de Carmen Ciripoiu şi Florica Pintea
Sfântul Ioan Gură de Aur crede că pocăința este topirea păcatului, iar Sfântul Vasile cel Mare e de părere că se pocăiește cel care împlinește cuvântul psalmistului: „Nedreptatea o urăsc și o disprețuiesc, iar legea Ta o iubesc”. Pocăința, esență a creștinismului, nu reprezintă părăsirea bisericii ortodoxe și împărtășirea crezului unor biserici protestante, așa cum cred unele persoane. Este, cum frumos a mărturisit Cuviosul Pimen, părăsirea păcatului. O stare pe care ar trebui să o experimenteze fiecare creștin.
Vestită pentru prima dată de Sfântul Ioan Botezătorul
Prima persoană care a adus în discuție cuvântul pocăință a fost Sfântul Ioan Botezătorul în Sfânta Scriptură. Acesta a botezat în pustie și a propovăduit botezul pocăinţei pentru iertarea păcatelor. Însuși Mântuitorul, apoi sfinţii apostoli i-au chemat pe oameni la pocăinţă. Mântuitorul a făgăduit această taină Sfinților Apostoli, când le-a spus: „Amin grăiesc vouă: oricâte veţi lega pe pământ vor fi legate în cer şi oricâte veţi dezlega pe pământ vor fi dezlegate în cer. (…) Luaţi Duh Sfânt; cărora le veţi ierta păcatele, se vor ierta lor, şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute”. Pocăința predicată de Sfântul Ioan Botezătorul şi mărturisirea păcatelor care aveau loc atunci au prevestit pocăinţa şi mărturisirea creştină de mai târziu. Când un om alege să se pocăiască, nu are nicio legătură cu faptul că aderă la o sectă religioasă. Pentru că însuși termenul de pocăință provine din grecescul „metanoia”, care înseamnă schimbarea modului de gândire și înnoirea minţii. Sfinții părinți spun că pocăința, una dintre cele şapte taine ale Bisericii Ortodoxe, vorbește în primul rând de recunoaşterea păcatelor săvârşite și decizia de a nu le mai face niciodată.
„Cele ce fac preoţii aici jos, Dumnezeu le întăreşte sus”
Sunt mulți care se întreabă ce să facă ca să se pocăiască? Sfinții părinți susțin că acest lucru se realizează prin taina spovedaniei. Cu alte cuvinte, e de ajuns să mergeți la biserică și să vă mărturisiți păcatele. Iar din acel moment, să încercați să vă îndreptați viața din toate punctele de vedere, apropiindu-vă de Dumnezeu, împăcându-vă cu propria persoană dar și cu ceilalți, și făcând cât mai multe acte de binefacere. Cine reușește să țină cont de aceste lucruri, va simți din ce în ce mai mult iubirea și bunătatea Domnului. Important este să nu uitați niciodată că primul pas spre pocăință este conștientizarea păcatului și întoarcerea către Divinitate. Iată ce zice Sfântul Ioan Gură de Aur despre puterea de a dezlega, încredinţată preoţilor: „Locuitori ai pământului şi ducându-şi viaţa pe el, preoţii au fost cinstiţi cu încrederea de a administra cele cereşti; ei au primit puterea pe care Dumnezeu nici îngerilor şi nici Arhanghelilor n-a dat-o. Acestora nu li s-a spus: Câte veţi lega pe pământ vor fi legate şi în ceruri şi câte veţi dezlega pe pământ vor fi dezlegate şi în ceruri. Stăpânitorii pământului au puterea de a lega, dar numai trupurile. Lanţul, însă, pe care Dumnezeu l-a dat preoţilor atinge sufletul şi e lung până la ceruri. Cele ce fac preoţii aici jos, Dumnezeu le întăreşte sus şi Stăpânul aprobă hotărârea servilor Săi”. Care sunt condițiile iertării păcatelor? Părere de rău pentru lucrurile săvârşite, mărturisirea lor duhovnicului cu hotărârea de a nu mai greşi, credinţa puternică în Hristos şi nădejdea în îndurarea Lui.
Nu este o povară pentru niciun credincios
Spovedania trebuie să cuprindă toate păcatele săvârşite după botez sau, mai exact, de la ultima spovedanie, şi să nu ascundă nimic din cele făptuite. Cei care se spovedesc, e important să fie sinceri și să stea în fața duhovnicului cu umilință și cu multă părere de rău. Sfinții părinți afirmă că a vă pocăi nu înseamnă că va trebui să țineți cont de o serie de restricții. Nimeni nu vă va impune ce lucruri să nu faceți. Nu veți depune nici cel mai mic efort, pentru că pocăința nu este o povară pentru niciun credincios. E doar o rânduială a firii, un mod de a fi. O persoană pocăită este acel om conștient că poate ajunge la Dumnezeu doar dacă va reuși să își vadă limitele. Pentru că nimeni nu se poate considera un om bun dacă, înainte de toate, nu va împărtăși bunătatea cu cei din jurul său. Atunci când Sfântul Ioan Botezătorul i-a îndemnat pe oameni la pocăință, a spus: „Faceți roade vrednice de pocăință”. Asemenea sfinților, având nădejdea că cine se pocăiește cu adevărat, nu va fi niciodată trist. Așa cum Mântuitorul le-a spus ucenicilor săi: „Acestea vi le spun ca bucuria Mea să fie întru voi și ca bucuria voastră să fie deplină”.
Rezultatul este transformarea vieţii şi creşterea în noua credinţă
Este important de înțeles faptul că pocăința nu depinde de confesiunea creștină din care o persoană face parte. La Sfântul Ioan Botezătorul, cei care se pocăiau veneau să fie botezaţi ca persoane adulte care, de bunăvoie, cereau lucrul acesta și-și exprimau dorința printr-un botez pe care îl solicitau de bunăvoie. În Biblie cuvântul „pocăinţă” înseamnă „schimbarea minţii”. Pentru că pocăinţa autentică va avea ca rezultat schimbarea faptelor: „Ci am propovăduit întâi celor din Damasc, apoi în Ierusalim, în toată Iudea, şi la Neamuri, să se pocăiască şi să se întoarcă la Dumnezeu, şi să facă fapte vrednice de pocăinţa lor”. Din cuvântul Domnului se înțelege faptul că cine nu se pocăiește cu adevărat, din tot sufletul, nu va intra în împărăția lui Dumnezeu. Pentru că pocăința înseamnă să vă pară rău și să vă cereți iertare, rezultatul fiind transformarea vieții și creșterea în noua credință. E un dar de la Dumnezeu, dat oamenilor pentru a le împuțina păcatele și pentru a-i ajuta să le mai facă, chiar dacă a greși e omenește.