de Simona Lazăr

Cu Salomeea, întâia sa soție, Sfântul Iosif a avut șapte copii, patru fii și trei fiice. Unul dintre cei patru a fost Iacob, despre care se spune că ar fi fost primul care a recunoscut în Iisus Hristos pe Mesia. El avea să se numere, apoi, între cei 70 de Apostoli aleși de Hristos pentru a duce cuvântul Domnului și credința creștină în lume. Sfântul Apostol Iacob (ori Sfântul Iacob cel Drept, cum mai este numit) se celebrează în Biserica Ortodoxă la 23 octombrie.

A fugit cu Iisus-copil în Egipt

După moartea soției sale, Iosif Teslarul (numit așa după meseria pe care o avea) s-a logodit cu Fecioara Maria și, astfel, avea să devină tatăl și protectorul lui Iisus - chiar dacă acesta venise pe lume prin concepție divină. Tot astfel, fiii dintâi ai lui Iosif au devenit „frați de trup” ai lui Hristos, pentru că a crescut alături de ei. Iacob (sau Iacov) este însă singurul dintre frați care e consemnat alături de Hristos chiar din prima sa etapă de viață. Atunci când, pentru a-L feri de prigoana lui Irod, Maica Domnului hotărăște să fugă cu Pruncul său în Egipt, alături de ea se vor afla Iosif, logodnicul și protectorul său, și Iacob, fiul cel mare al acestuia.

A dus o viață de ascet

Din paginile „Vieții sfinților” aflăm că încă de copil Iacob a dus o viață de ascet. Se spune că de la o vârstă fragedă a ales să nu mănânce bucate ori untdelemn, nici nu a băut vin, ci s-a hrănit numai cu pâine uscată și apă. Se mai zice că nu s-a îmbăiat niciodată și că de foarte tânăr a trăit numai în priveghere, nelăsându-și timp pentru odihna trupească. În viața sa s-a privat de tot ceea ce ar fi făcut parte dintr-un confort specific acelor vremi, îmbrăcămintea sa, de exemplu, era croită dintr-o țesătură aspră. Și-a petrecut aproape toată viața în rugăciune, îngenuncheat, iar paginile despre viața lui consemnează că din această pricină genunchii i se aspriseră, precum cei ai cămilelor din deșert.

A fost cel dintâi care a crezut în cuvântul Mântuitorului

Dintre toți cei care i-au fost în preajmă lui Iisus, fratele său, Iacob, a fost primul care a crezut vorbele sale și nu s-a îndoit niciodată de cele propovăduite de Hristos, în numele Domnului. Se spune chiar că, atunci când a înțeles Adevărul pe care îl propovăduia Fiul lui Dumnezeu, s-a întărit și mai mult în credința sa și încă mai aspră viață a ales să ducă. Iată de ce Iisus a ales să îl răsplătească (ori să-l cinstească) pentru devotamentul său în două rânduri, și de fiecare dată într-un fel profund: mai întâi, dintre toți Apostolii care îl urmau, lui s-a arătat întâi, după Învierea Sa. În al doilea rând, l-a ales să fie cel dintâi episcop al noii lumi creștine, așezându-l pe scaunul Ierusalimului, în biserica cea din nou luminată. A fost episcop al Ierusalimului vreme de 30 de ani.

A alcătuit Liturghia

Călăuzit de Sfântul Duh, cel care avea să fie cunoscut apoi drept Sfântul Apostol Iacob a alcătuit prima Liturghie, scriind-o pentru a fi de folos celor care aveau să vină după el. Liturghia Sfântului Apostol Iacob a fost apoi scurtată de Sfântul Vasile cel Mare și de Sfântul Ioan Gură de Aur, zice-se, pentru ca „neputința omenească să o poată cuprinde”. După aceea, a scris „soborniceasca epistolă către cele 12 seminții ale lui Israel”, îndemnându-le să se îndrepte către Dumnezeu și către credința cea adevărată. Până și preoții evrei ajunseseră să îl cinstească pentru evlavia pe care o arăta, motiv pentru care a început să i se spună „Obli” sau „Ofli”, căci el aducea cuvânt de întărire a credinței între oameni. Și i s-a spus atunci și „cel Drept”. În anii 48-50 el a condus, de altfel, primul Sinod Apostolic, la Ierusalim.

Înșelat de Farisei

Pentru că era iubit de poporul Ierusalimului, dar și de multe dintre cele 12 seminții ale Israelului, ca și de străinii care locuiau acolo, în vremea aceea, pentru că întorsese pe atât de mulți - evrei, elini, chiar și romani - la credința propovăduită lumii de Hristos, fariseii și cărturarii au început a-l pizmui și a-i pune gând rău. Astfel, după 30 de ani de episcopat, sosind praznicul Paștelui, pe când tot poporul se adunase în Ierusalim, cărturarii și fariseii l-au înconjurat, în biserică, cerându-i ca prin cuvântul său să întoarcă din nou poporul la credința de dinainte de Iisus și să oprească, practic, convertirea la creștinism: „Să-i înveți pe ei să nu se rătăcească, căci noi toți te cinstim pe tine și cu tot poporul te ascultăm și mărturisim pentru tine cum că tu iubești adevărul și nu cauți în față; deci, să sfătuiești pe popor, ca să nu se înșele cu Iisus Cel răstignit. Rugămu-ne ție, ridică-te pe aripa cea înaltă a bisericii, ca toți să te poată vedea și auzi, căci precum vezi este multă lume, adunată din toate părțile”.

Moarte de mucenic

Erau vorbe înșelătoare, căci îl voiau urcat în locul cel mai înalt, de unde să-l împingă în gol... Nu știm dacă Iacob a intuit sau nu ceea ce urma să se întâmple, dar, fie că da, fie că nu, cert este că nu s-a dezis nicio clipă de credința sa. „Ce mă întrebați pentru Fiul Omului, Care de voie a pătimit, S-a răstignit, S-a îngropat și a treia zi S-a sculat din mormânt? Iată, El acum șade în ceruri, de-a dreapta Puterii celei preaînalte și iarăși va veni pe norii cerului, ca să judece viii și morții”. Iar la răspunsul aprobator al mulțimii, cărturarii și fariseii l-au aruncat de pe aripa bisericii, pentru a înfricoșa poporul. Ca și Iisus, în Vinerea Pătimirii Sale, Sfântul Apostol Iacob, grav rănit, a spus doar: „Doamne, iartă-le lor păcatul acesta, că nu știu ce fac”. Au început atunci cei aflați de partea fariseilor să-l lapideze (lapidarea fiind uciderea prin aruncarea pietrelor către cel condamnat) și în cele din urmă cineva l-a lovit cu un lemn în cap, de i-au ieșit creierii. Și așa și-a dat duhul, în mucenicească pătimire, la 66 de ani împliniți și la 30 de ani de muncă întru slava lui Hristos, ca episcop al Ierusalimului.