de Luana Mare şi Sorin Dumitrescu
Cunoscut ca sfântul care face minuni pentru femeile care-şi doresc naştere de prunci, dar şi pentru cei al căror somn este tulburat de năluciri, vise rele sau ajutor celor bolnavi, Sfântul Teodosie este numit şi începătorul vieţii de obşte din Palestina. Este prăznuit de Biserica Ortodoxă la 11 ianuarie, iar lavra în care a trăit, s-a rugat şi în care a fost înmormântat după trecerea la cele veşnice a fost transformată într-o mănăstire de obşte care-i poartă numele şi care se află în Israel, la câţiva kilometri de Betleem, locul în care s-au nevoit şi au fost înmormântaţi mulţi sfinţi.
S-a născut în Capadocia, în secolul al V-lea
Sfântul Teodosie s-a născut în satul Mogarisos din ţinutul Capadociei, în estul Turciei de astăzi, în jurul anului 423. Părinţii săi, Proeresie si Evloghia, oameni evlavioşi, l-au crescut în spiritul iubirii de Dumnezeu. Pentru că era dulce grăitor şi iscusit cititor, bun cunoscător al Sfintelor Scripturi, a devenit citeţ la biserică. Apoi, dorind o viaţă de monah, a luat calea către Ierusalim, pe vremea împărăţiei lui Marchian. În acea perioadă se adunase în Calcedon Sinodul al patrulea, a toată lumea al Sfinţilor Părinţi, contra lui Dioscor şi a lui Eutihie.
Simeon Stâlpnicul i-a prorocit o viaţă de sfinţenie
Mergând prin Antiohia, Fericitul Teodosie a dorit să vadă pe Cuviosul Simeon, cel care stătea pe stâlp, voind să se învrednicească de binecuvântarea sa. A mers acolo, şi când era aproape de stâlp, a auzit pe cuviosul strigând: „Bine ai venit, omule al lui Dumnezeu, Teodosie”. El, cum a auzit că acela îl cheamă pe nume, s-a mirat, căci niciodată nu-l văzuse şi nu-l ştia, şi, căzând în genunchi, s-a închinat părintelui cel înaintevăzător. Apoi s-a suit la sfânt, din porunca lui şi a căzut la cinstitele sale picioare. Iar el, cuprinzând pe tânărul cel insuflat de Dumnezeu, l-a sărutat şi i-a prorocit că va fi păstor al oilor cuvântătoare şi pe mulţi va răpi de la lupul cel vrăjmaş şi i-a spus mai înainte multe altele ce aveau să se întâmple; apoi, binecuvântându-l, l-a lăsat să plece.Teodosie, întărindu-se cu binecuvântarea cuviosului şi sfintele sale rugăciuni avându-le la călătorie, ca ale unui povăţuitor şi păzitor, a mers în Sfânta Cetate a Ierusalimului, pe vremea patriarhiei lui Iuvenalie.
A pus bazele uneia dintre cele mai puternice lavre
Ajuns în cetate, Teodosie a dorit să-şi caute un povăţuitor, un părinte întărit duhovniceşte care să-l ajute să dobândească roade dumnezeieşti şi puterea necesară pentru a lupta cu vrăjmaşii cei nevăzuţi. În acea vreme era mai iscusit între părinţii care vieţuiau împrejurul Ierusalimului, un stareţ oarecare, anume Longhin, care avea chilia sa lângă turnul ce se numea de cei vechi „al lui David”, unde, închizându-se, lucra cu iubire de osteneală, mierea cea dulce a bunătăţilor. Teodosie a mers la acel stareţ şi de atunci a început viaţa monahală sub îndrumarea acestuia. După multă vreme a fost mutat de Longhin la locul ce se numea vechea şedere, unde se afla o biserică nou zidită închinată Fecioarei Maria. Vieţuind în acea mănăstire, au început să vină la Cuviosul Teodosie din ce în ce mai mulţi oameni care căutau folos duhovnicesc şi care încercau să trăiască după învăţăturile sale. Dar pentru că nu dorea să fie slăvit de oameni şi dorind să aibă linşte pentru rugăciune, fericitul s-a mutat într-o peşteră dintr-un munte aflat la mică distanţă de mănăstire. Despre acea peşteră se spunea că ar fi fost locul în care au poposit cei trei magi pe drumul de întoarcere de la Betleem, unde fuseseră cu daruri pentru Pruncul Iisus Hristos. Acolo s-a mutat Cuviosul Teodosie şi în acel loc avea să se întemeieze prima şi cea mai puternică lavră din zonă, în numele lui Hristos.
Timp de 30 de ani s-a hrănit doar cu fructe, ierburi şi rădăcini
Imediat după ce s-a mutat în peştera magilor, sfântul a schimbat şi viaţa sa, asprind-o prin post şi cu mai multă rugăciune. Dorinţa lui era să împlinească totdeauna poruncile Domnului, să nu se abată de la legea iubirii aproapelui şi de la dragostea lui Dumnezeu. Făcea rugăciune neîncetată, priveghere toată noaptea, ţinea post fără măsură, astfel încât, timp de 30 de ani, n-a gustat nici pâine, ci a mâncat doar fructe de finic, sau linte, sau ierburi şi rădăcini de pustie, şi din acelea foarte puţine, numai cât să nu moară de foame. Când nu se găsea acea hrană prin pustie, mânca sâmburi de curmale, muiaţi în apă; iar sufletul neîncetat îşi hrănea cu cuvântul lui Dumnezeu, după cum ne este dezvăluit în Vieţile Sfinţilor.
A fost un apropiat duhovnicesc al Sfântului Sava
Cu viaţa aceasta de ascet a fost renumit printre cei din timpul său, locuitori ai Palestinei, pentru că era imposibil a se ascunde, oricât de departe ar fi plecat în pustiu. Chiar şi la peştera din munte veneau la el mulţi credincioşi care doreau sfaturi, îndrumare, ajutor duhovnicesc. Datorită vieţii pe care Teodosie a dus-o, s-au adunat în jurul sfântului foarte mulţi ucenici. Împreună cu aceştia a ridicat o mănăstire în apropierea peşterii în care trăia, un loc unde a pus bazele vieţii monahale de obşte, cu reguli diferite de ale multor mănăstiri din jur. Acest fapt i-a adus şi numele de începătorul de obşte. Era apropiat duhovniceşte de Sfântul Sava şi tot în acea vreme i s-a dus vestea că a fost învrednicit de Dumnezeu cu darul facerii de minuni.
A înmulţit grâul într-o noapte dintr-un singur bob
A tămăduit bolnavi, care numai s-au atins de hainele lui, a înmulţit grâul atunci când gazda sa şi a ucenicilor săi nu a avut ce să le pună pe masă din cauza sărăciei. Sfântul a binecuvântat un bob de grâu găsit la monahii la care se adăpostise, iar acesta s-a înmulţit peste noapte până a umplut cămara cuviosului Marchidan şi a ucenicilor lui, cei la care veniseră în vizită. I se dusese vestea că poate binecuvânta femeile pentru a da naştere de prunci cu uşurinţă, iar aceştia erau sănătoşi. Despre sfânt se spunea că a scăpat de lăcuste câteva sate din Palestina, mergând pe câmp şi alungându-le cu vorba. Imediat ce a rostit cuvintele prin care le alunga, toate s-au strâns ca într-un roi şi au zburat, iar omizile au dispărut. O femeie din Palestina aducea pe lume copii morţi sau care mureau la scurt timp după ce se năşteau. Aceasta a mers la peştera sfântului şi l-a rugat să o ajute, să se roage pentru ca micuţii pe care-i va naşte să rămână în viaţă. L-a mai rugat pe cuviosul, ca, de va naşte vreunui prunc băiat, să-i dea voie să-l numească Teodosie. Spunea ea: „De vei porunci ca acela care are să se nască din mine să se cheme cu numele tău, nădăjduiesc că va fi viu pruncul”. Cuviosul a ascultat cererea ei şi s-a rugat lui Dumnezeu pentru îndeplinirea dorinţei femeii, iar de atunci a născut fără durere şi fără ca vreunul dintre copiii care au venit pe lume să piară înainte de vreme. Primul băiat născut a primit numele cuviosului şi a avut, după mulţi ani, tot o viaţă de mănăstire alături de Sfântul Teodosie, cel care l-a îndemnat către o viaţă de călugărie.
Pe locul unde au poposit cei trei magi s-a ridicat Mănăstirea Sfântului Teodosie
Mănăstirea întemeiată de Sfântul Teodosie cel Mare se află şi astăzi în estul localităţii Ubediyyeh, numită în vechime „Cathismus”, la o distanţă de numai 12 kilometri de Betleem, pe drumul ce leagă Biserica Naşterii Domnului de Mănăstirea Sfântului Sava cel Sfinţit. Este situată în deșertul Iudeii în Cisiordania, între Betleem și Ierusalim, a fost ridicată între anii 465 şi 475 de Sfântul Teodosie împreună cu ucenicii adunaţi în jurul său devenind prima mănăstire de obşte din Palestina. Încetul cu încetul, un adevărat oraş a răsărit împrejurul mănăstirii, numărul vieţuitorilor depăşind curând 700 de monahi de diferite naţionalităţi. Conform izvoarelor scrise, în mijlocul lor domneau dragostea, disciplina, vrednicia şi o deosebită atmosferă duhovnicească. În centrul mănăstirii se aflau biserica în care se oficia liturghia în limba greacă şi două biserici de dimensiuni mai mici.
Monahii trăiau liniştiţi în obşte, îmbinând viaţa sihastră cu fapta cea bună în sprijinul oamenilor
În organizarea internă a chinoviei, Sfântul Teodosie nu a urmat exemplul mănăstirilor existente deja în Palestina, ci a stabilit reguli noi, specifice. Monahii puteau trăi liniştiţi în obşte, îmbinând viaţa sihastră cu fapta cea bună în sprijinul aproapelui; confecţionau bunuri atât pentru uzul propriu, cât şi pentru vânzare. Pe lângă ateliere, mănăstirea dispunea de camere pentru pelerini, cămine pentru cei săraci şi infirmi şi spitale. După trecerea la viaţa veşnică a Sfântului Teodosie, i-a urmat la conducerea mănăstirii Sfântul Sofronie, care a fost stareţ timp de 14 ani şi două luni, apoi Rufos, Stratigios (renumit pentru postirea neîncetată, privegherea neîntreruptă şi munca grea) şi Modest. Unul dintre fraţii de mănăstire din timpul Sfinţilor Sofronie şi Modest a fost Ioan Moshu, autor al Limonarului, care a murit mai târziu la Roma. Pentru sfinţenia vieţii sale, moaştele sale au fost aduse şi depuse în Peştera celor trei Magi.
Perşii au ars lăcaşul în 614
În anul 614 a avut loc invazia perşilor la Locurile Sfinte. Dintr-un jurnal scris în secolul al IX-lea, aflăm că perşii au ars mănăstirea, ucigând mulţi dintre fraţi, iar restul au fugit de teama păgânilor. Tot atunci, perşii au incendiat Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, au jefuit cele mai multe dintre mănăstiri, au ucis 90.000 de creştini, l-au luat ostatic pe Patriarhul Zaharia al Ierusalimului şi au furat Sfânta Cruce din Ierusalim. Biserica Naşterii Domnului din Betleem a fost singura scăpată întreagă. În acest context dificil, stareţul Modest a fost ales patriarh, iar lui i-a urmat Zaharia. Conform aceluiaşi jurnal, mănăstirea a fost refăcută parţial, iar în anul 808, în chinovie mai trăiau doar 70 de călugări.
Lăcaşul reconstruit în epoca modernă este îngrijit de maici
În luna august a anului 1881, Fotios Alexandritis, directorul Seminarului Teologic al Mănăstirii „Sfânta Cruce”, a cumpărat de la un arab Peştera celor trei Magi şi terenul cu ruinele mănăstirii. În anul 1896, în ziua de pomenire a Sfântului Teodosie, Patriarhul Gherasim I al Ierusalimului a sfinţit piatra de temelie a noului aşezământ. Între anii 1914 şi 1952, părintele Leontie din Creta a înălţat biserica cea mare, a descoperit şi a restaurat Peştera celor trei Magi şi a cumpărat încă 40.000 de metri pătraţi, dedicându-şi întreaga viaţă acestei chinovii. Astăzi, este întreţinută de maici, puţine la număr, unele venite chiar din România. În peştera din curte se află mai multe morminte, printre care şi cel al Sfântului Teodosie cel Mare, loc în care moaştele cuviosului odihnesc de aproape 1.500 de ani. Orice pelerinaj în Ţara Sfântă include şi Mănăstirea Sfântului Teodosie, un loc cu puternică încărcătură spirituală, cu istorie aproape la fel de veche precum creştinismul şi de o frumuseţe născută din simplitate, smerenie şi pocăinţă. Biserica mănăstirii este mică, bine îngrijită, însă punctul de atracția îl reprezintă paraclisul construit pe locul peșterii unde au poposit Magii de la Răsărit după ce au plecat din Betleem. Arabii numesc mănăstirea „Deir Dosi” şi au mare evlavie pentru acest lăcaş creştin deoarece în biserică sunt păstrate moaştele celor ucişi de perşi în anul 614, printre ei fiind câţiva şi de origine arabă.
Peştera aşezământului adăposteşte mormintele sfinţilor, cuvioşilor şi mamelor acestora
Peştera cu morminte este încununată cu o micuţă capelă, din care pornesc în jos trepte de piatră. Gropniţa săpată în stâncă este o încăpere întunecoasă care adăposteşte moaştele Sfântului Teodosie, ale mamei Sfântului Teodosie, ale mamei Sfântului Sava cel Sfinţit, ale mamei Sfinţilor Doctori fără de arginţi Cosma şi Damian, ale Sfinţilor Xenofont şi Maria, soţia sa, şi ale multor cuvioşi călugări ştiuţi şi neştiuţi.
A trecut la cele veşnice la vârsta de 105 ani
Cuviosul Teodosie a fost un oponent înflăcărat al ereziei monofizite, adică a acelei teze predicate de Eutihie (378-454), călugăr din Constantinopol, care a afirmat că Iisus Hristos nu are decât o singură fire, cea divină, întrucât trupul omenesc l-a luat în mod aparent. După ce a susţinut o predică în amvonul Bisericii Sfântului Mormânt, la rugăminţile călugărilor palestinieni, despre importanţa învăţăturii sinodului ecumenic de la Calcedon, împăratul Anastasius l-a suspendat temporar, dar sfântul a fost susţinut de marile personalităţi ale vieţii bisericeşti. Simţind că i se apropie sfârşitul, Sfântul Teodosie a chemat la el trei episcopi spunându-le că va muri curând, fapt ce s-a întâmplat după trei zile, la 11 ianuarie 529, la vârsta de 105 ani. Trupul său a fost îngropat cu mare cinste în peştera în care şi-a început ostenelile, apoi a fost transferat în mănăstirea pe care a ridicat-o.
A salvat de la distanţă un copil de la înec
În timp ce se jucau mai mulţi copii din Alexandria, unul dintre aceştia a căzut într-o fântână adâncă şi toţi cei din jur au crezut că va muri înecat. Crezându-l mort, mama a rugat un bărbat să coboare în fântână, legat de o funie şi să scoată trupul micuţului. Când omul a coborât ţinut de frânghie în fântână, l-a găsit pe copil viu, şezând deasupra apei. L-a scos la suprafaţă şi toţi se minunau şi-l întrebau cum de a scăpat cu viaţă, cum de nu s-a înecat, iar băiatul a povestit că i s-a arătat lângă el un monah bătrân care l-a prins de mână şi l-a ţinut deasupra apei în tot acest timp. Pentru că nu se ştia cine era acel călugăr care l-a salvat, mama copilului a încercat să-l găsească prin cetăţile din jur, convinsă fiind că numai un sfânt în viaţă ar putea face o asemenea minune. După multe călătorii, mama şi băiatul au ajuns şi la mănăstirea de la Peştera celor trei Magi, acolo unde vieţuia Sfântul Teodosie împreună cu ucenicii săi, iar copilul l-a recunoscut pe salvatorul său. Femeia a avut ocazia să-i mulţumească acestuia pentru ajutorul nepreţuit şi să-i ceară binecuvântare.