Main menu

header

773 23 1de Carmen Ciripoiu şi Florica Pintea

În acest moment greu pentru întreaga omenire ca urmare a confruntării cu nemilosul virus COVID-19, Sfinții Părinți vă recomandă să vă rugați cu multă credință Mântuitorului, Doctorul sufletelor și al trupurilor, care are puterea de a tămădui toată boala și toată neputința în popor ca, prin mijlocirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și a Sfinților Tămăduitori, să fiți păziți și apărați de molima care a cuprins lumea.

Însemnați-vă cu semnul crucii și citiți Paraclisul Maicii Domnului

Pentru a trece cât mai ușor peste această perioadă critică, Sfinții Părinți vă sfătuiesc să vă însemnați zilnic cu semnul crucii, pe dumneavoastră înșivă și pe copii. De asemenea, însemnați cu semnul crucii mâncarea și băutura acasă și la locul de muncă. E important ca toată familia să se ungă zilnic cu untdelemn de la Taina Sfântului Maslu, spre tămăduirea sufletului și a trupului, făcând semnul crucii pe propria frunte, la baza gâtului și pe mâini. Beți în fiecare dimineață, pe nemâncate, agheasmă și stropiți locuințele, în semnul crucii. Chemați în ajutor și în apărare numele Domnului, zicând mereu: „Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi și toată lumea Ta”. Citiți, după putință, Paraclisul Maicii Domnului, pomenindu-i pe cei bolnavi, cu încredințarea că Preasfânta Născătoare de Dumnezeu este grabnic ajutătoare.

Rugăciune pentru încetarea noii epidemii

773 23 2La 11 martie 2020, Patriarhul Daniel a transmis către toate eparhiile din cuprinsul Patriarhiei Române o rugăciune de rostit în contextul răspândirii virusului COVID-19.

„Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce ești bogat în milă și, cu purtarea Ta de grijă cea înțeleaptă, ocârmuiești viața noastră, ascultă rugăciunea noastră, primește pocăința noastră pentru păcate, oprește noua boală molipsitoare (noua epidemie), precum ai încetat pedepsirea poporului Tău în vremea Regelui David. Cel ce ești Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre, dăruiește însănătoșire celor cuprinși de boală, ridicându-i grabnic din patul durerii, ca să Te slăvească pe Tine, Mântuitorul cel Milostiv, iar pe cei sănătoși îi ocrotește de orice boală. Binecuvântează, întărește și păzește, Doamne, cu harul Tău, pe toți cei care, cu iubire de oameni și jertfelnicie, îi îngrijesc pe cei bolnavi la casele lor sau în spitale. Îndepărtează toată boala și suferinţa din popor și ne învață să prețuim viața și sănătatea ca daruri ale Tale. Dăruiește-ne, Dumnezeule, pacea Ta şi umple inimile noastre de credință neclintită în ocrotirea Ta, de nădejde în ajutorul Tău și de dragoste față de Tine și de aproapele. Că al Tău este a ne milui și a ne mântui pe noi, Dumnezeul nostru, și Ție slavă înălțăm: Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!”.

Rugăciune către Maica Domnului

„Prea Binecuvântată Stăpână, Pururea Fecioară, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce ai născut pe Dumnezeu Cuvântul mai presus de fire, pentru mântuirea noastră și Te-ai arătat ca o mare a darurilor Dumnezeiești și râu pururea curgător al minunilor și reverși bunătăți celor ce cu credință aleargă către Tine! Căzând înaintea Chipului Tău cel Minunat, ne rugăm Ție prea bună Maică a Iubitorului de oameni Stăpână! Revarsă asupra noastră prea bogate milele tale și cererile noastre, aduse ție, celei grabnică ascultătoare, grăbește spre a le împlini, întocmindu-le fiecăruia spre folos, spre mângâiere și mântuire. Cercetează-ne, prea bună, pe robii tăi cu darul tău și ne dă celor neputincioși tămăduire și sănătate desăvârșită, liniște celor înviforați și mântuire tuturor, ca să te slăvim în vecii vecilor. Amin!”

Rugăciune către Sfântul Nectarie

„O, preasfinte şi întru tot lăudate, mare făcătorule de minuni Nectarie, primeşte această puţină rugăciune de la noi, nevrednicii robii tăi, căci către tine, ca la un adevărat izvor de tămăduiri şi grabnic folositor şi ajutător preaminunat scăpând şi către sfânt chipul icoanei tale privind, cu lacrimi fierbinţi ne rugăm ţie: vezi, sfinte, durerile noastre, vezi sărăcia şi ticăloşia noastră. Vezi rănile sufletelor şi ale trupurilor noastre. Ne rugăm ţie, Sfinte Ierarhe Nectarie, grăbeşte de ne ajută cu neîncetatele şi sfintele tale rugăciuni şi ne sprijineşte pe noi, robii tăi. Ia aminte la suspinele noastre şi nu ne trece cu vederea pe noi, ticăloşii şi scârbiţii, că ştim, sfinte al lui Dumnezeu, că şi după mutarea ta din viaţa aceasta trecătoare cine a năzuit la ajutorul tău şi cu credinţă ţi s-a rugat nu a rămas neajutat. Că cine te-a chemat întru ajutor şi nu l-ai auzit? Sau cine, în dureri fiind şi alergând spre ajutorul tău, nu i-ai uşurat suferinţa? Minunile şi ajutorul tău ne-au făcut şi pe noi, ticăloşii şi scârbiţii, să te chemăm să ne vii în ajutor. Ştim, o, alesule ierarh, de mulţimea tămăduirilor pe care le-ai făcut, nou doctor fără-de-arginţi arătându-te. Nu cunoaştem nici suferinţă şi nici durere pe care să nu le poţi alina. Nu cunoaştem nicio boală căreia tu să nu îi poţi aduce tămăduire, dar mai mult decât atât, nu numai că ai tămăduit boli despre care doctorii ziceau că nu pot fi tămăduite, ci şi pe mulţi bolnavi i-ai ajutat să se întărească în credinţă şi în răbdare, şi să ia plată de la Dumnezeu pentru osteneala lor. Îngenunchind, ne rugăm ţie, Sfinte Ierarhe Nectarie, ca să te rogi pentru noi lui Hristos, Cel Ce n-a trecut cu vederea rugăciunile tale cele jertfelnice, ci te-a întărit şi te-a primit în cereştile lăcaşuri. Către Acela roagă-te, ca să fim şi noi ajutaţi şi miluiţi cu rugăciunile tale şi din pagube şi necazuri izbăviţi, ca să binecuvântăm pe Dumnezeu Cel în Treime lăudat, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!”.

Rugăciune pentru sănătate către Cuvioasa Parascheva

„Ne închinăm la Dumnezeu și îți cinstim sfintele moaște, Sfântă Cuvioasă Parascheva. Propovăduind cu mărire și cântări toate minunile tale care prin darul lui Dumnezeu și pentru a noastră mântuire am dobândit. Bine primită fă rugăciunea noastră, sfântă! Și grăbește totdeauna a ne ajuta ca să cântăm cu bucurie isprăvile tale și slava lui Dumnezeu! Doamne, Tu, Cel ce ai zis și s-a făcut toată făptura, nu întoarce faţa Ta de la noi, păcătoșii, ca să nu vină asupră-ne mânia cea groaznică și înfricoșătoare a durerilor, care este rodul păcatelor noastre, ce în toată ziua, nenumărate, cu nesocotință le săvârșim. Noi suntem păcătoși, netrebnici și plini de răutate; iar Tu ești izvorul vieții și al milostivirii. Nu ne lăsa, Doamne! Nu trece rugăciunea noastră, a păcătoșilor, nici ne răsplăti nouă după nelegiuirile noastre, ci pentru că nu suntem vrednici a câștiga milostivirea prin sârguința cea de toate zilele, dăruiește-ne-o Tu ca un îndurat mult-Milostiv. Doamne, pentru rugăciunile Sfintei Cuvioase Parascheva, dăruiește-ne nouă sănătate și viață ferită de toată răutatea și ne întărește cu Duhul Tău cel stăpânitor, ca din adâncul inimilor, cu bucurie să slăvim preasfânt numele Tău în veci. Amin”.

Rugăciune pentru sănătate către Sfântul Ioan Rusul

„Bucurându-mă de Dumnezeiasca mărire la care te-ai înălțat, o, Sfinte Ioane, îndrăznesc să alerg la ajutorul tău pentru tămăduire. Știu, Părinte, că încercările vin din rânduiala lui Dumnezeu. Știu că, prin boala trupului, sufletul se curățește și că răbdarea este răsplătită de Dumnezeu. Dar de multe ori norii negri ai deznădejdii îmi tulbură mintea și mă depărtează de rugăciune. De aceea dar, o, Sfinte, găsesc alinare în cugetarea la vindecările tale minunate. Tu ai tămăduit mulțimea de copii spre bucuria părinților lor. Tu ai îndreptat spatele bătrânei gârbove, tu ai dat sănătate femeii bolnave, spre bucuria copiilor ei. Tu l-ai vindecat pe bătrânul Atanasie, care s-a uns cu untdelemn din candela ta. Tu ai îndepărtat cheagurile de sânge din capul Vasulei și l-ai tămăduit pe doctorul necredincios. Știind grabnica ta mijlocire, te rog, o, Sfinte Ioane, ia viața mea în mâinile tale și mijlocește precum știi mântuirea mea. Dacă voia Domnului este să duc cu răbdare crucea bolii, dă-mi putere și ajută-mă să nu cârtesc din cauza neputințelor. Dar dacă Bunul Dumnezeu se va milostivi de mine pentru rugăciunile tale, atunci să mă tămăduiești fără șovăială, noule doctor fără-de-arginți, ca văzând aceasta să-ți mulțumesc ție și să-L laud în vecii vecilor pe Doctorul sufletelor și al trupurilor, prin cântarea: Aliluia!”.