de Simona Lazăr

Cel pe care întreaga Americă Latină îl cunoștea sub numele de Padre Jorge și-a luat, odată cu întronizarea sa, la Vatican, numele de Francisc. După 15 ani ca arhiepiscop de Buenos Aires, cel dintâi papă iezuit din întreaga istorie a lumii creștine (catolice) a fost ales de conclavul cardinalilor la 13 martie 2013. În cazul lui procedura a survenit într-un moment și el rar întâlnit, respectiv retragerea Papei Benedict al XVI-lea, care a plecat cu o lună înainte, primind în schimb titlul de „papă emerit”. De obicei, alegerea unui nou papă se face după anunțarea decesului precedentului.

Îndrăgit de Papa Ioan Paul al II-lea

În istoria papalității, cei mai mulți papi au fost de origine italiană. Deși argentinian, Papa Francisc are și el rădăcini italiene, fiind fiul unor emigranți; tatăl său a lucrat la căile ferate. Fiul, Jorge Mario Bergoglio, a început să studieze chimia, dorindu-și o carieră inginerească în acest domeniu, pentru ca la 20 de ani să aleagă din nou. De data aceasta, s-a îndreptat spre studiile teologice, pe care le-a urmat la un seminar din Buenos Aires. La 11 martie 1958 a devenit novice în Ordinul iezuit. A obținut licența în filozofie la Colegio Máximo San José din San Miguel (Buenos Aires) și s-a îndreptat spre cariera didactică. A predat literatură și psihologie la Colegio de la Inmaculada din Santa Fe și la Colegio del Salvador din Buenos Aires. În 1969 a fost hirotonit preot. În interiorul Bisericii Catolice din Argentina, Jorge Mario Bergoglio a cunoscut un parcurs care avea să-l recomande apoi drept candidat la statutul de papă. Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea l-a prețuit și i-a acordat încrederea sa. În 1992, este consacrat ca episcop de Buenos Aires, iar șase ani mai târziu primește jurisdicție episcopală și asupra credincioșilor de rit bizantin din Argentina (greco-catolici). În biografia sa, de altfel, un rol aparte l-a jucat preotul greco-catolic Ștefan Czmil, refugiat din Ucraina, care l-a inițiat în spiritualitatea creștină răsăriteană, astfel că, patru decenii mai târziu, primirea acestei îndatoriri suplimentare avea să-l afle pregătit. În consistoriul din 21 februarie 2001, marele Papa Ioan Paul al II-lea l-a ridicat la demnitatea de cardinal.

Cum și-a ales numele

Numele lui Padre Jorge avea să fie în două rânduri vehiculat pentru titlul de cardinal. Prima dată, chiar după moartea îndrumătorului său, Papa Ioan Paul al II-lea. În conclavul din 2005, a obținut 10 voturi în primul tur, 30 în al doilea, 40 în cel de-al treilea scrutin. În cele din urmă, conclavul l-a desemnat ca viitor Suveran Pontif pe cardinalul Joseph Alois Ratzinger, cel care avea să devină Papa Benedict al XVI-lea. La retragerea surprinzătoare a acestuia din urmă, conclavul din 2013 avea să se termine cu fumul alb ridicat spre înalt pentru cardinalul Jorge Mario Bergoglio. A ales să poarte numele Sfântului Francisc de Assisi, sfântul care a vorbit cu animalele și cu păsările, protectorul săracilor, cel care nu a ezitat să sărute rănile unui lepros. Numele acesta nu se regăsea în tradiția papilor, fiind preferate Ioan, Alexandru, Benedict... Era pentru prima oară când era ales, la opt veacuri distanță de perioada în care sfântul pășise pe pământ. Considerat un reformator al Bisericii Catolice, Francisc de Assisi a avut, în anul 1205, o viziune: printre ruinele capelei San Damiano, i-a apărut Isus, care i-a cerut să repare biserica. Mesajul era însă unul mult mai profund: nu capela ruinată trebuia reparată, ci Biserica în întregul ei. Și-a luat 12 ucenici - așa cum Isus avusese 12 apostoli - și, împreună cu ei, a început să lucreze spre binele semenilor (mai ales al celor sărmani) și spre binele Bisericii. A înființat un ordin, a călătorit în Țara Sfântă și, în cele din urmă, în anul 1224, a primit „stigmatele”: cele cinci răni ale lui Isus: găurile cuielor din mâini şi din picioare de la răstignirea pe cruce, precum şi rana coastei străpunse de suliţă. Acesta a fost sfântul al cărui nume a fost ales de actualul pontif. La slujba de întronizare a noului papă a participat și Patriarhul Bartolomeu I al Constantinopolului. Prezența Patriarhului de Constantinopol a constituit o premieră pentru epoca modernă. În 2014, la 50 de ani de la întâlnirea istorică dintre Patriarhul Athenagoras și Papa Paul al VI-lea la Ierusalim, Papa Francisc s-a întâlnit, tot la Ierusalim, cu Patriarhul Bartolomeu. În 2016, Papa Francisc a avut o întâlnire şi cu Patriarhul Chiril I al Moscovei, în Havana, capitala Cubei, în urma căreia au semnat o declarație comună, cu 30 de paragrafe, în care, printre altele, cei doi își exprimă speranța că această întâlnire va deschide calea reducerii tensiunilor între gre- co-catolici și ortodocși, intensificate de conflictul din Ucraina. În 2019, a întreprins o călătorie în mai multe state din Balcani (Bulgaria, Macedonia de Nord, România), unde există comunități importante de catolici.

Membru de onoare al Academiei Române!

Încă din 24 noiembrie 2017, Papa Francisc a fost ales membru de onoare al Academiei Române. Învestirea a avut loc la Vatican, când prezidiul Academiei Române a primit o audiență oficială la Suvernaul Pontif. „Sanctitatea Sa Papa Francisc a acceptat propunerea de a fi numit membru de onoare al Academiei Române”, a spus academicianul Cristian Hera, vicepreședinte al Academiei Române. „Sfântul Părinte a acceptat această propunere din prietenie”, a ținut să menționeze, la acel moment, și Arhiepiscopul Mitropolit dr. Ioan Robu, la rândul său membru de onoare al Academiei Române. „Din sobrietate, Sanctitatea Sa a cerut să nu se organizeze o ceremonie festivă, iar însemnele academice să-i fie trimise în Cetatea Vaticanului, prin intermediul Nunțiaturii Apostolice de la București”. Papa Francisc vorbește cursiv, pe lângă spaniolă, limba oficială a Argentinei, italiana - limba maternă a părinților -, engleza, franceza, latina, germana, limbă în care și-a redactat teza de filosofie. Posedă şi noțiuni de limbă portugheză. În domeniul literar, Papa Francisc apreciază cel mai mult scriitorii Friedrich Hölderlin, Jorge Luis Borges și Feodor Mihailovici Dostoievski. Îi plac, de asemenea, filmele neorealismului italian.

„Priorități”, „singularități”, „unicități”

Argentinianul Jorge Mario Bergoglio a marcat, încă din prima zi ca Suveran Pontif, o serie de „priorități” și de „singuralități” pentru întreaga istorie a papalității. Vom continua, deci, scurta biografie a Suveranului Pontif trecând în revistă o parte dintre aceste caracteristici care îl fac unic și care i-au conferit, încă de la început, o carismă ieşită din comun în lumea catolică. Pentru cei care sunt familiarizați cu biografia Sfântului Părinte - născut în 1936, la Fores, în apropierea capitalei Argentinei, Buenos Aires - cel dintâi lucru care se remarcă e că actualul papă este primul care vine în Sfântul Scaun de dincolo de Atlantic. Și nu e vorba doar despre faptul că s-a născut (și a trăit) în „cele două Americi”, dar este și pentru prima dată când e ales drept cap al Bisericii Catolice cineva originar din emisfera sudică. Iată cum locul nașterii este cel care fixează el însuși două „unicități” în ceea ce îl privește. S-a spus uneori că este primul papă din afara Europei, dar afirmația aceasta este una eronată. Din documentul lui Hermanus Contractus 1049 - care alcătuiește lista papilor înainte de Marea Schismă (1054) -, completată de istoricii de azi ai Vaticanului, reiese că, între cei 265 (266, după alte surse) de papi, au existat câțiva care au urcat pe tron venind din Africa (Victor I, Miltiade - de exemplu) sau din Orientul Apropiat (Petru - din Galilea; Anicet, Ioan al V-lea, Sisiniu, Constantin și Grigore al III-lea - din Siria). Cei mai mulți dintre cei care au fost aleși să poarte coroana și povara papalității au fost din Italia, Franța, Germania, apoi Olanda, Polonia, Spania. Ultima țară menționată - care are doi reprezentanți din familia Borgia (Calixtus al III-lea și Alexandru al VI-lea) - ne aduce aminte că, deși nu este singurul papă vorbitor nativ de limba spaniolă, este primul după o jumătate de mileniu. Tot pornind de la originile sale argentiniene, de la copilăria și adolescența trăite într-un ritm cât se poate de firesc, trecem în revistă alte două aspecte. Mai întâi, faptul că Papa Francisc este probabil unicul Suveran Pontif care are legitimație de fan al unei echipe de fotbal! Nu întâmplător tocmai al acelei echipe - Club Atletico San Lorenzo de Almagro -, pentru că aceasta a fost înființată în 1908 de un preot care, observând dorința copiilor din cartier de a practica acest sport, i-a încurajat, sprijinindu-i cu echipament sportiv și oferindu-le drept teren... curtea bisericii, cerând în schimb ca duminica să fie prezenți la slujba religioasă. Al doilea aspect nu mai ține de sport, ci de dans. În anii tinereții, Jorge Mario Bergoglio a dansat și el, ca toți argentinienii, tango. În mijlocul anului 1914, la Vatican, Papa Pius al X-lea a fost pus în situația de a decide dacă trebuie ridicată anatema de deasupra „danțului proscris”. La vremea aceea, doi dansatori chemați să exemplifice mișcările de tango chiar la Vatican nu au reușit să-l înduplece. Azi, anatema e însă de mult ridicată...

„În acest moment, vocile noastre fuzionează şi se unesc, exprimând dorinţa arzătoare de pace: pacea să se răspândească pe întregul pământ! În familiile noastre, în fiecare dintre noi, şi în special în acele locuri în care multe voci au fost reduse la tăcere de război, sufocate de indiferenţă şi ignorate din cauza complicităţii strivitoare a grupurilor de interese“

Despre rău

„Există un rău misterios care, cu siguranţă, nu este opera lui Dumnezeu - da, nu este lucrarea lui Dumnezeu -, dar care pătrunde însă în mod tăcut printre cutele istoriei. Pe furiş, ca un şarpe care-şi poartă veninul în tăcere. În unele momente pare să preia controlul: în unele zile prezenţa sa pare chiar mai clară decât cea a milostivirii lui Dumnezeu“

Despre rugăciunea „Tatăl nostru“

„«Tatăl nostru» se aseamănă cu o simfonie care tânjeşte să se realizeze în fiecare dintre noi. Creştinul ştie cât este de subjugătoare puterea celui rău, dar, în acelaşi timp, se raportează la experienţa lui Isus care nu a cedat nicicând la măguliri, invocându-i ajutorul. Astfel, rugăciunea lui Isus ne lasă cea mai preţioasă dintre moşteniri: prezenţa Fiului lui Dumnezeu care ne-a eliberat de cel rău“.

„Isus nu ne-a ales și nu ne-a trimis ca să devenim cei mai numeroși! Căile misiunii nu trec prin prozelitism. Să ne amintim de Benedict al XVI-lea: Biserica crește nu prin prozelitism, ci prin atracție, prin mărturie. Nu trece prin prozelitism, care duce întotdeauna pe un drum fără ieșire, ci prin modul nostru de a fi cu Isus și cu ceilalți. Așadar, problema nu este faptul de a fi puțin numeroși, ci de a fi insignifianți, a deveni o sare care nu mai are gustul Evangheliei - aceasta este problema! - sau o lumină care nu mai luminează nimic (cf. Mt 5, 13-15)“

Despre curaj

„În luna mai, dedicată Fecioarei Maria, vă invit să o imitați. Fiți curajoși și capabili de a vă deschide inima înaintea lui Dumnezeu și a fraților, ca să fiți instrumente ale milostivirii și blândeții lui Dumnezeu“

Despre iubirea lui Isus

„Bunul Păstor - Isus - este atent la fiecare dintre noi, ne caută şi ne iubeşte, adresându-ne cuvântul său, cunoscând în profunzime inima noastră, dorinţele şi speranţele noastre, precum şi falimentele şi dezamăgirile noastre. Ne acceptă şi ne iubeşte aşa cum suntem, cu calităţile şi defectele noastre. Pentru fiecare dintre noi El este «dătător de viaţă veşnică»: adică ne oferă posibilitatea de a trăi o viaţă deplină, fără sfârşit. De asemenea, ne păzeşte şi ne călăuzeşte cu iubire, ajutându-ne să traversăm drumurile inaccesibile şi străzile uneori riscante care se prezintă pe parcursul vieţii“.

Un imn dedicat Suveranului Pontif

La București, comunitatea catolică se pregătește să îl întâmpine pe Sfântul Părinte cu un imn special compus pentru momentul vizitei sale în România. Imnul este inspirat din motto-ul vizitei papale, iar refrenul care va răsuna pe străzile Bucureștilor sună așa: „Să mergem împreună toţi!”. Imnul va fi interpretat în după-amiaza zilei de 31 mai 2019, când Sfântul Părinte se va îndrepta spre Catedrala Sfântul Iosif pentru a prezida Sfânta Liturghie. Își vor uni glasurile în acest cântec sute de tineri şi de familii din diverse parohii catolice bucureştene, exprimându-și astfel bucuria românilor de a-l primi împreună în mijlocul lor pe popularul Papa Francisc.

Băi de mulţime

De la tentativa de asasinat asupra Papei Ioan Paul al II-lea, din 1981, băile de mulțime ale pontifilor s-au rărit. Papamobilul a fost prevăzut cu geamuri blindate, iar măsurile de protecție au fost înzecite. Papa Francisc avea să schimbe aceste reguli chiar... înainte de ceremonia de întronizare. El a coborât în mijlocul sutelor de mii de pelerini din Piaţa San Pietro din Vatican pentru a săruta şi a binecuvânta copiii şi oamenii bolnavi veniţi în întâmpinarea sa. Băile de mulțime s-au repetat, atât în timpul vizitelor oficiale pe care Suveranul Pontif le-a întreprins în diferite țări ale lumii, cât și la Vatican, în timpul derulării audienței generale. „Are un mod al său foarte specific de a se comporta diferit de predecesori şi noi suntem gata să ne adaptăm, nu este altă opţiune. Suntem gata să asigurăm siguranţa, atât a Papei, cât şi a tuturor pelerinilor”, au declarat surse din rândul forţelor de ordine. În 2013, cu ocazia Zilelor Mondiale ale Tineretului, care au avut loc în Brazilia, pe plaja de la Copacabana de la Rio de Janeiro au asistat peste 3 milioane de pelerini. Plin de energie, dornic de contacte umane uneori chiar cu riscul vieţii, Papa Francisc şi-a surprins anturajul. Suveranul Pontif a întâlnit mulţi tineri, dar a stat de vorbă şi cu locuitorii din periferii, chiar cu drogaţi sau cu deţinuţi. În 2016, la ZMT de la Cracovia, în locul papamobilului, Sfântul Părinte a călătorit cu „Tram del Papa”, un tramvai pictat în culorile Vaticanului, alb şi galben. A primit aplauzele unei mulţimi uriaşe de persoane, în ritmul marşurilor unei fanfare militare, supravegheat fiind de mii de membri ai forțelor de ordine.