiecare, după numele său: „Fie ca Dumnezeu, Sfânta Fecioară şi Sfânta Rita să vă aibă în pază şi să vă dăruiască viaţă lungă, alături de stăpânii voştri iubiţi!”. Asta înseamnă să ai o inimă plină de o mare iubire: să te rogi în tot ceasul, pentru cuvântători și necuvântători, să fie păziți și iertați. Pentru că pământul este, așa cum frumos a spus Sfântul Vasile cel Mare, „sufletul animalelor”.

Moaștele Sfinților Filomon și Apolonie au fost duse de un delfin în Alexandria, iar un leu l-a ajutat pe Cuviosul Zosima să îngroape moaștele Sfintei Maria Egipteanca

Ucenicii necuvântători ai sfinţilor

În ceea ce-i privește pe sfinți, cei mai mulți au îngrijit animalele bolnave, iar acestea le-au fost recunoscătoare ca niște ființe omenești, slujindu-i ca niște ucenici necuvântători. Povestea dintre ursul Mișa și Sfântul Serafim de Sarov impresionează și acum. Se spune că ursul care putea fi văzut mereu lângă Sfânt nu făcea nimic vreunei alte persoane și aducea miere sălbatică atunci când era trimis de acesta. De asemenea, Cuviosul Paisie Aghioritul a fost bun prieten cu păsările sălbatice, care i-au mâncat din palme, de poruncile acestuia ascultând și urșii, șerpii, iepurii și furnicile. Totodată, Cuviosul Gherasim de la Iordan este cunoscut pentru legătura neobişnuită pe care a avut-o cu un leu. De altfel, atunci când animalul a aflat de la ucenicul Sfântului despre sfârșitul acestuia și a fost dus la mormântul Cuviosului, leul a scos niște mugete ușoare, apoi a răcnit cu multă putere și a trecut la cele veșnice. Avva Iulian Stâlpnicul și-a trimis ucenicul să poruncească în numele lui Hristos unui leu, care a făcut prăpăd, să plece, iar animalul s-a supus. Nu în ultimul rând, din recunoștință, un cerb a arătat unor călugări peștera în care a murit un pustnic, care a fost găsit neputrezit. Este cunoscută și întâmplarea din viața Sfinților Trofim și Dorimedont, care au fost dați ca hrană unui urs sălbatic. Pentru că acesta nu s-a atins de ei, Sfinții au fost ulterior aruncați la leoparzi, apoi la alți lei. Și pentru că nici aceștia nu i-au vătămat, prigonitorul a încercat singur să-i omoare, însă leii i-au apărat. La rândul său, Sfântul Gherman de Alaska a hrănit o hermină care a locuit sub chilia acestuia cu mâna sa, dar și păsările. Se spune că atunci când Sfântul s-a stins, păsările și animalele au plecat, iar plantele au încetat să mai rodească. Este binecunoscut episodul în care Sfântul Proroc Ilie este hrănit de un corb, această poveste fiind reprezentată, de altfel, şi în iconografie.