de Anda Postolache
Lavra cu 1.000 de monahi
Pentru o clipă îţi şi imaginezi cum arăta în secolul al XVIII-lea această aşezare monahală de la poalele munţilor, când un monah care între timp a ajuns în calendare, Paisie Velicicovschi, a creat aici o şcoală a rugăciunii. Întors de la Muntele Athos, unde stătuse o vreme pentru a deprinde rânduielile atonite aspre, Sfântul Paisie a făcut din Neamţ şi din toate mănăstirile din Moldova lăcaşuri-model. A avut pe lângă el în jur de 1.000 de ucenici care, mai apoi, s-au răspândit în întreaga ţară, luând cu ei şi frumoasele obiceiuri monahale. Paisie a avut meritul, printre altele, de a redescoperi scrierile filocalice ce învăţau călugării cum să se roage, cum să fie plăcuţi lui Dumnezeu. Neamţul era atunci o adevărată lavră (n.r. - mănăstire mare în unele ţări ortodoxe, unde călugării locuiesc în chilii construite la distanţă unele de altele), cum erau cele din Grecia şi din Rusia.
De aici a plecat Sf. Ioan Iacob
Iar dacă atunci a fost gloria Neamţului, totuşi au mai existat vremuri în istoria mănăstirii când s-au ridicat şi alţi călugări îmbunătătiţi (n.r. - avva). Este de ajuns să-l numim pe Sfântul Ioan Iacob Românul, cel care a trăit în secolul trecut şi care era medicul şi bibliotecarul Mănăstirii Neamţ. El a plecat la Hozeva unde s-a săvârşit din viaţă după ce s-a nevoit mult timp într-o peşteră, la moartea sa şi după aceea petrecându-se minuni. Creştinii de acolo îi spun Românul, iar noi, Hozevitul. În 1986 s-au descoperit în curtea mănăstirii, într-un mod miraculos, moaştele unui sfânt necunoscut.
Veche de 600 de ani
Mănăstirea a fost menţionată prima dată într-un document din secolul al XIV-lea, în care Petru I (1375-1391) donează sate şi pământuri mănăstirii. Este posibil ca un cutremur să fi distrus biserica în 1471, construcţiile monahale fiind refăcute de mai multe ori de-a lungul secolelor.
Cel care a hotărât să demoleze biserica avariată a lui Petru I a fost Ştefan cel Mare, lucru confirmat de inscripţia în piatră, păstrată până în zilele noastre. Mănăstirea Neamţ se află la 12 km nord-vest faţă de Cetatea Neamţului, pe valea Râului Nemţişor. Sfântul Ştefan cel Mare avea mare grijă de ctitoria sa, pe care a împroprietărit-o cu multe moşii, a înzestrat-o cu un clopot în 1485 şi cu un panaghiar (n.r. - vas de aur sau de argint, împodobit cu încrustaţii artistice) în 1502. Din vremea aceea se păstrează doar biserica şi partea inferioară a turnului clopotniţei.
Morminte de stareţi şi de episcopi
În Biserica Înălţarea Domnului din Mănăstirea Neamţ şi în preajma ei sunt mai multe morminte. În pridvor se află lespedea funerară ce arată că acolo este îngropat Mitropolitul Teoctist al II-lea, care a sfinţit biserica în 1497, dar şi lespedea pârcălabului Micota, de Neamţ, care a murit 1495. Tot acolo este mormântul Mitropolitului Calinic Miclescu şi al Mitropolitului Sofronie Miclescu şi al unor stareţi ai mănăstirii. În pronaos sunt înmormântaţi Episcopul Pavel al Romanului († 1632) şi unii schimonahi, iar în celebra încăpere a mormintelor se află şi lespedea lui Ştefan, fiul lui Alexandru cel Bun († 1447) şi al vestitului stareţ şi sfânt Paisie Velicicovschi (1794).
Icoana făcătoare de minuni
În Biserica Mănăstirii Neamţ se află vestita icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului, cea pictată cu trei braţe, ţinându-L în braţe pe Pruncul Iisus. Cu această icoană s-a petrecut o mare minune în secolul al VIII-lea: Sfântul Ioan Damaschin îi combătea pe hulitorii icoanelor, iar aceia i-au tăiat mâna Sfântului; el s-a rugat în faţa acestei icoane, şi Maica Domnului i-a lipit mâna la loc, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Icoana a fost dăruită în anul 1400 de împăratul Ioan Paleologul Mitropolitului moldovean Iosif. Mai întâi a fost găzduită în biserica mitropolitană a Sucevei, iar din 1415 a fost oferită Mănăstirii Neamţ. De-a lungul vremii a făcut nenumărate minuni, vindecând oameni cu boli grele, aducând ploaie în vreme de secetă, apărând de primejdii pe cei care s-au rugat în faţa ei.
La 40 de zile după Înviere, Biserica sărbătoreşte Înălţarea Domnului la cer, ultimul eveniment din activitatea pământească a Domnului. Timp de 40 de zile, de la Sfintele Paşti, Iisus se arătase de mai multe ori Apostolilor. La Înălţare, El i-a convins de dumnezeirea Sa. Hristos S-a înălţat pentru a se aşeza de-a drepta Tatălui ceresc şi pentru a trimite Duhul Sfânt peste apostoli. Atunci, la Pogorârea Duhului, ei au devenit, din oamenii fricoşi sau timizi care erau, nişte adevăraţi bărbaţi cu credinţa de fier, al căror cuvânt era puternic, dar şi pricepuţi în a răspândi Evanghelia în toată lumea. În acest an, Înălţarea Domnului este sărbătorită la 28 mai.