de Simona Lazăr

Pentru omul de rând, enoriașul obișnuit, viața unei mănăstiri este doar aceea pe care o vede „cu ochiul liber”, pulsând între zidurile acoperite de fresce străvechi. Există însă și spații mai puțin deschise, dar nu mai puțin interesante, cum sunt arhivele, depozitele de documente, rafturile cu cărți vechi și rare ale unor biblioteci prin care au trecut, poate, zeci ori sute de monahi și monahii, cu aplecare spre studiul lor. Un astfel de călugăr-cărturar este și protosinghel dr. Mihail Harbuzaru (foto), de la Mănăstirea Sinaia, alături de care am pășit și noi, cu sfială, în tainele cărților și documentelor păstrate aici.

Tablouri, cărți, manuscrise, însemnări...

- Preacuvioase părinte, sunt ani - decenii, deja - de când trăiți această bucurie specială a descoperirii. Pagini rare sau doar trecute în uitare dintr-o istorie seculară, aici, la Mănăstirea Sinaia...

- Păi, asta fac, de ani buni... Descopăr faptele înaintașilor noștri..., tablouri, cărți, manuscrise, însemnări...

- Ucenescu, nu? Știu că ați lucrat vreme îndelungată pe manuscrisele psaltice care îl au ca autor sau copist...

- E interesant că anul trecut am vorbit cu părintele monah Filotheu Bălan de la Mănăstirea Petru Vodă, specialist în manuscrisele de la Neamț. El mi-a spus că dintre manuscrisele pe care le avem la Sinaia, semnate-ștampilate de Ucenescu, doar unul este scris de mâna lui, iar restul sunt luate de la Neamț, unde au fost scrise de părintele Haralambie, pentru că acolo era o școală psaltică foarte puternică. Deci, Ucenescu a fost și la Neamț și acolo probabil a comandat lui Haralambie aceste manuscrise. Dar sunt și tipăriturile de la Anton Pann - care i-a fost profesor de muzică și de tipar -, pe care el le-a lăsat mănăstirii, la sfârșitul vieții. Așa că a trebuit să refac, într-o carte a mea, Manuscrisele Mănăstirii Sinaia, și să scriu că doar un singur manuscris e scris de mâna lui. Scoaterea lor în public, popularizarea lor este bună, pentru că permite și altor cercetători să-și spună punctul de vedere, ca în cazul acesta.

„Această carte o las ucenicului meu...”

- Vorbeați nu demult despre alte descoperiri pe care le-ați făcut și despre surpriza pe care ați avut-o...

- Chiar alaltăieri, am descoperit portretele a trei stareți din vechime. Cel mai vechi este al arhimandritului Iustin, care a fost ucenic, la Neamț, al Sfântului Paisie și după moartea marelui său îndrumător a venit la Sinaia, împreună cu alți călugări, între care unul era traducător din greacă, fiind de loc de prin Făgăraș. Un altul era tot arhimandrit și apoi a ajuns episcop al Buzăului - Gherasim. Acest Iustin a fost stareț la Sinaia între anii 1802-1803 și 1808-1829. A avut o stăreție tulburată, pentru că familia Racoviță, urmașă a Cantacuzinilor, fondatorii mănăstirii, s-a implicat în eforie, deși spătarul ceruse ca membrii familiei să nu devină efori. 100 de ani a fost bine pentru Mănăstirea Sinaia, care ținea de Colțea, iar Colțea avea efori de pe-acolo, din zona Spitalului Colțea. Dar în momentul în care a intervenit familia fondatoare, a început să ia bani de la mănăstire și chiar, zic cronicarii mănăstirii, acest Iustin a murit de inimă rea, pentru că a fost obligat de efori să le dea bani, după care zapisurile erau rupte... și de aici tot felul de suspiciuni... Dar, am găsit multe manuscrise și tipărituri cu semnătura lui: „Această carte o las ucenicului meu...”

„Familia regală a locuit în chiliile de lângă biserică”

- Preacuvioase părinte, cât timp familia regală a stat în mănăstire a fost liniște. Suntem chiar în fața unor piese de mobilier ale familiei regale. Ce moștenește mănăstirea de la familia regală?

- Între cele trei tablouri descoperite zilele acestea este și cel al starețului Nifon Popescu, stareț în perioada familiei regale, aici. El este cel care a înființat muzeul și a refăcut biserica mare. Tot el a făcut și turnul clopotniță. Înainte ca el să fie stareț, familia regală a locuit în chiliile de lângă biserica mare. Regele avea un apartament, regina - un altul, prințesa Maria probabil că stătea cu regina, dar, celelalte camere erau pentru musafiri importanți. Aici, erau dormitoarele, apoi se trecea pe sub un acoperiș de lemn, pentru ploaie, și se mergea în partea cealaltă, unde azi este muzeul. Acolo erau saloanele de zi, primeau oaspeți, se făceau consilii de coroană etc. Păstrăm în depozit o serie de tablouri folosite atunci. De exemplu, cu Ștefan cel Mare, Ștefan cu mama sa, cu Mihai Viteazul, cu fiica sa, domnița Florica.

- E o istorie frumoasă și cu acest tablou care o înfățișează pe Florica...

- Scrie pe spate că e litografiată după portretul original de la Muzeul Național. Florica - se spune că era foarte frumoasă și că ar fi fost cerută în căsătorie de împăratul Rudolf, caz în care Mihai ar fi păstrat cele trei provincii unite, devenind o putere regională. Însă, Florica ar fi refuzat, pentru că ar fi trebuit să devină catolică, iar Mihai, care a primit scrisori de la Papă cu îndemnul să devină catolic, a refuzat. Florica s-a măritat în țară, iar dintre urmașii ei sunt două familii, în Prahova și în Buzău.

„Aici veneau toți episcopii”

- Și pentru că cifra 3 este una cu puternice semnificații, să ne spuneți câte ceva și despre cel de al treilea tablou descoperit...

- Acesta aparține starețului Dionisie Simionescu, a venit la stăreție după Nifon, imediat - 1909-1929. Interesant e că acest stareț era arhimandrit mitrofor și în tablou apare cu mitră, iar noi am crezut inițial că e vreun episcop. Și azi, arhimandriții din Rusia poartă mitră. El era vlah din Serbia, de pe Valea Timocului. Am găsit însemnări ale sale în limba sârbă. Dionisie și Nifon cunoșteau limba germană, în care vorbeau cu familia regală. Mănăstirea Sinaia era o anticameră, din punct de vedere bisericesc, a familiei regale. Aici veneau toți episcopii. În vremea aceea, când erai făcut episcop și primeai o episcopie, regele îți înmâna cârja. Mitropolitul primat dădea cârja regelui și regele noului episcop. În Mănăstirea Sinaia au fost călugăriți în acei ani câțiva viitori arhierei, ca Aurelian Magieru, devenit Andrei, vicar al Episcopiei Aradului, între 1926 şi 1935, și apoi Episcop al Aradului, între 1936 şi 1960. În 4/17 aprilie 1923 a fost călugărit preotul Ilie Teodorescu, directorul Seminarului „Nifon” din București, devenit Ilarie, Episcop al Tomisului în anul 1925, pentru doar patru luni. A apucat să înființeze seminarul din localitate. Pe data de 22 mai 1925 a fost călugărit Gheorghe Comșa, viitorul Grigorie al Aradului (1925-1935). Preotul Ioan Mihălcescu, decanul Facultății de Teologie din București, văduv, a fost călugărit la Sinaia la 30 octombrie 1936 și a devenit celebrul Irineu, Mitropolitul Moldovei (1939-1947).

„Toate trebuie trecute în categoria Tezaur”

- Ați găsit, când ați venit la Sinaia, multe cărți, documente, manuscrise - cele mai multe necatalogate. Ați inventariat o bună parte dintre ele. Dar ați reușit și să digitizați din această comoară de cărți și documente rare? Care este situația, azi?

- A fost o șansă pentru mine. Când am văzut ce avem, primul gând a fost că trebuie să facem un catalog. De aceea, masterul l-am făcut pe tema bibliotecii și teza de doctorat la fel, și-apoi celelalte studii. Am scris un articol cu toate cărțile slavone din biblioteca Mănăstirii Sinaia, altul - cu cele grecești. Sigur, înainte, în teza de doctorat, am scris despre toate manuscrisele psaltice pe care le avem. Iar acum termin un articol despre toate cărțile românești vechi. Scriu doar despre cele de până în 1830. Apoi, am să pun toate aceste articole laolaltă și voi face o carte, probabil cu titlul „Tipăriturile slavone, grecești și românești din Biblioteca Mănăstirii Sinaia, până la 1830”. Pe urmă, ele ar trebui scanate, digitalizate - pentru început, măcar cele mai importante, pe care aș putea să le trec în categoria Tezaur... Avem o carte de la 1564, multe de la 1600... din Veneția, pentru că Mihail Cantacuzino spătarul, fondatorul nostru, a făcut școala la Padova, aproape de Veneția, și a păstrat legătura cu foștii colegi, avea afaceri în Veneția și tot timpul veneau de acolo cărți și obiecte. Toate trebuie trecute în categoria Tezaur și obligatoriu digitalizate.

„Mai sunt foarte puțini specialiști în chirilică”

- Aveți și un buget pentru asta?

- Buget ar fi doar în momentul în care s-ar atrage un colaborator. Un scanner, un om care să sorteze ce trebuie scanat. Evident că acceptăm și voluntari pentru asta. Călugării de la Mănăstirea Vatopedu au făcut acest lucru cu ajutorul studenților de la Teologie de la București. Adevărul este că încă nu știm tot ce avem. Am dat Patriarhiei cărțile vechi ale parohiilor din județul Prahova și am eliberat două încăperi, gândind să lărgim spațiul pentru biblioteca mănăstirii. Am făcut proiectul și am așteptat finanțarea din fonduri UE. Așteptăm să se deschidă linia de finanțare pentru renovarea clădirii, pentru că e monument de la 1846. Mutând biblioteca, vom putea să facem și alte lucruri. De exemplu, să deschidem și camera în care sunt desenele Reginei Elisabeta, în creion, pe perete. Să facem o cameră cu tot ce avem de la familia regală, Carol, Elisabeta, ce au mai oferit ei mănăstirii, potirul dăruit de Carol I cu prilejul logodnei lui Ferdinand cu Maria. El avea grijă când se mai ducea în străinătate și dăruia mănăstirii inclusiv câte o vedere. Avem, aici, o vedere a Lavrei Sf. Serghei de lângă Moscova, cu înscrisul „Dăruită de M.S. Regele Carol I”.

- Arhiva mănăstirii e deschisă și pentru cercetători?

- Deocamdată, nu, pentru că nu avem spațiu. Dacă vom reuși să refacem muzeul, va fi, cu siguranță, și un spațiu pentru cercetători. Acum, biblioteca e cam chinuită; sunt cărți puse și pe trei rânduri. Însă, după ce vor fi urcate pe internet, probabil că nici nu va mai fi nevoie de spațiu pentru cercetători. Avem vreo 3.000 de cărți, majoritatea în chirilică. Și mai sunt foarte puțini specialiști în chirilică. Cine are nevoie, poate primi de la mine fotocopii. Colaborez cu domnul Dragoș Șesan, din București, care a lucrat la Arhivele Naționale, cu doamna Olimpia Mitric, de la Suceava, care cercetează cărțile din zona ei și a scris cataloage ale tipăriturilor din județul Suceava şi cu doamna Loredana Dascăl, arhivist-paleograf la Arhivele Naționale.

„Ah! De multe ori am dorit să fac şi eu acestea!“

- Care sunt documentele care au stârnit interes special?

- Din punctul de vedere al tablourilor, cel mai important este cel al starețului Dionisie. Este vechi, de la 1820; el e strămoșul nostru, la Sinaia. Apoi, Nifon, Florica etc. Cărți - cele în chirilică, am colaborat și cu specialiști din Basarabia. Apoi, cele grecești, cum ar fi mineiele din secolul al XVII-lea.

- Dar dintre însemnările pe cărți, ce v-a trezit interesul?

- Pentru că majoritatea au aparținut călugărilor, au însemnările lor. Ele compun o istorie culturală a Mănăstirii Sinaia. Găsesc scris pe unele: „Această carte este a mea, ieromonahul și duhovnicul cutare...” În alta, este scrisul starețului Nifon, la 1888, care la „Pildele lui Solomon”, pe margine, scria: „Ah! De multe ori am dorit să fac și eu acestea!”... Erau sfaturi morale. Am mai găsit însemnări ex libris - „Această carte este a mea. Mâna va putrezi, dar cine va citi mă va pomeni”. Sau însemnări care se referă la momente istorice, năvăliri, incendii, inundații, cutremure, eclipse. Unele însemnări arată că aceste manuscrise și tipărituri au circulat, însemnările fiind făcute la București, Ploiești, Mănăstirea Neamț, Brașov și o însemnare e chiar de la Badea Cârțan. El trecea cărți peste munte și una dintre cărți a dăruit-o Mănăstirii Sinaia starețului Nifon, pentru că știa că el vrea să facă o bibliotecă mai mare la Sinaia și apelase la donații în sensul acesta. Din vremea aceea este și un portret al arhimandritului Teofilact Dinu de la Ghighiu - care a lăsat cu limbă de moarte ca toate cărțile sale să fie date Mănăstirii Sinaia.

„Stareţii erau invitaţi la deschiderea anului şcolar“

- Dar de la oamenii politici, ce „urme” aveți?

- Avem două portrete ale lui Dimitrie Ghica, fost prim-ministru și efor al spitalelor civile, altul al lui Take Ionescu, care avea casă aproape și împreună cu Nifon s-a ocupat de dezvoltarea turismului în Sinaia. Au modernizat Peștera Ialomicioarei, au construit primele cabane montane și primele trasee montane. Nifon a fost chiar președinte al Societății Carpatine Sinaia, care se ocupa cu construirea de pavilioane și adăposturi în munți. Multă vreme, sediul acestei societăți era în mănăstire, așa cum a fost și parohia, care abia când s-a construit Biserica Sfântul Ilie (1933-1939), s-a mutat în oraș. Stareții erau invitați la deschiderea anului școlar, la examene, la sfințirea steagului, când era hramul școlii din Sinaia sau din Bușteni, pentru că Dionisie era slujitor la Bușteni, iar Nifon era stareț aici. Când Nifon a murit, cel de la Bușteni a devenit stareț la Sinaia. Interesant că se făceau concursuri de schi și starețul făcea parte din juriu. La toate venirile familiei regale sau a musafirilor de vază participau, la primire, la gară, alături de notabilitățile orașului. În mănăstirea noastră se făceau toate slujbele care aveau legătură cu familia regală. Aici erau Te Deum-urile, slujbele de ziua regelui (dar, se făceau și la Mitropolie, la București), Te Deum-ul de Ziua națională, de Ziua Reginei. Principesele, fetele lui Ferdinand, erau foarte credincioase și veneau la toate slujbele din duminici și sărbători. Când depuneau jurământul tinerii militari din garnizoana Sinaia o făceau în curtea mănăstirii și chiar avem un act de când a depus jurământul prințul Carol, viitorul Rege Carol al II-lea. Pentru principese a trebuit să se slujească și în biserica veche a mănăstirii. Între 1920 şi 1947, biserica veche a devenit capelă a familiei regale. După ce una dintre principese (n.r. - Elisabeta) s-a căsătorit în Grecia, iar familia regală din Grecia a fost alungată, familia regală din Grecia s-a adăpostit la Sinaia. A fost primită la Castelul Peleș și venea la slujbă la noi. Știm asta pentru că starețul raporta la București, la Eforia spitalelor civile, cerând fonduri de reparație - era vorba despre „biserica în care vin Majestățile Lor”. Și veneau ajutoare de la București. Așa a apărut corul nostru, pentru că Elisabeta și Carol erau obișnuiți în Germania cu corurile, mai ales cele de copii, și atunci s-a dat ordin ca trei luni corul de la Mitropolie să vină să cânte la Sinaia. La un moment dat, erau trimiși de la București trei studenți de la Teologie, care cântau în biserica veche la Sinaia, iar unul dintre preoții mănăstirii slujea acolo. Slujbele se țineau în același timp cu cele din biserica mare. La un moment dat, Eforia de la București a trimis și un diacon la biserica veche. Și starețul Nifon fusese la început diacon la Patriarhie și era foarte competent.

- Vorbind despre aceste cărți cu însemnări - intenționați să le adunați... într-o carte?

- Deja am scos catalogul manuscriselor, care cuprinde și toate însemnările de pe manuscrise. Acum termin, în colaborare cu domnul Șesan, ultima carte. În curând va fi gata și articolul despre însemnările românești de pe cărțile vechi. Atunci, voi pune laolaltă însemnările slavone, grecești și românești și va ieși Catalogul tipăriturilor din Biblioteca Mănăstirii Sinaia... Însemnările din greacă au fost traduse, cele cu chirilice - transliterate. Avem două cărți care au însemnări pe fiecare pagină. Este un efort să le transcrii...