de Valentin Ţigău

Se presupune că sihăstriile, pe Muntele Olimp, au început cam prin veacul al VII-lea, în plină perioadă bizantină. Totuși, vestigii nu prea sunt în acest sens. Se știe doar că biserica veche din Litochoro era deja foarte veche pe vremea când Sfântul Dionisie din Olimp hălăduia pe pământ. Asta se întâmpla în secolul al XV-lea. Azi, vă propunem o călătorie altfel în Grecia vacanțelor de vară...

Implicat în rezistența antiotomană

Născut într-o mică localitate din Grecia, Sklataina, Dionisie s-a călugărit de tânăr, în comunitatea monastică de la Megalo Meteoron (Marea Meteoră). De acolo, a primit binecuvântarea de a pleca în pelerinaj la Ierusalim și apoi la Sfântul Munte. În Athos, ajunge curând stareț al Mănăstirii Filoteu (una dintre cele mai vechi de pe Muntele Sfânt, datând din perioada creștinării elinilor). În vremea la care ajungea acolo Dionisie - anul 1492 - în mănăstire se aflau mai mulți călugări bulgari, care nu priveau cu ochi buni stăreția unui grec, așa că într-o noapte au încercat să îl omoare. Sfântul Dionisie scapă atunci fugind și își găseşte refugiul pe Muntele Olimp. Erau ani dificili pentru partea aceea de lume, iar călugărul, asemeni altor oameni sfinți din Grecia, s-a implicat în lupta de rezistență împotriva otomanilor. De altfel, unul dintre motivele sanctificării sale a fost chiar faptul că se numără printre „campionii creștinătății”.

Ctitor de mănăstiri

Sfântul Dionisite este recunoscut drept ctitor al mai multor așezăminte religioase. El a înființat o mănăstire în Pelion, la Zagora, și alta pe Olimp, în defileul râului Enippeas, la altitudinea de 1.000 m. Lui i se datorează, de asemenea, construirea a două biserici situate pe vârfuri semețe: Sfântul Prooroc Ilie (20 iulie) și Schimbarea la Față (6 august). După ce a pus la punct viața de obște, la mănăstirea de pe Olimp (caracterizată, după legendă, prin faptul că era înconjurată de chiparoși înalți), sfântul s-a retras nu departe, în munte, într-o peșteră. Acolo a construit, ca loc de rugăciune, o altă biserică, despre care se crede că este cea mai mică din Grecia (are loc să se închine doar un singur credincios), chiar sub bolta de piatră. Hramul acesteia este în fiecare an în sâmbăta dinaintea Floriilor, Sâmbăta lui Lazăr, marcând miracolul pe care Hristos l-a făcut, ca o prefigurare a învierii Sale ce avea să vină, după numai o săptămână. Vechea mănăstire a rezistat pe picioarele ei până în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, când naziștii aveau să o bombardeze, deoarece găzduia rezistența greacă din munți. Atunci, călugării s-au mutat într-un loc situat la câțiva kilometri distanță, într-un metoc al mănăstirii, loc unde și astăzi viețuiesc monahii, urmând tipicul impus de Sfântul Dionisie.

Cum am obținut o rețetă călugărească

Una dintre cele mai interesante experiențe pe care le-am trăit, acolo, la Mănăstirea Sfântului Dionisie din Olimp a fost legată de... obținerea unei rețete mănăstirești. Strângeam, în acea vreme, astfel de rețete și îl rugasem pe primarul din Platamonas să ne dea o mână de ajutor. După un telefon la mănăstire, ni s-a spus că putem cere rețeta la magazinul de suveniruri, după ce ne vom fi închinat la icoanele din biserica veche. Am urcat, trecând prin satul de piatră Litochoro până la mănăstirea cufundată în pace, unde nici pașii pelerinilor nu se auzeau, de parcă ar fi călcat pe nori... Plutea în aer muzica bizantină, dar nicăieri niciun călugăr nu se arăta vederii noastre, nici pe alei, nici în biserică. În cele din urmă, am intrat în magazinul de suveniruri, am spus cine eram și pentru ce anume venisem. Surprinzător, ni s-a indicat să ne întoarcem în curte și să așteptăm acolo. O ploaie subțire, de vară, a început să curgă din cer și i-am primit în tăcere îmbrățișarea, așteptând să se întâmple ceva. De la o fereastră, un colț de perdea s-a ridicat și de dincolo de ea ne-a privit, pătrunzător, un călugăr cu barba lungă, prin care îşi trecea mâinile ca un pieptene. În sfârșit, am fost strigați dinspre magazinul de suveniruri și același tânăr cu care vorbisem ne-a înmânat o foaie A4, scrisă de mână, cu litere grecești. Trecusem, fără să știm, printr-un „examen”. Rețeta ne-a fost tradusă în engleză de tânărul și inimosul primar (de atunci) al stațiunii Platamonas de la Marea Egee.

Bakaliaros me skordalia k’patatas / Cod cu scordolea şi cartofi

Ingrediente: 1 kg fileuri de cod sărat (desărate foarte bine în apă sau în apă cu lapte), 3 cepe, 2 căței de usturoi, 250 ml ulei, 3 lămâi, oregano, piper, 500 g cartofi. Pentru scordolea: miezul de la două felii de pâine (de preferat, pâine integrală), 4 cartofi, 20 de nuci, 8 căței de usturoi, ulei, suc de lămâie, oțet, sare.

Mod de preparare: după ce fileurile de cod s-au desărat bine, puneți-le într-o cratiță mai adâncă una câte una, apoi turnați apă cât să le acopere bine. Puneți vasul pe foc mare, iar când începe să fiarbă, adăugați ceapa (tocată mărunt), usturoiul (feliuțe), apoi uleiul. Când dă din nou în fiert, puneți condimentele (piper, oregano) și zeama lămâilor. Dați focul mic și lăsați până scade bine zeama. În timpul fierberii, nu amestecați în cratiță cu lingura, ci scuturați din când în când vasul, ca să nu se prindă. Când a scăzut aproape de tot zeama înseamnă că peștele este gata. Scoateți-l cu grijă și puneți-l pe o farfurie. Cât timp fierbe peștele, pregătiți și cartofii, pe care îi curățați de coajă, îi spălați și îi puneți la fiert în apă rece (nu adăugați sare sau puneți doar foarte puțină și numai după ce a început fierberea). Când sunt gata, îi scoateți, îi scurgeți și îi puneți pe același platou cu peștele. Pentru scordolea, curățați usturoiul și zdrobiți-l într-un mojar. Curățați cartofii și puneți-i la fiert, în apă rece. Curățați nucile și zdrobiți-le într-un alt mojar. Datorită uleiului pe care îl conțin nucile, vor începe să capete o ușoară consistență cremoasă. Atunci, adăugați usturoiul zdrobit. Când au fiert bine, scoateți cartofii din apă, zdrobiți-i și adăugați-i peste nuci și usturoi. Înmuiați miezul de pâine în apă, stoarceți-l și puneți-l și pe el în același vas. Amestecați bine toate aceste ingrediente, apoi adăugați în compoziție, puțin câte puțin, un amestec obținut (după gust) din ulei, oțet și zeamă de lămâie. Dacă e nevoie, puneți și sare. Mixați totul bine și serviți alături de pește și de cartofii fierți. Decorați cu felii de lămâie și pătrunjel verde.