de Carmen Ciripoiu şi Sorin Dumitrescu
De la biserici pictate și cele de lemn la biserici fortificate, de la monumente ale arhitecturii gotice la cele ale stilului bizantin ori brâncovenesc, mănăstirile vechi din România rămân comori sfinte, în fața cărora orice cuvânt pălește. Iată care sunt cele mai vechi biserici, unde cerul pare că se unește cu pământul, într-o veșnică rugăciune…
Rotonda, cea mai veche construcție de piatră din țară
Unică în România, iar în Europa mai sunt doar câteva construcții de acest gen, Biserica Rotonda de la Geoagiu, comoara Hunedoarei, este cea mai veche construcție de piatră din țară. Rotundă și înaltă ca un turn de cetate, cu acoperișul de șindrilă bătut de vânt, cu tencuiala scorojită și căzută, această biserică imită ca formă sfântul lăcaş ridicat de Împăratul Constantin, la Mormântul Sfânt de la Ierusalim. Chiar dacă există puține date referitoare la acest monument, se crede că ar fi fost ridicat în secolul al XI-lea, în vremea Regelui Ladislau I al Ungariei, în timpul retragerii cavalerilor din orașul sfânt. Se spune că la sfârșitul Cruciadei a II-a, câțiva cavaleri templieri care se retrăgeau înspre Occident ar fi poposit în acest loc. Acest fapt este confirmat de existența unui clopot care datează din acea perioadă pe care sunt aplicate mai multe cruci templiere, precum și cele două chei papale. Pe de altă parte, ferestrele asimetrice mai ascund încă un mister. Legenda spune că o dată pe an, în ziua Sfântului Ioan din Ierusalim, al cărui hram îl poartă, o rază de soare trece prin două ferestre din zid care sunt aliniate perfect și luminează exact acel loc din curtea bisericii unde cavalerii ar fi îngropat o comoară. Se știe că Rotonda respectă forma altarelor geto-dacice precum „Rotonda lui Galeriu” de la Salonic sau altarele din Insula Samotrace (Grecia) și sanctuarele de la Sarmizegetusa Regia.
Calvaria din Mănăștur are același hram din secolul al XI-lea
Din a doua jumătate a secolului al XI-lea datează și o altă biserică deosebită. Este vorba despre Biserica Calvaria (numele ei oficial este Biserica Abației Benedictine) din Mănăștur, despre care lumea vorbește că ar fi fost ridicată de primul rege al Ungariei. Scrierile mărturisesc că biserica a fost construită în anul 1896, la ordinul Statusului Romano-Catolic din Transilvania, fiind ridicată pe ruinele unei mănăstiri benedictine, construită în stil romanic, ce data din secolul al XI-lea și din care se mai păstra doar nava corului și o statuie ce o reprezintă pe Fecioara Maria cu Pruncul Iisus în brațe. Acesta este motivul pentru care biserica poartă din acele vremuri hramul Adormirii Maicii Domnului. Un lucru mai puțin știut este faptul că Biserica Calvaria s-a bucurat de privilegii papale încă din secolul al XII-lea. Aceasta avea drepturi egale cu Episcopia Transilvaniei, iar abatele ei a primit de la Papa Inocențiu al II-lea dreptul de a purta mitră și inel, însemne episcopale. În urma atacurilor și a conflictelor apărute de-a lungul vremurilor, biserica a fost refăcută de cinci ori și încă de la construcția sa a fost înconjurată de un zid de apărare ridicat din pământ. Este interesant faptul că în perioada Evului Mediu biserica a fost cel mai important centru notarial din Transilvania, funcționând ca loc de autentificare a documentelor între anii 1288 și 1556. Biserica a fost pe rând abație benedictină, iar în anul 1581 a intrat în proprietatea iezuiților. Mult mai târziu, în 1922, a fost oferită greco-catolicilor, iar în perioada 1948-1990 a aparținut ortodocşilor. Mai mult, timp de patru ani (1990-1994) sfântul lăcaș a fost folosit, în paralel, atât de Biserica Romano-Catolică, cât și de Biserica Ortodoxă.
Lăcașul sfânt al celor trei orfane din Brașov
Cel mai vechi monument istoric din Braşov, construit în primele decenii ale secolului al XIII-lea de călugării cistercieni în stilul arhitecturii romanice, este Biserica Sfântul Bartolomeu, un monument impresionant prin alura şi masivitatea sa, de o deosebită valoare arhitectonică. Obiectivul este cunoscut și sub numele de Biserica celor trei orfane. Potrivit istoriei, trei tinere au donat toată averea lor bisericii și, în semn de recunoștință, preoții și enoriașii le-au îngropat sub altarul sfântului lăcaș. Ca urmare a numeroaselor distrugeri provocate de incursiunile tătăreşti sau turceşti din secolele al XV-lea și al XVI-lea, biserica a fost restaurată și modificată frecvent. O amplă restaurare a avut loc în 1842, când s-a reconstruit şi turnul clopotniţei prăbuşit în 1883. Pe faţada de sud este desenat un masiv ceas solar care poartă inscripţia „1652”. Biserica se remarcă prin pardoseală din lemn, iar în fața altarului sunt expuse câteva covoare printre care și unele vechi anatoliene. Tot aici se află și o strană pictată ce aparține breslei țesătorilor, confecționată în anul 1683. În cadrul bisericii se află și un muzeu etnografic care cuprinde peste 1.500 de obiecte donate de emigranți, ce conține mobilier, țesături, obiecte de tâmplărie sau brutărie, care readuce pe tapet imaginea gospodăriilor tipice săsești.
Dispozitiv unic în Europa, la Oradea
Biserica cu lună de la Oradea, cunoscută și sub denumirea de Catedrala Adormirea Maicii Domnului, a văzut lumina zilei între anii 1784 şi 1790, piatra de temelie fiind pusă de episcopul de la Arad, Petru Petrovici, însoțit de un sobor de preoți. Sfântul lăcaș a fost astfel numit întrucât deține un mecanism unic în Europa, care se află chiar pe turla bisericii, al cărui rol este să pună în mișcare o sferă cu diametrul de trei metri, de forma lunii, vopsită jumătate în negru, jumătate în auriu. Această sferă se deplasează după mişcarea de rotaţie a Lunii în jurul Pământului şi arată toate fazele Lunii.