de Luana Mare şi Sorin Dumitrescu
La 30 septembrie s-a hotărât resfinţirea Bisericii Sfântul Nicolae din comuna Drăgănescu, lăcaş de care este legat numele părintelui Arsenie Boca. De altfel, ziua pentru acest important eveniment nu a fost întâmplător aleasă: la 29 septembrie se împlinesc 108 ani de la naşterea Sfântului Ardealului, iar preotul paroh al Bisericii din Drăgănescu, Răzvan Lucian Petcu (foto), spune că rugăciunea şi minunile Părintelui se simt şi în prezent în comuna de lângă Bucureşti.
„Vechea zidărie a fost afectată masiv”
- De ce e necesară resfinţirea Bisericii Sfântul Nicolae din Drăgănescu?
- Au fost efectuate multe lucrări atât în exteriorul bisericii, cât şi în interiorul ei. Când au loc astfel de lucrări, mai ales în interiorul lăcaşului, se face o resfinţire a acestuia.
- Ziua aleasă pentru resfinţire are legătură cu părintele Arsenie?
- A fost o dată aleasă de cei de la Episcopie, dar în mod sigur au avut ca punct de plecare data de naştere a părintelui Arsenie. Nu s-a putut oficia chiar la 29 septembrie şi a fost aleasă ca zi de resfinţire a bisericii 30 septembrie. De altfel, pentru părintele Arsenie era mai importantă data trecerii la cele veşnice decât data naşterii. Considera că aceea este pasul spre mântuirea sufletului. Trecea peste data naşterii sale cu discreţie, dar a vorbit despre data la care nu va mai fi. Ştia când va veni vremea trecerii sale dincolo.
- Ce lucrări s-au făcut la această biserică?
- Între 2009 şi 2010, biserica a trecut prin lucrări de consolidare a clădirii, a zidurilor. S-au confecţionat: o centură subterană, stâlpii pe verticală săpaţi în perete pe exterior, sus a fost făcută o centură supraterană din care pleacă nişte grinzi care susţin noul acoperiş cu tablă de cupru. S-au făcut lucrări ample de consolidare a lăcaşului de cult. Erau necesare deoarece vechea zidărie era destul de fragilă şi a fost afectată şi de igrasie. Aceasta e prima lucrare care s-a făcut şi a fost urmată, în perioada decembrie 2016 şi iunie 2017, de curăţarea din interior. S-au lipit crăpăturile şi s-a integrat pictura realizată de părintele Arsenie Boca, adică acolo unde a fost exfoliată s-a completat cu aceeaşi culoare. Acest proces se numeşte integrare şi face parte din conservarea picturii interioare. Încă mai avem de lucru în interiorul bisericii. Mai sunt de curăţat icoanele catapetesmei, de consolidat stranele, mai trebuie lăcuite. Fiind efectuate cele două lucrări, s-a considerat că este nevoie de resfinţirea bisericii.
„Pictura originală a fost realizată în 15 ani”
- Câţi ani a lucrat părintele Arsenie la această pictură?
- Părintele a venit aici, la Drăgănescu, în 1967, în toamnă, a stat mai mult la Bucureşti, din când în când a dormit peste noapte şi la Drăgănescu, în casa parohială, unde locuia familia părintelui Savian Bunescu, parohul bisericii, şi singur a pictat întregul interior al lăcaşului de cult. Inclusiv icoanele catapetesmei. A fost o lucrare ce a durat mai mult de 15 ani. Toată pictura bisericii a fost realizată de părintele Arsenie şi fiecare are un mesaj al ei. Părintele a predicat prin pictura lui. Pentru că, atât timp cât a stat aici şi a pictat, nu avea voie să slujească, avea o interdicţie de a sluji, interdicţie ridicată postmortem.
- L-aţi cunoscut pe părintele Arsenie Boca?
- Da, l-am cunoscut aici, la Drăgănescu în 1986. Eu eram student în anul III la Fizică, la Măgurele, şi am venit adus de cea care-mi era şi colegă şi prietenă pe atunci, şi care acum îmi este soţie. Întâlnirile cu părintele au fost fundamentale pentru viaţa mea creştină. Am venit aici, la Drăgănescu, la părintele Arsenie, am intrat în biserică și l-am văzut în timp ce punea o cruce pe un candelabru. M-a privit şi mi-a spus să aştept în spatele bisericii. Acolo mi-a vorbit de familia mea, de tot neamul meu. Mi-a spus lucruri întâmplate şi pe care nu avea de unde să le ştie! A fost cutremurător. Avea acest efect harul său. Tot atunci mi-a vorbit prima oară şi de preoţie. Ne-a spus mie şi prietenei mele să ne căsătorim. Am mai venit apoi, iar în ’88 i-a spus actualei preotese: „Nu vrei să rămâi aici?”. Părintele era înaintevăzător, dar noi nu am bănuit că aşa se va întâmpla şi că vom rămâne aici. Am venit apoi ca preot aici, la Drăgănescu, cu mult drag în 1999, chemat de părintele paroh de atunci, Savian Bunescu. Îmi depusesem dosarul pentru preoţie, iar părintele m-a chemat aici. A fost o onoare pentru mine. Părintele Savian Bunescu a trecut la cele veşnice şase ani mai târziu, în 2005.
- Cum de aţi renunţat la fizică pentru teologie?
- Nu am renunţat. Am absolvit Facultatea de Fizică. Teologia a fost ceva de suflet, ceva ce am studiat pentru mine. Nu m-am gândit atunci că voi fi preot. Dar aşa s-au rânduit toate.
„Era o persoană suprapământeană”
- Cum l-aţi perceput dumneavoastră pe părintele Arsenie?
- Ca pe o persoană suprapământeană, harică. Pe părinte nu-l interesa decât mântuirea, adică progresul spiritual, progresul duhovnicesc al credincioşilor. Nimic material nu-l interesa. Desigur că trăia pe lumea aceasta, materială, dar, ca preocupare permanentă, avea doar mântuirea. Părintele avea o putere deosebită în rugăciunea pe care o făcea şi în felul de a vorbi cu oamenii.
- Înţelegeau pelerinii lucrarea aceasta?
- Oamenii veneau pentru că aveau necazuri şi probleme. Părintele i-a ajutat, dar a pus în sufletul lor şi învăţătura de desăvârşire. Părintele a militat împotriva păcatului. Deseori îi certa pe cei care greşeau, dar nu era o ceartă dură, ci una părintească, cu dragostea unui tată atunci când copilul a greşit. Asta voia părintele de la credincioşi: şă-şi schimbe vieţile, dar, desigur că aceştia nu erau la un nivel duhovnicesc atât de înalt şi îi interesa mai mult problema asta practică, cum să scape de necazuri, de probleme. Părintele i-a ajutat pe mulţi. Le spunea acestora ce greşeau şi aşa devenea omul conştient de faptele lui. Dacă elimina aceste păcate, ajungea să simtă pe Dumnezeu în viaţa lui. Părintele a fost un mare duhovnic. I-a ajutat pe mulţi să se apropie de Dumnezeu. S-a rugat pentru ei, i-a sfătuit. A fost şi un profund teolog. Mărturie stă pictura aceasta de la Drăgănescu. O pictură teologică, catehetică, ce are şi accente profetice. Studiul picturii de la Drăgănescu scoate la lumină multe învăţături teologice, duhovniceşti, de mare importanţă pentru noi, cei de astăzi. Ne regăsim în mesajul scenelor pictate. Găsim răspuns la problemele noastre în pictura aceasta deosebită, ea este profund ortodoxă, are într-adevăr un stil aparte, atipic, poate un stil neopatristic.
„În acea zi, oricine va putea intra în altar”
- Aveţi sentimentul că veghează în continuare asupra celor care vin la această biserică?
- Părintele lucrează şi acum în sensul că se simte în lumea aceasta rugăciunea părintelui. Părintele intervine şi cred că a intervenit şi în cazul parohiei noastre de foarte multe ori la momentul potrivit. Un exemplu ar fi chiar aceste lucrări care s-au realizat. Ele s-au făcut chiar la momentul potrivit. Dacă întârziam cu consolidarea, puteam avea surpriza surpării peretelui de nord şi cineva care avea oarecare trecere să ne ajute a insistat să facem o cerere în sensul acesta. Aşa s-au declanşat lucrările de consolidare. Când am dat jos soclul pentru peretele nordic, am văzut că, de fapt, el stătea pe jumătate din grosimea peretelui. Cealaltă jumătate era măcinată de vreme. Temelia bisericii era scobită. Dacă întârziam, se putea întâmpla o tragedie şi ne-am dat seama că lucrarea aceasta este salvatoare. Şi la pictură trebuiau făcute lucrările pentru că altfel se exfolia o mare parte din scena Sinodului III Ecumenic care este pe partea de nord, şi s-a văzut intervenţia părintelui în felul în care au decurs lucrurile. Pictura este realizată în tempera. Nu are rezistenţă în timp ca fresca. La aceasta din urmă culoarea pătrunde în grosimea peretelui, în tencuială, şi atunci o exfoliere superficială nu ia întreaga culoare. În spate rămâne pictura imprimată în zidărie, în tencuială, ceea ce nu se întâmplă la tempera. S-a simţit ajutorul părintelui în sensul că toate s-au întâmplat la timp şi au venit firesc.
- Care este procedura pentru resfinţirea bisericii?
- Primul act este sfinţirea Sfintei Mese din altarul bisericii, în dimineaţa zilei de 30 septembrie, apoi se oficiază Sfânta Liturghie afară, în altarul de vară. În timpul Sfintei Liturghii se poate intra deja în Sfântul Altar, după ce Masa este sfinţită, aşa se procedează în ziua târnosirii unei biserici. Ritualul de sfinţire începe cu spălarea Mesei, apoi se introduce în piciorul acesteia un document, o cutiuţă cu Sfinte Moaşte, se imprimă cei patru Sfinţi Evanghelişti în cele patru colţuri ale Sfintei Mese. Se îmbracă după aceea cu o pânză albă, apoi cu alt veşmânt. Sfânta Liturghie se oficiază după toate acestea. Evenimentul a fost programat în ziua de cinstire a Sfântului Grigorie Luminătorul.
„S-au întâmplat minuni cu familiile unor credincioşi aici“
- V-aţi pregătit pentru a primi mulţi pelerini?
- Ne-am organizat pentru venirea câtorva mii de oameni aici, la Drăgănescu. Ne pregătim să facem faţă unui pelerinaj numeros, dar nu aşa însemnat ca la Prislop. În 2015 a fost maximum de pelerinaj la noi. Au fost şi mulţi curioşi care voiau să vadă pictura părintelui pentru că sunt şi cele cu accent profetic şi, de obicei, acestea sunt cele mai căutate. Însă, părintele punea accent pe învăţătura de credinţă. Cei care vin în continuare caută să înveţe mai mult, să afle mai mult, să se roage, să lase un pomelnic. Mărturisesc că s-au întâmplat minuni cu familiile dânşilor. Deci lucrarea nevăzută a părintelui există.
„Icoana trecerii Domnului nostru Iisus Hristos prin capacul mormântului este unică“
- Care sunt icoanele reprezentative din biserică?
- O icoană deosebită pe care creştinii o iubesc foarte mult este icoana Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, o icoană care înfăţişează momentul în care trupul Mântuitorului trece prin capacul mormântului. Este momentul când trupul înviat iese prin mormânt. Aşa cum se vede foarte bine, trupul înviat este înduhovnicit, este spiritualizat, este înconjurat de multe aure care arată darurile trupului înviat. Este unică din acest punct de vedere. Din teologia noastră ortodoxă cunoaştem că trupul înviat nu mai are nevoie de hrană, de băutură, nu mai are nevoie de somn, nu se mai îmbolnăveşte, nu mai moare şi este veşnic, este aşezat în starea aceasta în care trupul se supune duhului, sufletului. Aşa cum se vede, trupul înviat este în contur de cruce. Crucea îmbracă învierea pentru că între Răstignire şi Înviere există o îngemănare. Nu se poate Răstignire fără Înviere şi nici Înviere fără Răstignire. Pentru noi este un mesaj extraordinar: dacă vrem să dobândim Învierea, atunci, în mod obligatoriu trebuie să trecem prin Răstignire. Şi cel credincios ştie că trebuie să facă asceză ca să ajungă la bucuria Mântuirii, adică rugăciune, post, în practicarea faptelor credinţei, şi aceasta înseamnă o răstignire.