de Luana Mare şi Sorin Dumitrescu
Un nou sfânt care a trăit în secolul XX şi-ar putea găsi în curând locul în Sinaxarul sfinţilor ortodocşi, Cuviosul Visarion Agatonitul, trăitor în Grecia, după ce, de curând, Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae, Mitropolit de Fthiotida, a înaintat Sfântului Sinod al Bisericii Greciei dosarul privind canonizarea ieromonahului Visarion Κorkoliakis, egumenul Mănăstirii Agaton, supranumit „duhovnicul cel milostiv” (22 ianuarie 1991).
A intrat în monahism de la 18 ani şi mult timp s-a ocupat de bolnavii din Lamia
Cuviosul Visarion Korkoliakis s-a născut în Petalidi, Messinia, în anul 1908, primind la botez numele de Andrei. La vârsta de 18 ani, a mers în Kalamata, unde s-a întâlnit cu oameni duhovnicești și s-a decis să intre în cler. A fost tuns în monahism și a primit numele de Visarion, fiind ulterior hirotonit diacon și preot. În anul 1955 a mers la Mănăstirea lui Agaton din Fthiotida, unde s-a ocupat cu renașterea spirituală a lăcaşului. S-a dedicat studiului continuu al Sfintei Scripturi, rugăciunii, dar şi faptelor de milostenie, drept pentru care a primit şi numele „duhovnicul cel milostiv”. În fiecare luni și marți, cuviosul mergea la spitalele din Lamia și îi vizita pe bolnavi, îi consola și îi spovedea. Astfel, cu personalitatea sa harismatică, cu dragostea sa față de oameni și cu modul său simplu de a fi, reușea să mângâie sufletele întristate. Starețul Visarion a trecut la cele veşnice la Spitalul Sotiria din Atena în data de 22 ianuarie 1991. Osemintele sale au fost găsite neputrezite în martie 2006, iar la începutul acestui an, Mitropolitul de Fthiotida a înaintat Sfântului Sinod al Bisericii Greciei dosarul privind canonizarea ieromonahului, în care sunt cuprinse mărturii despre viaţa cuviosului, despre faptele sale şi despre minunile săvârşite.
„Să nu-i judeci niciodată pe preoţi, pentru că împreună cu ei se dărâmă și mulți creștini”
Despre faptele sale a scris egumenul Mănăstirii Agaton, arhimandrit Damaschin Zaharakis, în lucrarea „Povestiri minunate şi întâmplări din viaţa şi lucrarea cuviosului stareţ Visarion Agatonitul”, iar acestea impresionează prin învăţăturile simple, dar pline de har, smerenie şi iubire pentru oameni. „Odată s-au auzit niște cuvinte rele despre un preot dintr-un sat, iar când a fost întrebat şi cuviosul despre acel preot, acesta a răspuns. «Îl cunosc, fiule. Și un lucru am să-ți spun despre el: Nu am cunoscut un preot mai bun decât acela». «Da, dar știi, părinte, lumea vuiește auzind cele care se spun despre acest preot». «Ascultă-mă, fiule, îți vorbește părintele Visarion și-ți spune că nu există un preot mai sfânt decât el». «Bine, Gheronda, iertați-mă! N-o să mai spun nimic». După puțin s-a apropiat de mine și mi-a spus: «Să nu-i judeci niciodată pe preoți, pentru că atunci când se dărâmă un preot în conștiința lumii, împreună cu el se dărâmă și mulți creștini. Să ocrotești rasa, fiul meu, căci, făcând așa, să știi că și Dumnezeu te va ocroti pe tine»”.
O altă învăţătură simplă, dar plină de har şi de înţelepciune avea să-i ofere într-o zi cuviosul celui care avea să devină peste mulţi ani egumenul mănăstirii. „Într-o după-amiază spălam intrarea mănăstirii cu un furtun. Lângă mine a oprit o mașină în care era un tânăr la volan și o tânără lângă el. Tânărul a coborât, lăsând-o în mașină pe tânără, care probabil era prietena lui. A luat o înfățișare evlavioasă și s-a îndreptat spre biserica mănăstirii. Eu l-am urmat, pentru că mi-am dat seama că venise să ceară bani de la părintele Visarion. Și într-adevăr, l-a întâlnit pe părintele și după o scurtă convorbire, starețul i-a pus ceva în mână, după care a plecat. Trecând pe lângă mine, supărat de cele pe care le văzusem, i-am spus: «Cu banii aceștia du-te acum și te distrează și vei vedea pricopseala ta». «Tu să-ți vezi de treaba ta și să nu te interesezi de mine!», mi-a răspuns acela. Atunci am alergat la părintele Visarion și i-am spus supărarea mea: «Gheronda, tânărul acela și-a lăsat prietena în mașină și a venit să te prade». Părintele m-a certat și mi-a spus: «Altădată să nu mai spui astfel de cuvinte. Ai înțeles, fiule?». Am plecat capul și smerit m-am întors la treaba mea. După puțin timp a venit starețul acolo unde eram ca să mă liniștească și mi-a spus: «Fiule, în persoana fiecărui om eu Îl văd pe Hristos. Mi-a spus că îi este foame și l-am ajutat. Dacă mi-a spus minciuni, atunci se va socoti cu Domnul». Iertați-mă, părinte, și vă mulțumesc pentru lecție”.
„Părintele mi-a dăruit cel mai frumos Paşti din viaţa mea pe când aveam 10 ani“
Tot în cartea dedicată părintelui Visarion Agatonitul, egumenul mai povesteşte mărturia unei femei care l-a cunoscut încă din copilărie pe părintele Visarion Agatonitul. La 6 septembrie 2013 a venit la Mănăstirea noastră doamna B.K. Venise să se închine la moaștele nestricate ale părintelui Visarion. După ce s-a închinat, s-a îndreptat spre cancelarie și a spus egumenului următoarea întâmplare: „Când eram mică - aveam în jur de 10 ani -, în centrul satului nostru l-am întâlnit pe părintele Visarion. Era în perioada Postului Mare și venise să-i spovedească pe săteni. M-am apropiat de el, i-am sărutat mâna și fără să mă gândesc i-am spus să vină acasă la noi. «Dar unde este casa ta? Hai să mergem împreună». Eu mergeam înainte, iar părintele după mine și după puțin am ajuns acasă. De îndată ce ne-a văzut tatăl meu, m-a chemat în camera alăturată și m-a certat: «Ce va fi cu tine? Orice preot găsești pe drum îl aduci acasă? Ai întrebat-o pe mama ta dacă îl poate primi? Noi nu avem mâncare nici pentru noi, iar tu aduci oameni străini!». Eu am plecat capul și nu am scos nicio vorbă. Ne-am așezat cu toții în săracul nostru salon, iar eu ascultam discuția lor. Mi-au plăcut mult cuvintele părintelui Visarion. Nu mă săturam să-l ascult. Încălțămintea pe care o purtam era veche și ruptă. Părintele Visarion a observat asta, dar nu a spus nimic. Când s-a ridicat să plece, i-a dat tatălui o mie de drahme, poruncindu-i să ne cumpere mie și fraților mei încălțăminte nouă. «Vreau să le poarte de Paști. Eu vă voi vedea de departe și mă voi bucura». Cu acești bani tatăl meu ne-a cumpărat încălțăminte, precum și mielul de Paști. A fost cel mai frumos Paști pe care l-am trăit în viața mea”.