Main menu

header

- Sânpetru de Vară este denumirea populară a zilei Sfinţilor Apsotoli Petru şi Pavel, din 29 iunie. În tradiţia populară înseamnă că este miezul de vară, perioada secerişului. Se credea că Sânpetru putea fi văzut la miezul nopţii când cerul se deschide pentru câteva clipe, semn al acestei minuni fiind apariţia licuricilor.

- Dacă în prima zi a lui Cuptor în calendarul ortodox este consemnată ziua Sfinţilor Cosma şi Damian, doctorii fără de arginţi, în calendarul popular ziua se numeşte Cosmadinul, o combinaţie a numelor celor doi. Este considerată o zi favorabilă pentru practicile de medicină populară, dar şi pentru descântece. 

- Femeile descântătoare aveau personalitate puternică, erau capabile să provoace sau să stăpânească anumite procese psihice. Arhelogii au descoperit pe pământ românesc un fel de păpuşi de lut înţepate, ce nu sunt altceva decât proba că în vechime aici se practica acupunctura.