de Carmen Ciripoiu şi Sorin Dumitrescu
Postul Mare, care începe pe 15 martie, este perioada pocăinței, smereniei și împăcării cu Dumnezeu. Pentru omul care vrea să-și curețe sufletul de patimi și să pornească pe drumul propriei Învieri, biserica a așezat ca îndreptar în Postul Paștelui una dintre cele mai profunde rugăciuni ale ortodoxiei: Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul.
Această rugăciune trezește credinciosul la realitate și îl îndeamnă la pocăință
Frumusețea, profunzimea, unicitatea Canonului cel Mare, dar mai ales pedagogia duhovnicească pe care acest imn liturgic o împărtășește, adună în fiecare an în biserici și mănăstiri credincioși cu speranță în imensa putere a Domnului. Sfinții părinți spun că acest canon trezește orice credincios la realitate și îl așază în fața lui Dumnezeu. Este un îndemn adresat atât sufletului de a se pocăi, cât și creștinului de a-și îndrepta viața, având drept pilde personalități din Vechiul și Noul Testament, care au excelat prin virtutea smereniei, fiind exemple de pocăință. Imnul liturgic are peste 250 de stihiri și este alcătuit din nouă cântări, compuse la rândul lor din stihiri scurte de pocăință, urmate de invocația „Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă!”. O cerere care, spun sfinții părinți, amintește de rugăciunea vameșului din prima duminică a perioadei Triodului. Cât privește canoanele liturgice, se știe că au apărut la sfârșitul secolului al VII-lea și începutul secolului al VIII-lea. La început, au fost compuse de creștini sirieni elinizați din Palestina, de aceea sunt mai sobre din punct de vedere muzical și au un conținut teologic mai accentuat. Cele nouă cântări biblice din Canonul cel Mare sunt Cântarea lui Moise, Noua cântare a lui Moise, Rugăciunea Anei, mama lui Samuel, Rugăciunea profetului Avacum, Rugăciunea lui Isaia, Rugăciunea lui Iona, Rugăciunea celor Trei tineri, Cântarea celor Trei tineri și Cântarea Născătoarei de Dumnezeu și Rugăciunea lui Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezătorul.
„Postim cu trupul, dar încercăm să postim și cu sufletul.
Să postim de bucate, dar și de răutate”
Canonul Sfântului Andrei Criteanul se citește pe fragmente în prima săptămână a Postului Sfintelor Paști, în zilele de luni, marți, miercuri și joi, la Pavecerniță. În întregime se rostește în ziua de joi din săptămâna a cincea a Postului Sfintelor Paști, la Pavecerniță. „Postul Paștelui e perioada în care încercăm să ne facem mai buni, din punct de vedere spiritual. Și așa cum zice una dintre stihii, postim cu trupul, dar încercăm să postim și cu sufletul. Să postim de bucate, dar și de răutate. Mijloacele de a ne îmbunătăți viața spirituală ni le pune la îndemână biserica. Și în prima săptămână a Postului mare, în primele seri, de luni până joi, în cadrul Pavecerniței Mari este citit, pe fragmente și Canonul de Pocăință al Sfântului Andrei Criteanul, urmând ca în a cincea săptămână din Postul Mare să-l citim întreg. De aceea, încercăm ca în această perioadă să fie o emulație duhovnicească, de folos tuturor”, a spus IPS Andrei, arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului.
Cum a fost inventat acest imn liturgic
Istoricii susțin că expresia desăvârșită a Canonului cel Mare se datorează profunzimii conținutului său. Până în acest moment nu se cunoaște unde și când a fost compus acest Canon, dar cercetătorii au lansat două ipoteze. Cei care au plecat de la ultima strofă menționează că acest imn liturgic e posibil să fi fost compus de Sfântul Andrei Criteanul în perioada în care s-a aflat la Constantinopol, înainte de a fi hirotonit arhiepiscop sau la puțin timp după. Potrivit celei de-a doua ipoteze, e posibil ca Sfântul Andrei Criteanul să-l fi scris în ultimul moment al vieții sale, în Gortyna, Constantinopol sau Eresos, oraşul în care a și fost înmormântat și reprezintă un adevărat „cântec al lebedei”. Există și o mulțime de indicii în acest sens, precum „măcar la bătrânețe nu mă lăsa în iad deșert”, „măcar la sfârșit mântuiește-mă” sau „timpul vieții mele este scurt”. Nu se cunoaște nici locul unde Canonul cel Mare a fost citit pentru prima dată, dar este posibil ca rostirea lui să se fi făcut în unele biserici din Creta încă din timpul vieții autorului, apoi să se răspândească. Totodată, se crede că tot Sfântul Andrei Criteanul a fost cel care a ales să fie cântat pe glasul al șaselea, ceea ce reprezintă o muzică tristă și lină. „Andree cinstite și Părinte de trei ori fericite, păstorul Cretei, nu înceta rugându-te pentru cei ce te laudă, ca să ne izbăvim de toată mânia, necazul și stricăciunea, și de greșeli nenumărate, noi cei care cinstim pururea pomenirea ta cu credință”.
Sfântul Andrei Criteanul a primit darul vorbirii după prima împărtăşanie
Despre Sfântul Andrei Criteanul nu se cunosc multe lucruri. Se crede că a venit pe lume în orașul Damasc din Siria în jurul anului 660. Potrivit tradiției, nu a putut să vorbească până la vârsta de 7 ani, când a primit Sfânta Împărtășanie într-o biserică din Ierusalim. Acesta a fost motivul pentru care părinții l-au închinat lui Dumnezeu. După moartea acestora a intrat în mănăstire, iar Patriarhul Teodor al Ierusalimului l-a ajutat să-și însușească o bogată cultură teologică, devenind ulterior secretarul particular al acestuia. Considerat părinte al săracilor, Sfântul Andrei i-a apărat pe cei persecutați și orfani. În anul 712 a fost ales Arhiepiscop al Gortynei, în Insula Creta, loc unde a ridicat multe așezăminte filantropice, dar și un spital pentru săraci. În anul 740 a fost chemat la Constantinopol, iar la întoarcere, slăbit de bătrânețe și de boli, s-a oprit în orașul Eresos. Acolo și-a dat sufletul în mâna Domnului și își doarme somnul de veci într-una dintre cele mai vechi biserici ale insulei, cunoscută ulterior sub numele de Sfântul Andrei. Sfântul Andrei Criteanul a compus „triodicele” de la Pavecernița din Duminica Floriilor, pe cele de la Utrenia din zilele de luni, marți, miercuri și joi din Săptămâna Sfintelor Pătimiri. Tot Sfântului Andrei i se atribuie și unele cântări din slujbele de la Nașterea Domnului, Întâmpinarea Domnului și Înălțarea Sfintei Cruci.