de Carmen Ciripoiu şi Sorin Dumitrescu
Vocația unui prooroc e cunoscută din cele mai vechi timpuri, fiind descrisă în Deuteronom 18:18, unde însuși Domnul spune: „Voi pune cuvintele mele în gura sa și va spune tuturor ceea ce îi cer”. Dacă primul dintre profeți se consideră că a fost Avraam și ultimul Ioan Botezătorul, Vasili Vasiliev a rămas întru eternitate ca proorocul Abel, numele său fiind găsit în aproape toate dicționarele și enciclopediile prerevoluționare rusești. Iar profețiile și prezicerile sale au uimit nu doar Rusia, ci întreaga lume.
Nașterea sa, văzută ca o minune
Abel, pe numele său de botez Vasili, a văzut lumina zilei la 20 martie 1757, în cătunul Akulovo, din regiunea Tula, în noaptea echinocțiului de primăvară, motiv pentru care nașterea sa a fost văzută ca o minune. Mai mult, când preotul satului, prezent în casa tatălui, iobagul Vasiliev, a auzit țipetele neobișnuit de puternice ale bebelușului, a exclamat: „Acest băiat nu va fi obișnuit. El a fost adus pe lume în această noapte cu un scop precis. Strigătul său viguros se va face auzit și peste veacuri”. A muncit pământul alături de familia sa, fără să obiecteze, dar, încă din copilărie, marea sa dorință a fost să trăiască între zidurile mănăstirii. Din nefericire însă, a fost obligat să învețe dulgheria, urmând ca la maturitate să contribuie la creșterea averii stăpânului și, devenit adolescent, a plecat prin marea Rusie, alături de o echipă de meșteri cioplitori.
„Te vei vindeca și vei purta în lume cuvântul Domnului!”
Condițiile grele de muncă de pe renumitul șantier naval de la Kerson, la gurile Niprului, dar și contactul cu marinarii și negustorii veniți de pe alte meleaguri au făcut ca tânărul să se îmbolnăvească grav de ciumă. Dar Vasili s-a rugat cu multă credință Domnului și i-a jurat că nu-L va părăsi niciodată dacă îl va salva de la moarte. Iar Domnul i-a trimis un înger, care l-a asigurat că se va însănătoși: „Te vei vindeca și vei purta în lume cuvântul Domnului!”. La scurt timp de la prima sa viziune, Vasili și-a revenit ca printr-un mira- col și s-a reîntors acasă. Ajuns la stăpânul său, Vasili i-a cerut cu lacrimi în ochi să-l lase să plece la mănăstire, dar acesta s-a împotrivit. Mai mult, părinții, speriați ca nesupunerea băiatului să nu se răsfrângă asupra lui, au hotărât să-i găsească o fată și să-l căsătorească.
Purtat la ceruri de doi îngeri
În timp, Vasili a devenit tată a trei copii, dar nu a uitat ce i-a promis Domnului. Mistuit de dorul după Biserică, a părăsit satul în taină și a ajuns la Mănăstirea Valaam, în nord-vestul Rusiei, unde a depus jurământul monahal și a primit numele de Abel. După un an de sărăcie, castitate și supunere, a primit binecuvântarea egumenului și a părăsit mănăstirea. S-a retras în pustiu, pe o insulă, postind luni în șir și rugându-se neîncetat. În acel loc, se spune că au venit doi îngeri care l-au purtat în ceruri, unde i-a fost dată puterea de a prezice viitorul, dar și o poruncă: de a scrie tot ce va auzi și de a spune tot ce i se va arăta. După nouă ani în care a străbătut țara, s-a retras la Mănăstirea Sfântul Nicolae din Babaev, de pe malurile râului Volga, unde a scris prima sa carte, în care a vorbit despre moartea împărătesei Ecaterina a II-a, menționând ziua, ora și minutul decesului acesteia și despre venirea la tron a țareviciului Pavel. Gândind că e o uneltire a diavolului, egumenul mănăstirii l-a anunțat pe guvernator și astfel Abel a fost arestat și aruncat în cea mai temută închisoare din Rusia, fiind condamnat la moarte.
A spus ziua, ora și minutul morții împărătesei Ecaterina cea Mare
Surprinzător, suverana a dat dovadă de milă și călugărului Abel i-a fost comutată pedeapsa la închisoare pe viață. Chiar dacă a fost ținut sub pază strictă într-o celulă secretă, la doar opt luni de la întemnițarea sa, exact în ziua proorocită, pe 6 noiembrie 1796, împărăteasa Ecaterina cea Mare a murit. Evenimentul a șocat întreaga curte imperială, iar moștenitorul tronului, însuși Pavel I, la doar câteva zile de la încoronare, a plecat în grabă să-l vadă pe Abel. Țarul a vrut să știe ce-i rezervă viitorul: „Scurtă fi-va domnia ta și văd, păcătosul de mine, năpraznicul sfârșit al Măriei tale. În ziua de 11 martie, o moarte martirică vei primi și în iatac vei fi gâtuit de tâlhari… (…) Franțuzul (Napoleon Bonaparte) va pârjoli Moscova în timpul domniei sale, iar Alteța sa, ca răsplată, va pune stăpânire pe Paris. Succesorii lui vor fi Nicolae I, apoi Alexandru al II-lea și Alexandru al III-lea”. Mai mult, călugărul i-a vorbit țarului și despre începutul celui de-Al Doilea Război Mondial, când un nou „Batu-Han va ridica sabia în Apus, împotriva Europei, și frate pe frate se va ucide, și râuri de sânge vor curge în lume. Dar Domnul cel atotmilostiv îi va ierta pe fiii săi cei fără de Dumnezeu și lumea va renaște”. Impresionat, țarul Pavel I a dispus eliberarea călugărului Abel și a interzis să mai fie urmărit. De asemenea, l-a rugat pe monah să pună pe hârtie tot ce i-a prevestit și a așezat scrisoarea într-un plic, pe care l-a sigilat cu pecetea personală, iar pe copertă a scris: „Să fie deschis la comemorarea a 100 de ani de la moartea mea”.
„Să fie eliberat când prevestirile sale se vor adeveri”
Abel a plecat din nou să le vorbească oamenilor despre cele sfinte și s-a retras la mănăstirea din tinerețe, Valaam, unde a scris o altă carte de profeții, de data asta despre asasinarea țarului Pavel I și venirea la tron a fiului său, țareviciul Alexandru. N-au trecut decât câteva luni și prezicerile sale s-au confirmat. Dar, din ordinul guvernatorului orașului Sankt-Petersburg, unul dintre asasinii țarului, a fost din nou arestat, aruncat în fortăreața Petropavlovsk, apoi trimis forțat la Mănăstirea Solovețki, de pe o insulă din Marea Albă, pe care nu a avut voie să o părăsească. În 1804, după ce a scris o a treia carte, este pus sub acuzare și încarcerat din nou la o închisoare de pe aceeași insulă. Sentința a fost „să fie eliberat atunci când prevestirile sale se vor adeveri”. Iar acest lucru s-a întâmplat în 1812, la porunca țarului Alexandru I, când invazia lui Napoleon în Rusia și incendierea Moscovei au avut loc.
Îngropat într-un loc secret pentru a nu fi cinstit niciodată
Liber din nou, Abel a trăit o perioadă liniștit în cea mai izolată chilie de la Lavra Sfânta Treime din Moscova, dar noile sale preziceri au atras mânia țarului Nicolae I. Drept urmare, în 1826 a fost închis în temnița Mănăstirii Sfântul Eftimie din Suzdal, unde a rămas timp de 20 de ani. Dar la 29 noiembrie 1829, la vârsta de 84 de ani, după ce a fost supus la cazne sufletești și trupești, a trecut la dreapta Domnului. Potrivit istoriei, Abel își doarme somnul de veci în spatele Bisericii Sfântul Nicolae, dar adevăratul mormânt al său nu se cunoaște. Se spune că a fost îngropat într-un loc secret pentru ca nimeni, niciodată, să nu îi poată aduce cinstire.