Main menu

header

751 22 1de Simona Lazăr şi Sorin Dumitrescu

Ne aflăm în pragul unei mari sărbători religioase pentru întreaga ortodoxie, Sfânta Cuvioasă Parascheva, care se celebrează în fiecare an la 14 octombrie. Cunoscută și ca Sfânta Cuvioasă Parascheva cea Nouă sau Parascheva de la Iași, aceasta este considerată a fi ocrotitoarea Moldovei și este, cu siguranță, cea mai populară dintre toți sfinții ale căror moaște se află pe teritoriul României. Despre semnificația acestei sărbători am purtat un dialog cu părintele Efrem Emilian Căruntu (foto), de la Biserica-paraclis din Fundu Herții, Cristinești, județul Botoșani, care are hramul Sfintei Cuvioase Parascheva (alături de cel al Sfântului Efrem cel Nou).

Minunea săvârșită în timpul construcției paraclisului

- Părinte Efrem Emilian Căruntu, încep prin a vă întreba cum se pregătește comunitatea parohiei dumneavoastră pentru această sărbătoare a Sfintei Cuvioase Parascheva?

- De fiecare dată, cu evlavie, bucurie și dragoste, căci așteptăm ziua aceleia care a zidit și a încununat lucrarea noastră la acest mic paraclis. Bisericuța noastră s-a făcut cu ajutor deosebit din partea Maicii noastre Sfânta Cuvioasă Parascheva. Noi, în timpul lucrărilor, am avut o mică încercare cu meșterii și, când am ajuns în dreptul Sfintei Mese, era așa ca un Babilon, nu se mai înțelegea nimeni cu nimeni. Și în momentul acela am găsit o icoană a Sfintei Cuvioase Parascheva, simplă, micuță, am aprins o candelă și am pus-o în paraclisul care se construia. Și în momentul acela s-au „liniștit apele” și au continuat lucrările. Și au avut mare spor la lucrări și ele au mers foarte bine, iar astăzi se slujește și bisericuța în ea.

- Știu însă că mai există un motiv pentru care ați ales acest hram pentru paraclis...

- S-a pus hramul Sfintei Cuvioase Parascheva pentru că persoana care ne-a ajutat cu bisericuța este bunica mea, care merge pe 99 de ani, și pe ea o cheamă Parascheva. Bunica ne-a sprijinit și cu rugăciunile, fiind crescută într-o familie credincioasă. Ea a fost și deportată în Siberia și cred că este printre puținii supraviețuitori ai lagărelor de concentrare din URSS. A avut și are o viață deosebită, ținând în continuare rânduiala posturilor și a rugăciunii; în fiecare zi ascultă Sfânta Liturghie și după aceea servește masa. O cheamă Căruntu Pahica, acesta fiind un diminutiv de la Paraschiva. S-a născut în Movila, raionul Herța, azi în Ucraina, iar acum este în Fundu Herței, comuna Cristinești, Botoșani.

„80 de candele ard zi și noapte”

751 22 2- Ce are deosebit marele praznic al Sfintei Cuvioase Parascheva în parohia dumneavoastră?

- În ajunul și în apropierea sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva, facem privegherea cu Litie, seara, și scoatem o icoană mai veche a sfintei, spre închinare, iar creștinii pot să se roage la ea. A doua zi, pe data de 14 octombrie, se trece pe sub această sfântă icoană, ca și pe sub icoana Sfântului Efrem cel Nou, fiindcă în biserica noastră sfinții aceștia lucrează împreună și împreună sunt ajutători. De aceea, noi îngăduim ca și pe data de 14 octombrie să fie deschise portițele „axioniței” în care se află icoana Sfântului Efrem cel Nou, icoană făcătoare de minuni. Anul acesta, serbăm hramul pe 13 octombrie, deoarece 14 cade într-o zi de luni și mulți credincioși, care sunt la serviciu sau la școală, nu ar putea fi prezenți la hram. Pe 14 octombrie vom face iar Sfânta Liturghie și vom sărbători cu cinste, doar cu cei care vor putea veni. Noi la Sfânta Liturghie din biserica noastră îi pomenim pe ctitori și pe ceilalți binefăcători și pe cei care au candele aprinse, căci aici ard 80 de candele cu ulei, zi și noapte.

Ocrotitoarea căsniciei

751 22 3- Fiecare popor, fiecare regiune, oraș ori chiar fiecare om are un sfânt a cărui ocrotire o simte mai puternic. Ce vă leagă pe dumneavoastră, părinte Efrem Emilian Căruntu, de Sfânta Cuvioasă Parascheva?

- Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași este, cum știm, ocrotitoarea întregii Moldove și ocrotitoare, împreună cu toți sfinții, a întregii ortodoxii. A făcut foarte multe minuni, se fac pelerinaje la moaștele ei și mulți creștini au aflat ajutor, alinare și binecuvântare de la această mare sfântă. Eu, personal, din copilărie încă, merg să mă închin la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva. În copilărie, aveam 12-13 ani, m-am dus la moaștele ei, la Iași, și am stat 72 de ore la rând. Nu am simțit frig, oboseală, nimic. Iar după acele 72 de ore, atât am putut să mă rog sfintei: să mă ajute să ajung înapoi acasă, fiindcă nu mai aveam la mine bănuți de drum. Și țin minte că atunci când am ajuns la autocarul de Iași-Botoșani era foarte multă lume și șoferul a pus mâna pe umărul meu și mi-a zis să merg spre locuri, în mașină. Și atunci mi-am dat seama că sfânta m-a adus înapoi acasă.

- Care sunt, în ortodoxie, „sarcinile” acestei sfinte?

- Sfânta Cuvioasă Parascheva este și ocrotitoarea căsniciei. Și ocrotitoarea legăturii între biserici, pentru că ea s-a născut în zona Constantinopolului, dar se află la noi de foarte mult timp, de atâtea sute de ani. Ea este ocrotitoarea Moldovei, dar și a tuturor românilor care i se închină cu evlavie. La tot ce-i ceri cu credință și cu evlavie, ea sigur te va ajuta. Eu, ca simplu pelerin la Sfânta Cuvioasă Parascheva, în fiecare an am simțit o bucurie și o dragoste de la Dumnezeu care s-a revărsat asupra sfintei și care de la ea se revarsă și asupra noastră.

Cei care doresc să ajute la lucrările paraclisului din satul Fundu Herței, Botoșani, pot suna la numărul de telefon 0739.424.777, părintele Efrem Emilian Căruntu