de Simona Lazăr
Azi, bucătarii cei mai inspirați pot primi, ca recunoaștere a creativității și a muncii lor, o stea, două, trei... o constelație! Sunt stele Michelin. Pământești. Dar cu un mileniu și mai bine în urmă, un bucătar a primit... Raiul, în dar, pentru meritele lui. Și aureola de sfânt... Cine a fost Sfântul Cuvios Eufrosin Bucătarul? Citiți „mai la vale” istoria vieții lui și aflați cum trebuie să-l cinstiți, în fiecare zi de 11 septembrie!
Fiul unor părinți săraci
Despre când și unde s-a născut Sfântul Cuvios Eufrosin Bucătarul se știe prea puțin, azi. Se zice că s-ar fi născut în Amoreea (Asia Mică), dar mai sunt menționate ca locuri ale nașterii sale și Palestina, și Egiptul. A trăit în secolul X și, cu un obscur început de viață, a reușit să rămână în memoria colectivă drept unul dintre cuvioșii creștinătății, cu dată de sărbătoare în calendar.
Oricare ar fi locul în care s-a născut, indiferent ce etnie și religie vor fi avut părinții săi, ce știm este că, având mulți frați și surori, pentru a nu îngreuna și mai tare viața părinților săi, adolescent fiind, a ales să plece în lume, să-și caute un rost. Muncea cu ziua, când reușea, mânca mai mult ce-i dădeau oamenii, pe drum, adeseori resturi de la masa celorlalți. Dormea adesea pe pământul tare și rece. Când și când, dacă era primit, rămânea peste noapte în câte o mănăstire. Nu știa a citi, nici a scrie. Dar din aceste întâlniri cu monahii, învățase să-i mulțumească lui Dumnezeu pentru tot ce primise și să se roage pentru ziua ce vine. În satul lui nu s-a mai întors niciodată...
Găzduit în mănăstire
De multe ori, în drumul lui, căuta cu ochii, în zare, turlele unei biserici de mănăstire. Urechea încerca să prindă sunetul clopotelor. Știa că e singurul loc în care nu i se refuza niciodată un blid cu mâncare și scândura unui pat. Așa și în ziua aceea în care viața lui avea să ia o întorsătură neașteptată. Văzuse în zare o mănăstire, dar drumul era ocolit și nu ar fi ajuns înainte de căderea întunericului, când porțile s-ar fi închis, până dimineață. Așa că o luă de-a dreptul, prin mărăcini și arbuști cu spini, ajungând la poarta lăcașului monahal exact când un călugăr se pregătea să tragă zăvorul. Abia mai putea răsufla, dar ajunsese... la timp. Bătrânul monah l-a primit înăuntru și l-a așezat la masă. După ce a mâncat, s-a dus la biserica mănăstirii, unde s-a rugat, alături de călugări. A doua zi, dimineață, bătrânul călugăr care îl primise, înduioșat de povestea lui, l-a dus la stareț, dinaintea căruia copilul a îngenuncheat. Văzând evlavia lui și starea precară în care trăia, starețul i-a propus să rămână acolo, rânduindu-i să slujească în bucătărie.
„Ascultare” la gătit bucatele
Pentru monahi, lucrul acolo era cea mai grea ascultare, iar dacă s-a găsit un om care să fie mereu acolo, tare s-au mai bucurat. Considerând însă că munca aceasta era cea mai de jos, adevărul e că adeseori își râdeau de el și de lacrimile care-i șiroiau pe obraz, când tăia ceapa (dar oare doar de aceea plângea?). După trei ani, a fost tuns în monahism, dar nimeni nu ar fi vrut să primească iar ascultare la bucătărie, așa că în cele din urmă, acela a fost locul menit lui în fiecare zi. Când își termina munca istovitoare, cea mai mare bucurie a lui era să intre în biserică și, retras într-un colț, să asculte slujbele și cântările fraților săi întru monahism. Zi de zi, an după an, el, neștiutorul de carte, învățase toate imnele și rugăciunile... Prezența lui în biserică era însă, pentru ceilalți, insignifiantă, astfel încât nimeni nu îl observa. Dar această viață umilă pe el nu îl deranja în niciun chip. Avea mereu privirea senină, zâmbea și se bucura că e acolo, vorbind adeseori, târziu, în noapte, cu sfinții din icoane. Într-un fel, putem spune că numele i se potrivea. Eufrosin înseamnă: cel vesel, cel cu sufletul vesel. Și el așa era...
Stăpânul Paradisului
Bucătăria întunecată se afla chiar lângă trapeză. După ce servea și ultimului călugăr mâncarea, se așeza și el la masă, dar se ridica imediat, chiar dacă nu mâncase tot, când starețul hotăra că... timpul prânzului ori al cinei se terminase. Atunci se așeza în genunchi, umil, ca să primească de la ceilalți iertarea pentru „masa săracă” pe care el, „nevrednicul bucătar”, o gătise. Dar cei mai mulți l-au ignorat și numai câțiva au făcut asupra lui semn de binecuvântare. Nimeni nu putea ști, însă, ce miracol avea loc în fiecare noapte... Eufrosin monahul, Eufrosin bucătarul era primit, noapte de noapte, în Rai. Că bucătarul lor purta aură de sfințenie aveau să afle toți în urma unei revelații. Un bătrân călugăr, care se ruga mereu să aibă o viziune, să arunce o privire asupra Cerului, înainte să moară, avea să primească acel dar pe care l-a cerut. Rugându-se fierbinte, a adormit pe rogojina din chilia sa... trezindu-se apoi în Grădina Raiului. Era așa cum îl descriau scripturile, cu flori, cu izvoare, cu viță-de-vie îndoită de roade, cu copaci îngreunați de fructe coapte. Apoi a zărit o siluetă de monah, în care recunoscu, apropiindu-se, pe Eufrosin. O mare mirare l-a trecut, căci acesta era cel mai neînsemnat dintre frații din mănăstire. Așa că l-a întrebat, destul de aspru, ce caută acolo și ce loc e acela? „Aceasta e Grădina Raiului și ea aparține celor care îl iubesc pe Domnul!”, a răspuns el. Bătrânul era bucuros că Dumnezeu a răspuns rugăciunilor sale, dar nu înțelegea și de ce netrebnicul bucătar al mănăstirii se afla acolo, „stricându-i” viziunea. Așa că l-a între- bat care e rosul lui acolo? „Dumnezeu mi-a îngăduit să fiu stăpânul Paradisului”, a răspuns el. „Dacă tu ești... stăpânul, atunci dă-mi ceva din Rai!”, a cerut bătrânul. Și Eufrosin a luat dintr-un copac trei mere roșii-aurii și i le-a întins.
Revelația și retragerea în schimnicie
Clopotul mănăstirii l-a trezit brusc din somn pe bătrânul călugăr. Văzu că e în camera lui și își spuse că nu fusese decât un vis. Era trist și chiar o lacrimă i-a curs pe obraz. Vru să își scoată batista din buzunar, dar... găsi acolo cele trei mere roșii-aurii. Merele care erau dovada că în noaptea aceea fusese în Paradis. I-a fost teamă, însă, că merele nu erau din Rai, ci o ispitire a Satanei, asupra lui - așa cum fusese cu Adam și Eva. În sunetul psalmilor din zori, a pornit să îl caute pe bucătar. L-a găsit în biserică, în strana lui din cel mai întunecat loc. L-a întrebat: „Tu știi unde am fost noaptea trecută”. „Da, în Paradis. Și ți-am dat trei mere roșii din Grădina Raiului”. Bătrânul călugăr a dezvăluit și celorlați miracolul care se petrecuse, iar ceilalți l-au recunoscut ca pe cel mai smerit dintre ei. Pelerinii începuseră a veni tot mai mulți, pentru a cere binecuvântare de la el, în bucătăria înnegrită de fum... Iar când numărul lor deveni prea mare, Eufrosin Bucătarul a plecat în pustie, lăsând în urmă povestea unui miracol și trei mere roșii-aurii din Paradis.