de Laura Zmaranda şi Florica Pintea

Când pare că nimic nu mai poate salva lumea de propria neputință, descoperim că undeva în întunericul care vrea să ne cuprindă pâlpâie o luminiță. Este poate acel bob de muștar care așteaptă picuri de credință pentru a germina. Și pentru că într-adevăr omenirea pare să trăiască vremuri de restriște, acum este nevoie de credință și de întâmplări care ne dau speranță. Care luminează în întuneric. De aceea m-am oprit asupra poveștilor a câtorva sfinți care au biruit bolile nemiloase abătute asupra omenirii.

Sfântul Spiridon a „curăţat” Insula Corfu chiar în Duminica Floriilor

Se întâmpla în anul 1673. În Insula Corfu se dezlănțuia o epidemie de ciumă. Viețile cădeau secerate fără nicio speranță. Încă din primul moment în care molima și-a întins aripile peste insulă mai bine de 60 de oameni au murit. Și nimic nu părea să stea în calea îngerului morții. Singura salvare a oamenilor, pierduți în marea tulbure și groaznică a deznădejdii, a fost rugăciunea. Astfel, credincioșii au căutat adăpost spiritual sub cupola Bisericii Sfântului Spiridon, acolo unde erau moaștele sfântului. Uniți în rugăciune cu cei care au rămas în casele lor, aceștia au cerut cu sufletul și mintea ajutorul divin. Lacrimile lor s-au întrupat în scări către Dumnezeu, iar în acea noapte, spune legenda, păzitorii din vechea fortăreață a insulei au zărit în vârful clopotniţei bisericii o lumină misterioasă care nu părea să își aibă originile pe pământ. Iar în ea se putea întrezări o scenă dătătoare de speranță și departe de orice ar fi putut închipui mintea umană. Trupul Sfântului Spiridon se contura clar, la fel și crucea pe care acesta o avea în mână. Poveștile despre minunea aceasta mai spun că prin rugăciune și cu această cruce, sfântul a alungat ciuma, întruchipată asemeni unei umbre întunecate, de pe Insula Corfu. Nălucire sau întâmplare reală, hrisoavele spun că din acel moment numărul morților răpuși de ciumă a scăzut incredibil de rapid. Deși nu se știe exact când a început epidemia, se cunoaşte care a fost sfârșitul ei. În trei zile de la întâmplarea descrisă mai sus, chiar în Duminica Floriilor, insula a fost izbăvită, iar oamenii i-au adus slavă lui Dumnezeu și sfân- tului său printr-o procesiune în care moaștele sale au fost purtate de-a lungul insulei. Sfântul Spiridon a rămas peste vremuri în memoria colectivă ca sfântul care a alungat ciuma din 1673, iar memoria acestor întâmplări este revigorată în fiecare an, în Ziua Floriilor, printr-o procesiune religioasă. La finalul acestui ritual, credincioșii au șansa de a se închina sfântului până în Marţea Luminată. Apoi moaștele sunt puse la loc în racla de argint. În țara noastră, Sfântul Spiridon este recunoscut drept ocrotitorul spitalelor.

Haralambie, sfântul care a stăpânit ciuma cu un lanț de fier

Recunoscut de Biserică drept cel mai bătrân ucenic, Sfântul Haralambie este îndrăgit asemeni Sfântului Spiridon, pentru minunile pe care le-a săvârșit în vremuri de restriște, mai ales pentru cele din timpul bolilor grave care s-au abătut asupra omenirii. Despre Sfântul Haralambie se spune că Dumnezeu i-ar fi dat putere asupra ciumei și că acesta a stăpânit-o, potrivit legendelor bucovinene, cu un lanț de fier. Legendă sau nu, hrisoavele religioase vorbesc despre epidemia de ciumă care s-a abătut asupra Țării Românești în anul 1813, în timpul domnitorului fanariot Ioan Gheorghe Caragea și despre miile de morți pe care le-a provocat. Cunoscută drept „ciuma lui Caragea”, asociere cu domnitorul fanariot, această boală nemiloasă a răpus aproximativ 90.000 de vieți, în fiecare zi mureau aproximativ 300 de persoane. Neputincioși în fața morții, oamenii și-au întors chipul și sufletul spre ceea ce părea singura salvare. Astfel, Sfântul Haralambie a început să fie invocat în rugăciune, iar miracolele nu au întârziat să apară. Ciuma părea să fi fost dintr-odată stăpânită de acel lanț de fier. Numărul morților a început să scadă, iar ciuma lui Caragea a fost înfrântă. Molima a dispărut, iar oamenii au rămas cu credința că Sfântul Haralambie este izbăvitor de ciumă și de foamete. De fapt, există consemnări potrivit cărora, înainte de moartea sa, când a văzut cerul deschizându-se, Sfântul Haralambie l-ar fi rugat pe Dumnezeu ca acolo unde vor fi păstrate moaștele sale să nu existe foamete și boală. Astăzi moaștele Sfântului Haralambie sunt păstrate spre închinare la Mănăstirea Sfântul Ștefan și Mănăstirea Mega Spileo din Grecia. În țara noastră credincioșii i se pot închina la mai multe mănăstiri dintre care amintim Mănăstirea Miclăușeni din Iași, Catedrala Episcopală din Galați, Biserica Sfinții Arhangheli „Oțelari” din București.

În timpul domniei lui Alexandru Moruzi, rugăciunea a fost din nou folosită împotriva epidemiei de ciumă ce cuprinsese vaste regiuni. Atunci au fost aduse moaștele Sfântului Visarion, Arhiepiscopul Lariselor. După purtarea lor în procesiuni religioase prin diferite părți ale Munteniei, au început, spun documentele vremii, să apară primele minuni. Oamenii au început să fie izbăviţi de ciumă. Potrivit vechilor scrieri religioase, moaștele sale au fost aduse pentru prima oară în țara noastră la ordinul voievodului Nicolae Vodă Mavrocordat în anul 1730. Voievodul a plătit Mănăstirii Dousikou 150 de taleri, astfel încât moaştele Sfântului Visarion să fie aduse aici ori de câte ori va fi ciumă

Trei sfinţi la care credincioşii se rugau în timp de molimă

Atunci când singura armă pe care omul o are la îndemână este rugăciunea și acesta hotărăște să o folosească, o suită de îngeri și de sfinți i se alătură. Credincioșii de odinioară știau asta și atunci când molimele se abăteau asupra lor îi invocau în rugăciune pe cei mai îndrăgiți sfinți ai pământului. Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, cel prin care încetează toată boala, dar și Sfântul Nicodim de la Tismana erau doar doi dintre sfinții pe care oamenii îi implorau să oprească epidemiile. Rugăciunile lor se îndreptau și spre Sfânta Cuvioasă Parascheva.