de Luana Mare şi Sorin Dumitrescu

Una dintre icoanele unice în lume şi care înfăţişează un episod controversat şi foarte important pentru Biserica creştină este cea în care Sfântul Nicolae l-a pălmuit pe Arie, la Primul Sinod Ecumenic de la Niceea, din 325, gest prin care episcopul a atras asupra sa mânia Împăratului Constantin cel Mare. Icoana pictată în frescă se găseşte în Mănăstirea Panagia Sumela din Trabzon, Turcia.

Ierarhul care a supt numai la sânul drept

Sfântul Nicolae s-a născut în localitatea Patra din Asia Mică, în a doua jumătate a secolului al III-lea, în jurul anului 280, într-o familie bogată şi credincioasă şi a trecut la cele veşnice în 345, în localitatea Mira (astăzi Kocademre, Turcia). Cele mai multe date biografice despre ierarhul din Mira provin din lucrarea medievală „Legenda aurea”, scrisă de Iacob de Voragina în anul 1264. Încă din pruncie, sfântul a fost postitor, hrănindu-se în zilele de miercuri şi vineri doar o dată pe zi cu lapte de la mamă, seara, după rugăciunea părinţilor, şi numai din sânul drept, pentru a dobândi cu cei credincioşi starea de-a dreapta. A deprins învăţăturile creştine din copilărie, de la părinţi, apoi şi în şcoală.

A împărţit toată averea sa săracilor

Sub oblăduirea unchiului său, episcop, tânărul Nicolae a urcat în treapta preoţiei. În acea vreme unchiul său, episcop, a plecat în pelerinaj în Palestina pentru a se închina la Locurile Sfinte şi a lăsat cârmuirea Bisericii pe umerii nepotului său, tânărul Nicolae. În acea vreme, părinţii acestuia au trecut la cele veşnice, iar toată averea i-a rămas moştenire tânărului preot, care s-a grăbit să o împartă celor săraci. Cu timpul a devenit episcop al Mirelor şi, în această calitate, a participat la Primul Sinod Ecumenic de la Niceea, în 325. Era o perioadă în care ereziile apăreau des, iar printre acestea se aflau: docetismul, gnosticismul, monofizismul, dar şi arianismul, acesta din urmă fiind un curent ce devenea din ce în ce mai puternic.

Erezia arianismului ameninţa să scindeze Biserica creştină

Arianismul venea de la concepţia lui Arie din Alexandria, un presbiter care susţinea că Iisus are un caracter divin (este şi el Dumnezeu), dar că ar fi o fiinţă creată de Dumnezeu Tatăl în trecutul etern. Disputa se purta între două interpretări bazate pe ortodoxia teologică a acelui moment. Era vorba despre două interpretări la fel de ortodoxe care au intrat în conflict pentru a cuceri noi adepţi şi pentru a defini noua ortodoxie. În acest context istoric, Împăratul Constantin cel Mare a convocat la Niceea (astăzi İznik, în Turcia) în anul 325 Primul Sinod Ecumenic al Bisericii, care avea să pună bazele dogmatice şi canonice ale religiei creştine, definind mai precis dogmele, drept răspuns la provocarea reprezentată de erezia arianistă.

În Consiliul de la Niceea, în 325, s-a stabilit Crezul

Au participat 318 episcopi din tot ţinutul creştin, mai puţin iudeii creştini şi de la Biserica Mar Thorma. Sinodul a discutat atunci problemele ridicate de Arie din Alexandria, care susţinea că Iisus nu ar fi fiul lui Dumnezeu născut din veşnicie, ci doar o creatură a Tatălui care în singurătate l-ar fi creat pe Iisus şi l-ar fi înfiat. Discuția centrală a acestui sinod se poartă în jurul termenului de „homoousios” (de aceeași ființă). Arie propunea formula „homiousios” (de ființă asemănătoare), în sensul că Iisus ar fi o ființă asemănătoare Tatălui și nicidecum aceeași ființă. De asemenea, doctrina ariană susține că: „A fost o vreme când Fiul nu exista”, adică Fiul ar fi fost o creatură superioară, dar totuși doar o creatură. Exact acest lucru e lămurit de Sinodul I de la Niceea: Iisus Hristos este „de o ființă (homoousious) cu Tatăl”. Atunci s-au pus bazele Crezului în care se recunoştea Sfânta Treime şi prin care se desfiinţa dogma arianismului.

Conflictul cu Arie i-a atras mânia împăratului

Printre cei 318 episcopi s-a aflat şi Sfântul Nicolae, episcop al Mirelor, un critic vehement al arianismului. Cu acea ocazie a fost condamnată erezia arianismului, care tăgăduia divinitatea lui Iisus. Atât de puternic a argumentat Sfântul Nicolae şi atât de încăpăţânat a fost Arie în susţinerea punctului său de vedere încât viitorul sfânt, îngrijorat de ruptura care s-ar fi putut face în Biserică din cauza acestei erezii, i-a dat o palmă lui Arie în cadrul sinodului. Gestul a produs tulburare în rândul înalţilor prelaţi, care l-au considerat nepotrivit pentru un slujitor al lui Dumnezeu. Împăratul Constantin cel Mare s-a mâniat, iar Sfântului Nicolae i-au fost reţinute însemnele arhieriei: Sfânta Evanghelie şi omoforul, şi chiar a fost închis pentru o perioadă. În timp ce era în celulă, Mântuitorul şi Maica Domnului i s-au arătat în chip minunat. Mântuitorul i-a înapoiat Sfântului Nicolae Evanghelia. Apoi Maica Domnului i-a oferit aces- tuia omoforul arhieresc, restabilindu-l în treapta episcopală. Auzind de această minune, împăratul l-a eliberat pe sfânt şi l-a repus în drepturile sale arhiereşti. Există icoane tradiţionale ale Sfântului Nicolae în care este redat acest episod avându-i alături pe Iisus Hristos şi pe Maica Domnului care-i oferă Evanghelia şi omoforul, dar şi una cu totul specială, unică în lume, în care Sfântul Nicolae îl pălmuieşte pe Arie. Icoana pictată în frescă se găseşte la Mănăstirea Panagia Sumela din Trabzon, Turcia, şi constituie o capodoperă a primelor secole de creştinism.

Adepţii arianismului au fost închişi

Despre Constantin cel Mare se crede că i-a exilat pe cei care au refuzat să accepte Crezul de la Niceea, pe Arie, diaconul Euzoios, episcopii libieni Theonas de Marmarica și Secundus de Ptolemais - şi, de asemenea, pe episcopii care semnaseră Crezul, dar refuzaseră să se alăture condamnării lui Arie, Eusebiu de Nicomedia și Theognis de Niceea. Împăratul a ordonat să fie arse exemplarele din Thalia, cartea în care Arie și-a exprimat învățăturile.

Ziua de prăznuire a fost aleasă după o minune a sfântului

Sfântul Nicolae cel Mare este sărbătorit la 6 decembrie, o zi aleasă de Împăratul Constantin cel Mare pentru prăznuirea unuia dintre cei mai mari sfinţi ai creştinismului, ca urmare a unei minuni. La câţiva ani după trecerea la cele veşnice, sfântul i s-a arătat în vis Împăratului Constantin cel Mare, cerându-i să renunţe la a-i omorî pe trei nevinovaţi ce urmau să fie executaţi în ziua următoare.