de Carmen Ciripoiu şi Sorin Dumitrescu
Un om mai presus de oameni. Așa va rămâne mereu în conștiința întregii lumi părintele Arsenie Boca, „Domnișorul Zian”, așa cum i-au spus multă vreme moții Sfântului Ardealului. Înzestrat de Dumnezeu cu darul înainte-vederii, putea să vadă păcatele oamenilor înainte ca aceștia să se spovedească, ba chiar se spune că le citea gândurile. Mai mult decât atât, Sfântul Ardealului a prezis de multe ori ce urma să se întâmple și tot el a fost cel care le-ar fi dezvăluit soților Nicolae și Elena Ceaușescu că vor muri într-o zi sfântă. Iată câteva dintre minunile săvârșite de părintele Arsenie Boca...
Pilda ceștii cu ceai
Și-a dus viața printre fapte consacrate drept miracole de cei care l-au cunoscut și, deși nu și-a dorit niciodată, numele său a balansat între profeții și incredibile dureri pe care i le-au provocat comuniștii în temnițele în care l-au aruncat. Dar niciodată nu a vorbit cu cineva despre acele momente cumplite și nici nu a adus în discuție persecuțiile cumplite la care a fost supus. A rămas până la sfârșitul vieții un om mereu „iubitor, extrem de talentat, dar mai ales introvertit”, așa cum frumos l-a descris nepoata sa, psiholoaga Zoe Dăian. Poate de aceea, Arsenie Boca, omul care spunea mereu că „nu e făcut pentru viața lumească”, va rămâne în sufletul multor credincioși, drept „ultimul sfânt al românilor”. Dintre toate pildele lăsate moștenire posterității, poate cea mai cunoscută și mai profundă lecție pe care părintele Arsenie Boca a dat-o vreodată este pilda ceșcuței cu ceai, rostită de duhovnicul de la Prislop: „Când viața pare grea și sunteți loviți, bătuți și împinși aproape fără milă, când lumea pare că se învârtește necontrolat și simțiți că vă aflați într-o suferință îngrozitoare, faceți un ceai și beți-l din cea mai frumoasă ceșcuță”.
Nu a cedat niciodată în fața ispitei feminine
Cu siguranță, nimeni nu ar fi putut să vorbească mai clar și mai frumos despre perioada mai puțin cunoscută din viața lui Arsenie Boca, copilăria și adolescența, decât nepoata acestuia. Iată ce a declarat aceasta Agerpress, într-un interviu în anul 2014, despre cei mai plini de farmec ani ai săi, petrecuți în preajma părintelui Arsenie și despre virtuțile acestuia: „Tata ţinea foarte mult la Zian. L-a adus la noi în casă când era de vreo 8 ani şi avea probleme în familie din cauza divorţului părinţilor lui. Pot spune că tata îl iubea pe Zian mai mult decât pe mine. Zian îmi lua apărarea mereu când, mică fiind, făceam «câte-o nefăcută» şi mama, foarte severă cu mine, mă certa. Mă lua lângă el şi-i spunea mamei să plece şi să ne lase singuri, iar mama se îmblânzea imediat, deşi nu-i era în fire, şi scăpam de nuieluşă. Ţin minte că nu-i plăcea societatea. Părinţii mei au cununat foarte mulţi tineri, iar când îl chemau şi pe el la nuntă, nu voia să se ducă. Îi spunea mamei că rămâne acasă ca să aibă grijă de mine: «Mărioară, eu nu sunt pentru viaţa asta. Voi mergeţi liniştiţi, eu am grijă de Zoe». M-a învăţat să beau laptele care mie mi se părea mereu amar la gust, dar când îmi dădea să gust din cana lui era dulce. Era un băiat chipeş, frumos, semăna cu mama lui, multe fete au încercat să-l rupă de pe calea lui, dar el nu a cedat niciodată”. Iubit de Dumnezeu încă din copilărie, părintele Arsenie Boca a făcut chiar de atunci lucruri care i-au uimit pe toți, reușind să cânte la pian o partitură extrem de grea, deși nu mai pusese niciodată mâna pe acest instrument: „Tata, care ştia să cânte la pian şi la vioară, mărturisește nepoata părintelui, îmi aducea partituri dificile. Odată, îi spune lui Zian să cânte şi el ceva la pian. «Eu? Păi, eu nu am pus mâna pe pian în viaţa mea, doar o ascult pe Zoe», i-a răspuns Zian, dar tata a insistat. (…) El a urmărit cu degetul câteva portative şi a început să cânte. (…) Și am fost toţi consternaţi de ceea ce am văzut la el. Apoi, tata i-a dat vioara şi a cântat şi la vioară, la fel. Ne-am dat seama că este ceva nepământean în Zian”.
Se ridica de la pământ și nu atingea podeaua cu picioarele când se ruga
La fel cum citea gândurile celor din familie, tot așa proceda sfântul părinte și cu miile de persoane care stăteau la rând să se spovedească. Știa totul, fără ca cineva să înțeleagă cine i-a dat acest dar minunat și nimeni nu a încercat vreodată să conteste cuvântul părintelui. De asemenea, Arsenie Boca a fost văzut de nenumărate ori, în timpul rugăciunilor, cum se ridica de la pământ și nu mai atingea podeaua cu picioarele. Dintre toate păcatele omenești, cel mai mult pe Sfântul Ardealului l-au supărat avorturile, de aceea spunea mereu: „Să nu ziceţi că mi-a dat Dumnezeu o boală. Dumnezeu este iubire. Păcatele voastre sau cele din urmă vă dau boli şi suferinţe. Dumnezeu nu face rău şi nu dă supărare!”. Zoe Dăian a mărturisit că niciodată părintele Arsenie Boca nu a vorbit despre „minunea care se afla în el”, din două motive: pentru că s-a ferit să cadă în păcatul trufiei, dar și ca urmare a modestiei sale ieșite din comun. În schimb, i-a povestit nepoatei sale, ca și cum ar fi citit dintr-o carte, cum va decurge atât viața sa, cât și a fiicei pe care urma să o aducă pe lume. De asemenea, din memoria doamnei Zoe Dăian nu se va șterge niciodată un episod, care s-a petrecut la Mănăstirea Prislop, când mama unui părinte episcop i-a relatat momentul în care Arsenie Boca a privit-o și i-a spus: „Ce ai tu în pântec acum nu va fi al tău, ci al Prislopului”. Femeia aflase că e însărcinată cu două zile în urmă, iar acel copil a devenit... episcop.
Teleportarea la mormântul mamei
Dar părintele Arsenie Boca a avut o mare înrâurire și asupra animalelor, dovadă stă mărturia ucenicului său, părintele Ioan Tudorache, pe care Sfântul Ardealului l-a învățat minunata taină a picturii: „Ne-a povestit odată că aflându-se la închisoare, gardienii au dat drumul peste dânsul unui șarpe mare ca să-l sperie și să-l muște. Dânsul nu s-a speriat, s-a rugat lui Dumnezeu, s-a uitat concentrat la șarpe și acesta s-a dus rușinat într-un colț, apoi a plecat de unde venise.” De asemenea, potrivit spuselor nepoatei sale, Zoe Dăian, la serviciile părintelui ar fi apelat chiar și soții Elena și Nicolae Ceaușescu: „Prin anii ’80, părintele Arsenie a fost dus şi la Ceauşescu, care l-a întrebat: «Hai, popo, am auzit că tu prezici soarta unui om. De mine ce ştii?». Şi Arsenie i-a spus: «Într-o zi de mare sărbătoare veţi fi omorâţi amândoi». Ceauşeştii nu au crezut şi i-au spus maiorului să-l ia şi să nu-l mai vadă”. Cea mai mare minune a Sfântului Ardealului va rămâne, spun cei care l-au cunoscut, teleportarea la mormântul mamei. Deși era în închisoare și trimis la muncă silnică la Canalul Dunăre-Marea Neagră, părintele a aflat că mama sa a trecut la cele veșnice. În timpul unei pauze, acesta a dispărut, apoi a reapărut lângă colegii din celulă. Deși nimeni nu a putut explica vreodată acel moment, martorii care au participat la înmormântare au relatat că l-au văzut lângă sicriul mamei.