de Ana Trifan

- Cu hramul Sfânta Treime

Mănăstirea gălăţeană Buciumeni a învins războaiele mondiale şi furia comuniştilor. Astăzi vă aşteaptă să-i călcaţi pragul şi să vă minunaţi de hărnicia călugăriţelor şi de frumuseţea locului. Cea mai parfumată perioadă în care puteţi vizita mănăstirea e cea când înfloresc teii, şi sute de credincioşi vin să se roage la altarul din pădure. Măicuţele vă vor bucura sufletul cu florile de care au mare grijă atât în curtea mănăstirii, cât şi în seră, dar şi cu goblenurile şi icoanele minunate pe care le făuresc în atelier. Tot aici, în atelierul de brodat, măicuţele înfloresc cu degetele lor chipuri de sfinţi care vor împodobi haine preoţeşti.

Patru secole zbuciumate în slujba Celui de Sus
Păzită cu străşnicie de teii din bătrâna pădure a Buciumenilor şi de chiliile bătrâne din geamurile cărora acum zâmbesc muşcate, mănăstirea din nord-vestul judeţului Galaţi a învins multe zbuciumări ale istoriei şi ale naturii. Legenda spune că primul loc de rugăciune l-a ridicat în poiana din pădurea de tei căpitanul Bucium, din oastea lui Ştefan cel Mare. Se spune că domnitorul îi dăruise terenul drept cinstire pentru faptele sale vitejeşti. Primele însemnări despre acest loc sfânt datează însă de la 1602, când în pădurea Buciumenilor este menţionată „chilia lui Gheorghe Dascălu”. Prima biserică de aici a fost construită însă mult mai târziu şi a fost sfinţită în 1718, purtând hramul Sfântul Nicolae. În 1750, locul atrage furia regimului fanariot, care credea că aici se complotează împotriva lui. Biserica din lemn de stejar a fost demontată bucată cu bucată. Schimonahul Isaia Orbul este cel care a transportat-o în părţile Bacăului şi a reconstruit-o. Mai apoi a fost strămutată în cimitirul Mănăstirii Bogdana. La 1809, serdarul Manolache Radovici reface schitul, sub hramul care s-a păstrat până astăzi: Sfânta Treime. Stareţa de atunci era monahia Afia. În 1817 a fost transformată în meteoc al Mănăstirii Văratic. Pentru că vechea biserică începuse să se deterioreze, în perioada 1840-1844 este construită una nouă, din care astăzi se mai păstrează vechiul prestol. Mănăstirea n-a avut însă parte de linişte pentru multă vreme, căci este desfiinţată în 1860, printr-un decret al domnitorului Al.I. Cuza, iar călugăriţele au fost trimise pe la alte mănăstiri. Doar câteva maici au rămas în vatra mănăstirească. Viaţa monahală va renaşte însă în 1879.

Spital de campanie în timpul războiului
Dar liniştea a durat şi de data aceasta doar câţiva ani, căci avea să vină şi peste Mănăstirea Buciumeni suflul războaielor. În timpul primului război mondial, mănăstirea a fost gazdă bună şi primitoare pentru refugiaţii din Muntenia. O încercare grea avea însă să fie cel de-al doilea război mondial pentru Buciumeni, ce se afla aproape de linia frontului. Mănăstirea a funcţionat atunci ca spital de campanie şi era mereu plină de răniţi. Măicuţele, care se puseseră cu tot sufletul în slujba bolnavilor, aveau însă să fie răpuse de tifosul de care s-au molipsit de la cei pe care-i îngrijeau. Jumătate din obşte şi preotul duhovnic au pierit atunci, iar mormintele lor se pot vedea şi astăzi în cimitirul de lângă biserică.

Maica Luciana, sufletul lăcaşului de cult
Biserica a fost încercată greu de şi de cutremurul din 1940, însă a fost reparată şi pictată în frescă de Anatolie Cudinov, între 1957 şi 1959. Jertfa măicuţelor pe timpul celor două războaie mondiale nu i-a îmblânzit însă şi pe comunişti. În 1960, mănăstirea este desfiinţată, iar călugăriţele alungate. Doar două dintre ele aveau să se încăpăţâneze să rămână de veghe la sfântul loc din pădurea de tei. Timp de cinci ani au înfruntat împreună potrivnicia comuniştilor şi iernile grele, cu zăpezi până la streaşina chiliilor. Apoi, maica bătrână s-a dus la ceruri. Cealaltă însă, maica Luciana, a avut dârzenia să reziste tuturor greutăţilor şi să vadă iar mănăstirea înflorind după 1990. Până atunci însă a trăit ani în care mănăstirea a fost transformată în tabără pentru preşcolari. Abia în 1974, ierarhul Antim Nica al Dunării de Jos a reuşit să scoată tabără de copii din mănăstire. Tot el a fost cel care s-a luptat şi a reuşit să treacă aşezământul pe lista monumentelor de patrimoniu.

Mănăstirea se află la 104 km de oraşul Galaţi, la 24 km de Tecuci şi la 4 km de satul Buciumeni. Dacă nu mergeţi cu maşina personală, există autobuze ce fac legătura între Tecuci şi satul Buciumeni.