de Luana Mare şi Sorin Dumitrescu

În prima duminică după Sărbătoarea Naşterii Domnului, Biserica Ortodoxă Română îl prăznuieşte pe Sfântul şi Dreptul Iosif, logodnicul Sfintei Fecioare Maria, împreună cu Împăratul David. Sfântul Iosif este exemplul pentru taţi, pentru că tată nu este doar cel care procreează, dar şi cel care primeşte un copil ca fiu, iar Sfântul şi-a asumat exemplar grija şi răspunderea creşterii Mântuitorului. Evanghelia, deşi arată clar că Iisus Hristos a fost zămislit de la Duhul Sfânt, nu ezită să-l numească pe Iosif, tatăl lui Iisus şi pe acesta „fiul lui Iosif” (cf. Luca 4, 22). Cu acest Sfânt a învăţat Pruncul să spună „abbà”, tată, înainte de a se adresa cu acest cuvânt Tatălui ceresc.

Căsătoria a fost pusă la cale de preoţii Templului

Sfântul Iosif i-a fost hărăzit logodnic Fecioarei Maria de preoţii de la Templu în frunte cu arhiereul Zaharia, duhovnicul acesteia şi cel care s-a ocupat de ea încă de la vârsta de 3 ani, când a fost adusă la Templu. Potrivit Tradiţiei Bisericii, când Fecioara Maria a atins vârsta căsătoriei, adică 12 ani, după Legea veche ar fi trebuit să fie căsătorită de părinţii ei. Aceştia trecuseră deja la cele veşnice, iar marele preot Zaharia îi poruncise celei pe care o pregătise pentru o viaţă închinată lui Dumnezeu să nu iasă din ceata cea orânduită fecioarelor. Conform celor scrise în Proto- evanghelia lui Iacov, arhiereul i-a fost un duhovnic de care ea a ascultat cu mare smerenie. Preoţii se temeau să o scoată din Templu pe cea care fusese închinată lui Dumnezeu şi li s-a părut înfricoşător să o predea jugului căsătoriei, dar, totodată, rânduiala Legii lui Moise oprea o tânără fată la vârsta împlinită de a sta mereu în Templu. Atunci preoţii s-au sfătuit pentru a împlini pe de o parte porunca Legii şi de a lăsa în acelaşi timp deoparte căsătoria, au hotărât să o predea numai în logodnă unui bărbat care n-ar mai fi potrivit pentru căsătorie, ci bătrân şi neputincios, dar care a ajuns să dobândească împlinirea virtuţii, pentru ca el să fie mai degrabă păzitorul fecioriei ei, după cum spune Sfântul Maxim Mărturisitorul în „Viaţa Maicii Domnului”.

Toiagul înflorit a fost semnul lui Dumnezeu că acesta este cel mai potrivit mire

Zaharia, cel care avea să fie tatăl Sfântului Ioan Botezătorul, a fost martorul vieţii dumnezeieşti şi al ostenelilor mai adânci decât cunoştinţa săvârşite de Preabinecuvântata Fecioară. Ţinând sfat, preoţii au numit 12 bătrâni şi au hotărât să ia drept chezăşie judecata lui Dumnezeu, ca la alegerea lui Aaron. Atunci Zaharia a împărţit 12 ramuri bătrânilor propuşi pentru Sfânta Fecioară şi le-a aşezat pe altarul lăcaşului Sfânt. Iar el cu ceilalţi preoţi au înălţat rugăciuni şi cereri către Dumnezeu cu lacrimi îndurerate şi au cerut să se săvârşească o minune dacă s-ar potrivi ca unul dintre bătrâni să o primească pe Fecioară. Şi Domnul a dat un semn minunat, şi ramura lui Iosif a înflorit şi a rodit ca odinioară toiagul lui Aaron. De aceea, icoanele Sfântului îl înfăţişează cu un toiag înflorit sau cu ramuri. Astfel a fost ales Iosif ca să-i fie protector Fecioarei Maria, cea dăruită de părinţi lui Dumnezeu. De altfel, termenul de logodnă este o traducere interpretabilă a conceptului „kiddushin”. La vechii evrei nu exista logodnă, ci doar căsătorie, care era urmată după o vreme de altă ceremonie, de consumare a căsătoriei. De aceea termenul de logodnă a fost considerat de mulţi teologi ca fiind o traducere greşită. Astfel, se poate spune că Fecioara Maria a fost căsătorită cu Sfântul Iosif, dar fără a trece şi prin ceremonia de consumare a căsătoriei.

A refuzat să facă denunţul care i-ar fi adus Fecioarei Maria pedeapsa cu moartea

Născut ca fiu al lui Iacov, dintre descendenţii Regelui David, Sfântul Iosif era de meserie tâmplar. Atunci când s-a căsătorit cu Maria, avea deja o vârstă respectabilă. Iosif îşi îndeplineşte menirea ce i-a fost dată alături de Fecioara Maria şi nu numai că nu face un denunţ legal, atunci când află că aceasta este însărcinată, fapt ce ar fi dus la pedepsirea ei cu moartea, conform Legii lui Moise, ci fuge pe ascuns împreună cu ea. Iosif a ascultat glasul îngerului care i-a apărut în vis, care-i spunea să nu se teamă să o ia pe Maria de soţie, fiindcă pruncul zămislit de ea era de la Duhul Sfânt, şi să-i pună numele Iisus (Mântuitor), căci acest copil avea să mântuiască lumea de păcate. Iosif a plecat împreună cu Maria din Nazaret spre Betleem unde pruncul vine pe lume. Potrivit Evangheliei Sfântului Luca, Sfântul Iosif îi însoţeşte apoi, pe Maica Domnului şi pe Iisus, la Ierusalim, pentru ritualul tăierii împrejur, după Legea lui Moise - ei revenind anual la Ierusalim, de sărbătoarea Paştilor evreieşti (Luca 2, 22-40). Sfântul Evanghelist Matei mai aminteşte un episod survenit după naşterea Domnului. Auzind de naşterea unui nou împărat în Israel, regele Iudeei, Irod, pune să fie măcelăriţi toţi pruncii de până în 2 ani din cetatea Betleem şi din împrejurimi. Un înger îi apare iarăşi în vis Dreptului Iosif şi îi spune să fugă cu familia lui în Egipt, pentru a evita furia lui Irod, astfel că el pleacă o vreme împreună cu Maria şi cu Iisus în Egipt (Matei 2,13-18). După o vreme, fiind în Egipt, este înştiinţat de înger în vis că Irod cel Mare murise şi se întoarce în Israel.

A trecut la cele veşnice înainte de Răstignirea Mântuitorului

Un alt moment descris în Evanghelii şi în care este menţionat numele Sfântului este cel în care, venind la Ierusalim de Paştile evreieşti împreună cu Iisus, la întoarcere, Maria şi Iosif cred că Iisus se pierduse pe drumul spre Nazaret. De fapt, Iisus rămăsese în Templu, uimindu-i pe cei de acolo cu înţelepciunea Sa (Luca 2,41-52). Aceasta este ultima oară când este menţionat numele Sfântului Iosif în Noul Testament, iar faptul că mai târziu, când Iisus a început să propovăduiască, Maica Domnului este neînsoţită de cel care i-a fost logodnic, conduce la presupunerea că acesta a trecut între timp la cele veşnice.

Pe lângă icoanele care îl înfăţişează singur sau alături de Iisus Hristos, Sfântul Iosif mai este reprezentat şi în Icoana Naşterii Domnului, alături de cei trei magi sau de moaşele Salomeea şi Zelemi, ca dovadă a importanţei pe care sfântul a avut-o în viaţa Maicii Domnului şi a Mântuitorului nostru, prin protecţia pe care le-a oferit-o

Tradiţia spune că ar fi avut şi fii naturali

În Evanghelii se vorbeşte, uneori, despre „fraţii” lui Iisus, între care sunt menţionaţi Sfinții Iacov, Iust, Iuda şi Simon, precum şi câteva surori (Marcu 6, 3, Matei 13, 55). O tradiţie din secolul al II-lea spune că aceşti „fraţi şi surori” proveneau din căsătoria precedentă a lui Iosif cu o femeie numită Salomeea, el fiind văduv înainte de logodna sa cu Fecioara Maria. Astfel, aceştia ar fi fost fraţi vitregi şi surori vitrege. Dar nu este o certitudine. Sfântul Iosif era totodată fratele mai mare al lui Cleopa care, de asemenea, a fost căsătorit cu o femeie numită Maria (care este probabil aceeaşi cu cea numită „Maria, Mama lui Iacov cel Mic şi a lui Iosi” (Marcu 15, 40; 47), astfel încât se poate ca „fraţii” lui Iisus amintiţi să fi fost mai degrabă veri, termenul grecesc „adelphos” tradus prin „frate” fiind folosit şi în cadrul familiei extinse.