de Valentin Țigău

Cu doar câteva zile înainte de vizita anunțată a Papei Francisc în România (31 mai - 2 iunie 2019), am detaliat câteva aspecte ale relației dintre România și Vatican - în decursul ultimelor decenii, odată cu reinițierea relațiilor diplomatice dintre cele două state (după Revoluția din 1989) - într-un dialog realizat cu părintele Șerban Tarciziu Hritofor (medalion), lector dr. la Facultatea de Teologie Romano-Catolică din București, preot la Catedrala Catolică Sf. Iosif. Să ne reamintim că vizita Papei Ioan Paul al II-lea a avut loc la un deceniu după căderea comunismului în România, iar vizita de acum a Papei Francisc vine, cumva, să celebreze călătoria pe pământ românesc a celuilalt papă, la două decenii distanță.

„Primirea în NATO  n-ar fi fost posibilă fără vizita de acum două decenii”

- Vă propun, părinte profesor, să vorbim astăzi despre momentele astrale ale catolicismului, în România - cele două vizite istorice ale unor suverani pontifi în țara noastră, respectiv cea a Papei Ioan Paul al II-lea, la 7 mai 1999, și a Papei Francisc, care urmează să se întâmple. Care este „greutatea” acestor momente în istoria catolicismului, în România?

- În 1999, vizita s-a voit a fi, din partea Papei Ioan Paul al II-lea, un soi de recunoaștere a ceea ce România a trăit înainte de 1989. Cum el provenea dintr-o țară fostă comunistă, Polonia, înțelegea foarte bine ce am trăit noi, iar în discursurile sale a știut să pună în evidență eroismul, rezistența, faptul că am ieșit din această epocă fără să ne fi pierdut complet identitatea, ba, dimpotrivă. Tot atunci, dânsul ne-a atras atenția și asupra a ceea ce ne așteaptă într-o societate liberală, de consum, cu pericolele de modificare la nivel social, când, iată, se pierde relaționarea. Asistăm la o individualizare de tip egoist și, în felul acesta, nu mai comunicăm; riscăm să locuim în aceeași scară de bloc și să nu relaționăm, poate doar să ne salutăm, cel mult, în rest, să ajungem să nu ne pese! Papa Ioan Paul al II-lea ne atrăgea atenția încă de atunci asupra acestor riscuri. Acum, însă, vizita Papei Francisc vine să celebreze, cumva, să evoce acea vizită istorică și care pentru România a însemnat foarte mult. Nu mai departe, primirea în NATO nu a fost posibilă fără o astfel de vizită prealabilă și cine a înțeles acest lucru a făcut toate demersurile în acest sens, și România a profitat.

„Papa nu vine să divizeze. Catolicii nu pot constitui o realitate stat în stat”

- Există ceva anume ce se dorește a fi subliniat, odată cu venirea în România a Suveranului Pontif?

- Vizita de acum se duce în același sens, al vizitei unui Păstor către Biserică și, de data aceasta, merge chiar în toate aceste zone, și în Moldova, la București amploarea va fi mai mică, la Blaj și la Șumuleu, cumva, să aducă o mângâiere, să aducă o recunoaștere și o recunoștință acestei vieți catolice din zonele respective. Trebuie spus acest lucru: catolicii din Moldova au luptat și ei și la Răscoala din 1907, au luptat și în Primul Război Mondial, au fost pe front deopotrivă cu toți românii, pentru că e țara lor. La fel, vizita de acum vine să recunoască rolul Bisericii greco-catolice, să recunoască realitatea maghiară - e o realitate respectabilă și respectată - prin ceea ce a produs de-a lungul timpului. Să amintim doar acest centru religios de la Șumuleu - știm că este o mănăstire franciscană, dar puțini cunosc că în această mănăstire a existat și un călugăr român, Ioan Caioni, care mai apoi a devenit episcop și a avut un rol cultural românesc în acest spațiu maghiar, prin compozițiile sale muzicale, pentru culegerea de folclor religios și muzical. Acestea sunt realități cărora Papa vine să le aducă recunoștința necesară. Dar, pe de altă parte, știți că motto-ul sub care are loc vizita spune „Să mergem împreună!”. Ce înseamnă asta? Că, de fapt, catolicii nu pot constitui o realitate stat în stat. Ci e o realitate care vrea să participe la construcția vieții din societatea românească cu sensibilitățile, valorile ei spirituale, culturale ș.a.m.d. Deci, nu vine să divizeze, nu vine să accentueze deosebiri, ci, dimpotrivă, să încurajeze acest „A fi împreună”, a merge, a înainta în istorie împreună, pentru România.

„Avem potenţial! Important este să nu dispărem”

- Este un mesaj care depășește însuși cadrul confesional. E un îndemn general către români. Ce vor avea de câștigat românii, ca națiune, din vizita Papei Francisc?

- Adesea, mă gândesc că națiunea română este una mică, numeric. Nu înseamnă că este mică și din punct de vedere cultural. Or, cred că redescoperirea identității noastre, valorificarea creativității, genialității poporului nostru ar face ca noi să putem ține spatele mai drept atunci când încercăm să existăm la nivel european și mondial. Am văzut, nu demult, un reportaj în care se spunea că peste 100 de ani nu vor mai exista 100 de țări. N-am vrut să-l văd până la capăt și nu vreau să știu/ să aflu că România s-ar situa între țările care dispar. Avem potențial. Important este să credem în noi; să credem că putem, în concertul acesta și mai ales în pericolul sufocării, al mondializării, aplatizării, noi să ne găsim identitatea, culoarea, ca într-un mozaic. Noi avem o identitate care nu poate fi ignorată, care vine de departe, are genialitate, are creativitate, dar depinde de noi să știm, să avem curajul să spunem cine suntem, să valorificăm potențialul și economic, și cultural, în așa fel încât țărişoara noastră să existe în continuare.

Papa Ioan al XXIII-lea şi românii

Chiar dacă, la momentul la care ajungea în țara noastră, Papa Ioan al XXIII-lea nu ocupa încă Scaunul de la Vatican, merită să amintim astăzi relația sa cu românii. Pe numele său adevărat Angelo Giuseppe Roncalli (n. 25 noiembrie 1881, Sotto il Monte, Italia - d. 3 iunie 1963, Cetatea Vaticanului, Roma), papă din 28 octombrie 1958 până la moartea sa, acesta ne-a călcat țara în mai multe rânduri, pe când era reprezentantul Vaticanului în Bulgaria, mai întâi ca vizitator apostolic (1925-1931) și apoi delegat apostolic (1931-1934). A fost la București în 1930, mai întâi între 6 şi 10 mai, iar apoi la jumătatea lunii august, și în 1932, la sfârșitul lunii aprilie și începutul lunii mai. Apropiat prieten al românilor - nu doar al celor de origine catolică -, el este cunoscut pentru salvarea, în 1944, a 750 de evrei din Transnistria, iar după numirea sa ca papă „a ridicat la cinstea altarelor” pe călugărul capucin Ieremia Valahul (1556-1625), ce a fost ulterior beatificat.

Mesajul ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de București

„După 20 de ani de la istorica vizită a Papei Ioan Paul al II-lea, avem marea bucurie de a-l primi acum în România pe Sfântul Părinte Papa Francisc. În vizita sa din perioada 31 mai - 2 iunie a acestui an, Sfântul Părinte va veni mai întâi aici, la București, apoi va merge la Șumuleu Ciuc, la Iași și la Blaj. Va fi un prilej, pentru Papă, de a ne întări în credință, iar pentru noi, o bună ocazie de a împărtăși cu Sfântul Părinte frumusețile țării noastre. În prima zi, va sosi aici, la București, în această catedrală istorică ne vom ruga împreună la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie pe care o vom celebra și-i vom asculta cuvântul. Îi suntem recunoscători Sfântului Părinte pentru acest mare dar pe care îl face nu numai catolicilor din România, ci și tuturor românilor. Îi mulțumim și îl așteptăm cu brațele deschise și cu inimi pline de bucurie”