de Luana Mare
Părintele Nicolae Tănase s-a născut în urmă cu 60 de ani la Nucşoara, un sat de lângă Valea Plopului, din judeţul Prahova. Mama sa, Elvira, şi ea o femeie cu frică de Dumnezeu, a crescut într-o familie sărmană, iar tatăl, cioban şi tăietor de lemne, i-a părăsit când băieţelul avea 2 ani.
„Mâncam la masă trei măsline cu mămăligă”
- Cum a fost copilăria dumneavoastră în vremea comunismului?
- Eu am crescut ca orfan de la 1 an şi 8 luni, fără tată. M-am născut la Nucşoara şi am crescut numai cu mama, dar crescut cu greu. Deja am pe creier foarte multe aspecte gospodăreşti pe care la ora actuală nu le pot înţelege dacă nu se execută. Spre exemplu, surcele, găteje, mâncare. Mâncam la masă trei măsline dacă erau mari şi patru dacă erau mici cu mămăligă sau cu pâine. Am fost singurul copil la părinţi şi am avut o supraveghere foarte strictă. Trebuia să fiu respectuos, să ajut la treburile gospodăreşti. Mergeam la joacă, dar după aceea, de la o anumită oră, mă băgam la fân, la tot ceea ce puteam face prin gospodărie, şi pauza o făceam scărmănând lână la umbră până se urca soarele şi trebuia să strâng iarăşi fânul, spre seară. Ei bine, toate acestea sunt lucruri care te formează. Şi atunci, pentru că am ajuns aici cu această asistenţă socială, mi-au folosit. La mine s-a întâmplat ceva paradoxal pentru că, de obicei, lucrurile stau bine în familiile numeroase, cu copii mulţi, fiindcă acolo sunt multe privaţiuni. Dar mama, pentru că m-a crescut singură şi greu, pe vremea comunistă, n-a avut să-mi ofere foarte multe lucruri şi mi-a dat doar ceea ce era strict necesar, dar fără să mă facă să sufăr.
- Cum aţi ales Teologia?
- Toată lumea mă întreabă asta. Păi, dacă de mic am fost dus la biserică, nu am avut niciodată altceva în cap. Absolut niciodată nu m-am gândit la altceva. Eu aşa am mers: am făcut seminarul la Bucureşti cu cei mai teribili dascăli, după părerea mea. Cu vreo două excepţii, toţi profesorii erau bătrâni. Patriarhul Justinian îi scosese din puşcăriile comuniste. Îi şi pusese la catedră împotriva voinţei Securităţii, care urla: „cum, îi scoţi din puşcărie şi îi faci învăţători?”, iar el spunea: „Îi repun, da, profesori”. Apoi am făcut Teologia la fără frecvenţă.
„Nu am avut bani să-l trimit pe fiul meu la Oxford. Intrase acolo”
- Dar copiii dumneavoastră ce fac? Acum sunt mari şi vă calcă pe urme, din câte ştiu.
- Copiii mei au venit unul după altul. Avem doi băieţi, o fată, doi băieţi şi un băiat. Spun ordinea în care s-au născut. Ultimul este înfiat. Numai Dumnezeu s-a ocupat de ei şi soţia mea, şi când spun asta, mă gândesc la educaţie, la creşterea şi la hrănirea lor, pentru că şapte, opt şi apoi zece ani n-am avut salariu şi nici alocaţie. A fost foarte greu. Pe atunci nu aveam biserică aici în sat. După Revoluţie, în 1994, am dus în Grecia 38 de copii, băieţi şi fete, dintre care doi ai mei, la studii. Pe unii i-am plasat la Şcoala Ecleziastică Rizarios din Atena, unde a fost director la sfârşitul anilor 1800 Sfântul Nectarie, iar pe fetiţe le-am dus într-o mănăstire care avea un orfelinat şi care le-a susţinut la şcoală, tocmai în zona asta în care a fost incendiul de curând, Matti şi Nea Makri. Unii copii au mers acolo din clasa a şasea şi au urmat şi liceul în Grecia.
- De ce aţi vrut să-i duceţi în Grecia la şcoală?
- Grecia era foarte bogată, era ceva nou, am ţinut foarte mult la această limbă în care era greu de comunicat pentru că toată lumea învăţa atunci franceză, engleză, germană. După aceea, băiatul meu cel mare şi alţii au fost la Sfântul Munte un an sau mai mulţi. Acolo este o şcoală numită Athoniada, academie se numeşte, dar care primeşte copii de la clasa a şaptea inclusiv. În câteva luni, cel mare a învăţat foarte bine greceşte, într-un an era minunat, apoi a făcut progrese cu diferite feluri de greacă (greaca veche, greaca Noului Testament). A folosit mult aceasta pentru că a susţinut concurs şi a luat al doilea la Oxford la secţiunea de limbă greacă, numai că buzunarele mele s-au diminuat şi n-am putut să-l trimit şi să-l întreţin acolo. A terminat şi el Teologia, celălalt a terminat şi el la Tesalonic, apoi masteratul aici, a fost diacon zece ani şi acum este preot şi, să spunem aşa, nu zic că mă moşteneşte, dar încearcă să continue la Vălenii de Munte ce a văzut la mine. Se ocupă şi de mame de copii, şi de bătrâni împreună cu o firmă. Este acolo o pensiune care, în această colaborare, prepară mâncarea care apoi este dusă la bătrâni acasă. Fata a studiat franceză şi engleză la Sibiu. După aceea, mai este încă un băiat care a făcut Teologia, se ocupă cu ceea ce este aici administrativ: de la fân până la bivoliţe şi ce mai avem noi prin zonă, pentru ca tot ce mâncăm să fie cât mai natural. Celălalt a făcut Ştiinţe Politice. Asta a vrut el să facă! Şi cel mai important este că, după trei încercări, am reuşit să avem spre adopţie un copil pe care mama mea l-a crescut opt ani şi noi patru ani şi apoi a mers şi el în Grecia, la naşa lui (a fost botezat de o grecoaică aflată în vizită la noi), care l-a ţinut în şcoală, la Rizarios.
„Cine face germana iese ceva de capul lui în viaţă”
- Câţi nepoţi aveţi?
- Acum avem, eu şi preoteasa, 18 spre 19 nepoţi (nora mea este însărcinată), care înseamnă foarte mult, suntem foarte bucuroşi. Aceasta este familia mea. Copiii s-au preocupat cu ce au vrut ei, dar toţi au avut această aplecare către Teologie, pe care eu le-am recomandat-o. Am citit undeva că un om, ca să fie echilibrat, să fie ceva de capul lui, vorbim de domeniul intelectual, trebuie să facă ori Teologia, ori Matematica, ori Limba germană, ori Conservatorul. Germana ordonează mintea. Cred că dacă nu ai o minte ordonată, nici nu poţi să înţelegi limba germană.
- Ce vă doriţi pentru familia dumneavoastră restrânsă, dar şi pentru cea lărgită?
- Sunt multe de făcut, noi abia am făcut o picătură într-un ocean de suferinţe. Să ne ţină Dumnezeu sănătoşi şi să le putem duce pe toate! Amin!