de Gheorghe Zmaranda şi Adrian Barna

Societatea contemporană are nevoie să se sprijine în continuare pe credință. Angoasele care o macină nu pot fi alungate decât de certitudinea promisiunii pe care Dumnezeu a făcut-o omenirii. Aceea că nu suntem pierduți. Și dacă fervoarea vieții cotidiene ne îndepărtează de acest adevăr, avem totuși două mari sărbători creștine care resetează busola timpului. Sărbătoarea Nașterii Domnului te dezgolește de orice egou, în fața acestei mari minuni rămâi doar un suflet mut de uimire. Ivona Boitan (medalion) este regizor de teatru, dramaturg, scriitor și student al Facultății de Teologie „Iustinian Patriarhul” în cadrul Universității București, la secția Teologie Didactică. Este însă cunoscută nu doar pentru piesele sale de teatru, ci și pentru puternica sa pledoarie pentru viață susținută în cadrul evenimentului Marș pentru viață. „Un Dumnezeu de sertar care nu ne cere nimic, nu este un Dumnezeu viu”, ne-a spus domnia sa în dialogul pe care l-am avut.

„Am regizat piesele «Brâncovenii» şi «Candele nestinse»”

- Ați lansat această invitație specială către teatrul creștin. Cum v-a îmbogățit pe dumneavoastră și pe cei care v-au văzut piesele de teatru această experiență?

- Teatrul este o artă specială, de o noblețe extraordinară, un mod unic de a cunoaște omul în complexitatea lui. Teatrul creștin este, din punctul meu de vedere, în avangarda acestei nobleți a teatrului. Subiectele abordate, tematica, limbajul, vizualul, totul este elegant și elevat în teatrul creștin. Lumea este avidă de teatru de bună calitate și teatrul creștin îi oferă din plin acest lucru. Întâlnirea cu actrița Ana Calciu și Compania Teatrală Zona au însemnat pentru mine o ușă deschisă în această direcție. Am lucrat proiecte mari, făcute cu ajutorul Protoieria Sector II și Liga Tinerilor Creștini Ortodocși, Filiala Sector 2, cum ar fi spectacolul „Brâncovenii”, scris de părintele Bogdan Teleanu și regizat de mine, sau „Candele nestinse”, pe care l-am scris și regizat. Primul are ca tematică ultimele zile din viața Sfântului Constantin Brâncoveanu, iar „Candele nestinse” abordează tematica dureroasă a martirilor închisorilor comuniste, cei de a căror memorie nici în ziua de azi nu ne putem bucura în liniște și nu-i putem cinsti cum se cuvine. Cu acest spectacol am avut mai multe turnee internaționale, unul în Anglia, timp de o săptămână, am jucat două spectacole la Londra și câteva prin țară, și două turnee în Belgia. Unul scurt de trei zile la inițiativa Mihaelei Popescu, fondator al Asociației Agora for Life, când am jucat două spectacole la Bruxelles și apoi un altul de o săptămână, când am jucat în fiecare zi în alt oraș. Aș dori aici să menționez și echipa noastră de teatru creștin: Ana Calciu, Tomi Cristin, Magda Catone, Mihai Coadă, Ovidiu Cuncea, Silviu Biriș, Bogdan Iacob, Valentin Paraschivu, Mircea Constantin, Dana Rusu. Iar la scenografie am colaborat cu succes la ambele spectacole cu scenografa Ileana Zirra.

„Dacă am avea un dram de inteligență, oricât de atei am fi, nu am da în Biserică”

- Cum arată în viziunea dumneavoastră omul modern creștin?

- Creștinul zilelor noastre este într-o permanentă tensiune interioară, încearcă și să fie om al cetății, dar să-și păstreze dimensiunea liturgică. Nu e ușor, dar nu e imposibil. În cele din urmă cel mai important e să fim bucuroși în fiecare dimineață când ne trezim fiindcă noi avem un Dumnezeu, așa cum spunea Arhimandritul Arsenie Papacioc.

- Care credeți că este pilda cea mai potrivită pentru a defini starea în care ne aflăm?

- Fiecare pildă din Biblie ne este contemporană. Fiecare dintre ele este grăită astfel încât să rămână contemporană până la sfârșitul veacurilor, cu toți oamenii. Ele nu expiră. Dar cea care mi se pare mie definitorie pentru momentul actual este Pilda demonizatului din ținutul Gherghesenilor, Luca 8, 26-39. Oamenii aleg și astăzi turma de porci în defavoarea Mântuitorului Hristos. Pe El îl alungăm, de porci ne îngrijim și întristăm. Porcii noștri nu au neapărat patru picioare, pot avea patru roți, patru motoare sau patru stâlpi pe care se sprijină egoul nostru.

- Am asistat în ultima vreme la o ofensivă foarte agresivă asupra Bisericii Ortodoxe Române. Ce vă spune asta?

- Să ataci BOR înseamnă să tai exact creanga pe care stai cu tot neamul tău. Biserica Ortodoxă Română este singura instituție care mai cultivă identitatea românească. În Biserică limba e curată, obiceiul neaoș, lumina nu e artificială și supraelasticul și termopanul nu au pus stăpânire pe ea. Dacă am avea un dram de inteligență, oricât de atei am fi, nu am da în Biserică. Ea e singura care mai cultivă respectul copiilor față de părinți, față de limbă, de istorie și de neam. Poți fi necredincios, dar să respecți această instituție care a ținut și ține România laolaltă.

„Omul fără Dumnezeu este încă nenăscut”

- Se previzionează că în țările cu standarde ridicate de viață, religia va dispărea. Lumea se îndreaptă spre ateism. Este oare așa?

- Biserica a fost întotdeauna calea cea îngustă. Biserica are potecuțe pe care vine om după om, adăugând pas după pas, nu mari bulevarde. Pe marile bulevarde merg cei care se grăbesc, dar nu au habar unde merg, pe poteci merg cei care știu exact unde merg, de ce merg și mai vor să contemple și peisajul pe drum. Biserica va fi până la sfârșitul lumii.

- Poate supraviețui omul fără Dumnezeu?

- Biologic, da. Doar biologic. Dacă reducem omul la animalicul său putem vorbi despre o supraviețuire. Dar omul care e fără Dumnezeu, e mort. Sau dacă vreți spus mai optimist, omul fără Dumnezeu e încă nenăscut.

- Din ce răsare această dorință a unor oameni de a-l nega pe Dumnezeu?

- Nu știu. Chiar nu știu. M-am întrebat și eu de multe ori. Poate fi frica. Dumnezeul nostru e un Dumnezeu pretențios, ne cere să ne luptăm cu noi înșine. E mai comod să negi ceva decât să faci eforturi de a te lupta cu tine. Să te ții în chingile unei vieți morale, e greu, mai ales acum când a face ceea ce vrei este ridicat la rang de lege.

„Vremurile ne obligă să ne interiorizăm, să ne smerim, să ne găsim echilibrul în Dumnezeu, și prin El și datorită Lui, în noi. Mult mai ușor poți duce totul dacă ești credincios“

„Cred că e nevoie de sens, de lucru autentic, de înrădăcinarea în trecut, de recuperarea marilor noastre valori naționale“

„Colindele noastre sunt adevărate manuale de dogmatică“

- Suntem în apropierea unei mari sărbători creștine, Nașterea Domnului. Mai este această sfântă sărbătoare una a smereniei și a introspecției?

- Fiecare ia din sărbătoarea aceasta atât cât poate înțelege. Noi, românii, avem colindele. Colindele noastre sunt adevărate manuale de dogmatică, dacă le asculți versurile afli că „iadul cel închis, azi ni s-a deschis”, doar dacă asculți cu atenție colindele neaoșe românești, nu ai cum rata sensul Nașterii Celui care este Dumnezeu și Om, totodată.

- Dacă ar fi să alegeți o imagine pe care ați văzut-o în mulțimea de oameni de pe stradă, într-o biserică, într-un restaurant sau în oricare altă parte și care să reprezinte Crăciunul actual, care ar fi aceasta?

- Imaginea pelerinilor de la Sfântul Andrei, din fața Bisericii, în zăpadă, ghemuiți și cernuți de fulgi, printre steaguri tricolore este o imagine paradigmatică. Mă va urmări mult timp.