de Simona Lazăr
ÎPS Justinian Chira (1921-2016), fost episcop al Maramureșului și Sătmarului și Arhiepiscop onorific, definea în cele mai curate și adevărate cuvinte „cântarea de slavă” a fiecărui creștin: „Cântarea este un dar pe care Dumnezeu i l-a dat omului ca pe o mângâiere. Primul cântec l-a cântat omul când a fost alungat din Rai. Atunci sufletul omului a început să cânte de dorul lui Dumnezeu, de dorul Raiului şi al Îngerilor, de dorul fraţilor lui şi al tuturor Sfinţilor, şi aşa a început să întocmească slujbele, ca să le cânte în faţa altarelor şi a icoanelor”. Dar iată, în continuare, câteva lucruri pe care se cuvine să le cunoaștem despre rugăciu- ne și cântare religioasă, în Postul Sfintelor Paști, explicate nouă de părintele Mihai Păcuraru (medalion), preot misionar.
„Tânguire profundă după Raiul pierdut”
- Cântări liturgice, imne religioase, „glasuri” și pricesne - Cântecul de inspirație divină însoțește ritmul și viața bisericii, mai cu seamă acum, în Postul Sfintelor Paști...
- Spre deosebire de alte perioade liturgice (ale slujbelor) din anul bisericesc, Postul Mare se caracterizează prin cântări care exprimă pocăința credinciosului pentru întunericul păcatului pe care l-a acceptat în ființa și în viața lui în răstimpul trecut și pentru păcatele întregului neam omenesc ce apasă asupra fiecăruia dintre noi ca o povară prin consecințele lor. Ele sunt o tânguire profundă după Raiul pierdut, după bucuria și pacea cerească, dar și o înfricoșată plângere pentru posibilitatea nedorită ca finalul vieții să ne găsească departe de Dumnezeu, rezervându-ne o veșnicie fără sfârșit în compania de nesuferit a diavolilor și a propriei conștiințe mustrătoare. În acest sens, reluând cuvintele dintr-un psalm al Sfântului Prooroc David, creștinul se întreabă: „Cum voi cânta cântarea Domnului în pământ străin?” (Psalmul 136, 4), „Cum voi putea să mă rog Domnului aflându-mă în robia păcatului și a morții, ca un dușman declarat al Lui?”. În mod pedagogic, Sfinții Părinți au rânduit în săptămânile premergătoare Postului Mare, tocmai în acest sens, citirea unor fragmente evanghelice care oferă exemple vii de smerenie (pilda Vameșului și a fariseului; Luca 18, 10-14), pocăință (pilda Întoarcerii fiului risipitor; Luca 15, 11-32), milostenie (Înfricoșătoarea judecată; Matei 25, 31-46), post și rugăciune (Matei 6, 14-21), prin care suntem îmbărbătați și conștientizați să trăim sincer credința, într-o relație de iubire autentică față de Dumnezeu și față de semeni.
„Să cerem ajutorul ceresc pentru îndreptare”
- Când și cum, în istoria bisericii, glasul preotului a înălțat pentru prima dată aceste cântări?
- Dacă este să privim înapoi, în istorie, referința nu o vom găsi neapărat în biserica creștină. Cântarea reprezintă cea mai sensibilă formă de comunicare între persoane, folosind un limbaj muzical-poetic unificator. Datorită acestei proprietăți deosebite, a fost folosită dintotdeauna în cult; cu alte cuvinte, rugăciunile publice înălțate către Divinitate de oameni din diferite culturi și civilizații erau cel mai adesea cântate. Dacă în trecutul omenirii se utilizau pentru redarea cântării sau pentru acompaniament diferite instrumente de percuție și de suflat, Biserica a rânduit ca imnele religioase să fie cântate doar de vocea umană, pentru a se evita orice artificialitate și orice obiect intermediar între ființa noastră și Dumnezeu.
- Revenind la timpul pe care îl parcurgem (cel al Postului Mare), să spunem că, prezent în Biserică, îl aflăm pe credincios unindu-și glasul cu cel al preotului... Dacă rugăciunea de pocăință este personală, cântarea unește toate sufletele care sunt adunate sub cupola bisericii...
- Odată cu începutul Postului Mare se intensifică rugăciunile de pocăință săvârșite în biserică prin care suntem ajutați și îndemnați să ne „apropiem” de noi înșine, să analizăm fără rezerve starea sufletească în care ne găsim și să cerem ajutorul ceresc pentru îndreptare, pentru înaintare pe calea cea strâmtă a cinstei, milei dezinteresate și postirii de dragul lui Hristos. Cântarea Canonului cel Mare compus de Sfântul Andrei Criteanul (episcopul Insulei Creta - secolele VII-VIII), contribuie la întărirea voinței de a ne unii cu Dumnezeu lepădând plăcerile păcătoase trecătoare după exemplul altor oameni asemenea nouă din Vechiul și Noul Testament, din toate categoriile sociale, care au ajuns la sfințenie.
„Îmbină îndemnul de a părăsi teama și de a porni pe calea iubirii jertfelnice”
- Ați amintit aici Canonul cel Mare, „canonul de pocăință”. Ce este acesta și ce alte cântări și rugăciuni „însoțesc” drumul creștinului-ortodox, în Postul Sfintelor Paști, către momentul Învierii?
- Capodoperă a genului, Canonul de pocăință străbate în peste 250 de strofe dispuse în 9 cântări întreaga istorie a omenirii, amintindu-ne cauza morții (mândria, păcatul neascultării), nestatornicia firii omenești căzute (indiferent de vârsta, rangul sau înțelepciunea omului), precum și soluția ieșirii din acest impas: întoarcerea în sine (la smerenie), părerea de rău pentru neascultare, dorința de îndreptare și întoarcerea la Dumnezeu. În slujba Pavecerniței celei Mari săvârșită în acest răstimp se află și alte serii de rugăciuni, unele dintre ele cântate, altele simplu rostite, care îmbină îndemnul de a părăsi teama și de a porni pe calea iubirii jertfelnice („Cu noi este Dumnezeu…”; „Doamne al puterilor fii cu noi…”) cu cel de a ne deschide legăturile sufletului și de a lăsa lacrimile să exprime părerea de rău pentru răul săvârșit și dorința de a trăi alături de Hristos, Cel ce a pătimit moartea pe Cruce pentru noi toți. Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul sintetizează atât de profund aceste cereri și se rostește întreit, însoțită de plecăciuni până la pământ după exemplul vameșului, al femeii desfrânate și a celorlalți păcătoși care s-au căit de-a lungul istoriei, întorcându-se la Dumnezeu. Fiind întrebat odată un părinte ce este rugăciunea, el a rostit simplu: muzică, muzică, muzică. Adevărata muzică ne deschide sufletul, ne ajută să ne rugăm și să comunicăm cele mai profunde trăiri și suferințe, cu nădejdea că Dumnezeu le ascultă și le oferă o rezolvare. Să ne folosim din plin de aceste momente ale Postului Mare și să medităm și noi la rugăciunile Bisericii, imne izvorâte din alte suflete asemenea nouă care strigând și cântând L-au găsit pe Dumnezeu.
Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul
„Doamne și Stăpânul vieții mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire și al grăirii în deșert nu mi-l da mie. (o metanie)
Iar duhul curăției, al gândului smerit, al răbdării și al dragostei, dăruiește-l mie, robului Tău! (o metanie)
Așa Doamne, Împărate, dăruiește-mi ca să-mi văd greșalele mele și să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat ești în vecii vecilor. Amin!“ (o metanie)
Dumnezeule, milostiv fii mie păcătosului! (o închinăciune)
Dumnezeule, curățește-mă pe mine păcătosul! (o închinăciune)
Cel ce m-ai zidit, Dumnezeule, mântuiește-mă! (o închinăciune)
Fără de număr am greșit, Doamne, iartă-mă! (o închinăciune)