de Simona Lazăr

Unul dintre cei mai mari teologi români, părintele Dumitru Stăniloae, scria că Marile Taine ale Bisericii sunt „lucrări invizibile ale lui Hristos, săvârșite prin acte vizibile” prin care omul își desăvârșește unirea cu Hristos. Cele șapte Sfinte Taine sunt: Botezul, Mirungerea, Împărtășania, Spovedania, Cununia, Maslul și Hirotonia. Despre însemnătatea acestora în lumea creștină am primit lămuriri din partea preotului misionar Mihai Păcuraru (medalion), redactor de emisiuni religioase la Radio România Antena Satelor.

Botezul

- Părinte Mihai Păcuraru, credința creștină și calitatea de creștin nu sunt un dat din naștere, ci vorbim despre o lucrare continuă de dobândire a lor, prin parcurgerea unor etape ce se succed firesc, logic și, în bună măsură repetat, un mod de viață acceptat conștient și în care cele 7 Mari Taine au rolul lor stabilit de milenii. Să începem cu prima dintre Taine, cea a Botezului - unică și fără de care celelalte care vin după ea nu se pot săvârși...

- Despre importanța Sfintei Taine a Botezului ne vorbește Însuși Mântuitorul, arătând că fără primirea ei nu putem să avem viață veșnică, ci ne osândim la despărțirea de Dumnezeu (Matei 28, 19-20). Cunoscut și sub numele de a doua Naștere sau de Nașterea „din apă și din Duh” (Ioan 3, 5), Botezul este Sfânta Taină pe cara o primește un om în viața aceasta pământească, după parcurgerea unor etape de maturizare duhovnicească, asemănătoare cu dezvoltarea copilului în pântecele maicii sale. Aceste etape sunt: cunoașterea și înțelegerea teoretică și practică a învățăturii de credință creștină, renunțarea la modul de viață anterior. În cazul pedobaptismului - a botezării pruncilor, specifică pentru creștinii ortodocși -, perioada de catehumenat are o formă concentrată la acest moment, urmând ca responsabilitatea educării moral-religioase, dar mai ales a transmiterii dragostei față de Dumnezeu și de oameni către prunc să revină părintelui spiritual, adică nașului, și indirect comunității creștinilor. Administrarea Sfintei Taine a Botezului se face de episcop sau de preot prin întreita cufundare în apa sfințită, însoțită de rostirea cuvintelor: „Se botează robul lui Dumnezeu (numele) în numele Tatălui. Amin! Și al Fiului. Amin! Și al Sfântului Duh. Amin!”. Prin Sfânta Taină a Botezului sunt iertate păcatele săvârșite anterior, se scot afară din inimă puterile întunericului (demonii) și se sălășluiește Hristos pentru totdeauna ca Stăpân și Domn. În cazul pruncilor, le este „iertat” păcatul strămoșesc, adică înclinarea spre păcat (consecință a păcatului săvârșit de Adam și Eva).

Mirungerea

- Ce se întâmplă atunci când un prunct abia născut este în pericol de moarte?

- Se va săvârși atunci „botezul de urgență”. Săvârșirea Botezului este făcută, în general, de episcop și/sau de preot; totuși, dată fiind importanța crucială a acestei Sfinte Taine pentru mântuirea oamenilor, în lipsa persoanelor avizate din cler, pot boteza „de urgență” pe cel aflat în pericol de moarte (prunc sau adult) și diaconul, călugărul sau orice simplu creștin. Botezul „de urgență” se face turnând peste prunc sau peste capul copilului apă curată și rostind cuvintele: „Se botează robul (roaba) lui Dumnezeu (numele dorit) în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin!” Dacă cel botezat rămâne în viață se va continua slujba Botezului de preot.

- Ați anticipat următoarea etapă a interviului nostru, și anume cea despre Mirungere, a doua Taină mare și sfântă...

- În cadrul slujbei pentru primirea Tainei Sfântului Botez, anterior Botezului propriu-zis, preotul sfințește untdelemnul - „untdelemnul bucuriei”, semn că prin apă și prin Duh, pruncul se mântuiește de robia păcatului, iar după Botez, acesta este uns cu Sfântul și Marele Mir ce reprezintă „Pecetea darului Duhului Sfânt”. Astfel, cel botezat este făcut părtaș lucrării sfințitoare prin care va putea crește în virtuți și în asemănarea cu Dumnezeu, dacă activează aceste puteri dumnezeiești. Aceasta este totuna cu încorporarea lui în Trupul lui Hristos, adică în Biserică, lucru pe care îl consfințește și îl face lucrător Împărtășirea celui botezat cu Sfântul Trup și Sfântul Sânge al lui Hristos ca merinde pentru viața de veci (Ioan 6, 54).

Împărtășania

- Dacă Botezul și Mirungerea sunt Taine cu săvârșire unică, există, așa cum spuneam, și sfinte taine care se repetă, cu o anumită ritmicitate, în viața creștinului practicant. Părinte Mihai Păcuraru, să continuăm dialogul nostru referitor la cele 7 Mari Taine cu Împărtășania.

- Viața veșnică este împărtășirea de Dumnezeu, de aceea, după curățirea de păcate (prin Taina Botezului) și după primirea puterii Duhului Sfânt de a lupta cu ispitele (prin Taina Mirungerii), creștinul primește împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos „spre lăsarea păcatelor și viața de veci”. Prin aceasta ni se confirmă încă o dată că scopul vieții noastre creștine nu este doar despătimirea sau chiar străduința de a nu mai săvârși răul, ci unul cu mult mai înalt: viața în unire cu Dumnezeu și dobândirea dragostei ca deprindere izvorâtă din inimă, în mod dezinteresat și permanent. Împărtășindu-ne cu Hristos, Cel ce a biruit păcatul și moartea, avem viață în noi (Ioan 6, 53) și nădejdea vieții veșnice. Împărtășania este mai mult decât consumarea unor elemente de pâine și vin consacrate lui Dumnezeu, ea este o întâlnire și unire reală cu Persoana supremă, Fiul lui Dumnezeu făcut om din iubire de oameni. Ea este o Taină a comuniunii prin excelență, este darul și jertfa lui Hristos făcute celor care cred în El și care tind spre împlinirea voii Lui (Matei 22, 37-39). Prin ea ni se oferă lăsarea păcatelor și viața de veci dacă anterior am iertat și noi din inimă celor care ne-au greșit și ne-am recunoscut păcatele în duh de pocăință prin cercetarea atentă a conștiinței și cu dorința sinceră de a nu le mai săvârși.

Spovedania

- Din acest motiv, Sfânta Taină a Împărtășaniei este precedată în mod frecvent de o altă Taină, cea a Spovedaniei sau Mărturisirii...

- Aceasta este taina sfântă prin care primim de la Dumnezeu iertarea (lăsarea) păcatelor săvârșite. Totuși, dacă creștinul înaintează în virtute și se întărește în hotărârea de a se lepăda de Satana, nemaiîmplinindu-i voia, atunci Împărtășania, cu îndrumarea duhovnicului, poate fi primită și independent de Taina Spovedaniei pentru că și prin ea Dumnezeu lucrează curățarea noastră de gândurile și cuvintele păcătoase, dar care n-au ajuns la gravitatea păcatelor de moarte. Conștienți că nu este om fără de păcat, Împărtășania nu se primește pe considerentul vreunei vrednicii a credinciosului, ci cu conștiința păcătoșeniei și a insuficientei împliniri a datoriei de creștini. Ea este primită ca remediu, terapie și leac împotriva păcatului și a morții atât pentru cea spirituală, cât și ca merinde pentru învierea cu trupul din morți (viața de veci). Împărtășania mai este numită și Euharistie (Mulțumire) pentru că, prin „pregătirea” ei în cadrul Sfintei Liturghii, aducem mulțumire lui Dumnezeu pentru ceea ce a făcut și face pentru noi. Domnul nostru Iisus Hristos Se aduce, totodată, ca dar pentru noi și tot ceea ce am primit de la El reprezintă semnul de recunoștință și de dragoste conștientă că El este sursa vieții și bucuriei noastre veșnice.

- Primele cuvinte pe care le-a rostit oamenilor Sfântul Ioan Botezătorul în pustia Iordanului au fost: „Pocăiți-vă!”...

- Mărturisirea păcatelor fără pocăință, fără regretul exprimat pentru păcatul săvârșit, nu este întreagă. Pocăința sau părerea de rău sinceră față de păcatele săvârșite, însoțită de mărturisirea lor și de ho- tărârea statornică de a ne dărui voii lui Dumnezeu și iubirii Sale, este calea prin care reintrăm în bucuria Părintelui ceresc (Pilda fiului risipitor), ni se iartă căderile (Pilda vameșului și a fariseului, episodul cu femeia desfrânată, episodul cu întoarcerea lui Zaheu), pe scurt: redobândim pacea cu noi înșine și cu Dumnezeu, Raiul cel pierdut sau viața cea veșnică (întâmplarea cu tâlharul cel îndreptat, de pe cruce). Pocăința autentică este o stare a sufletului înveșmântat în virtutea înaltă a smereniei. Pocăința adevărată este continuă.

- Care este cel mai mare canon pe care îl poate primi cel care se spovedește, pentru păcate făptuite și mărturisite?

- În primul rând să spunem că există o bogăție de daruri pe care le primim prin Împărtășirea de Trupul și Sângele lui Hristos, în Biserică. Dar „pedeapsa” cea mai mare (canonul cel mai aspru) pentru păcate capitale, de neiertat, a fost considerată înlăturarea păcătosului de la primirea Împărtășaniei, afurisirea, excomunicarea. Această „pedeapsă” are însă un fundament deplin logic și constructiv: îndemnul la pocăință, la îndreptare și conștientizarea legăturii intime dintre Hristos Cel împărtășit în Euharistie și Hristos Cel trăit în virtuți și în adevărul de credință. Atâta vreme cât nu acceptăm comuniunea cu Cel din urmă, nu se cuvine să-L primim nici pe Cel dintâi.

Maslul

- A șasea Taină Sfântă este una menită să vindece trupul, după cum Spovedania și Împărtășania vindecă sufletul. Ce trebuie să știe creștinii despre Sfântul Maslu?

- Taina Sfântului Maslu este o lucrare sfințitoare a Bisericii, Trupul lui Hristos, prin care se împărtășește credinciosului bolnav harul nevăzut al tămăduirii sufletești, sursă a ușurării suferințelor și vindecărilor psiho-fizice. Din rânduiala Tainei Sfântului Maslu citim cum Dumnezeu este invocat ca „doctorul sufletelor și trupurilor noastre, a Cărui milă este nemăsurată”. Ea este săvârșită în numele Sfintei Treimi de episcopi sau de preoți. Însănătoșirea bolnavului este cerută împreună cu aceștia de întreaga comunitate a credincioșilor. Boala nu este numai un rezultat al păcatelor personale nemărturisite, ci și o urmare firească a eredității: din părinți vicioși se pot naște copii cu malformații. De aceea cuvintele lui Dumnezeu din Vechiul Testament: „Până la al șaptelea neam voi pedepsi fărădelegea” (Lev., 26, 31), trebuie interpretate în această perspectivă a legăturii directe ce există între părinți și copii, din primii răsfrângându-se asupra urmașilor atât efecte bune, cât și consecințe nefaste. Taina Sfântului Maslu nu este condiționată de anumite perioade de timp, ea putând fi săvârșită ori de câte ori este nevoie. Totuși, pentru că rugăciunea unită cu postul are o eficiență sporită, în popor se obișnuiește ca ea să fie oficiată în zilele de post (miercuri și vineri), iar în posturile Bisericii și în special în Săptămâna Patimilor poate fi săvârșită în orice zi.

Hirotonia

- Ajungem, în cele din urmă, la a șaptea Taină, cea a Hirotoniei, a Preoției, încununare spirituală a vieții religioase. Este taina primirii harului dumnezeiesc de o categorie restrânsă de credincioși.

- Hirotonia înseamnă învestirea în una dintre treptele preoției, iar aceasta se face prin hirotesie, adică prin „punerea mâinilor”. Prin ea se împărtășește persoanei anume pregătite (bărbaților) harul dumnezeiesc care dă puterea de a învăța pe alții cuvântul lui Dumnezeu, a săvârși Sfintele Taine și a conduce pe credincioși la mântuire. Atenție, însă, Hirotonia face pe cel care o primește doar iconom sau administrator al Tainelor lui Dumnezeu, nu un privilegiat la dobândirea mântuirii. Ca și celelalte Sfinte Taine, Hirotonia are origine divină, Însuși Mântuitorul Iisus Hristos este Cel care i-a ales pe Sfinții Apostoli, i-a învățat și, apoi, i-a învrednicit de a propovădui Sfânta Evanghelie. Adresându-se lor, a așezat Sfânta Taină prin următoarele cuvinte: „Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit și Eu pe voi. Și zicând acestea, a suflat asupra lor și le-a zis: Luați Duh Sfânt; cărora veți ierta păcatele, le vor fi iertate și cărora le veți ține, vor fi ținute”.

Cununia

- Acea Taină Sfântă a cărei aură de sărbătoare îi bucură pe credincioși, fie că sunt protagoniști ai ei, fie că sunt de față la săvârșirea ei, este Taina Cununiei sau a Nunții...

- Arătând înălțimea duhovnicească a Cununiei, starețul Emilianos Simonopetritul afirma: „Nimănui nu îi este îngăduit să se ferească de legătura căsătoriei, fie că va face o nuntă de taină (mistică), dăruindu-se pe sine lui Dumnezeu (în monahism), fie că va face o nuntă de sfințire (sacramentală) cu un partener de viață.” Cununia este Sfânta Taină în care se binecuvântează legătura dragostei dintre un bărbat și o femeie în fața lui Dumnezeu, a reprezentantului Său văzut (preotul sau epis- copul) și a comunității credincioșilor. Prin Sfânta Taină a Cununiei se invocă harul Duhului Sfânt ca să vină peste mire și mireasă și să-i unească trup și suflet pentru a duce o viață armonioasă, bineplăcută lui Dumnezeu și mântuitoare. Prin aceasta se ține cont de importanța ajutorului divin pentru păstrarea fidelității, încrederii și dragostei dintre soți până la moarte. Dacă Adam și Eva s-au dezbinat între ei după pierderea harului dumnezeiesc, cu atât mai mult, în starea căzută a omenirii, plină de ispite și de necazuri, dragostea oricât de sinceră și de profundă ar fi la început nu poate să reziste și să crească fără suportul de Sus. Scopul Cununiei (Nunții) este ajutorul reciproc al celor căsătoriți (soțului și soției) în vederea mântuirii. Nașterea de prunci trebuie considerată ca o binecuvântare de la Dumnezeu prin care se oferă șansa unei vieți mai bogate în dragoste, dăruire jertfelnică și cu mai multe împliniri sufletești.

- Înainte de Taina Cununiei, se săvârșește slujba Logodnei. Care este semnificația acesteia?

- Logodna este o slujbă premergătoare Sfintei Taine a Cununiei (Nunții) prin care viitorii soți se făgăduiesc înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor să-și păstreze fidelitatea și fecioria în vederea unirii depline prin căsătoria ce și-o doresc, dar care se va petrece mai târziu. În prezent, logodna a devenit, din păcate, o slujbă accesoriu a Tainei Cununiei, din pricina indiferenței religioase tot mai pronunțate în societate, dar și a faptului că s-a pierdut în conștiința oamenilor semnificația ei.