de Simona Lazăr
Multe sunt minunile pe care le săvârșesc sfinții, în timpul vieții lor și după chemarea lor la Domnul! Iar unele dintre aceste minuni „justifică” de ce le-a fost menit să fie ocrotitorii unui loc și a oamenilor lui...
Capitala, ocupată de nemți în 1916
Eliberarea Bucureștiului de sub ocupația germană, în Primul Război Mondial, s-a făcut chiar de praznicul Sfântului Dimitrie cel Nou sau Sfântul Dimitrie Basarabov -, ocrotitorul orașului. A fost încă una dintre minunile săvârșite de acesta, iar cei care cunosc evenimentele petrecute în cei doi ani de ocupație nu pot să nu exclame, cu un dram de ironie, că... nemții și-au cam făcut-o cu mâna lor. La ce mă refer? Capitala a fost ocupată, în urma unei bătălii dramatice, în noiembrie 1916. Regele și o parte dintre membrii parlamentului și ai guvernului s-au refugiat la Iași. Populația a ales fie să plece în exil, fie să rămână. La fel și preoțimea. Mitropolitul primat Conon a rămas. Nemții erau aliați cu vecinii noștri sudici, bulgarii - care uitaseră că ne datorau în bună măsură Independența lor, dar nu puteau uita pretențiile teritoriale ale României de după războaiele balcanice (de altfel, ei reocupaseră Cadrilaterul și Dobrogea...). Mai era ceva ce bulgarii ar fi vrut să revendice: moaștele Sfântului Dimitrie Basarabov. Ele ajunseseră în țara noastră nu printr-un furt, ci aduse de generalul rus Piotr Salticov, în 1774, pentru a le proteja de turci (la rugămintea mitropolitului Ţării Românești, Grigorie al II-lea, el lasă Bucureștiului moaștele, dar ia cu sine mâna dreaptă a sfântului, pe care o dăruiește Lavrei Pecerskaia, la Kiev).
Hoții din noaptea de 16 spre 17 februarie 1917
Neputând obține pe căi cinstite moaștele sfântului născut în satul Basarabi, din Bulgaria, vreo 20 de soldați bulgari, în crucea nopții, le fură... Despre acel incident, petrecut în noaptea de 16 spre 17 februarie, relatează, într-o scrisoare, Stelian Constantinescu, cel care fusese procuror de serviciu pe lângă Tribunalul Ilfov în noaptea cu pricina. Spicuim din această scrisoare - care a fost predată de autor, cu titlul de document istoric, la cancelaria mitropolitului primat -, alegând fragmentul în care sergentul de pază la Mitropolie relatează întâmplarea: „Pe la ora 12:00 noaptea, pe când mă aflam în fața catedralei, văd că se apropie de mine un soldat (...). Când fu lângă mine, văzui că este un soldat bulgar, înarmat cu o carabină, care mi se adresă pe românește întrebându-mă: unde este spitalul militar bulgar. (...) Soldatul bulgar îmi spuse că vine rănit de pe front și că necunoscând Bucureștiul să-l conduc până acolo. Îi obiectai că nu pot părăsi postul, mai ales că atunci așteptam revizia. Soldatul bulgar mai insistă o dată, eu din nou refuzai. Atunci văd că scoate carabina de pe umăr și îndreptând-o spre mine mă somează să merg (...). Cum eu nu aveam niciun fel de armă și înspăimântat de țeava carabinei care era îndreptată spre pieptul meu, pornii către Piața Bibescu-Vodă (...). În momentul când ne oprirăm, prin întunericul nopții, la vreo zece pași de noi, văzui vreo 15-20 de indivizi lângă un camion. Cum sosirăm noi, toți aceștia, lăsând automobilul, porniră spre mitropolie, de unde după vreo 20 de minute se întoarseră cu un pachet mare pe care îl suiră în automobil, se suiră și ei și porniră în direcția Calea Şerban Vodă. (...) Fugii imediat la postul meu și, împins parcă de Dumnezeu, intrai în biserică, aprinsei un chibrit și atunci văzui ceea ce vedeți și dumneavoastră: moaștele lipseau!”.
Recuperate și reașezate în racla lor
Imediat este anunțat Mitropolitul primat, care intervine la comandamentul german, pentru a solicita prinderea făptașilor. Aceștia sunt prinși de nemți la vreo 20 de kilometri sud de București. Moaștele sunt recuperate și reașezate în racla de la catedrala mitropolitană. Iată de ce ziceam că nemții și-au cam făcut-o cu mâna lor. Reașezate în racla lor, moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou „au lucrat” pentru eliberarea Bucureștiului și a țării și pentru unirea tuturor românilor într-un singur stat, ceea ce avea să se întâmple în decembrie 1918. Exact în ziua în care, la Alba Iulia, reprezentanții tuturor provinciilor românești semnau actul Marii Uniri, în București Regele Ferdinand I se întorcea în fruntea armatelor victorioase.
Eroii victorioși s-au închinat dinaintea lui
Era duminică, 18 noiembrie/1 Decembrie 1918, iar revenirea lor triumfală a fost anunțată prin bătaia a 101 tunuri. Primarul Bucureștiului le-a așteptat pe MM LL RR în Piața Victoriei, cu pâine și sare. Regele Ferdinand I și Regina Maria au primit defilarea trupelor pe Bulevardul Academiei, în fața statuii lui Mihai Viteazul. Au defilat, în ordine: Regimentul Vânători de Munte, drapelele Corpurilor I, II, III, IV și V de armată și ale unităților nedivizionate, au urmat detașamentele de basarabeni, bucovineni și ardeleni (ca reprezentanți ai luptătorilor din teritoriilor nou intrate în componența țării), apoi alte companii și regimente care se remarcaseră în lupte. Defilarea a fost încheiată de escorta regală și de armatele aliate franceze și engleze. După defilare, s-a oficiat la Mitropolie un serviciu religios. Regele, Regina, primarul Capitalei, oficialii, ca și toți cei care făceau parte din detașamentele și regimentele de eroi care trecuseră pe sub Arcul de Triumf - toți au trecut și s-au închinat moaștelor Sfântului Dimitrie cel Nou, care făcuse încă o minune. Bucureștiul și Țara întreagă aparțineau din nou locuitorilor ei. Ba, mai mult chiar, țara fusese reîntregită!
La sud de Dunăre, în peștera din Basarabovo
Cine a fost Sfântul Dimitrie cel Nou? A trăit în secolul al XIII-lea, la sud de Dunăre, și a pustnicit într-o peșteră de pe malul râului Lom, lângă localitatea Basarabi (sau Basarabovo), azi în Bulgaria. Loc de pelerinaj pentru ortodocșii români și bulgari, peștera Sfântului Basarabov - azi pendinde de o mănăstire cu un singur călugăr (la vremea când am vizitat-o eu acolo viețuia arhimandritul Emilianos) - se află la o distanță de nicio jumătate de oră, cu mașina de orașul Ruse. Săpate în calcarul moale sunt azi mai multe paraclise, însă doar unul dintre ele este acela în care, după cum spune tradiția, a trăit și s-a nevoit în rugăciune sfântul ale cărui moaște sunt acum la București. Acolo, lângă icoane, ard într-una zeci și sute de lumânări aprinse de pelerini. Mănăstirea de la Basarabovo se spune că ar fi fost ctitorită de domnitorul Basarab I, întemeietorul Țării Românești, iar populația de aici, în acele vremuri, era mixtă - români și bulgari. Intrată în uitare, către sfârșitul stăpânirii otomane și după aceea, mănăstirea a fost reînviată în 1937 de călugărul Hrisant, care a trăit acolo 30 de ani. După moartea lui, a fost din nou părăsită și reînviată la sfârșitul secolului al XX-lea.
Cum au ajuns în catedrala mitropolitană
Tradiția spune că, înainte de a muri, pustnicul Dimitrie Basarabov s-a așezat singur între două lespezi de piatră, pe malul Lomului. Câteva secole mai târziu, o fată bolnavă a avut o vedenie: sfântul i s-a arătat în vis și i-a spus că dacă părinții ei îl vor scoate dintre lespezile acoperite de apă, ea se va vindeca. Moaștele frumos mirositoare au fost așezate în biserica din Basarabi, de unde, în timpului războiului ruso-turc din 1768-1774, un general rus le-a luat pentru a fi duse în Rusia. Nu aveau să mai ajungă acolo, pentru că generalul Salticov, la rugămintea unui bogat machidon, pe nume Hagi Dimitrie, și a mitropolitului Grigorie II al Țării Românești, le-a dăruit poporului român. Moaștele au fost așezate, în 1774, pe Dealul Mitropoliei din București, în catedrală.