de Carmen Ciripoiu şi Sorin Dumitrescu
De sute de ani, mănăstirile ortodoxe din Basarabia au fost căutate pentru „rugul aprins” al credinței lor, pentru învățăturile duhovnicești și înalta trăire a slujitorilor acestora. În sfânta Mănăstire Saharna, una dintre cele mai vechi așezări monahale din aceste locuri și, totodată, parte componentă a Rezervației peisagistice Saharna, timpul pare că s-a oprit în loc. Laolaltă, monahi și credincioși își îndreaptă în fiecare minut speranțele în Cel de Sus, demonstrând că în fața lui Dumnezeu suntem toți egali.
Dorințele se împlinesc la Chilia lui Vavila
Clopotele de la Mănăstirea Saharna par să urmeze alt calendar, iar viața se succede altfel. Asta e senzația pe care o trăiește orice călător binecuvântat care ajunge în sfântul lăcaș. Pare să intre într-o poveste, unde nu există răutate și minciună, ci doar iubire adevărată. Unde călătorul, singur cu Dumnezeu, se pierde în scene liturgice, întrerupte doar de posturi aspre. Pentru că la Saharna lupta și ispitele de tot felul nu se văd, deși pândesc la tot pasul. Pentru că Maica Domnului rezolvă totul. Izbăvește de cel rău, apără, ferește, mântuiește, salvează. Ce trebuie să facă cineva pentru ca dorințele să i se împlinească? Să ajungă la Saharna, să intre în chilia unde a locuit cândva un monah pe nume Vavila, despre care legenda spune că a dus viață de sfânt, și să se roage din toată inima. Localnicii cred că oricine strânge nisip de la chilia acestuia și-l presară în jurul gospodăriei va fi apărat de rele. Iar de vă veți scrie ofurile pe o simplă foaie de hârtie, se crede că tot monahul Vavila va veni, le va citi, se va ruga Domnului și viața dumneavoastră se va schimba. Definitiv. În bine. Și asta nu e tot. Pentru că în preajma chiliei sale se află și un izvor, numit de credincioși Izvorul minunilor, a cărui apă a ajuns să fie vestită în întreaga lume pentru că vindecă de orice boală.
Revelația starețului Bartholomeu
Istoria mănăstirii rupestre se cunoaște extrem de puțin și nimeni nu a putut să afle până în prezent data precisă a întemeierii sale. Nici măcar cercetătorii în domeniu n-au ajuns încă la o părere unanimă. Ceea ce se știe însă e faptul că primul stareț al sfântului lăcaș a fost schimonahul Bartholomeu, care „a clădit biserica, chilii, ogradă şi altele”. Legenda spune că monahul, poreclit și Ciungul, Mână-Strâmbă sau Fără o Mână întrucât în tinereţe, la o vânătoare, şi-a rănit braţul, după 40 de zile de post, a văzut-o pe însăși Preasfânta Fecioară, înconjurată de foc ceresc, care i-a arătat locul unde urma să fie înălţat lăcaşul monahal. Dovadă a apariţiei Preacuratei este urma de la picior încrustată în piatră, pe dealul Grimidon, care este urcat de călători pentru a ajunge la sfânta mănăstire. Se spune că oricine se atinge de urma Preacuratei poate spera la îndeplinirea oricărei dorinţe. Despre viața monahului Bartholomeu vorbește inscripția ce însoțește portretul său, ce a fost descoperit în trapeză: „În 1739, în ziua 23 a lunii decembrie, a avut loc nașterea trupească a numitului Vasile, din părintele preot Teodor și maica Pelagheia. În anul 1760, în ziua de două a lunii mai, în orașul Savran, Gubernia Podoliei, fiind logodit și mergând la logodnica sa pentru a se căsători, Vasile fusese pe neașteptate rănit cu un glonte în mâna stângă, iar la an 1766, a lunii mai, a părăsit patria sa și a venit în Moldova. An 1776, în luna martie, ziua 25, a intrat în Saharna. Nu era nimic, era acolo un loc pustiu, a clădit biserica, chilii, ogradă și altele”. Potrivit istoricului Vladimir Nicu, prima atestare documentară a mănăstirii este din 24 ianuarie 1495, când Ștefan cel Mare și Sfânt „a întărit prin uric împărțeala între urmașii lui Sima Rugină, printre care și satul Saharna”. Ulterior, timp de peste 100 de ani, istoria nu a mai lăsat nicio mărturie despre această localitate.
Obiecte de preț dăruite de cazacii de pe Don
Î
n secolul al XIX-lea, comunitatea monahală din Mănăstirea Saharna a numărat doar 15 persoane, care au locuit în 13 chilii, din care zece din lemn și trei din piatră. Tot în acea perioadă, se știe că mănăstirea a avut și un han, care a adus sfântului lăcaș un venit anual de 100 de ruble de argint. În 1935, mănăstirea a trecut printr-o perioadă grea, când călugării, nemulțumiți de trecerea la calendarul pe stil nou, s-au revoltat, iar sfântul lăcaș a fost închis temporar, monahii fiind transferați către alte centre spirituale. Ulterior, Mănăstirea Saharna a fost transformată în lăcaș pentru călugărițe. Iată cum a fost prezentată de istoricul V. Maxinoiu: „Departe de târguri şi de oraşe şi mai ales lipsită de drumuri de comunicaţie, de şosele şi de căi ferate, mănăstirea rămâne mai tot timpul anului izolată, în aceste condiţiuni călugăriţele duc o viaţă monahală pastorală de rugăciuni şi muncă”. Printre obiectele de preț ale ansamblului mănăstirii păstrate până în acest moment se numără o cruce mare de chiparos argintată, un epitaf cusut cu fire de aur şi împodobit cu pietre scumpe, o Evanghelie ferecată în aur şi argint, având emailuri încrucişate cu turcoaze, dăruite mănăstirii de cazacii de pe Don în 1817, după terminarea războiului cu Napoleon.
Aici îşi doarme somnul de veci primul sfânt canonizat de Biserica Ortodoxă din Republica Moldova
În anul 1964, în perioada regimului sovietic, Mănăstirea Saharna a fost închisă și transformată într-un spital de psihiatrie, iar avutul acesteia nimicit fără milă. Drept urmare, chiliile călugărilor au fost amenajate ca saloane de spital, biserica de vară a devenit depozit, iar cea de iarnă, casă de cultură. Sfântul lăcaș a fost redeschis la 19 aprilie 1991, cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove. La sfânta Mănăstire Saharna se află moaștele întregi ale Sfântului Cuvios Macarie, care, prin rugile fierbinți, a întors la credință mii de credincioși, primul sfânt local canonizat de Biserica Ortodoxă din Republica Moldova. Pomenirea acestuia se face în fiecare an la 26 mai.