de Florica Pintea şi Sorin Dumitrescu
Mănăstirea Antim a fost construită în anul 1715, de Antim Ivireanul, mitropolitul Ţării Româneşti, cel căruia i s-a făcut o descoperire dumnezeiască în ziua de 5 februarie a anului 1713, când este praznicul Sfintei Muceniţe Agata. Atunci a luat decizia mitropolitul Antim Ivireanul de a ridica o mănăstire care să aducă lumina credinţei în Dumnezeu celor aflaţi pe aceste pământuri. Din acest motiv, Sfântul Antim a considerat-o pe Muceniţa Agata ocrotitoare a sfântului lăcaş şi i-a pictat chipul în icoana celor patru sfinți ocrotitori ai aşezământului, icoană care se află şi astăzi în biserica din incinta mănăstirii.
Antim Ivireanul a avut descoperire dumnezeiască în ziua muceniţei
În ziua de prăznuire a Sfintei Muceniţe Agata, 5 februarie, a anului 1713, mitropolitul Ţării Româneşti, Antim Ivireanul, a hotărât, după ce i s-a arătat prin descoperire dumnezeiască misiunea ce o avea, să ridice o mănăstire pe locul unde până atunci se afla o veche bisericuţă din lemn, cu hramul Sfântului Ierarh Nicolae. Locul ales de mitropolit pentru viitoarea mănăstire care astăzi îi poartă numele a fost „Mahalaua popii lui Ivasco”, nu departe de Catedrala Patriarhală şi, pentru construcţie, a apelat la donaţiile unor boieri ai vremii, dar şi la întreaga sa avere. Mănăstirea a fost finalizată în 1715, la doi ani după ce a fost începută şi reprezenta una dintre cele mai frumoase ctitorii de acest gen ale vremii. Fiind mare artist, Ivireanul a făcut el însuşi planurile de arhitectură, a chemat meşterii cei mai pricepuţi de la noi din ţară, din Şcoala Brâncovenească de pictură de la Hurez. Aşeză- mântul avea numeroase chilii, dar şi averi, moşii, vii, mori, stupi şi animale, pe care mitropolitul le rânduise pentru ca monahii să-şi poată duce misiunea creştină şi caritabilă la bun sfârşit. Călugării nu numai că reuşeau să se întreţină singuri, dar aveau grijă şi de sărmanii din zonă. Erau îndemnaţi ca în fiecare zi să facă milostenii oamenilor amărâţi care calcă în curtea mănăstirii şi în biserică, obicei care se păstrea- ză şi astăzi. În fiecare seară, călugării oferă mai multe pachete cu hrană oamenilor care vin aici, nevoiaşi care calcă în curtea mănăstirii şi în biserică. Acest obicei se păstrează de 300 de ani. De asemenea, drept mulţumire pentru descoperirea dumnezeiască pe care a avut-o, Antim Ivireanul a hotărât ca de ziua Sfintei Muceniţa Agata, la 5 februarie, în fiecare an, să se îmbrace o fată cu ie, cu rochie, cu cizme, cu brâu şi să i se dea 230 de bani. Obiceiul a fost înlocuit în ani cu ajutoare financiare pentru oamenii săraci.
Din 2017, moaştele ocrotitoarei se află în incinta lăcaşului de cult
În cadrul aşezământului monahal există două icoane ale sfintei; una pictată de însuşi Antim Ivireanul, în urmă cu mai bine de 300 de ani, şi care se află încă în biserică alături de ceilalţi sfinţi ocrotitori ai lăcaşului de cult, şi o altă icoană, realizată în mozaic de pictoriţa Olga Greceanu. A doua icoană a Sfintei Agata a fost aşezată în pridvorul bisericii. Mănăstirea Antim are, din 2017, un fragment din moaştele Sfintei Agata, prin bunăvoinţa părintelui arhimandrit Nectarie Șofelea, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Bucureștilor. Sfânta Agata a trăit în perioada împăratului roman Deciu. S-a născut în anul 235, în cetatea Panormos (astăzi Palermo), din Sicilia, într-o familie bogată şi a primit educaţie creştină.
A fost torturată la 16 ani pentru credinţa în Hristos şi vindecată de Apostolul Petru
Frumuseţea sa l-a făcut pe consulul roman Quintian să o dorească şi să o ceară de soţie, dar tânăra l-a refuzat, spunându-i că şi-a închinat deja viaţa altui soţ şi acela este Hristos, Dumnezeul creştinilor. Imediat au început ameninţările celui refuzat, care a supus-o unor torturi şi chinuri groaznice, încercând să o determine să renunţe la credinţa sa şi să accepte avansurile sale. A ordonat ca sânii tinerei fecioare să fie torturați, iar sfânta a răspuns torturii prin cuvintele: „Tiran nemilos, nu te rușinezi să torturezi la o femeie acel sân de la care ai supt viața atunci când erai copil?”. În cele din urmă, consulul a ordonat călăilor ce o torturau pe sfântă să-i taie pieptul cu un clește de fier. Rănile i-au fost vindecate în mod miraculos de Apostolul Petru, care i s-a arătat tinerei fecioare la miezul nopţii şi i-a spus că i-a adus leacuri. Acesta i-a mai spus că a fost trimis de Domnul Iisus Hristos pentru a o vindeca.
Are ca zi de prăznuire 5 februarie
Văzând a doua zi că fata a fost vindecată printr-o minune, consulul a poruncit să fie aruncată pe cărbuni încinși până se va săvârși. Şi astfel, Sfânta Muceniță Agata și-a dat sufletul la 16 ani, neclintită în hotărârea de a se păstra ca mireasă a lui Hristos. Pe mormântul său a fost ridicată o biserică, a fost trecută în rândul sfinţilor şi are ca zi de pomenire 5 februarie. Imediat după adormirea sa, creștinii au început să o venereze pe tânăra care a răbdat atâtea pentru Dumnezeu, ca sfântă, cultul său răspândindu-se cu repeziciune și mulți, în diferite hotare ale imperiului, auzeau de tăria sa trupească și sufletească. Se spune că pe mormântul Agatei un înger a adus o lespede pe care erau scrise cuvinte: „Cuget cuvios, lucrând în libertate, cinste de la Dumnezeu și patriei mântuire”.
Procesiune în oraşul Catania
În jurul anului 500, Sfântul Simachus, papă și episcop al Romei, i-a închinat Sfintei Mucenițe Agata o biserică la Roma, iar Sfântul Grigorie Dialo- gul, episcopul Romei (cunoscut și ca Papa Grigorie cel Mare), i-a închinat o nouă biserică, în secolul al VII-lea, pe locul uneia construite în anul 460, biserică ce mai există și astăzi și care se numește „Santa Agata dei Goti”. Sfânta Muceniță Agata este considerată ocrotitoarea orașului Catania și a regiunii Molise, din Italia, precum și a statelor San Marino și Malta. În fiecare an, între 3 și 5 februarie, are loc la Catania un festival în cinstea Sfintei Mucenițe Agata, care comemorează viața sa, manifestare ce culminează cu o procesiune ce durează toată noaptea și la care participă mii de persoane.