de Luana Mare şi Sorin Dumitrescu
Născut din părinţi creştini şi de neam, Sfântul Meletie a fost de loc din Armenia Mică (partea de nord-est a Turciei de astăzi). A trăit în secolul al IV-lea şi a deprins învăţăturile creştineşti, sfintele dogme de mic, a dus o viaţă de ascet încă din tinereţe. Era foarte iubit de popor pentru viaţa lui aleasă. A urcat treptele ierarhice în Biserica creştină, ajungând să ocupe scaunul de episcop al Sevastiei, capitala Armeniei, în anul 358, apoi a devenit Arhiepiscop al Antiohiei.
A deprins învăţăturile creştine din copilărie şi a dus o viaţă de ascet
Contemporan al Sfinţilor Trei Ierarhi, Vasile, Grigorie şi Ioan, Sfântul Meletie a rămas în conştiinţa Bisericii ca apărător al dreptei credinţe în faţa ereziei ariene, care nega divinitatea lui Iisus Hristos, al doilea în Sfânta Treime. Meletie avea calităţi autentice, ducea o viaţă caracterizată de simplitate, moralitate şi repecta învăţăturile creştine cu mare pioşenie, iar pentru toate acestea era foarte iubit de popor. Era renumit pentru viaţa sa virtuoasă, a fost numit episcop al Sevastiei, apoi Arhiepiscop în scaunul Antiohiei, în vremea împăratului Constantin al II-lea (337-340). Era o perioadă în care aveau loc multe confruntări între teologii adepţi ai arianismului şi cei ai dreptei credinţe, primii fiind de părere că Iisus Hristos nu ar fi de natură divină pentru că aceasta este nenăscută, este eternă, fapt ce l-ar fi exclus pe Fiul lui Dumnezeu din această categorie. Din cauza acestor lupte interne, Meletie a fost izgonit de trei ori din fruntea Bisericii şi exilat, iar locul său a fost ocupat de adepţi ai arianismului.
A combătut vehement arianismul
Sfântul Meletie a participat la cel de-al Doilea Sinod Ecumenic de la Constantinopol, din anul 381, în timpul căruia Împăratul Teodosie i-a arătat mare cinste. La acest Sinod, Meletie a explicat înţelegerea Sfintei Treimi într-un mod simplu, dar prin care toţi cei de faţă au putut recunoaşte lucrarea dumnezeiască. Cu primele trei degete împreunate şi cu următoarele două strânse în pumn a explicat Sfântul asistenţei cum putem percepe Sfânta Treime: „Trei persoane sunt concepute în minte, dar este ca şi când ne adresăm numai uneia. Trei ipostasuri înţelegem, dar despre o singură fiinţă vorbim”. Cu acest gest, Sfântul a binecuvântat pe oameni şi atunci, din mâna ierarhului a ieşit o văpaie luminoasă, iar minunea a fost observată de toţi cei de faţă, fiind considerată un semn de la Dumnezeu despre adevărul înţelegerii Divinităţii. Acea binecuvântare, cu trei degete, nu era obişnuită până atunci printre arhierei şi preoţi. Aceştia binecuvântau oamenii cu toate cele cinci degete, care înseamnă Iisus Hristos. Exista obiceiul închinării cu trei degete încă din vremea apostolilor, dar arhiereii binecuvântau poporul cu cinci degete.
A fost considerat sfânt încă din timpul vieţii
Alungat de două ori din Scaunul episcopal al Antiohiei, prima dată de Constantin al II-lea şi a doua oară de Valens, Meletie a fost venerat de creştinii din acea vreme. Sfântul Ioan Gură de Aur spunea că antiohienii îl numeau tatăl lor şi că, aproape în fiecare casă, un copil era botezat cu numele său, iar chipul lui Meletie era imprimat pe haine sau pe diferite obiecte. În viaţa Sfântului din Minei se spune că, în ziua hirotonirii sale, oamenii îl chemau pe la casele lor, socotind că acestea se vor sfinţi şi numai prin intrarea lui. Odată cu urcarea pe tron a lui Teodosie, în 379, Sfântul Meletie reia pentru ultima oară scaunul episcopal al Antiohiei. Acesta a prezidat lucrările Sinodului II Ecumenic de la Constantinopol şi l-a hirotonit şi înscăunat pe Sfântul Grigorie Teologul ca episcop al capitalei imperiale. În timpul sesiunilor sinodului, Sfântul Meletie a trecut la cele veşnice, trupul său fiind transportat şi înmormântat în Antiohia. Sfântul Meletie are ca zi de prăznuire 12 februarie în calendarul Bisericii Ortodoxe.
Înţelepciunea şi blândeţea i-au adus mulţi adepţi
Una dintre întâmplările prin care Sfântul Meletie şi-a arătat blândeţea şi înţelepciunea a fost atunci când, revenit a treia oară pe scaunul episcopal al Antiohiei, a găsit dezbinare între credincioşi, unii susţinându-l pe el, alţii pe Paulin, un arhiereu adept al teoriei lui Arie. Sfântul dorea pace şi linişte atât între credincioşi, cât şi între arhierei. Sfântul i s-a adresat episcopului Paulin astfel: „Deoarece şi mie mi-a încredinţat Domnul grija pentru oile acestea şi tu ţi-ai separat o parte dintr-însele, deşi oile nu se deosebesc între ele, având dreapta credinţă, deci, să unim turma, o! prietene, şi să depărtăm gâlceava pentru întâietate. De aici încolo vom paşte împreună oile cele cuvântătoare, purtând grija de obşte pentru dânsele. Iar dacă scaunul naşte gâlceavă între noi, mă voi sârgui s-o pierd, pentru că voi pune pe prestol dumnezeiasca Evanghelie şi voi face ca amândoi să şedem de părţile Evangheliei. De voi sfârşi eu mai întâi viaţa vremelnică, vei paşte turma tu, singur, prietene. Iar de se va întâmpla sfârşitul tău mai întâi, eu singur, după puterea mea, voi avea grijă de oi”. Aşa a rostit Meletie, încercând o conciliere cu cel care se considera rivalul său. Dar acesta nu a fost de acord cu înţelegerea propusă de sfânt. De aceea, un boier care asistase la această discuţie, l-a înştiinţat pe împărat de această sfadă. Decizia acestuia a fost de a lua conducerea bisericilor de la arieni şi de a-l învesti pe Meletie cu păstorirea lor.
A fost de faţă la martiriul celor 40 de mucenici
Sfântul Meletie a asistat la martiriul celor 40 de mucenici din Sevastia, cei care au refuzat să se închine idolilor romani, fiind cel care a scris testamentul acestora. Aceşti mucenici au trăit în vremea împăratului Licinius (308-324), prigonitor al creştinilor, perioadă în care Sfântul Meletie era episcop al Sevastiei. Cei 40 de Sfinţi Mucenici erau soldaţi creştini şi făceau parte din Legiunea a XII-a Fulminata din Armenia. Aceştia nu erau doar romani de origine, ci şi greci, amestecaţi cu armeni. Aflând despre credinţa lor, Agricola, guvernatorul Armeniei, i-a silit să se închine idolilor. Deoarece au refuzat, au fost întemniţaţi timp de opt zile şi bătuţi cu pietre. Prin semne divine au fost însă întăriţi în dreapta credinţă. După aceste chinuri, guvernatorul i-a condamnat la moarte prin îngheţare, în lacul Sevastiei. Pe timpul nopţii, creştinii rosteau rugăciuni, iar atunci s-a petrecut o minune şi gheaţa s-a topit, apa s-a încălzit, iar deasupra mucenicilor au apărut 40 de cununi strălucitoare. Comandanţii au poruncit apoi să fie scoşi din apă şi să li se zdrobească picioarele cu ciocanele. În urma acestui supliciu martirii au trecut la cele veşnice, avându-l lângă ei pe Sfântul Meletie, cel căruia i-au dictat testamentul lor de credinţă în timp ce se aflau în apa îngheţată.