de Luana Mare şi Sorin Dumitrescu

Cu o viaţă pământească de aproape 100 de ani, Sfântul Cuvios Zosima, un sihastru trăitor în pustiul Iordanului în anii 500 după Hristos, un monah înduhovnicit, a fost cel care a împărtăşit-o pe Maria Egipteanca înainte ca aceasta să treacă la cele veşnice. Acesta a văzut-o atunci când se ridica de la pământ în momentele de rugăciune intensă şi când mergea pe ape fără ca piciorul ei să atingă marea.

A intrat în mănăstire din copilărie

Potrivit relatării Sfântului Sofronie al Ierusalimului, Sfântul Zosima s-a născut la sfârşitul secolului al V-lea şi a intrat în mănăstirea din Palestina încă din copilărie. Acolo s-a nevoit timp de 53 de ani, el fiind mare iubitor de post, rugăciune şi viaţă pustnicească. A ajuns la o viaţă mult îmbunătăţită şi a devenit un duhovnic faimos pentru sfaturile sale duhovniceşti. La un moment dat a fost hirotonit ca preot. Dar încercările au fost pe măsura duhovniciei dobândite, iar sfântul a fost ispitit cu gânduri de slavă deşartă. Acesta şi-a pus întrebarea: „Oare, aflase-va în pustie vreun om care să mă întreacă în săvârşirile cele bune?” Imediat i s-a arătat un înger care l-a certat pentru gândul său de slavă deşartă şi i-a spus că nimeni nu este desăvârşit. Ba, mai mult, i-a cerut să meargă la o mănăstire de pe lângă râul Iordan. Monahul Zosima a făcut întocmai precum i-a spus îngerul şi a mers la acea mănăstire, aflată într-un loc pustiu.

A ales pentru rugăciune aspră pustiul de lângă râul Iordan

Acolo a rămas o vreme fără a le spune fraţilor monahi cine este şi a urmat rânduiala mănăstirii ca oricare alt trăitor în obşte. În acel lăcaş a cunoscut mulţi fraţi cu viaţă îmbunătăţită şi trăitori în nevoinţă şi asprime. Călugării se hrăneau cu puţină pâine, cu apă, dar cu multă rugăciune, iar porţile mănăstirii erau mereu încuiate, fiind deschise doar când vreunul dintre fraţi trebuia să iasă pentru treburile obştii. Acolo exista obiceiul ca, după Sfânta Liturghie din prima duminică a Postului Mare, când se împărtăşeau toţi, fiecare dintre monahi să plece singur în pustiul de dincolo de Iordan şi să trăiască în post aspru şi rugăciune până la Duminica Floriilor. În mănăstire rămâneau doar doi monahi pentru a ţine slujbele în continuare. Fiecare dintre cei plecaţi lua cu sine câteva provizii pe care le alegea singur, după puterile sale de nevoinţă. Respectând rânduiala, Cuviosul Zosima a plecat şi el în pustiu, purtând cu sine un cojoc şi puţine bucate pentru a se putea ruga în singurătate deplină.

S-a crezut înşelat de năluciri diavoleşti

După 12 zile de rugăciune, timp în care nu a întâlnit pe nimeni, pustnicul a văzut, în timp ce cânta rugăciunile Ceasului al 6-lea, ceva ca o umbră omenească şi s-a speriat, crezând că este înşelare şi nălucire diavolească. Umbra s-a apropiat şi cuviosul a realizat că este un om, gol, fără haine, ars şi albit de soare şi înstrăinat de lume. Căutând să se apropie de omul ca o nălucă, acesta s-a îndepărtat imediat. Cuviosul l-a ajuns din urmă la vadul unui râu secat şi l-a rugat, de la distanţă, să îl aştepte şi să-i vorbească. Atunci a auzit glasul unei femei, căci umbra care se ferea de monah era Cuvioasa Maria Egipteanca. Aceasta i-a spus monahului pe nume şi i-a cerut să-i dea o haină ca să se acopere pentru că veşmintele ei se rupseseră de mult. Pustnicul i-a întins cuvioasei o haină, apoi cei doi şi-au dat unul altuia binecuvântare. Fiecare s-a rugat pentru celălalt, iar monahul a văzut cum pustnica se ridica de la pământ câteva zeci de centimetri atunci când începea să se roage.

A primit răspuns aspru de la îngeri pentru slavă deşartă

Atunci şi-a dat seama cuviosul că are în faţă un om mult mai îmbunătăţit duhovniceşte decât el şi a considerat că acesta este răspunsul pe care îngerul l-a dat gândului său de slavă deşartă. Femeia a început a-i istorisi trecutul său, începând de la traiul pătimaş din Alexandria, apoi plecarea din Ierusalim, pocăinţa, venirea în pustie şi nevoinţa pe culmile aride dincolo de Iordan, dar fără a-i spune monahului şi cum o cheamă. I-a cerut cuviosului să vină şi în anul următor, undeva pe partea râului Iordan, în Joia Mare, să-i aducă Sfintele Taine ca să o împărtăşească. Revenit la mănăstire, cuviosul a respectat spusele pustnicei îmbunătăţite, iar după un an, bolnav fiind, n-a reuşit să meargă în pustiu la începutul Postului Mare, aşa cum era rânduiala mănăstirii, ci doar în Joia Mare, aşa cum de altfel îi ceruse femeia. Luând cu sine Sfintele Taine pentru împărtăşanie şi câteva provizii, Cuviosul Zosima s-a aşezat pe malul râului aşteptând-o pe cuvioasă la locul indicat, dar fără mare încredere pentru că pe mal nu se găsea nicio barcă, iar femeia n-ar fi avut cum să ajungă altfel la locul stabilit. Cu toate acestea, după un timp, pustnica apare mergând pe deasupra apei, fără ca picioarele sale să se ude. Atunci a împărtăşit-o Cuviosul Zosima, iar femeia a gustat puţin din bucatele aduse de monah. Cuviosul s-a întors la mănăstire după ce a stabilit cu sfânta din pustiu să revină în anul următor în acelaşi loc.

Ajutat de un leu, a săpat groapă pentru trupul sfintei din pustiu

După un an, aflat în acelaşi loc, cuviosul a aşteptat-o în zadar pe femeia pustnică. A trecut Iordanul şi a căutat-o la locul în care a întâlnit-o prima oară. Acolo i-a găsit trupul, iar alături, scrijelit pe pământul întărit, o rugăminte: „Îngroapă, Avva Zosima, la acest loc, trupul smeritei Maria. Dă ţărână ţărânei şi te roagă Domnului pentru mine, ceea ce am răposat în luna lui Farmutie eghipteneşte, iară greceşte Aprilie întâiu, în chiar noaptea mântuitoarelor Patimi ale lui Hristos, după împărtăşirea Dumnezeeştii Cinei Celei de Taină”. Zosima a încercat să o îngroape singur, dar nu reuşea să sape pământul întărit. Atunci a fost ajutat de un leu. Întors la mănăstire, monahul a povestit cele văzute, precum şi sfaturile primite de la cuvioasa truditoare în pustiul Iordanului.

Sfântul Zosima a văzut-o pe sfântă mergând pe ape şi plutind deasupra pământului

Sfântul Zosima este prăznuit în ziua de 4 aprilie

Patriarhul Ierusalimului a aşternut pe hârtie întâmplările din viaţa cuviosului

Istoria întâlnirilor duhovniceşti dintre Zosima şi Maria Egipteanca s-au transmis printre monahi până când au fost aşternute pe hârtie de Sfântul Sofronie (550-638), patriarh al Ierusalimului din anul 634. Cuviosul Zosima a rămas în mănăstirea de la Iordan până la sfârşitul vieţii sale, aproape de 100 de ani, şi a trecut la cele veşnice în anul 560. Pomenirea acestui sfânt se face la 4 aprilie, la trei zile distanţă după cea a Sfintei Maria Egipteanca.